Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 147/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 1070/2009)

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ

ÎNCHEIERE nr. 147

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 mai 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Niculae Stan

JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 3: Vasile

GREFIER:

Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGNIZATĂ ȘI TERORISM - reprezentat de procuror .

Pe rol se află judecarea RECURSULUI declarat de inculpata împotriva încheierii din data de 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II -a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns recurenta - inculpată, personal, aflată în stare de arest preventiv la Arest. asistată juridic de apărător desemnat din oiciu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al recurentei - inculpate critică pentru netemeinicie și nelegalitate încheierea din data de 29.04.2009, prin care Tribunalul București - Secția a II -a Penală a admis propunerea parchetului și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatei.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, rejudecând, să se respingă propunerea parchetului privind prelungirea arestării preventive a inculpatei având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f Cpp, în sensul că la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpatei nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere atitudinea procesuală a acesteia, de recunoaștere și regretare a faptei. De asemenea, este de reținut și faptul că inculpata colaborat cu organele de anchetă, precizând de la cine a cumpărat drogurile.

De asemenea, solicită să se aibe în vedere și susținerile inculpatei privind împrejurările ce au determinat-o să săvârșească fapta, respectiv constrângerea morală la care fost supusă prin amenințarea cu un pericol grav raportat la o persoană apropiată ei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de către inculpată ca fiind nefondat, și menținerea încheierii atacate cu recurs ca fiind legală și temeinică.

Apreciază că la acest moment procesual subzistă toate temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, iar prelungirea măsurii arestării preventive este necesară pentru buna finalizare a urmăririi penale.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor art. 148 lit. f Cpp, susține că lăsarea în libertate inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică și solicită instanței să aibe în vedere nu doar natura și gravitata infracțiunii săvârșită de inculpată, ci și împrejurarea că această infracțiune s-a săvârșit într-o circumstanță agravantă, respectiv introducerea de droguri de mare risc în penitenciar, dar și circumstanțele personale ale acesteia, fiind cunoscută cu antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, aceeași infracțiune pentru care este cercetată în prezent, având nu mai puțin de trei condamnări anterioare, iar prezenta faptă este săvârșită în termenul de liberare condiționată din ultima condamnare suferită de inculpată.

Față de toate aceste considerente apreciază că inculpata demonstrează perseverență infracțională, iar lăsarea în libertate acesteia prezintă riscul ca, odată liberă, să-și continue activitatea infracțională.

Recurenta - inculpată, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față reține următoarele:

Prin încheierea din 29.04.2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis propunerea - și în temeiul art. 155 alin. 1 și 6 Cod procedură penală a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatei pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 04.05.2009 și până la data de 2. 06.2009, inclusiv, reținând că aceasta este cercetată penal pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că la data de 04.04.2009 inculpata s-a deplasat la Penitenciarul Jilava cu intenția declarată de a remite un pachet persoanei private de libertate, iar înainte de finalizarea perioadei de timp afectate vorbitorului a plasat acestuia din urmă un recipient confecționat artizanal din folie de celofan ce conținea cantitatea de 4, 85 grame heroină, moment în care a fost observată de către supraveghetori.

Instanța a constatat că în cauză există probe în sensul art. 143 Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a comis infracțiunea pentru care este cercetată, constatare ce rezultă din procesul - verbal de sesizare, procesele - verbale întocmite cu ocazia efectuării de acte premergătoare urmăririi penale, raportul de constatare tehnico - științifică, declarațiile învinuitului si declarațiile inculpatei.

A constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, atât sub aspectul minimului de gravitate impus de lege cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică . n aprecierea acestei ultime condiții Tribunalul a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, având în vedere că infracțiunile de trafic de droguri, prin amploarea lor deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectiv sănătatea publică reprezentând totodată una din cele mai grave forme ale criminalității organizate. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.

Se constată astfel că se mențin motivele plauzibile că inculpata a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, pentru validitatea continuării privării de libertate fiind îndeplinite exigențele impuse de art.5 paragraful 3 și 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar la acest moment procesual temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii privative de libertate nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate, fiind îndeplinite condițiile impuse de art.155 alin.1 Cod procedură penală.

Existând și motive temeinice de a se crede în necesitatea bunei finalizări a fazei de urmărire penală, în vederea strângerii tuturor probelor pentru aflarea adevărului în cauză, Tribunalul conchide că prelungirea duratei măsurii privative de libertate a inculpatei este în continuare justificată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul prelungirii stării de arest preventiv.

Susține inculpata că măsura nu este justificată, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală, și lăsarea în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Aceasta a avut o poziție procesuală sinceră, a colaborat cu organele judiciare, precizând persoana de la care a cumpărat drogurile, dar și împrejurările în care a ajuns să aducă drogurile în penitenciar.

Curtea, examinând potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală, recursul inculpatului constată că acesta nu este întemeiat.

Din probele administrate se constată că instanța a făcut o corectă aplicare a disp. art.155 Cod procedură penală reținând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin în continuare și impune privarea de libertate a inculpatei. Sunt regăsite cerințele art.143 și art.681Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice și dovezi, coroborate cu recunoașterile inculpatei, din care rezultă că aceasta a participat la comiterea infracțiunii.

Se regăsesc și cerințele art.148 lit. f Cod procedură penală, existând un pericol concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpatei, relevat nu doar de natura și gravitatea faptei, dar și de împrejurările concrete de comitere, constând în aceea că inculpata a introdus droguri (heroină) într-un penitenciar, cunoscând condițiile existente într-un asemenea loc de deținere, inclusiv de supraveghere.

Inculpata a data dovadă de o îndrăzneală rar întâlnită și care este evidențiată nu doar prin modul de acțiune, ci și prin aceea că inculpata a suferit condamnări pentru trafic de droguri, care nu au condus la îndreptareaa sa, chiar această faptă fiind comisă după liberarea condiționată.

Dacă inculpata a traficat droguri în asemenea împrejurări, este greu de imaginat că în libertate, în lipsa oricărei constrângeri nu ar relua asemenea acțiuni, fiind perturbată ordinea de drept.

Măsura se impune și pentru o bună desfășurare a procesului penal, iar împrejurările favorabile invocate nu pot conduce la revocarea măsuri, în plus nefiind produsă nicio dovadă.

Așa fiind, potrivit art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală

urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatei.

Urmează a face aplic art. 192 alin. 2 Cod procedură penală

și art. 69 din Legea nr. 51/1995.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva încheierii din 29.04.2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 11 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. -

Dact./01.06.2009

Ex. 2

Red / Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Niculae Stan
Judecători:Niculae Stan, Carmen Veronica Găină, Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 147/2009. Curtea de Apel Bucuresti