Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 15/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 3032/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
INCHEIERE NR. 15
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14 ianuarie 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran
JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea RECURSURILOR declarate de inculpații și împotriva încheierii din data de 17 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București -Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții - inculpați, personal, aflat în stare de arest la. asistat juridic de apărător ales, avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și, personal, aflat în stare de arest la.B, asistat juridic de apărător din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistența juridică obligatorie depusă la dosar.
Pentru recurentul - inculpat se prezintă apărătorul din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie nr. - din 07.01.2010, emisă de Baroul București, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu, desemnat la termenul anterior pentru asistența juridică obligatorie a recurentului - inculpa, solicită instanței să ia act de încetarea delegației sale față de prezența apărătorului ales al recurentului - inculpat, și să se dispună cu privire la acordarea onorariului parțial, așa cum prevede Protocolul nr.-/2008, încheiat între Ministerul Justiției și
Recurentul - inculpat, personal, declară că își retrage recursul formulat în cauză.
Apărătorul ales al recurentului - inculpat solicită admiterea probei cu înscrisuri, respectiv un memoriu din partea inculpatului, precum și ordonanța privind prelungirea obligării de a nu părăsi țara, din data de 26 octombrie 2009 și Bilet externare din spital. De asemenea, recurentul - inculpat solicită audierea sa la acest termen de judecată.
Curtea, după deliberare, încuviințează și administrează proba cu înscrisuri pentru recurentul - inculpat, apreciind-o utilă cauzei; de asemenea, având în vedere poziția procesuală exprimată la acest termen de același recurent - inculpat, în sensul că dorește să fie audiat în fața instanței de recurs, admite cererea acestuia în sensul solicitat.
Se ia declarație recurentului - inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Apărătorul ales al recurentului - inculpat, ca și chestiune prealabilă, pe cale de excepție, invocă nulitatea încheierii prin care s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive, în temeiul art. 385 ind. 9 pct. 2 Cod procedură penală (instanța nu a fost sesizată legal), rap. la art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, (dispozițiile relative cu privire la sesizarea instanței), în sensul că dosarul de urmărire penală a fost depus la instanța de fond, în condițiile în care era incomplet. La acest termen de judecată a depus o ordonanță prin care s-a dispus interdicția de a părăsi țara față de inculpata, ordonanță care nu se regăsește în dosarul de urmărire penală, deși a fost dispusă încă din 26 octombrie 2009.
În consecință, apreciază că instanța de fond a fost sesizată cu rechizitoriul, fără însă ca dosarul de urmărire penală să fie complet.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, apărătorul ales al recurentului - inculpat și reprezentantul Ministerului Public,având pe rând cuvântul, solicită să se ia act de declarația de retragere a recursului formulat în cauză de inculpatul.
Apărătorul ales al recurentului - inculpat apreciază că, în mod greșit instanța de fond atât în privința aplicării art.136 Cod procedură penală, referitoare la scopul în vederea căruia se iau măsurile preventive, cât și în ceea ce privește analiza indiciilor temeinice, așa cum sunt prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.
Totodată, solicită să se constate că instanța de fond a apreciat că scopul bunei desfășurări a procesului penal este acela ca inculpații să fie cercetați în stare de arest preventiv, motivat de faptul că urmează să fie depuse la dosar un supliment la raportul de expertiză medico - legală, raportul de analiză psihiatrică a inculpaților, și să se administreze probe în apărarea acestora. În opinia apărării, toate aceste acte procedurale pot fi efectuate și cu inculpații în stare de libertate.
În ceea ce privește indiciile temeinice, așa cum a precizat și inculpatul în declarația dată, au existat trei moduri de abordare a acestei cauze. Inițial, s-a apreciat că a fost vorba despre un deces survenit în urma unor lovituri cauzate într-un accident de circulație, ulterior s-a abandonat această pistă, abordându-se una nouă, aceea a sinuciderii. După scurgerea unei perioade de 5 ani, apar declarații ale unor martori cu identitate protejată, care schimbă în mod radical optica organului de urmărire penală și, după efectuarea noului raport de expertiză medicală, se ajunge la concluzia că decesul victimei a survenit ca urmare a unor leziuni provocate într-o altercație.
S-au efectuat suplimente de expertize medico - legale, s-a ajuns chiar la concluzia că arma crimei ar putea fi o crosă, însă nu se precizează cu exactitate ce anume leagă acea crosă de persoana inculpatului aflat în boxă; există o serie întreagă de supoziții. Este de reținut că, singurele persoane care fac legătura între inculpat și acest caz sunt declarațiile martorilor cu identitate protejată, iar instanța de fond, analizând actele dosarului, apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală raportat la art. 86 Cod procedură penală, și anume bănuielile rezonabile.
În opinia apărării, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se reține existența unor bănuieli rezonabile pentru următoarele considerente:
Analizând declarația martorului, se poate observa că aceasta este extrem de detaliată pentru a putea fi considerată ca fiind una obiectivă; acest martor declară că, aflându-se într-un club de noapte, a auzit o confesiune a inculpatului, în sensul că acesta ar fi săvârșit o faptă de natură penală. Martorul, amintindu-și confesiunea inculpatului de la acel moment, relatează cu lux de amănunte traseul parcurs de victimă, felul în care inculpatul ar fi urmărit-o cu mașina, locul precis unde acesta a fost oprit în trafic, modalitatea în care s-a acționat violent asupra victimei în două - trei rânduri. Solicită instanței să constate că este puțin verosimil ca această declarație să fie una veridică și, asta tocmai pentru că oferă un surplus de detalii.
Solicită instanței să constate că, în declarațiile date de martorii, (prietenii victimei) și (iubita victimei), imediat după comiterea faptei, aceștia nu relatează nimic cu privire la o posibilă altercație ce ar fi putut avea poc intre victimă inculpatul; această ipoteză este lansată după 5 ani de zile, așa cum a precizat și inculpatul în declarația dată la acest termen.
De asemenea, la dosarul cauzei există un rechizitoriu în care celălalt inculpat, are calitatea de parte vătămată într-un conflict cu o grupare - condusă de numitul - la care inculpatul a făcut referire în declarația dată.
În opinia inculpatului, toată această poveste a apărut ca urmare a acestui conflict; din analiza declarațiile martorilor cu identitate protejată rezultă ca nu se îndeplinește cerința prev. de art. 84 pct. 3 Cod procedură penală, în sensul că martorul trebuie să declare în ce raporturi se află cu părțile din dosar or, procurorul anchetator, în momentul în care a luat declarațiile, a omis să pună aceste întrebări.
În faza recursului declarat împotriva încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive, apărarea nu poate apela la dispozițiile art.81 ind. 1 Cod procedură penală, pentru ca instanța să se poată lămuri în privința identității acestor martori; apreciază că argumentele apărării sunt suficient de puternice pentru a ca instanța să poată ajunge la concluzia că declarațiile acestor martori sunt tendențioase și, prin urmare, trebuie înlăturate. Astfel, dacă se vor înlătura aceste declarații, instanța va ajunge la concluzia că în dosarul este incomplet.
Pe cale de consecință, apreciază că se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate.
Nu în ultimul rând, face referire și la recursul în interesul legii, respectiv la decizia nr.XXV/2008 prin care se arată că judecarea recursului ar trebui să se facă până la expirarea mandatului de arestare preventivă, mandat care, în prezenta cauză, a expirat la data de 20.12.2009.
Pe cale de consecință, termenul recomandat de Înalta Curte de Casație si Justiție, având un caracter imperativ, se impune admiterea recursului declarat de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpatul ca fiind nefondat, cu menținerea încheierii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Inculpații și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav și lipsire de libertate în mod ilegal, fapte prev. de art. 174 - 175 lit. i și art. 176 lit. a și art. 189 alin. 2 Cod penal.
Apreciază încheierea instanței de fond ca fiind legală având în vedere că cererea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive este motivată de actele de procedură care urmează să se mai efectueze în cursul urmăririi penale, precum și de faptul că, în cauză, subzistă temeiurile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reieșind că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.
Concluzionând, solicită respingerea recursului declarat de inculpatul, ca fiind nefondat; de asemenea, solicită respingerea excepției nulității încheierii instanței de fond motivat de faptul că, se invocă nedepunerea la dosarul de urmărire penală a unei ordonanțe care nu privea inculpații din prezenta cauză.
Recurentul - inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate; solicită instanței să aibă în vedere că are familie și doi copii minori în întreținere. Se raliază concluziilor apărătorului său.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 17 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.
În baza art. 155 și următoarele Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților și, pe o perioada de 30 de zile, de la data de 20.12.2009 pana la 18.01.2010, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de la Tribunal a reținut că nu s-au schimbat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați, la data de 22 septembrie 2009, măsură dispusă prin încheierea pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-).
Astfel, a apreciat că se mențin indiciile temeinice - în accepțiunea art.681din Codul d e procedură penală - care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, constând în aceea că în noaptea de 21/22.05.2004, în mod repetat, în public, au aplicat victimei multiple lovituri cu corpuri dure, în zone vitale ale corpului, leziuni care au produs la scurt timp decesul victimei.
Totodată, a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generat de tendințele spre agresiune, de gravitatea sporită a faptei, dar și de atitudinea lor în raport cu aceasta, marcată de nerecunoaștere și de încercarea de a se prezenta ei înșiși drept victime.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei dispuneri a prelungirii măsurii arestării preventive.
În ședința publică de astăzi, 14 ianuarie 2010, inculpatul, personal, a declarat că înțelege să-și retragă recursul promovat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Nerespectarea termenului de 5 zile de sesizare a instanței cu propunerea de prelungire a măsurii preventive, termen prev. de art. 159 alin. 1 Cod procedură penală nu este sancționată de legiuitor, acest termen având natura unui termen de recomandare. Cu privire la termenul de soluționare a prezentului recurs anterior împlinirii duratei arestării pentru care s-a dispus măsura - dispoziția prev. de art. 159 alin. 8 Cod procedură penală (măsura fiind dispusă până la data de 18.01.2010, iar prezentul recurs s-a soluționat la data de 14.01.2010) - Curtea apreciază, de asemenea, că nerespectarea acestuia nu este sancționată de legiuitor, termenul având, potrivit Codului d e procedură penală aceeași natură a unui termen de recomandare. Este adevărat că prin Decizia nr. XXV/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, soluționând un recurs în interesul legii, în sensul că termenul prevăzut de art. 159 alin. 8 Cod procedură penală este unul imperativ, însă prin această decizie nu s-a statuat că nerespectarea termenului echivalează cu încetarea de drept a măsurii preventive; or, cauzele de încetare a măsurii sunt cele expres prevăzute de lege în dispozițiile art.140 Cod procedură penală, iar câtă vreme anterior încetării măsurii, instanța competentă s-a pronunțat și a dispus prelungirea acesteia, nu se poate aprecia că măsura preventivă a încetat de drept, lit. a) a aliniatului 1 din art. 140 această situație având-o în vedere, așadar printre cauzele prevăzute de art. 140 nu se regăsește și aceasta. O decizie în interesul legii rezolvă doar o problemă care a primit soluționări diferite din partea instanțelor, neavând - în niciun caz - putere de lege, respectiv de a adăuga la cauzele de încetare a măsurii preventive și o alta care nu a fost menționată în mod expres de legiuitor.
În orice caz, în măsura în care am admite că nerespectarea acestui termen - apreciat de Înalta Curte de Casație și Justiție ca imperativ - ar putea atrage o sancțiune, aceasta nu ar putea fi decât eventuala nulitate relativă, al cărei regim juridic este subordonat dispozițiilor art. 197 alin. 4 Cod procedură penală, putând fi invocată doar în măsura dovedirii unei vătămări, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
Trecând peste împrejurarea că inculpatul nu a dovedit o astfel de vătămare, dacă acesta ar fi apreciat totuși că i-au fost lezate sau încălcate drepturi, le-ar fi putut invoca în fața instanței de recurs, calea de atac în această materie fiind devolutivă sub toate aspectele de drept și de fapt, instanța de recurs urmând să analizeze toate apărările invocate de inculpat.
Recurentul inculpat nu a invocat, însă, nicio vătămare și nici Curtea nu a reținut încălcarea vreunui drept al acestuia, astfel încât nerespectarea acestui termen nu poate fi sancționată cu nulitatea.
În altă ordine de idei, a interpreta textul deciziei date în interesul legii în modalitatea aleasă de apărătorul inculpatului este chiar periculos, pentru că s-ar crea premisele conducerii procesului penal de către inculpați, care, prin propria și exclusiva lor voință, ar putea tergiversa, prin cereri făcute cu rea credință, judecarea recursului în termenul prevăzut, ceea ce nu poate fi admis și - în mod evident - nu aceasta a fost voința și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea problemei de drept invocate.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 22 septembrie 2009, pe o durată de 29 de zile, până la data de 20 octombrie 2009, inclusiv, în baza nr.39 emis de Tribunalul Arad, pe temeiul dispozițiilor art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat (prevăzută de art.174 - 175 lit.i din Codul penal și pedepsită cu închisoare de la 10 ani la 25 ani), reținându-se în sarcina sa că, în noaptea de 21/22.05.2004, în mod repetat, în public, a aplicat victimei multiple lovituri cu corpuri dure, în zone vitale ale corpului, leziuni care au produs la scurt timp decesul victimei.
Asemenea judecătorului de la prima instanță, Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent în faza de urmărire penală relevă motive verosimile de a crede că inculpatul a săvârșit într-adevăr infracțiunea cu privire la care este cercetat penal, împrejurările de fapt pe care acestea se bazează fiind de natură a convinge un observator obiectiv de participarea sa directă, nemijlocită, la comiterea infracțiunii respective.
Trebuie subliniat că, la momentul procesual de față, nu se verifică existența unor probe certe de vinovăție, ci doar a unor date sau informații pe care se poate întemeia în mod obiectiv suspiciunea comiterii infracțiunii de către persoana cercetată.
În acest sens, și în jurisprudența, s-a statuat în mod constant că rolul măsurii arestării preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor și, totodată, că datele și informațiile care suscită bănuielile pe care se întemeiază această măsură nu trebuie să prezinte același nivel de certitudine cu cele care permit trimiterea în judecată și, cu atât mai puțin, condamnarea unei persoane (a se vedeahotărârile pronunțate în cauzele și Murray contra Marii Britanii).
În speță, Curtea constată că, deși inculpatul comiterea faptei, încercând să acrediteze chiar ideea că el se află în postura de victimă, pe fondul unui conflict mai vechi între două grupări, respectiv cu gruparea - condusă de numitul, apărarea acestuia este contrazisă în mod convingător de declarațiile martorilor din cauză (; cu identitate protejată, n, ), dar și a părții vătămate și chiar declarația inculpatului.
Totodată, Curtea găsește întru-totul justificată aprecierea judecătorului de la instanța de fond cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă, și în prezent, persoana inculpatului, în condițiile în care acesta este cercetat pentru o infracțiune de violență extrem de gravă, comisă asupra unui cetățean din aceeași localitate.
Întrucât agresivitatea fizică pare a fi o constantă a conduitei sociale a inculpatului și singura rezolvare a unor conflicte, sunt rezonabile atât aprecierea că lăsarea sa în libertate ar crea premisele unui puternic sentiment de neliniște și insecuritate în comunitatea căreia îi aparține, cât și temerea că ar putea comite în viitorul apropiat alte fapte similare, cu atât mai mult cu cât chiar acesta reclamă o stare conflictuală mai veche cu o presupusă grupare din care făcea parte victima.
În acest context, Curtea constată, ținând seama de dispozițiile art.136 alin.8 din Codul d e procedură penală, că datele personale favorabile invocate de inculpatul recurent (îndeosebi faptul că are familie și doi copii minori în întreținere) nu sunt de natură a determina reconsiderarea privării sale de libertate, fiind, de altfel, absolut evident că acesta nu poate constitui un model de viață pentru acei copii.
Întrucât, pentru motivele arătate, se mențin și la acest moment temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul recurent, Curtea, raportându-se la dispozițiile art.155 și următoarele Cod procedură penală, constată ca fiind legală și temeinică încheierea prin care judecătorul de la instanța de fond a dispus prelungirea duratei acestei măsuri, care se încadrează în limite de timp rezonabile și, totodată, este necesară pentru definitivarea urmăririi penale.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
Potrivit prevederilor art.3854alin.2 Cod procedură penală, raportat la art.369 alin.1 Cod procedură penală, Curtea urmează să ia act de manifestarea de voință a inculpatului care - personal - a declarat că înțelege să-și retragă recursul.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală și va obliga pe fiecare recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 17 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București -Secția I Penală, în dosarul nr-.
Conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași încheieri.
Obligă fiecare recurent la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care pentru recurentul se avansează onorariul parțial al avocatului din oficiu în cuantum de 25 lei, iar pentru inculpatul se avansează onorariul în cuantum de 100 lei din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Președinte:Corneliu Bogdan Ion TudoranJudecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran, Lavinia Lefterache
