Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 149/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 149
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
Judecător G -
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpații, și împotriva încheierii penale din 5.02.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații în stare de arest preventiv, asistați de avocat oficiu.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu pentru inculpați a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și punerea în stare de libertate a inculpaților.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, încheierea primei instanțe fiind temeinică și legală, în mod corect s-a reținut că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați.
Inculpații recurenți, având pe rând ultimul cuvânt, au solicitat să fie judecați în stare de libertate, arătând că este nevinovat,iar și cu precizarea că au în întreținere câte un copil minor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală din 5 februarie 20101, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților, și, împotriva cărora s-au emis mandatele de arestare preventivă nr. 2,3,4 și 5 din 13.01.2010, în dosar nr- al Tribunalului Arad.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Arada reținut că prin rechizitoriul T Biroul Teritorial Arad nr. 90/D/P/2009, inculpații, și au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, în formă continuată, și vătămare corporală, prev. de art. 12 alin.1 și 2 din Lg.678/2001 cu aplic.art. 41 alin.2 p, art. 13 alin.1,2,3 și 4 din Lg.678/2001 cu aplic.art. 41 alin.2 p și art. 181.Cod Penal, starea de fapt constând în aceea că, în cursul an ului 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin constrângere și violență, inculpații au obligat mai multe persoane de sex feminin, printre care și minore, să practice prostituția în favoarea lor, în sensul că banii obținuți erau însușiți de inculpați și pentru ca părțile vătămate să nu fugă, acestea erau supravegheate fie personal de inculpați, fie prin intermediul inculpatei.
Față de inculpați s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13.01.2010 până la data de 10.02.2010.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora subzistă și există indicii de vinovăție cu privire la inculpați, fiind întrunite dispozițiile art. 143.C.P.P.
De asemenea, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 148 lit.f p Cod Penal, în sensul că infracțiunile presupuse a fi săvârșite de inculpați sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4, existând probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ținând seama de circumstanțele comiterii faptelor, de o gravitate ridicată și de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate socială.
Împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Arad la data de 05.02.2010 în dosarul nr-, au declarat recurs inculpații, și, în termen legal, înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 08.07.2010.
Recursurile nu au fost motivate în scris, ci cu ocazia susținerii orale a acestora.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002.C.P.P. si 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursurile fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații, și continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar și declarațiile martorilor. Pe de altă parte, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpaților continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpaților).
Din actele de urmărire penală administrate în cauză se poate trage concluzia rezonabilă potrivit cu care inculpații aveau preocupări în ceea ce privește racolarea de fete tinere, cele mai multe minore care erau obligate, prin amenințare și constrângere să practice prostituția, banii obținuți din aceste activități fiind dați inculpaților. Potrivit depozițiilor părților vătămate, reiese că activitatea de întreținere a relațiilor sexuale cu persoane de sex masculin avea loc în diverse zone ale municipiului A, banii obținuți fiind predați inculpaților care exercitau activități de supraveghere directă a fetelor sau prin intermediul numitei.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate.
Astfel fiind, în temeiul art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.P.P. va respinge recursul declarat de inculpații, și împotriva încheierii penale din 5.02.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Văzând dispozițiile art. 192 alin. 2.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpații, și împotriva încheierii penale din 5.02.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul art.192 al.2 p Cod Penal obligă fiecare inculpat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 400 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 Februarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
Grefier,
- -
Red.AN/15.02.2010
Tehnored AJ/2 ex/19.02.2010
Prima instantă: Trib. AR -
19 Februarie 2010
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Gheorghe Bugarsky