Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1218/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 1218/
Ședința publică din 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -
Grefier: - -
Ministerul Public - - Serviciul Teritorial Timișoara - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 04.12.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, av., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, av. solicită, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere că domiciliul inculpatului este în Se apreciază că încheierea atacată este nelegală, întrucât instanța nu face nicio referire la motivele care au condus-o la formarea convingerii că se impune menținerea stării de arest față de inculpat, precum nu se face nicio referire în concret nici la temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive, pentru a se putea verifica de către instanța de control judiciar în ce măsură a fost analizată existența în continuare a acestora. De asemenea, se apreciază că încheierea este netemeinică, întrucât, în acest moment procesual nu mai subzistă condiția reglementată de art. 148 lit. f Cpp, conform căreia lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, neintervenind elemente noi care să conducă la incidența altor temeiuri prev. de art. 148 Cpp. Pe de altă parte, raportat la criteriile stabilite de CEDO, se poate constata că termenul rezonabil al arestării preventive a fost încălcat, cauza neputând fi considerată complexă, întrucât cadrul procesual se referă la un singur inculpat și un singur martor, situație ce nu justifică întinderea procesului penale pe o perioadă de 6 luni, fără a fi pronunțată încă o hotărâre judecătorească.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, încheierea tribunalului este legală și temeinică, menținându-se temeiurile avute în vedere la luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului pentru motivele expuse de apărătorul său ales.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 04.12.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada menținut arestarea preventivă a inculpatului, apreciind că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului și împrejurările care au determinat arestarea nu s-au modificat.
Împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Arad la data de 04.12.2009 în dosarul nr- din 08.07.2009 a declarat recurs inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția Penală sub nr- din 11.12.2009.
Pentru motivarea recursului, apărătorul ales al inculpatului a depus un memoriu, prin care a arătat că:
1) încheierea atacată este nelegală - instanța fondului, contrar art. 160 alin. 3. proc. pen. se mărginește să constate, nemotivat, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă, nefăcându-se nicio referire la motivele care au condus la formarea convingerii că se impune menținerea stării de arest, împrejurare care nu poate conduce decât la soluția casării încheierii și trimiterea ei spre rejudecare instanței de fond;
2) încheierea atacată este netemeinică:
- temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu există temeiuri noi care să justifice privarea sa de libertate;
- la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului a stat și reținerea unor împrejurări de fapt ce au rezultat din declarația de inculpat dată de în data de 26.05.2009 (care nu corespunde cu niciuna din declarațiile date de acesta până la acel moment, iar această declarație a fost în totalitate retractată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, când inculpatul a arătat că a fost constrâns să dea respectiva declarație, fiind agresat pentru a da declarații de recunoaștere a faptei, iar cu ocazia declarației de inculpat din fața instanței de judecată acesta și-a menținut aceeași poziție), precum și din declarația numitului (aceasta trebuind privită cu reticență și analizată și în contextul celorlalte probe administrate în cauză, atâta vreme cât acesta este persoana pe numele căreia rezultă că a sosit geanta conținând 635,83 grame rezină de cannabis);
- nu rezultă din nicio probă administrată în cauză implicarea inculpatului în săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Este de remarcat faptul că persoanele audiate de către jandarmi cu ocazia depistării în gară a inculpatului și a numitului nu au fost audiate de către organele de urmărire penală, declarațiile lor nefiind valorificate în cursul urmăririi penale;
- chiar și în situația în care s-ar stabili că măsura arestării preventive a fost legal dispusă inițial în cauză, raportat la criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (Cauza Slezevicius contra Lituaniei; cauza Tudorache contra României), constând în complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și a autorităților, instanța poate constata că termenul rezonabil al arestării preventive a fost încălcat, conferind încălcării termenului rezonabil semnificația schimbării temeiului care a determinat luarea măsurii, prev. în art. 148 alin. 1 lit. f), și anume a condiției referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, având consecința înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura privind obligarea de a nu părăsi localitatea/țara;
- cauza, de departe, nu poate fi considerată complexă, întrucât cadrul procesual se referă la un singur inculpat și un singur martor, situație ce nu justifică întinderea procesului penal pe o perioadă de 6 luni fără a fi pronunțată încă o hotărâre judecătorească.
În drept, au fost invocate disp. art. 3002rap. la art. 160 Proc. Pen. art. 38515alin. 1 pct. 2 lit. d Proc. Pen. art. 38510alin. 3. Proc. Pen.
Analizând încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și celor analizate din oficiu conform art. 3856alin. 3. proc. pen. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, periculoase pentru viața sau sănătatea cetățenilor, valori sociale fundamentale apărate de legea penală.
Contrar susținerilor apărătorului inculpatului, Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f) proc. pen. în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat presupusa activitate infracțională, la locul și timpul comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului, numărul persoanelor implicate în traficul de droguri, felul și cantitatea drogurilor pretinse a fi fost deținute ori traficate.
Instanța de recurs observă că prima instanță s-a limitat la a constata că nu s-au modificat temeiurile arestării preventive, însă această împrejurare nu echivalează cu nemotivarea încheierii, întrucât s-a făcut trimitere la împrejurările care au determinat arestarea.
Curtea observă că sunt fără relevanță susținerile potrivit cărora împrejurările de fapt care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului au rezultat din declarația de inculpat care nu corespunde cu niciuna din declarațiile date de acesta până la acel moment și care a fost în totalitate retractată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, poziție menținută și în fața instanței, precum și din declarația numitului, care trebuie privită cu reticență și analizată și în contextul celorlalte probe administrate în cauză, atâta vreme cât acesta este persoana pe numele căreia rezultă că a sosit geanta conținând 635,83 grame rezină de cannabis. Astfel, probele administrate până în prezent nu au modificat imaginea de ansamblu asupra stării de fapt avută în vedere la luarea, prelungirea și menținerea măsurii aretării preventive. Susținerile inculpatului în sensul nevinovăției sale nu schimbă cu nimic situația amintită, această poziție procesuală a sa fiind relativ constantă pe parcursul procesului penal. De asemenea, nu se poate spune că materialul probator s-ar fi diluat într-o măsură care să ducă la concluzia că măsura arestării preventive nu se mai justifică.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța de recurs reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Referitor la susținerea apărătorului inculpatului recurent conform căreia ar fi fost depășit termenul rezonabil al arestării, inculpatul fiind arestat de 7 luni, instanța de recurs observă că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care urmărirea penală a durat 2 luni iar în prezent cauza se află în fața instanței de fond, care a dispus efectuarea unei comisii rogatorii în vederea audierii unui martor (fost învinuit). Ca atare, nu se poate vorbi de vreo perioadă de inactivitate a organelor judiciare care să conducă la ideea că durata arestării preventive s-ar întinde dincolo de limite rezonabile.
De asemenea, instanța de recurs apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului recurent ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al cetățenilor și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața sau sănătatea cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate și în bune condiții (fără posibilitatea alterării) a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Față de cele reținute, se consideră și că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanței atât de către inculpat, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorului ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.
Pentru aceleași motive care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură procesuală nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură preventivă.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) proc. pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Arad la data de 04.12.2009 în dosarul nr- din 08.07.2009.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b) proc. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Arad la data de 04.12.2009 în dosarul nr- din 08.07.2009.
În temeiul art. 192 alin. 2. proc. pen. obligă inculpatul recurent la 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - G -
GREFIER
- -
Red /16.12.09
Tehnored. 2.ex./21.12.09
PI. - - Trib.
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Florin Popescu, Gheorghe Bugarsky
