Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 158/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 19344/3/2009
1129/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.158
Ședința publică din data de 15 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu
JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu JUDECĂTOR 3: Mariana Constantinescu
GREFIER: ---
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror .
Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 08.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul -inculpat, personal, aflat în stare de arest, asistat juridic de apărător ales - avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 12 și recurentul-inculpat, personal, aflat în stare de arest, asistat juridic de apărător ales - avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 11.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, pune concluzii de casare a încheierii pronunțată de Tribunalul București și rejudecând să se respingă propunerea de prelungire a stării de arest formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
A arătat că potrivit art.159 al.8 C.P.P. introdus prin Legea nr.256/2006, recursul în faza de urmărire penală, în ceea ce privește starea de arest, trebuie să fie judecat până la data expirării ultimei prelungiri.
A invocat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Recursul în interesul legii, nr.25/02.06.2008 a dispus că termenul prev. de art.159 al.8 este C.P.P. un termen imperativ și că instanțele de control judiciar - instanțele de recurs, urmează să judece recursul împotriva stării de arest declarat de către inculpați, înainte de a expira ultima prelungire.
Apreciază că măsura arestului preventiv încetează de drept în momentul în care nu este respectat acest termen. În motivarea recursului în interesul legii, se arată că acest text trebuie interpretat pentru a produce consecințe juridice.
Consideră că în baza art.160/b al.2 C.P.P. măsura arestării preventive este nelegală, din momentul în care prima instanță de control judiciar a soluționat recursul peste acel termen, iar în cauza de față, se constată că măsura arestării preventive a încetat de drept pe data de 10.05.2009, când a expirat termenul impus de Tribunalul București pentru vechea prelungire.
Pe fondul cauzei, arată că în temeiul art.148 lit.f, recurentul-inculpat este arestat de 4 luni de zile, apreciindu-se că este necesară starea de arest pentru buna desfășurare a urmăririi penale, cu referire la 136.C.P.P. pentru buna administrare de probatorii și față de modalitatea de săvârșire a faptei, inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la probatoriile enumerate în referatul de propunere a prelungirii măsurii arestării preventive, a arătat că nu este necesară prelungirea arestării preventive, aceste acte pot fi efectuate și cu inculpatul în stare de libertate, acesta neputând influența desfășurarea procesului penal, având în vedere și natura activităților invocate de procuror.
Precizează că de la data de când a fost arestat inculpatul, față de acesta, s-au efectuat percheziția domiciliară și percheziția informatică, și s-au depus în probațiune pentru elementele materiale reținute în sarcina sa niște convorbiri telefonice. La perchiziția domiciliară și percheziția informatică făcute inculpatului, nu s-a găsit nimic din care să rezultă că ar fi falsificat ordinele de plată.
Arată că telefonul inculpatului nu a fost pus niciodată sub ascultare, reținându-se faptul că ar fi sunat de la alte numere de telefon, o parte civilă de la punctul doi din propunere de prelungire a stării de arest, arată că a fost de pe un număr și crede că a fost, dar de fapt acel număr aparține unui inculpat care este cercetat în stare de libertate. Aceste probe administrate nu justifică starea de arest a inculpatului.
În ceea ce privește art.148 lit.f C.P.P. sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică, susține că există un singur temei care ar justifica detenția provizorie în acest moment: pedeapsa mai mare de 4 ani.
În sarcina inculpatului se rețin 3 infracțiuni, iar în referatul cu propunere de prelungire a stării de arest, se invocă ca prim temei al stării de arest, faptul că pedeapsa reținută în sarcina inculpatul este prevăzută la o infracțiune pentru care pedeapsa este de la 10 la 20 ani.
La o simplă analiză a referatului, nu se poate vorbi despre o pedeapsă de la 10 la 20 ani. Se poate vorbi despre un singur element material al infracțiunii de înșelăciune, cel reținut la pct.1 din propunerea de prelungire, cel reținut la pct.2 fiind o tentativă la înșelăciune a inculpatului, iar fapta de înșelăciune reținută la pct.3, inculpatul nu putea să o săvârșească având în vedere că infracțiunea s-a produs în B, iar inculpatul era în stare de reținere în
Mai invocă trei cazuri de condamnare a României în fața CEDO:, și Tase vs. România, prin care acest stat este condamnat periodic, întrucât invocarea generică a pericolului concret pentru ordinea publică de către procurori, reprezintă o încălcare a art.6, care dacă nu este menținută de magistrații-judecători, conduc la încălcarea dreptului la un proces echitabil și la o detenție ilegală.
În cauza pendinte, pericolul concret de la data luării măsura arestării "s-a disipat" în cele 4 luni de zile în stare de arest preventiv a inculpatului, fără efectuarea unor probatorii față de acesta și față de modalitatea în care se reține săvârșirea faptei.
Mai arată faptul că înainte de încheierea recurată, instanța de fond a admis în parte sesizarea procurorului de pe lângă Tribunalul București, prelungind doar cu 15 zile starea de arest, iar după aceste zile la dosarul cauzei nu s-au mai efectuat nici un fel de probatorii.
Apreciază că starea de arest preventiv nu mai profită nici cercetării penale și nici unei eventuale cercetări judecătorești și concluzionând solicită admiterea recursului și respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, arată că primul motiv de recurs vizează necompetenta primei instanțe în a soluționa propunerea de prelungire a arestării preventive, iar al doilea motiv de recurs vizează netemeinicia încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive.
În ceea ce privește primul motiv de recurs - necompetenta Tribunalului București de a soluționa această propunere de prelungire a măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, apreciază că sunt evidente dispozițiile care prevăd că luarea și prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmării penale se soluționează de către instanța care ar fi competentă să soluționeze în primă instanță această cauză.
Apreciază că din actele dosarului este evident faptul că inculpatul nu are încadrarea juridică și nu are pornită acțiune penală în ceea ce privește fapta prev. de art.215 al.5 Cod Penal, care ar fi atras în conformitate cu dispozițiile art.27 Cod Penal, competența în primă instanță a Tribunalului București. Această încadrare prev. de art.215 al.5 Cod Penal, a fost schimbată, iar în cazul în care pentru fapta care a fost conexată, cea provenită de la organul de urmărire penală de la B, prejudiciul ar depăși cuantumul prev. de art.215 al.5 Cod Penal, pentru această faptă nu este pornită acțiune penală, nu are calitatea de inculpat, conform art.23
C.P.P.În cazul în care s-ar vorbi despre conexare cauzelor sau indivizibilitate, potrivit art.36 C.P.P. această reunire a cauzelor se dispune de către instanța competentă să soluționeze. Or, o astfel de hotărâre prin care s-a dispus reunirea cauzelor nu există. În aceste condiții, apărătorul inculpatului, consideră că judecătoria ar fi fost competentă să dispună prelungirea arestării preventive, iar nu tribunalul, în condițiile în care prelungirea arestării preventive se dispune în funcție de încadrarea juridică a fiecărui inculpat, atâta timp cât nu s-a dispus reunirea cauzelor conform art.36
C.P.P.Față de al doilea motiv de recurs - netemeinicia hotărârii de prelungire a stării de arest preventiv, arată că își însușește aspectele pe care le-a enunțat apărătorul inculpatului în ceea ce privește efectele Recursului în interesul legii, nr.25/02.06.2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Apreciază că din punctul de vedere al art.148 lit.f, art.149/1, art.136 C.P.P.- nu se impune prelungirea arestării preventive și cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv.
Potrivit art.148 lit.f, inculpatul nu prezintă pericol social pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate, fiind vorba despre infracțiunii economice. Aceste infracțiuni au fost săvârșite pe un segment restrâns din societate, nu au vizat societatea în ansamblu, fiind vorba despre două societăți comerciale care au fost prejudiciate. Apreciază faptul că are antecedente penale nu este un considerent pentru a conduce la ideea că prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, legiuitorul român eliminând din considerentele pentru care se dispune arestarea preventivă acest criteriu al antecedentelor penale.
În ceea ce privește art.149/1 coroborat C.P.P. cu art.136 C.P.P. scopul arestării preventive, sub aspectul necesității acesteia pentru efectuarea urmăririi penale, apreciază că nici unul dintre actele ce urmează a mai fi efectuate în cauză, nu justifică menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
Apreciază că, până în prezent, instanțele de judecată au dispus, în mod corect, prelungirea arestării preventive doar cu 15 zile, pentru ca în această cauză, față de ansamblul probator să se finalizeze urmărirea penală.
Consideră că inculpatul este ținut în stare de arest preventiv numai pentru a fi oprit a nu mai săvârși alte infracțiuni, însă în acest caz, s-ar fi luat măsura arestării preventive conform dispozițiilor art.148 lit.c și C.P.P. ar fi trebuit să existe date și indicii temeinice că va săvârșii o altă infracțiune.
Apreciind că inculpatul a stat suficient arestat preventiv, s-a depășit scopul măsurii arestării preventive și nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, solicită față de primul motiv de recurs, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre judecare la instanța competentă, iar față de al doilea motiv de recurs - casarea încheierii, să nu se mai prelungească măsura arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Față de primul motiv invocat de recurentul-inculpat - recursul în interesul legii, arată că Tribunalul București motivează de ce nu poate fi aplicabil acest recurs în interesul legii. Apreciază că singura instanță care este îndreptățită să orienteze în interesul legii o dezbatere contradictorie a instanțelor de judecată este Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de necesitatea prelungirii arestării preventive, apreciază că, față de ambii inculpați, aceasta a fost corect reținută de instanța de fond, iar intervalul foarte scurt acordat nu reprezintă o sancțiune ci o apreciere a instanței fondului din perspectiva necesității actelor de urmărire ce se impun a fi efectuate.
Față de aprecierile inculpatului cu privire la încadrarea juridică și aspectele de flagrant, apreciază că acestea sunt nerelevante în cauza de față, strict limitată la obiectul cu care Curtea este învestită, având în vedere că Tribunalul Bucureștia răspuns la acestea.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, față de motivele invocate de primul inculpat, apreciază că este vorba despre o infracțiune de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, cu un prejudiciu important cu privire la care nu s-au făcut demersuri pentru acoperirea acestuia, care s-a produs, nu izolat, într-o unitate administrativ teritorială sau cu privire la o societate comercială, ci pe parcursul mai multor unități administrativ-teritoriale, în timp, ceea ce denotă o perseverență infracțională și o preocupare, o specializare în a comite acest gen de fapte, aspect dovedit și de faptul că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Recurentul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Recurentul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, arată că anterior a fost condamnat pentru o faptă de furt, nu pentru înșelăciune și solicită să fie pus în libertate.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Prin încheierea din data de 08.05.2009, Tribunalul București - Secția I Penală a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, și pe o perioadă de 15 zile, reținând în esență că temeiurile care au determinat luarea măsurii inițial impun în continuare privarea de libertate a inculpaților fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, respectiv cele prev. de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Instanța de fond a analizat totodată și susținerile apărătorilor inculpaților referitoare la încetarea măsurii preventive, susțineri pe care le-a înlăturat întemeiat.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații și, care au invocat pe de o parte nelegalitatea și pe de o altă parte netemeinicia încheierii, motivele fiind în mare parte aceleași pentru care au solicitat și în fața instanței de fond respingerea propunerii de prelungire, și care sunt arătate pe larg în practicaua prezentei încheieri.
Analizând actele dosarului și încheierea recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu în conformitate cu disp. art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal, art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, și 5 Cod penal și art. 290 Cod penal toate cu art. 41 alin. 2 Cod penal, iar inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, aceștia fiind arestați în cauză la data de 27,01.2009.
În fapt, s-a reținut că în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009, cei 2 inculpați împreună cu inculpatul și învinuita, au înșelat patru societăți comerciale, prezentându-se sub alte identități și alte calități pe care în realitate nu le dețineau, au încheiat contracte de vânzare - cumpărare marfă, pentru care au încasat ilegal sume mari de bani, prejudiciind societățile respective cu sumele de 188.600 lei (SC SRL B), 141.073,73 (SC SRL), 236.558 lei (SC SRL B).
Cu privire la motivele de recurs invocate Curtea le va analiza cu prioritate pe cele de nelegalitate.
Susținerile apărătorilor inculpaților în sensul că măsura arestării preventive a încetat de drept deoarece recursul este soluționat după data până la care măsura arestării preventive a fost prelungită anterior, iar termenul prev. de art. 159 alin. 8 Cod procedură penală este unul imperativ, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 25/2008 pronunțată în interesul legii, nu sunt fondate.
Natura termenului prev. de art.159 alin. 8 Cod procedură penală nu poate avea consecința încetării de drept a măsurii preventive în cazul nerespectării termenului, pentru că această dispoziție legală trebuie interpretată în coroborare cu toate textele relative la măsurile preventive și nu disparat, izolat. Cauzele de încetare a măsurii arestării preventive sunt strict reglementate de legiuitor în disp. art. 140 Cod procedură penală, iar decizia penală pronunțată în interesul legii nu a modificat sub nici un aspect acest text, neputând de astfel adăuga legii condiții pe care legea însăși nu le-a prevăzut.
Pe de altă parte, decizia în interesul legii nu a făcut decât să constate că termenul prev. de art. 159 alin. 8 Cod procedură penală este unul imperativ, fără a impune vreo sancțiune în cazul nerespectării acestuia.
Ar fi de altfel inadmisibil să se impună sancțiunea nulității actului efectuat peste termen în acest caz o asemenea interpretare fiind contrară legii pentru că s-ar crea condițiile ca măsura preventivă să înceteze practic prin propria voință unilaterală a inculpatului, care poate solicita amânarea cauzei pentru diverse motive (lipsă de apărare, imposibilitatea de prezentare a apărătorului dovedită eventual cu actele medicale, invocarea de excepții cu rea credință) până când termenul pentru care măsura a fost dispusă anterior este depășit.
În altă ordine de idei, așa cum arătam anterior, disp. art. 159 alin. 8 Cod procedură penală -chiar și în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - trebuie analizat și prin raportare la disp. art. 159 alin. 9 Cod procedură penală, care prevăd că recursul exercitat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive nu suspendă executarea, așa încât chiar și caracterul imperativ al termenului de soluționare a recursului nu schimbă caracterul executiv al măsurii dispuse prin încheierea recurată.
În ceea ce privește susținerile referitoare la necompetența Tribunalului București de a dispune prelungirea măsurii arestării preventive, Curtea constată că și acestea sunt nefondate.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal în aceeași cauză cu alți 2 inculpați (dintre care unul este recurentul ) și un învinuit, din actele dosarului rezultând participarea la săvârșirea faptelor și a altor persoane, ceilalți 2 inculpați fiind cercetați pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal infracțiuni care se judecă în primă instanță de Tribunal. Așadar, se reține participarea tuturor celor 3 inculpați, respectiv a învinuitului la săvârșirea faptelor, aceștia fiind cercetați în aceeași cauză, iar cel puțin în sarcina unui inculpat s-a reținut măcar o infracțiune care atrage competența materială a tribunalului, motiv pentru care cauza se va judeca intregral de această instanță în fond, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că pentru unul din inculpați se reține o singură infracțiune, care ar fi de competența judecătoriei. Toți participanții sunt cercetați într-un singur dosar, iar câtă vreme nu s-a dispus de către organul de urmărire penală disjungerea cauzei, dosarul se analizează sub toate aspectele ca un întreg. De altfel, din probele administrate rezultă că cei trei inculpați au acționat în baza unei coeziuni subiective, existând între aceștia o unitate sub aspectul laturii subiective, iar faptul că fiecare a săvârșit diverse acte materiale, unele dintre acestea întrunind elementele constitutive ale unei singure infracțiuni (ca în cazul inculpatului ) unele dimpotrivă, ale mai multor infracțiuni (în celelate cazuri) nu scindează comuniunea de interese care i-a determinat pe inculpați să acționeze și ca atare, nu scindează caracterul unitar al faptelor, fiind astfel nu doar justificată pe deplin cercetarea într-un singur dosar a inculpaților, ci chiar impusă de disp. art. 34 lit. b Cod procedură penală. Reținând că pentru unele dintre infracțiuni competența materială a judecății pe fond aparține tribunalului, conform art. 35 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, tribunalul, ca instanță superioară în grad, va judeca întreaga cauză.
Celelalte aspecte invocate de apărătorii inculpaților care se referă la încadrarea juridică a infracțiunilor, exced obiectului judecății, urmând a fi invocate atât în fața procurorului, până la finalizarea urmăririi penale, fie în fața instanței, considerațiile anterioare ale Curții cu privire la infracțiuni limitându-se strict la înlăturarea sancțiunilor sub aspectul competenței materiale, care se raportează în acest moment procesual la încadrarea juridică a faptelor reținute în prezent în sarcina inculpaților.
Analizând acum temeinicia măsurii dispuse de tribunal și criticată de recurenți, Curtea apreciază că prelungirea măsurii arestării preventive este temeinică, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală. În mod legal a reținut instanța de fond că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive față de cei 2 inculpați, se mențin și impun cercetarea în continuare a inculpaților în stare de arest preventiv, pentru desfășurarea actelor de urmărire penală arătate în cuprinsul referatului.
Condiția prev. de art. 136 Cod procedură penală, relativă la existența indiciilor că inculpații au săvârșit faptele penale nu este criticată, fiind contestată doar disp. prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod justificat că există probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Faptele reținute în sarcina inculpaților sunt grave, pedepsite de legiuitor cu pedepse de până la 20 de ani închisoare (art.215 alin. 5), prejudiciile cauzate sunt foarte ridicate, nu au fost recuperate, activitatea inculpaților s-a desfășurat într-o perioadă lungă de timp, a presupus un mod elaborat de concepere, angrenând un număr mare de persoane fiecare având un anumite sarcini stabilite, toate aceste împrejurări fiind suficiente pentru a aprecia asupra pericolului pentru ordinea publică a inculpaților. Reținând totodată și persoanele inculpaților, care sunt cunoscuți cu antecedente penale pentru același gen de infracțiuni, Curtea constată că măsura dispusă este temeinică.
Pentru considerentele anterior arătate, reținând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, Curtea va respinge recursurile inculpaților ca nefondate conform art. 38515pct.1 lit. b Cod procedură penală și va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală la data de 08.05.2009, în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurenții inculpați la câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. -
Dact./08.06.2009
Ex.2
Președinte:Raluca MoroșanuJudecători:Raluca Moroșanu, Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu
