Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 134/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
DECIZIA PENALĂ NR. 134/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13 februarie 2009
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoaraa fost reprezentat de procuror.
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din data de 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata recurentă în stare de arest preventiv, asistată de apărător ales avocat și inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales avocat -.
Procedură de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatei recurente, avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatei. Arată că inculpatei i s-a comunicat doar copia minutei hotărârii și nu i s-a comunicat hotărârea împreună cu motivele care au fost avute în vedere de instanță de fond la menținerea stării de arest, fiind un caz de nulitate absolută potrivit disp. art. 197 alin. 4 rap.C.P.P. la art. 5 alin. 2 din CEDO. Învederează instanței și că termenul rezonabil al stării de arest preventiv a fost depășit, inculpata fiind arestată preventiv de mai mult de 1 an de zile, aceasta nefiind încă audiată la instanța de fond. Mai arată că instanța de fond trebuia să se raporteze în mod concret la arestarea preventivă a inculpaților pentru fiecare inculpat în parte, răspunderea penală fiind individuală, instanța de fond nu a ținut seama de antecedente penale ale inculpatei, de raportul de expertiză medico-legală din care rezultă că inculpata are discernământul diminuat și de faptul că inculpata nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat - solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului arătând că achiesează la cele susținute de avocat cu privire la excepția nulității absolute prev. de art. 197 alin. 4 rap.C.P.P. la art. 5 alin. 2 din CEDO. Arată că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-au adus la cunoștință motivele pentru care i s-a menținut starea de arest. Mai arată că încheierea Tribunalului Timiș nu este motivată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 C.P.P. instanța nu face nici o referire la inculpat în mod particular, ci la grămadă, ca niște "loturi". Învederează instanței faptul că inculpatul de 1 an de zile de arest preventiv nu a avut ocazia și-si exprime poziția în fața tribunalului, fiind privat de a da o declarație din motive care nu au depins de el, inculpatul este victima unui proces inechitabil, nu i se face dreptate, măsura arestării preventive tinde să se transforme într-o pedeapsă penală, a doua condiție de la art. 148 lit. f) nu C.P.P. este îndeplinită, cu cât perioada de arest preventiv este mai mare, cu atât pericol pentru ordinea publică devine mai mic.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și de menținere a încheierii recurate ca fiind legală și temeinică arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și subzistă și în prezent. Cu privire la excepția nulității absolute invocată de apărătorii inculpaților arată că prev. art. 197 alin. 4 nu C.P.P. sunt îndeplinite deoarece recurenții după ce își exprimă intenția de a ataca cu recurs hotărârea pot lua cunoștință de motive, iar acest lucru putea fi invocat eventual înainte de acordarea cuvântului pe fond.
Inculpata recurentă solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul recurent solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: prin încheierea penală din data de 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 3002Cpp rap. la art. 160 Cpp, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaților, tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora, prin raportare la incidența dispozițiilor art. 148 lit. f, temeiul de drept care a stat la baza emiterii mandatelor de arestare preventivă, în condiții de legalitate, aspect pe care, de altfel, instanța l-a constatat la primirea dosarului în instanță, în sensul că: inculpații sunt trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, reținându-se în sarcina acestora aderarea la un grup infracțional organizat, structurat pe două filiere, una și una română, care a acționat în scopul comiterii infracțiunilor menționate în rechizitoriu și există probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Procedând potrivit dispozițiilor art. 160 indice b C.P.P. tribunalul a reținut că, față de probatoriul administrat până la acest moment procesual, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive luată față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Mai mult decât atât, de la ultima verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive până în prezent, s-a constatat că temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestei măsuri privative de libertate nu s-au schimbat, analiza acestei măsuri făcându-se prin raportare la pericolul concret pentru ordinea publică, pentru a nu se depăși justul echilibru dintre măsura dispusă și scopul acesteia.
Pe de lată parte, "prin gravitatea deosebită a infracțiunilor și prin reacția particulară a opiniei publice", anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, situație care, la acest moment procesual, subzistă și în ceea ce îi privește pe inculpați, tribunalul neputând proceda la o analiză amănunțită a probelor administrate până în prezent, fără a încălca prezumția de nevinovăție a inculpaților, aceasta urmând a se face după administrarea întregului probatoriu în fața instanței, prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau achitare.
Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicată inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport de aceste criterii și de cele analizate anterior, precum și prin raportare la jurisprudența CEDO (cauza Lelievre contra Belgiei, cauza Toth contra Austriei) tribunalul constată că măsura arestării preventive luată față de inculpați își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru ordinea publică, durata arestului preventiv fiind rezonabilă în raport cu gravitatea faptelor și complexitatea cauzei, amânările judecății cauzei având un caracter obiectiv, și nu apreciază a fi oportună înlocuirea acestei măsuri privative de libertate cu o altă măsură preventivă prevăzută de lege.
În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, tribunalul, în baza art. 139.C.P.P. rap. la art. 145 indice 1.C.P.P. art. 145.C.P.P. a respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulate de apărătorii aleși ai inculpaților și susținute de aceștia.
Împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 6.02.2009 în dosarul nr - din 15.05.2008 au declarat recurs inculpații și. Recursul nu a fost motivat în scris.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția nulității absolute a încheierii recurate, invocată de ambii inculpați prin apărători, întemeiată pe dispozițiile art. 197 al. 4.C.P.P. raportat la art. 5 al. 2 din,art. 20,11 Constituția României, pe motivul necomunicării hotărârii în extenso, Curtea constată că dispozițiile legale invocate nu reprezintă un caz de nulitate absolută, deoarece motivele arestării au fost aduse la cunoștință inculpaților cu ocazia propunerii de arestare preventivă și ulterior cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii preventive, nefiind încălcate prevederile art. 5 al. 2 din
Referitor la inculpata Curtea constată că prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, motivele menținerii acestei măsuri fiind comune pentru toți inculpații, nefiind necesară reluarea acestora pentru fiecare inculpat.
Instanța de recurs observă că sunt neîntemeiate și criticile apărătorilor inculpaților la adresa încheierii recurate, respectiv că aceasta ar fi nemotivată decât generic și că nu a fost motivată nici respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Prima instanță a procedat la o examinare atentă a temeiurilor care justifică măsura arestării preventive, soluția adoptată fiind motivată în mod detaliat, iar în considerentele hotărârii atacate s-a arătat că respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara este o consecință a constatării menținerii temeiurilor care au dus la arestarea preventivă. Așadar, în mod firesc la soluționarea cererii de înlocuire a măsurii preventive au fost avute în vedere aceleași împrejurări deja analizate cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10.
C.P.P.Curtea înlătură și apărarea inculpatei referitoare la faptul că nu s-au avut în vedere antecedentele penale ale inculpatei,concluziile raportului de expertiză privind discernământul diminuat, deoarece acestea reprezintă apărări de fond, care pot fi luate în considerare în eventualitatea aplicării unei pedepse.
De asemenea, în cazul inculpatului, faptul că nu este recidivist,iar prin rechizitoriu s-a solicitat aplicarea circumstanțelor atenuante față de acesta pot fi avute în vedere cu ocazia soluționării fondului cauzei.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Față de cele reținute, se apreciază și că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de inculpare.
Prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive. Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpații au săvârșit fapte grave.
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpații au desfășurat activitatea infracțională. Scopul procesului penal și buna lui desfășurare justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpați.
Pentru aceleași motive, a respins și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 6.02.2009 a Tribunalului Timiș în dosarul nr.- din 15.05.2008.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe fiecare inculpat la plata a câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515punct. 1 lit.b) respinge C.P.P. ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 06.02.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 C.P.P. obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. / 13.02.2009
Tehnored. CP
Ex. 2/ 20.02.2009
Prima instanță:
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin, Florin
