Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 145/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

DOSAR NR-

1042/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

ÎNCHEIERE NR.145

Ședința publică din data de 8 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Daniela Panioglu

JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Corina Ciobanu

GREFIER ---

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR

Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați, și împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 30 aprilie 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărători aleși - și -, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.45.244/8.2009, recurenții-inculpați și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.103.374/8.2009, și recurenții-inculpați și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.60.453/8.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost atașate 5 volume din Dosarul de urmărire penală nr.730/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, lipsind volumul cu numărul VI.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, într-adevăr, în cuprinsul adresei de înaintare a propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, MINISTERUL PUBLIC menționează că dosarul urmărire penală este compus din 6 volume, cel de al șaselea conținând acte efectuate după arestarea preventivă a inculpaților, astfel că se impune și atașarea acestuia, întrucât a fost avut în vedere de instanța de fond când a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive.

Apărătorii recurenților-inculpați consideră necesară atașarea întregului dosar de urmărire penală, solicitând lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.

Curtea, constatând că volumul VI din dosarul de urmărire penală nu a fost atașat, dispune efectuarea de diligențe pentru obținerea acestuia, și lasă cauza la sfârșitul ședinței.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărători aleși - și -, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.45.244/8.2009, recurenții-inculpați și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.103.374/8.2009, și recurenții-inculpați și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.60.453/8.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost atașat volumul VI din Dosarul de urmărire penală nr.730/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Apărătorul ales al recurenților-inculpați și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere pentru cei doi inculpați.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu încuviințarea probei.

Curtea, după deliberare, încuviințează pentru recurenții-inculpați și proba cu înscrisuri în circumstanțiere, apreciind-o utilă cauzei, și procedează la administrarea acesteia.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Avocatul -, pentru recurentul-inculpat, arată că dosarul a fost înaintat instanței de recurs pe data de 05.2009, după împlinirea duratei măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea anterioară, iar nerespectarea termenului prevăzut de art.159 alin.8 Cod procedură penală cu referire la art.185 alin.2 și 3 Cod procedură penală, atrage sancțiunea încetării de drept a măsurii arestării preventive, având în vedere și Decizia nr.XXV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a statuat că termenul prevăzut de art.159 alin.8 Cod procedură penală este unul imperativ și nu de recomandare, astfel că, la acest moment, inculpatul se află în boxă în mod nelegal, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și punerea, de îndată, în libertate a acestuia.

Pe fondul recursului, arată că referatul cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive nu este motivat, în cuprinsul acestuia fiind inserate numai 6 rânduri cu privire la acest inculpat, în care se arată că, în noaptea de 4/5.III.2009, ar fi agresat-o pe partea vătămată -, în condițiile în care la dosarul de urmărire penală nu se află plângerea acesteia și nu rezultă că între cei doi ar fi existat o agresiune care să justifice o acțiune de șantaj, iar încheierea de ședință a preluat, tot pe 6 rânduri, motivarea făcută de parchet, fără a indica probele sau a face referiri la apărarea inculpatului, reținând că se mențin temeiurile de la momentul luării măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, cu toate că nu au apărut probe noi referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică.

Mai mult, pentru infracțiunile de lovire și distrugere nu există plângerea prealabilă a părții vătămate, iar pentru complicitatea la infracțiunea de șantaj există declarațiile a trei persoane, care au aflat despre incident de la partea vătămată și nici singurul contact avut de inculpat cu partea vătămată, convorbirea din data de 9.IV.2009, nu dovedește existența unei relații de șantaj, partea vătămată afirmând că o să fie bine, în condițiile în care la percheziția domiciliară nu a fost găsită sabia cu care se presupune că a lovit autoturismul părții vătămate, ci doar un cu bile despre care nu se face vorbire în materialul de urmărire penală.

Așadar, chiar probele aflate la dosarul cauzei infirmă existența unei stări de pericol pentru ordinea publică și, în egală măsură, nu constituie indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală, astfel că nu se mai justifică privarea sa de libertate, având în vedere și faptul că nu are antecedente penale, este tânăr, are cinci copii școlari, s-a îngrijit de familie și le-a oferit o educație copiilor săi, obținând venituri din comerțul cu autoturisme, dar și împrejurarea că cele două cauze de care a făcut vorbire instanța de fond îi sunt favorabile inculpatului, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea sa, de îndată, în libertate. Depune la dosar note scrise.

Avocatul -, pentru același recurent-inculpat, în completare, arată că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv doar pentru gravitatea faptei nu este compatibilă cu prevederile art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care impune, pe de o parte, justificarea stării de arest și pe alte rațiuni concrete, iar, pe de altă parte, recomandă să fie avute în vedere măsuri alternative arestării preventive.

În această ordine de idei, instanța de fond nu a motivat în concret, în mod individual, de ce a considerat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, în condițiile în care nu au apărut probe noi față de momentul luării măsurii arestării preventive, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea, de îndată, în libertate a inculpatului.

Avocatul, apărător ales al recurenților-inculpați și, arată că referatul cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive este nemotivat, întrucât actele de urmărire penală despre care se menționează că urmează să fie efectuate nu îi privesc pe inculpați și, așa cum se consemnează în volumul V din dosarul de urmărire penală, fila 1, inculpatul nu a avut nicio legătură telefonică cu vreunul dintre inculpați sau cu părțile vătămate. În cauză nu mai subzistă temeiurile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, având în vedere că, pe de o parte, părțile vătămate și-au retras plângerile, sens în care a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar, ceea ce justifică concluzia că temeiurile de drept avute în vedere la luarea măsurii s-au schimbat și, mai mult, cei doi nu au niciun fel de legătură cu ceilalți inculpați și cu faptele descrise în dosar, ci s-au aflat la momentul nepotrivit în locul nepotrivit, iar, pe de altă parte, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au familie, copii și erau încadrați în muncă, astfel că solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea, de îndată, în libertate a inculpaților.

Avocatul, apărător ales al recurenților-inculpați și, solicită, în principal, în temeiul art.385¹⁵pct.2 lit.c Cod procedură penală, casarea, în parte, a încheierii de ședință și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât hotărârea este nemotivată, având în vedere faptul că răspunderea penală este individuală, inclusiv în ceea ce privește starea de arest preventiv, iar încheierea de ședință este motivată în mod generic, pentru toți inculpații, fără a se arăta necesitatea privării lor de libertate, necesitate care nu se regăsește nici în referatul întocmit de MINISTERUL PUBLIC, în care se arată că prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților este justificată de efectuarea mai multor acte de urmărire penală, audierea unor martori care nu sunt nominalizați și nu se precizează pe care dintre inculpați îi privesc, soluționarea cererilor de disjungere formulate de avocați, prezentarea materialului de urmărire penală și redactarea rechizitoriului.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, având în vedere că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, întrucât, pe de o parte, nu există probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică, deoarece nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au familii, copii și locuri de muncă, iar pentru infracțiunea de șantaj limitele de pedeapsă sunt de la 1 la 5 ani, deci cu puțin peste limita de 4 ani prevăzută de textul evocat, și, pe de altă parte, nu sunt realizate nici cerințele reglementate în art.143 Cod procedură penală și art.68¹Cod procedură penală, respectiv nu există indicii temeinice că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile de șantaj, având în vedere faptul că părțile vătămate au apelat la aceștia pentru a obține sume de bani din vânzarea unui imobil, pentru care inculpatul încheiase un antecontract de vânzare-cumpărare și achitase un avans, iar prin plângerea depusă, partea vătămată a urmărit să păstreze banii primiți cu titlu de avans.

De asemenea, arată că susține critica formulată de inculpatul referitoare la încălcarea termenului prevăzut de art.159 alin.8 Cod procedură penală și a Deciziei nr.XXV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor, arătând că încheierea de ședință este legală și temeinică, învederând faptul că critica referitoare la încălcarea termenului de judecare a recursului nu poate fi primită, întrucât propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor procedurale, iar decizia dată în recursul în interesul legii nu este aplicabilă, deoarece nu a fost motivată și publicată în Monitorul Oficial, astfel că nu se cunosc elementele concrete cu privire la care a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție.

În egală măsură, criticile referitoare la nemotivarea referatului de către procuror și a încheierii de ședință sunt, practic, aprecieri subiective, având în vedere faptul că referatul, ce se întinde pe 31 pagini, cuprinde detalii cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, mijloacele de probă pe care se întemeiază cele trei situații de fapt și aprecieri concrete asupra necesității prelungirii duratei măsurii arestării preventive, fiind, așadar, elocvent și îndestulător motivat, iar instanța de fond a motivat în mod corespunzător și a oferit răspunsuri la toate criticile formulate de apărători, astfel că nu există posibilitatea trimiterii spre rejudecare.

Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, există probe concrete, ce au fost detaliate atât în referat, cât și în încheierea de ședință, fiind avute în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor deosebit de periculoase, îndreptate împotriva vieții, a sănătății și proprietății mai multor persoane, într-un mod organizat, de către mai multe persoane împreună, desfășurarea în timp a activității infracționale, ceea ce denotă o preocupare a inculpaților în obținerea de venituri ilicite, în condițiile în care nu aveau venituri legale, iar tocmai împrejurarea că au copii, familii și celelalte elemente invocate în favoare ar fi fost de natură să-i împiedice să comită infracțiuni. Cât privește sabia de care s-a uzat în comiterea infracțiunilor, aceasta a fost găsită cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la inculpatul.OG Mai mult decât atât, starea de pericol este relevată și de conținutul discuției telefonice prin care inculpatul îi cere lui G să terorizeze românii, întrucât aceștia nu mai doresc să-i dea banii.

Nu în ultimul rând, necesitatea prelungirii duratei măsurii arestării preventive a fost evidențiată atât de procuror, în cuprinsul referatului, cât și de instanță, nefiind necesară precizarea detaliată, pentru fiecare faptă în parte, pentru fiecare martor, necesitatea fiind determinată de continuarea strângerii probelor în favoarea și în defavoarea inculpaților.

De asemenea, faptele reținute în sarcina inculpaților și se află în indivizibilitate cu faptele reținute în sarcina celorlalți inculpați și trebuie investigate împreună, iar săvârșirea acestora rezultă din plângerile depuse de părțile vătămate, din interceptările convorbirilor telefonice, care relevă preocuparea inculpaților în activitatea infracțională, cu atât mai mult cu cât cu ocazia percheziției domiciliare la inculpatul a fost găsită o sabie, împrejurările invocate în favoare, lipsa antecedentelor penale și existența unor locuri de muncă, nefiind relevante.

În egală măsură, declarațiile prin care părțile vătămate își retrag plângerile trebuie privite cu rezervă, iar infracțiunile pentru care nu s-au formulat plângeri sunt infracțiuni care sunt cercetate din oficiu, nefiind necesare plângeri prealabile.

Recurentul-inculpat, personal, arată că are 5 copii, nu este cunoscut cu antecedente penale, se ocupă cu comercializarea de autoturisme, nu a bătut și nu a deranjat pe nimeni și lasă la aprecierea Curții.

Recurentul-inculpat, personal, arată că nu are nicio legătură cu ceilalți inculpați, locuiește în I și solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Recurentul-inculpat, personal, arată că are 27 ani, 3 minori, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu are nicio implicare în activitatea infracțională și solicită să fie pus în libertate.

Recurentul-inculpat, personal, arată că este nevinovat, are 2 minori, este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Recurentul-inculpat, personal, arată că nu are nicio legătură cu ceilalți inculpați, a dorit să achiziționeze o casă cu banii proveniți dintr-o vânzare imobiliară anterioară, are 3 minori, este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și lasă la aprecierea Curții.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prinîncheierea din camera de consiliu de la data de 30 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a respins ca nefondată excepția având ca obiect constatarea nulității absolute a mandatului de arestare preventivă, invocată de apărătorul ales al inculpatului OG, iar în temeiul art.155 și urm. din Codul d e procedură penală a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților "" (fiul lui și, născut la data de 24 mai 1986, în mun. B, județul B, arestat în baza nr.122/UP din data de 15 aprilie 2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală), "" (fiul lui și, născut la data de 10 august 1978, în mun. B, județul B, arestat în baza nr.121/UP din data de 15 aprilie 2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală), "" (fiul lui și, născut la data de 20 aprilie 1977, în mun. B, județul B, arestat în baza nr.128/UP din data de 15 aprilie 2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală), "" (fiul lui și, născut la data de 04 februarie 1976, în mun. B, județul B, arestat în baza nr.127/UP din data de 15 aprilie 2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală), "" (fiul lui și, născut la data de 20 februarie 1980, în mun. U, județul I, arestat în baza nr.125/UP din data de 15 aprilie 2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală), "" (fiul lui și, născut la data de 29 aprilie 1984, în mun. R de Vede, județul T, arestat în baza nr.126/UP din data de 15 aprilie 2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală), "" (fiul lui și, născut la data de 30 noiembrie 1974, în orașul R, județul D, arestat în baza nr.123/UP din data de 15 aprilie 2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală), "" (fiul lui și, născut la data de 26 iunie 1982, în mun. U, județul I, arestat în baza nr.124/UP din data de 15 aprilie 2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală) pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 05 mai 2009 până la data de 03 iunie 2009, inclusiv.

Prin aceeași încheiere au fost respinse ca nefondate cererile de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea și, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpații, și, prin apărătorii lor aleși.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de la Tribunal a reținut că din analiza actelor și lucrărilor dosarului în raport cu dispozițiile art.155 alin.1 din Codul d e procedură penală și a principiilor generale stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultă că temeiurile de fapt și de drept care au determinat, la data de 15 aprilie 2009, arestarea preventivă a inculpaților se mențin și justifică în continuare privarea de libertate a acestora, neintervenind împrejurări noi, care să schimbe acele temeiuri.

Astfel, a constatat judecătorul de la instanța de fond, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod de procedură penală, întrucât din probele administrate (declarațiile părții vătămate, expertiza medico-legală nr.A-, declarațiile martorilor, -, a, convorbirile telefonice interceptate și înregistrate) rezultă indicii de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpații să fi săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.

De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că în raport de natura și gravitatea faptelor săvârșite (ce aduc atingere unor importante valori sociale ocrotite prin norma penală), circumstanțele reale de comitere a acestora, circumstanțele personale ale inculpaților, care deși nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu au putut dovedi că desfășurau vreo activitate legală, pentru obținerea mijloacelor de subzistență, lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret față de ordinea publică, prin sentimentul de nesiguranță și temere pe care îl poate determina în rândul societății civile.

Totodată, s-a considerat că în raport de complexitatea cauzei, pentru a se permite buna desfășurare a urmăririi penale și față de actele de urmărire penală ce urmează a mai fi efectuate în cauză, respectiv: finalizarea expertizei medico-legale a părții vătămate, audierea de martori, soluționarea cererilor formulate de apărătorii aleși ai inculpaților în raport de probatoriul administrat, transcrierea convorbirilor telefonice interceptate, se impune prelungirea arestării preventive a inculpaților.

Împotriva încheierii judecătorului de la Tribunal,au declarat recurs în termenul legal(la data de 04 mai 2009)inculpații,"", "", "" și "".

Recursurile inculpaților au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 05 mai 2009.

În cursul judecării recursurilor, la solicitarea apărătorului inculpaților și, a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanțiere, în acest context fiind depuse la dosarul cauzei un set de caracterizări privind pe cei doi inculpați, cererile formulate de numiții G și, datate 07 05 2009 și înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, la data de 08 05 2009, cereri prin care aceștia, în calitate de părți vătămate în dosarul nr.730/P/2009, solicită procurorului reaudierea lor, întrucât înțeleg să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpaților și pentru infracțiunile de violare de domiciliu și amenințare, împăcându-se cu aceștia, precum și certificatele de naștere ale copiilor minori ai celor doi inculpați,

Cu ocazia dezbaterilor desfășurate în ședința publică din data de 08 mai 2009, cel dintâi apărător ales al recurentului inculpat a susținut în primul rând faptul că dosarul cauzei a fost înaintat instanței de recurs la data de 05 mai 2009, adică după împlinirea duratei măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea anterioară, iar nerespectarea termenului prevăzut de art.159 alin.8 Cod de procedură penală, cu referire la art.185 alin.2 și 3 Cod de procedură penală, atrage sancțiunea încetării de drept a măsurii arestării preventive, având în vedere și Decizia nr.XXV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a statuat că termenul prevăzut de art.159 alin.8 Cod de procedură penală, este unul imperativ și nu de recomandare, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Pe fondul recursului, apărătorul aceluiași inculpat a invocat împrejurarea că referatul cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive nu este motivat, în cuprinsul acestuia arătându-se cu privire la inculpatul, doar că în noaptea de 04/05 03 2009 ar fi agresat-o pe partea vătămată, ignorându-se faptul că la dosarul de urmărire penală nu există plângerea acestuia și nu rezultă că între cei doi ar fi existat o agresiune care să justifice și reținerea unei acțiuni de șantaj, iar încheierea de ședință recurată a preluat motivarea făcută de parchet, fără a indica probele sau a face referiri la apărările inculpatului.

Referitor la cerințele art.143 din Codul d e procedură penală, a învederat că pentru infracțiunile de lovire și distrugere nu există plângerea prealabilă a părții vătămate, iar pentru complicitatea la infracțiunea de șantaj există declarațiile a trei persoane, care au aflat despre incident de la partea vătămată și nici singura convorbire purtată de inculpat cu partea vătămată la data de 09 aprilie 2009, nu dovedește existența unei relații de șantaj, în plus la percheziția domiciliară nefiind găsită sabia cu care se presupune că a lovit autoturismul părții vătămate, astfel încât consideră că nu există indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește starea de pericol pentru ordinea publică, a susținut că față de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. Este tânăr, are cinci copii școlari,s-a îngrijit de familie și le-a oferit o educație copiilor săi, obținând venituri din comerțul cu autoturisme, în cauză nu se mai justifică privarea sa de libertate.

C de-al doilea apărător al recurentului inculpat a învederat că, Curtea Europeană a Drepturilor omului a reafirmat că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv doar pentru gravitatea faptei, nu este compatibilă cu prevederile art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care pe de o parte impune justificarea stării de arest și pe alte rațiuni concrete, iar pe de altă parte recomandă să fie avute în vedere măsuri alternative arestării preventive.

Din perspectiva acestor argumente, a criticat încheierea recurată pentru aceea că instanța de fond nu a motivat în concret, în mod individual de ce a considerat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, în condițiile în care nu au apărut probe noi față de momentul luării măsurii arestării preventive, considerente pentru care a solicitat, de asemenea, admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Pentru inculpații și, apărătorul ales al acestora a susținut de asemenea că referatul cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive este nemotivat, întrucât actele de urmărire penală despre care se menționează că urmează să fie efectuate nu îi privesc pe cei doi inculpați. În plus a precizat că inculpatul nu a avut nici o convorbire telefonică cu vreunul dintre inculpați sau cu părțile vătămate, iar în cauză nu mai subzistă temeiurile prev. de art.148 lit.f Cod de procedură penală, având în vedere că pe de o parte, părțile vătămate și-au retras plângerile, astfel cum s-a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, ceea ce justifică concluzia că temeiurile de drept avute în vedere la luarea măsurii s-au schimbat, iar pe de altă parte nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au familie și copii și erau încadrați în muncă, argumente în considerarea cărora a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate și pe fond punerea de îndată în libertate a inculpaților.

Apărătorul ales al recurenților inculpați și, a solicitat în principal admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât hotărârea acesteia este nemotivată, având în vedere faptul că răspunderea penală este individuală, inclusiv în ceea ce privește starea de arest preventiv, or încheierea recurată în cauza de față este motivată în mod generic, pentru toți inculpații, fără a se arăta necesitatea privării lor de libertate.

În subsidiar apărătorul acelorași inculpați a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de Tribunal și pe fond respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, dat fiind faptul că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, întrucât pe de o parte nu există probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică, în condițiile în care aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au familii, copii și locuri de muncă, iar pentru infracțiunea de șantaj limitele de pedeapsă sunt de la 1 la 5 ani, deci cu puțin peste limita de 4 ani prevăzută de textul art.148 lit.f Cod de procedură penală, iar pe de altă parte nu sunt realizate nici cerințele prev. de art.143 Cod de procedură penală și art. 68¹Cod de procedură penală, în sensul că nu există indicii temeinice că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile de șantaj, în fapt prin plângerea depusă, partea vătămată urmărind să păstreze suma de bani primită cu titlu de avans de la inculpatul, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între aceștia cu privire la un imobil.

Nu în ultimul rând a precizat că susține și acea critică referitoare la încălcarea termenului prevăzut de art.159 alin.8 Cod de procedură penală, și a Deciziei nr.XXV(25)/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.385⁶alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursurile inculpaților sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Inculpații, "", "", "" și "" au fost arestați preventiv la data de 15 aprilie 2009, pe o durată de 20 de zile, până la data de 04 mai 2009 inclusiv, în baza încheierii de ședință din camera de consiliu pronunțată la data de 15 aprilie 2009 de către Tribunalul București Secția a II-a Penală, în dosarul penal nr-, pe temeiul dispozițiilor art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală (inculpații, și ) și respectiv al dispozițiilor art.143 și art.148 lit.e și f din Codul d e procedură penală (inculpații și ), sub acuzația săvârșirii următoarelor infracțiuni:

Inculpatul "" - complicitate la infracțiunea de șantaj prev. de art.26 Cod penal rap. la art. 194 alin.1 Cod penal, lovire și alte violențe prev. de art.180 alin.2 Cod penal și distrugere prev.de art.217 alin.1 Cod penal, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, în fapt reținându-se în sarcina sa următoarele aspecte: a acordat sprijin altor inculpați din cauză, pentru ca, sub pretextul unei datorii bănești, să-l constrângă pe să facă alte împrumuturi și să le plătească diverse sume de bani reprezentând dobânzi, până când partea vătămată nu a mai putut plăti, moment în care împreună cu ceilalți inculpați, au recurs la violențe și amenințări asupra părții vătămate, a familiei sale și a prietenilor săi, în scopul de a-l determina să dea sume importante de bani, pentru a dobândi astfel foloase injuste; pe fondul acestei situații, în data de 04/05 martie 2009, împreună cu inculpatul "", l-a agresat fizic pe - (partener de afaceri al părții vătămate ), aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, precum și cu latul unei săbii în zona capului, în scopul de a-l intimida și determina pe să le dea o sumă de bani; în contextul agresării numitului, a lovit cu tăișul sabiei în caroseria autoturismului Ford, cu nr. de înmatriculare B-68LTS, folosit de și aparținând lui, deteriorându-l;

"" - șantaj prev. de art. 194 alin.1 Cod penal (două fapte) și violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, în fapt reținându-se în sarcina sa următoarele aspecte: din noiembrie 2008 până în prezent, împreună cu alți inculpați din cauză a reușit să îndatoreze pe și familia acestuia, pentru ca ulterior prin amenințări și violențe, să-i determine să plătească înapoi sume de bani mult mai mari, stabilite de către ei (camătă); pe fondul acestei situații, în data de 10 martie 2009 au pătruns fără drept, împreună cu alte persoane în locuința părților vătămate, având asupra lor arme albe, pe care le-au folosit la amenințare și intimidare; în contextul menționat părțile vătămate au formulat o plângere la poliție pentru infracțiunea de violare de domiciliu, însă prin amenințări, inculpatul împreună cu alte persoane a determinat părțile vătămate să-și retragă plângerea astfel formulată;

"" - șantaj prev. de art. 194 alin.1 Cod penal, constând în aceea că din vara anului 2008 până în prezent, împreună cu alți inculpați din cauză, a reușit să îndatoreze pe și familia acestuia, pentru ca ulterior prin amenințări și violențe, să-i determine să plătească înapoi sume de bani mult mai mari, stabilite de către ei (camătă), iar apoi să îi determine pe aceștia să le cedeze un imobil pentru ștergerea datoriei, deposedându-i forțat de actele casei și forțându-i să încheie o chitanță de mână privind înstrăinarea casei;

"" - șantaj prev. de art. 194 alin.1 Cod penal (două fapte), cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, în fapt reținându-se în sarcina sa următoarele aspecte: din luna august și până în prezent, sub pretextul unei datorii, l-a constrâns (împreună cu alți inculpați), prin amenințări pe, să facă alte împrumuturi și să le plătească diverse sume de bani reprezentând dobânzi, până când partea vătămată nu a mai putut plăti, moment în care inculpații din cauză au recurs la violențe și amenințări asupra sa, a familiei sale și a prietenilor săi, în scopul de a-l determina să dea sume importante de bani lui și inculpatului "", precum și altor inculpați din cauză, pentru a dobândi astfel foloase injuste; din vara anului 2008 până în prezent, împreună cu alți inculpați din cauză, a reușit să îndatoreze pe și familia acestuia, pentru ca ulterior prin amenințări și violențe, să-i determine să plătească înapoi sume de bani mult mai mari, stabilite de către ei (camătă), iar apoi să îi determine pe aceștia să le cedeze un imobil pentru ștergerea datoriei, deposedându-i forțat de actele casei și forțându-i să încheie o chitanță de mână privind înstrăinarea casei.

Prin încheierea recurată în prezenta cauză, s-a dispus de către judecătorul de la instanța de fond prelungirea duratei măsurii arestării preventive a celor cinci inculpați pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05 mai 2009 și până la data de 03 iunie 2009, inclusiv, constatându-se că temeiurile ce au determinat arestarea inițială a acestora se mențin și impun în continuare privarea lor de libertate.

În examinarea recursurilor formulate de cei cinci inculpați, Curtea găsește că mai înainte de exercitarea controlului de legalitate și temeinice asupra încheierii date de judecătorul de la Tribunal, se impune a fi abordate chestiunile de ordin procedural invocate de către apărătorii aleși al inculpaților, referitoare după caz la încetarea de drept a măsurii arestării preventive ca urmare a nerespectării dispozițiilor imperative ale art.159 alin.8 Cod de procedură penală, sau la nemotivarea referatului procurorului cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive ori a încheierii recurate.

Cu privire la solicitarea apărătorului recurentului inculpat "", susținută deopotrivă și de către apărătorul recurenților inculpați "" și "", de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive a inculpaților, în data de 04 mai 2009, la expirarea duratei anterioare a acestei măsuri, Curtea nu poate primi această cerere având în vedere următoarele considerente:

Este adevărat că soluționarea recursurilor celor cinci inculpați s-a realizat abia la termenul de astăzi, 08 mai 2009, deci după expirarea duratei arestării preventive dispuse prin încheierea anterioară celei atacate, iar nu înainte de expirarea acelei durate, astfel cum prevăd dispozițiile art.159 alin.8 teza a II-a din Codul d e procedură penală, însă această situație - cauzată de înaintarea recursurilor inculpaților de către instanța de fond chiar după expirarea duratei anterioare a arestării preventive - nu atrage, în opinia Curții, încetarea de drept a măsurii respective.

În acest sens, Curtea observă că, potrivit art.159 alin.9 din Codul d e procedură penală, recursul, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare.

Prin urmare, dispoziția de prelungire a duratei măsurii arestării preventive este executorie de drept, chiar din momentul pronunțării încheierii prin care a fost luată de către judecătorul de la instanța de fond, iar acest caracter se păstrează până la soluționarea recursului, indiferent de momentul în care ea se realizează, legea nefăcând nicio distincție sub acest aspect.

A raționa altfel ar însemna a face practic inaplicabile dispozițiile art.159 alin.9 din Codul d e procedură penală - edictate tocmai pentru situația în care recursul nu este soluționat până la expirarea duratei anterioare a arestării preventive - ceea ce nu poate fi acceptat, întrucât orice dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care ea produce efecte juridice, iar nu în acela în care ar fi lipsită de orice efect.

De asemenea, este adevărat că, prin decizia nr.XXV (25) din data de 02 iunie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții Unite, a statuat, în interpretarea dispozițiilor art.159 alin.8 teza a II-a din Codul d e procedură penală, că sintagmaînainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacateare caracter imperativ, iar nu de recomandare și, în consecință, inclusiv recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive trebuie soluționat întotdeauna înainte de momentul la care face referire sintagma anterior menționată.

Cu privire la decizia respectivă, Curtea constată că, deși prin aceasta se statuează în mod neechivoc caracterul imperativ al termenului la care fac referire dispozițiile art.159 alin.8 teza a II-a din Codul d e procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție nu indică, nici în considerente și nici în dispozitiv, care ar fi sancțiunea procedurală ce intervine în cazul nerespectării acelui termen, revenind astfel instanței de judecată sarcina de a se pronunța asupra sancțiunii incidente într-o astfel de situație.

Această sancțiune nu poate fi în niciun caz, în opinia Curții,încetarea de drepta măsurii arestării preventive, astfel cum pretind apărătorii inculpaților recurenți.

Astfel, Curtea reține că, potrivit art.185 alin.2 din Codul d e procedură penală, când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.

În același sens, și art.140 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală prevede că măsurile preventive încetează de dreptla expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare.

Prin urmare, sancțiunea în discuție intervine numai în situația când a expirat durata propriu-zisă a măsurii procesuale, în speță a măsurii arestării preventive, iar nu când a expirat vreun termen edictat pentru exercitarea unui drept procesual, fie și în legătură cu această măsură.

În cauza de față, durata arestării preventive a inculpaților, prelungită printr-o încheiere executorie a judecătorului de la instanța de fond până la data de 03 iunie 2009, nu a expirat până în prezent, astfel că instanța sesizată cu judecarea recursurilor acestora nu are temei legal pentru a constata încetarea ei de drept.

De asemenea, Curtea apreciază că nu operează nici sancțiunea decăderii, care presupune, chiar prin definiție, pierderea unui drept procesual care nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.

În acest sens, art.185 alin.1 din Codul d e procedură penală prevede următoarele: când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

În speță, depășirea termenului prevăzut de art.159 alin.8 teza a II-a din Codul d e procedură penală nu poate conduce, în opinia Curții, la pierderea dreptului procesual de soluționare a recursului declarat de inculpați în termenul legal, cu atât mai mult cu cât, numai prin soluționarea acestei căi de atac, ar putea fi verificate apărările acestora, inclusiv cât privește aspectul în discuție.

În plus, depășirea termenului respectiv nu poate atrage nulitatea actului procesual făcut peste termen, întrucât acest act este în concret însăși încheierea instanței de recurs, sesizată chiar de inculpați tocmai pentru a statua, prin hotărârea sa, asupra legalității și temeiniciei detenției lor preventive.

În aceste condiții, rămâne în discuție numai incidența sancțiunii nulității, conform art.197 din Codul d e procedură penală.

Raportat la această sancțiune procedurală, C constată că dispozițiile art.159 alin.8 teza a II-a din Codul d e procedură penală nu fac parte dintre cele la care se referă art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală ca atrăgând nulitatea absolută, astfel că, nerespectarea lor ar putea determina numai nulitatea relativă, în condițiile art.197 alin.1 și 4 din Codul d e procedură penală.

În speță, Curtea apreciază că aceste condiții nu sunt îndeplinite întrucât, constatând în recurs că încheierea atacată este legală și temeinică sub aspectul prelungirii duratei măsurii arestării preventive a inculpaților, nu se poate vorbi despre o vătămare adusă drepturilor procesuale ale acestora prin dispoziția respectivă.

Curtea găsește neîntemeiate și celelalte critici ale recurenților inculpați, constatând, contrar celor susținute de apărare, că atât propunerea procurorului de prelungire a măsurii arestării preventive, cât și încheierea judecătorului de la instanța de fond prin care s-a dispus în acest sens sunt motivate în fapt și în drept.

Astfel, în referatul procurorului, se indică în detaliu baza faptică a acuzațiilor aduse inculpaților, suportul probatoriu pe care se întemeiază acele acuzații, actele de urmărire penală efectuate până la momentul sesizării judecătorului cu propunerea respectivă, dar și cele necesar a fi realizate în continuarea anchetei, precum și, în mod explicit, fundamentul legal al solicitării de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art.155 și urm. din Codul d e procedură penală, în considerarea menținerii temeiurilor care au determinat inițial luarea acestei măsuri.

La rândul său, și încheierea judecătorului de la instanța de fond este motivată, atât în fapt, cât și în drept și chiar dacă aceasta nu răspunde în detaliu fiecărei critici sau apărări formulate de inculpați cu ocazia dezbaterilor asupra propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, o atare împrejurare nu echivalează cu lipsa unei motivări adecvate, întrucât însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa constantă că obligația instanțelor de a-si motiva hotărârile, pe care art. 6 alin. 1 din Convenție le-o impune, nu poate fi înțeleasa in sensul de a da un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vederea Hotărârea din 15 februarie 2007, dată în cauza Boldea contra României).

În orice caz, Curtea constată că încheierea recurată, chiar dacă nu este amplu motivată, aceasta surprinde, cel puțin în linii generale, elementele esențiale care justifică prelungirea arestării preventive a inculpaților, judecătorul fondului făcând succint referiri la argumentele care în opinia sa îndreptățesc aprecierea că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu au încetat și impun în continuare privarea acestora de libertate.

Pe de altă parte, în cazul de față ne aflăm în ipoteza unor recursuri, care potrivit legii sunt declarate împotriva unor hotărâri (încheieri) care nu pot fi atacate și cu apel, astfel că în conformitate cu prevederile art. 385⁶alin.3 din Codul d e procedură penală, instanța de control judiciar, nu numai că este abilitată, ci chiar este obligată să examineze ea însăși cauza sub toate aspectele, de fapt și de drept, ceea ce înseamnă că în virtutea efectului integral devolutiv al recursurilor cu care a fost investită, Curtea va putea să suplinească eventuala motivare necorespunzătoare făcută de instanța de fond cu privire la necesitatea prelungirii arestării preventive a inculpaților.

Nu în ultimul rând, se cuvine a fi precizat și faptul că o eventuală motivare succintă și neconvingătoare a încheierii recurate ar putea să determine cel mult nulitatea relativă a acestui act procedural, în condițiile art.197 alin.1 și 4 din Codul d e procedură penală, însă în speță, Curtea apreciază că nu poate interveni o atare sancțiune, întrucât, constatând în recurs că în cauză se impune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, care își păstrează caracterul legal și temeinic, nu se poate vorbi despre o vătămare adusă drepturilor procesuale ale acestora prin dispoziția dată de instanța de fond în cuprinsul încheierii defăimate.

În ceea ce privește temeinicia soluției dispusă prin încheierea recurată, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.155 alin.1 pr.pen. în cursul urmării penale, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Raportându-se la exigențele dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că judecătorul de la instanța de fond a pronunțat o încheiere legală și temeinică, prelungind motivat cu încă 30 de zile durata arestării preventive a recurenților inculpați, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestora impun și în prezent privarea lor de libertate pentru definitivarea în bune condiții a urmăririi penale.

Astfel, asemenea judecătorului de la prima instanță, Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent în faza de urmărire penală relevă motive verosimile de a crede că inculpații au săvârșit într-adevăr infracțiunile pentru care sunt cercetați și pentru care se poate dispune în mod legal privarea lor preventivă de libertate, împrejurările de fapt pe care acestea se bazează fiind de natură a convinge un observator obiectiv de participarea lor deliberată la comiterea infracțiunilor respective.

Sub acest aspect se cuvine a fi subliniat faptul că, la momentul procesual de față, nu se verifică existența unor probe certe de vinovăție, ci doar a unor date sau informații pe care se poate întemeia în mod obiectiv suspiciunea comiterii infracțiunilor de către persoanele cercetate.

În acest sens, și în jurisprudența, s-a statuat în mod constant că rolul măsurii arestării preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor și, totodată, că datele și informațiile care suscită bănuielile pe care se întemeiază această măsură nu trebuie să prezinte același nivel de certitudine cu cele care permit trimiterea în judecată și, cu atât mai puțin, condamnarea unei persoane (a se vedeahotărârile pronunțate în cauzele și Murray contra Marii Britanii).

În acest context, Curtea constată că, în pofida declarațiilor de nerecunoaștere ale inculpaților, în cauză există și la acest moment, cel puțin indicii temeinice, în sensul participării lor la săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt cercetați.

Astfel, în ceea ce privește activitățile infracționale desfășurate de inculpații recurenți "" și "" în legătură cu partea vătămată și cu prietenul acestuia, Curtea constată că sunt relevante următoarele aspecte probatorii:

Din declarațiile părții vătămate coroborate cu cele ale martorilor, și rezultă că atât partea vătămată, cât și membrii familiei sale, au primit în mod repetat, atât direct, cât și telefonic (verbal și prin SMS-uri), amenințări cu bătaia, moartea sau viol, de la inculpații "", ", "", pentru a plăti sumele de bani cerute de aceștia.

În concret, partea vătămată a arătat că inculpații "" și "", în repetate rânduri l-au amenințat personal sau la telefon, spunându-i că îl taie, că îl omoară, că nu se de poliție, întrucât chiar dacă unul dintre ei va fi arestat, rămân ceilalți afară și tot îl omoară, i-au înjurat copiii și l-au amenințat că o violează pe soția sa.

Martora, soția părții vătămate a precizat că inculpații "" și "" au oprit-o pe stradă și au amenințat-o, spunându-i că o să o omoare, o vor tăia cu sabia pe ea și pe copiii săi dacă nu le dă banii, chiar dacă nu-l vor găsi pe soțul ei sau chiar dacă acesta moare, iar la scurt timp după ce a sesizat organele de poliție, a fost oprită pe stradă de inculpatul "" care a amenințat-o că o și o omoară, că nu îi este frică de poliție. Totodată, a mai arătat martora, că și soțul ei a fost amenințat și că de frică, o perioadă de timp nu s-a mai întors acasă, iar pe data de 31 03 2009, inculpatul "", i-a reproșat că s-a dus la poliție, afirmând că, și dacă se duce 20 de ani la pușcărie, tot îl va omorî pe partea vătămată.

Din depoziția martorei rezultă că în timp ce se afla la biroul depozitului de cherestea al familiei a venit inculpatul "" și a amenințat-o pe spunându-i că dacă nu îi va da banii, se va duce 20 de ani la pușcărie, dar tot îl va omorî, manifestându-se violent prin gesturi și cuvinte și inducând un sentiment de teamă.

Martorul a confirmat faptul că la sfârșitul anului 2008, familia, având nevoie urgentă de bani, a împrumutat de la el suma de 10 000 lei, lăsând gaj mai multe obiecte din aur, iar martora Rap recizat că știe că părțile vătămate urmau să plătească sume mari de bani inculpaților, iar G le-a ajutat pe părțile vătămate cu bani, acesta din urmă fiind și el foarte speriat, deoarece "" făcea presiuni asupra lui să-i dea sume de bani, inculpații vrând să ia două case în contul datoriei.

Partea vătămată a prezentat organelor de urmărire penală telefonul său mobil în care era stocat un mesaj de amenințare de la inculpatul "".

Susținerile părții vătămate și ale martorilor anterior menționați sunt confirmate și de conținutul convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate cu autorizarea instanței.

Aceste "afaceri" deosebit de costisitoare în care a fost implicat partea vătămată, i-au cauzat acestuia și fiicei sale probleme de natură psihică confirmate prin examene psihologice de specialitate, iar în cazul părții vătămate au condus chiar la o tentativă de suicid.

Martorul a afirmat că are cunoștință despre amenințările adresate părții vătămate, fiind chiar prezent în unele momente când partea vătămată a fost amenințat de "". A mai precizat martorul că întrucât partea vătămată își închisese telefonul, a fost el contactat telefonic de către inculpatul "" și inculpatul "", iar la un moment dat, pentru că nu a mai răspuns nici el, în noaptea de 04/05 03 2009, în timp ce conducea autoturismul părții vătămate a fost lovit în trafic de acești doi inculpați, care l-au amenințat și l-au agresat, lovindu-l cu două săbii, deteriorând și autoturismul. Totodată, acesta a mai susținut că inculpatul "" a vrut să-l lovească și cu tăișul sabiei în cap, dar el a căzut, iar sabia s-a oprit în caroseria autoturismului.

Prin certificatul medico-legal nr.A- s-a stabilit că numitul a prezentat mai multe leziuni de violență: la nivelul capului (lateral de bosa frontală două dungi echimotice violacei paralele - de natură a indica lovirea cu un lat de lamă, temporal stâng tumefacție) și la nivelul toracelui (hemitorace stâng lateral spațiul 6 intercostal echimoză violacee).

Din raportul de constatare tehnico-științifică traseologică nr.-/2009 rezultă că urma de adâncime prezentă pe autoturismul Ford, cu nr. de înmatriculare B-68-, a fost creată de un obiect dur prevăzut cu o muchie ascuțită, gen satâr, sabie, topor sau altele asemenea, fiind creată printr-o lovitură de sus în jos, de la stânga la dreapta, sub un unghi de incidență de 60⁰.

Din declarația martorei reiese că întrucât partea vătămată fugise de acasă și nu mai răspundea la telefoanele inculpaților "" și "", aceștia l-au contactat pe soțul ei, solicitându-i să se întâlnească și să-i spună unde este partea vătămată și întrucât nu le-a spus unde se află acesta, cei doi inculpați l-au agresat fizic. De asemenea a mai precizat martora că are cunoștință că inculpatul "" și frații săi "" și "" au făcut presiuni asupra lui și a familiei sale pentru a-l determina să plătească sume de bani, confirmând și faptul că fiica părții vătămate a fost amenințată de aceștia cu violul. A mai arătat că la data de 05 martie 2009 se afla cu, soția părții vătămate, pe Șoseaua și când au coborât din mașină, lângă ele s-au oprit un autoturism BMW în care se aflau inculpații "" și "" și un autoturism Mercedes în care se afla inculpatul "", aceștia amenințând-o pe, context în care inculpatul "" i-a spus "femeie, te strâng de gât, te omor!" și chiar s-a îndreptat către ea cu mâinile ridicate, În sfârșit, martora a afirmat și că la data de 14 03 2009, când inculpații au fost reținuți, la locuința ei a venit nevasta lui "", însă de frică nu a ieșit din casă, iar în discuția pe care aceasta a purtat-o cu mama sa, i-a spus că trebuie să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpaților.

Cu prilejul percheziției domiciliare din data de 14 aprilie 2009, organele de cercetare penală au descoperit și ridicat o sabie din locuința inculpatului "".

Cât privește, activitățile infracționale imputate inculpaților "", "", "" și "" în relația cu părțile vătămate și, datele și indiciile temeinicie care fundamentează bănuiala legitimă a săvârșirii acestora rezultă din următoarele mijloace de probă:

Din declarațiile părților vătămate și, coroborate cu declarațiile martorilor, G, G, și, rezultă că în data de 30 noiembrie 2008 inculpatul "" a venit în locuința părților vătămate și, deși aceștia au încercat să-i explice motivul pentru care nu-i pot restitui suma de bani cerută, inculpatul a scos un briceag și i-a amenințat, spunând că îi omoară, atât pe ei, cât și pe martorul (girant) G. De asemenea mai rezultă, că tot inculpatul "" l-a amenințat pe martorul (girant) G că îi vor lua mașina dacă părțile vătămate nu plătesc, iar în acest context, pentru a plăti datoria pretinsă de inculpatul "", părțile vătămate au luat legătura cu inculpatul "", pentru a le da banii promiși cu titlu de împrumut, numai că expirând termenul pe care inculpatul îl dăduse părților vătămate pentru a face plata, acesta împreună cu inculpatul "" au luat mașina girantului G, după care inculpatul "" le-a forțat practic pe părțile vătămate să gireze cu casa împrumutul pe care urma a le da, luându-le actele casei. Totodată se mai reține că în luna decembrie 2008, inculpații "" și "" au venit la locuința părților vătămate, amenințându-i cu un cuțit că îi omoară pe ei și pe mama lor, dacă nu îi dau 100 000 Euro sau casa, în aceste condiții părțile vătămate și membrii familiei lor fiind nevoiți de teamă să părăsească o perioadă Bul. Din aceleași declarații mai reiese că la data de 10 03 2009, inculpații "" și "" au pătruns fără drept împreună cu "", persoană rămasă neidentificată, în locuința părților vătămate, având asupra lor arme albe - bricege de dimensiuni mari - și i-au amenințat pe și, făcându-se că îl lovesc cu bricegele pe cel dintâi și spunându-le că dacă nu dau banii îi omoară, în continuare părțile vătămate fiind constrânse de inculpații "" și "" să semneze o chitanță de mână prin care se obligau să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în care locuiesc către inculpatul "", act în care se face mențiunea necorespunzătoare adevărului că partea vătămată ar fi primit o parte din prețul de 111 000 Euro, unul dintre exemplarele acestei chitanțe rămânând la inculpatul ""

La dosarul de urmărire penală se află atașat un exemplar al acestei chitanțe de mână privitoare la vânzarea casei părților vătămate.

Aspectele relatate de către părțile vătămate și de martorii anterior menționați sunt confirmate de conținutul unor convorbiri telefonice interceptate și înregistrate în mod autorizat.

Astfel, cu titlu exemplificativ, într-o convorbire dintre inculpatul "" și martorul (girant) G, cel dintâi îi spune celui din urmă să se întâlnească și cu alți inculpați, "" și "", "", arătând că "deci tu trebuie, prin tine trebuie să terorizezi românii, că românii mi-a că nu mai vrea să-mi dea nicio casă, că o pune la bancă și să aștepți și tu, să așteptăm și noi, să-mi dea banii mie prima oară și pe urmă cu tine și cu ".

Cu ocazia percheziției domiciliare din data de 14 aprilie 2009, în locuința inculpatului ""au fost descoperite actele de proprietate ale imobilului familiei (în original), precum și mai multe cuțite de dimensiuni mari, iar la percheziția domiciliară efectuată în locuința inculpatului "" au fost descoperite o sabie și o de baseball.

Tot cu referire la îndeplinirea cerințelor prev.de art.143 Cod de procedură penală, s-a invocat de către apărarea inculpaților "" și "" că părțile vătămate G și își retrag plângerile formulate împotriva acestora pentru infracțiunile de violare de domiciliu și amenințare, depunând în acest sens la dosar cererile înregistrate în acest sens la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împrejurare care ar constitui o modificare a temeiurilor avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive.

Dincolo de faptul că aceste manifestări de voință ale numiților G și, în sensul retragerii plângerii prealabile nu pot fi producătoare de consecințe juridice (cel puțin până în acest moment procesual, în raport cu încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților), întrucât în cauza de față cei doi inculpați sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj prev.de art.194 alin.1 Cod penal și violare de domiciliu prev.de art.192 alin.1 și 2 Cod penal, infracțiuni în cazul cărora acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și nu operează cauzele de înlăturare a răspunderii penale referitoare la retragerea plângerii prealabile și împăcarea părților prev.de art.131 și 132 Cod penal, ele trebuie privite cu mari rezerve, datorită faptului că pe baza datelor existente în cauză s-a stabilit că și anterior, sub presiunea amenințărilor exercitate de inculpați, părțile vătămate și-au retras plângerea formulată pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 Cod penal, împrejurare ce a determinat în cazul acestor doi inculpați, reținerea ca temei al arestării lor preventive și a cazului prev.de art.148 lit.e Cod de procedură penală conform căruia " există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta".

De altfel, însăși conținutul acestor înscrisuri înfățișate instanței de recurs prin diligența apărătorului inculpaților justifică în mod real temerea că inclusiv după arestarea acestora a continuat efectuarea de "demersuri" în scopul determinării părților vătămate de a-și retrage afirmațiile acuzatoare. Astfel, potrivit acestor cereri, înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. chiair în ziua soluționării prezentelor recursuri, numiții G și retractează cele declarate inițial cu privire la incidentul din data de 10 martie 2009 (deși nu există vreo dovadă de obținere ilegală a acestor declarații), susținând că în mod greșit s-a interpretat de către organele de cercetare penală că retragerea plângerii formulată inițial a fost dată sub amenințare, în realitate inculpații venind la data de 10 03 2009 să ridice suma de 500 Euro pe care o datora soția lui, fără amenințare și fără camătă, aceștia fiind singurii bani datorați.

Curtea găsește întemeiată și aprecierea judecătorului de la instanța de fond cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică (în accepțiunea art.148 lit.f din Codul d e procedură penală) pe care îl prezintă, și la acest moment procesual, lăsarea în libertate a celor cinci inculpați.

În evaluarea acestei cerințe legale, Curtea are în vedere gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați și care se prezintă la un nivel ridicat raportat la modul de operare, la mijloacele utilizate pentru atingerea scopului infracțional, la urmările cauzate valorilor sociale lezate și la rezonanța puternic negativă a unor astfel de fapte.

Din această perspectivă, în speța de față există bănuiala legitimă că inculpații, care sunt rude între ei și care au acționat în mod coordonat, practicând sistemul împrumutului cu camătă și aplicarea de dobândă la dobândă, le-au împovărat pe părțile vătămate cu datorii vădit disproporționate față de suma inițial împrumutată, după care în vederea recuperării acestor fabuloase foloase injuste, au instituit un veritabil regim de teroare asupra părților vătămate, a membrilor familiilor acestora sau a prietenilor lor, materializat prin acțiuni de intimidare psihică și înfricoșare (amenințări cu moartea, cu bătaia, cu violul asupra copiilor și soțiilor părților vătămate) sau prin acte de violență, folosind arme albe extrem de periculoase (săbii, cuțite).

Acest comportament, în mod vădit agresiv al inculpaților, manifestat de aceștia în comiterea faptelor ilegale grave, menite să le intimideze și să le înspăimânte grav pe persoanele cu care vin în contact, creează premisele unui puternic sentiment de neliniște și insecuritate ce ar fi resimțit de o întreagă comunitate în cazul punerii lor în libertate și, în același timp, justifică temerea că ar putea comite și în viitor alte fapte similare.

Totodată, temerea unei posibile continuări din partea inculpaților aflați în libertate, a derulării de activități ilicite, similare celor pentru care sunt cercetați în cauza de față, este generată și de împrejurarea că asemenea fapte sunt producătoare de importante beneficii materiale ilicite, menite să le asigure un trai. Sub acest aspect, nu poate trece neobservat faptul că deși, potrivit fișelor fiscale, inculpații nu realizează venituri declarate, sau acestea sunt modice și ocazionale (cazul inculpatului ), totuși aceștia dețin averi impresionante (case și mașini de lux),

În raport cu aceste elemente, Curtea constată, ținând seama de dispozițiile art.136 alin.8 din Codul d e procedură penală, că datele personale favorabile invocate de inculpați (privitoare la lipsa antecedentelor penale, la situația familială dificilă a unora dintre ei) nu sunt de natură, cel puțin la acest moment, să justifice oportunitatea punerii lor de libertate, ci aceste aspecte urmează a fi eventual valorificate în mod corespunzător în procesul de individualizare a pedepsei, în situația în care se va ajunge la pronunțarea unei hotărâri de condamnare împotriva lor.

Întrucât, pentru motivele mai sus arătate, se mențin și în prezent temeiurile ce au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive față de cei cinci inculpați recurenți, Curtea, raportându-se la dispozițiile art.155 și urm. din Codul d e procedură penală, constată ca fiind legală și temeinică încheierea prin care judecătorul de la instanța de fond a dispus prelungirea duratei acestei măsuri, care se încadrează în limite de timp rezonabile și, totodată, este necesară pentru definitivarea în bune condiții a urmăririi penale.

Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.385¹⁵pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, "", "", "" și "".

În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, fiecare recurent inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod de procedură penală respinge, ca nefondate, recursurile declarat de recurenții-inculpați, "", "", "" și "" împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu pronunțată la data de 30 aprilie 2009, de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

În temeiul art.192 alin.2 Cod de procedură penală obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 225 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 25 lei pentru fiecare, reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

a escu

GREFIER,

Red.jud.

Ex.2

Președinte:Daniela Panioglu
Judecători:Daniela Panioglu, Mariana Constantinescu, Corina Ciobanu

#Judecator Daniela Panioglu

Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 145/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 145/2009. Curtea de Apel Bucuresti