Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1627/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr. 10619/2/2009
2642/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 1627
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Dumitrița Piciarcă
JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR 3: Corneliu Bogdan
GREFIER -
* * * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * * *
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul-inculpat A împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 11 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal în stare de arest și asistat de apărător ales - dna. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - seria - emisă de Baroul Dolj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătorul ales al recurentului solicită amânarea cauzei și depune cererea de recurs împotriva încheierii de ședință din data de 11 noiembrie 2009 prin care a fost dispusă prelungirea măsurii arestării preventive a clientului său împreună cu motivele de recurs formulate împotriva încheierii din data de 11.11.2009 prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiile art. 52 alin. 2 Cod procedură penală.
Solicită conexarea dosarului de față la dosarul 2641/2009
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită să se ia act de faptul că cererile de recuzare nu pot fi atacate cu recurs. Recursul inculpatului care formează obiectul dosarului de față vizează încheierea de ședință prin care a fost respinsă atât cererea de sesizare a Curții Constituționale cât și cererea de recuzare formulată de inculpat iar recursul care formează obiectul dosarului nr. 2641/2009 vizează o altă încheiere de ședință din aceeași dată prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului astfel că nu se impune conexarea celor două cauze.
Curtea deliberând apreciază că nu este fondată cererea de conexare a celor două dosare întrucât nu există identitate de obiect, nefiind incident nici un caz de conexitate, considerente pentru care respinge cererea de conexare.
Părțile întrebate fiind de către instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea încheierii atacate și pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 2 Cod procedură penală. Partea care a formulat excepția este în imposibilitate de a fi ascultat de instanță. S-a formulat o singură cerere de recuzare moment în care instanța a ridicat ședința de judecată iar motivarea acesteia depusă prin registratura secției a fost primită ca fiind o nouă cerere de recuzare și respinsă ca inadmisibilă pentru motivul că ar fi fost identică cu prima care însă nu a fost motivată. Instanța de fond în mod greșit a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale motivând că soluția cererii de recuzare nu poate fi influențată de susținerea cererii de către parte. Își încheie pledoaria solicitând să se constate că textul a cărui neconstituționalitate a invocat-o are legătură cu soluționarea cauzei astfel că sunt îndeplinite cerințele Legii 47/1992 pentru a fi sesizată Curtea Constituțională.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de
respingere a recursului formulat de către inculpatul A, prin apărător ales, ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, instanța de fond, în mod just respingând excepția de neconstituționalitate formulată în cadrul unei noi cereri de recuzare, inadmisibilă și aceasta. Motivarea cererii de recuzare, depusă ulterior la dosar putea fi apreciată ca fiind o nouă cerere de recuzare și corect a fost respinsă ca inadmisibilă, având în vedere și prima încheiere a instanței sesizată cu cererea de recuzare care a avut în vedere exact aceleași motive formulate și în scris de doamna avocat. Cu alte cuvinte nu se poate susține că nu i s-a dat apărătorului ales al inculpatului posibilitatea să-și motiveze cererea de recuzare ci, dimpotrivă, au fost avute în vedere exact același motive, așa cum rezultă din considerentele primei încheieri prin care a fost sesizată soluționată cererea de recuzare. Își încheie cuvântul punând concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Curtea pune în discuția părților în raport de art. 311 Cod procedură penală felul hotărârii pe care urmează aop ronunța în cauză, față de faptul că recursul inculpatului vizează o excepție de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul consideră că instanța se va pronunța prin decizie.
Apărătorul ales este de acord cu susținerea exprimată de procuror cu privire la felul hotărârii.
Recurentul inculpat aderă la susținerile și solicitările apărătorului ales.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarat de A împotriva încheierii de ședință din 11 noiembrie 2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală (dosar nr-), constată:
Prin încheierea din 11 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureștia respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.52 alin.2 Cod procedură penală, în raport de art.16 și art.21 din Constituția României, ca inadmisibilă.
În baza art.51 alin.3 Cod procedură penală, cu referire la art.47 Cod procedură penală, a respins cererea de recuzare a judecătorului, formulată de A, ca inadmisibilă, iar cererile formulate de inculpații și, ca neîntemeiate, conform art.51 Cod procedură penală raportat la art.47 Cod procedură penală.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare, în cuantum de câte 100 lei.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată în scris, în ședința din Camera de Consiliu la data de 11.11.2009, ca urmare a respingerii cererilor de atașare la dosarul cauzei a dosarelor în care s-a soluționat propunerea de arestare preventivă a inculpaților precum și cel de prelungire a stării de arest, apărătorul ales al inculpatului A, a înțeles să formuleze din nou cerere de recuzare împotriva completului de judecată, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 47 al. 2 Cod procedură penală și în legătură cu modalitatea de soluționare a cererii de recuzare a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 al. 2 Cod procedură penală, mai exact în susținerea neconstituționalității dispozițiilor art. 52 al. 2 Cod procedură penală, apărarea invocă inegalitatea care s-ar face prin lăsarea la latitudinea instanței a împrejurării ascultării părților și a judecătorului recuzat, considerând că prin aceasta se încalcă principiul egalității în drepturi consacrat de art.16 din Constituție și principiul liberului acces la justiție consacrat de art. 21 Constituție. Totodată, au formulat cerere de recuzare a completului de judecată și inculpații și, prin apărători aleși, cu aceeași motivare.
Examinând motivele cererilor de recuzare formulate de apărătorii aleși ai inculpaților A, și împotriva completului de judecată, prima instanță constată următoarele:
În ceea ce privește cererea de recuzare formulată de inculpatul A - prin avocat, s-a constatat că, acesteia îi sunt incidente dispozițiile art.52 al. 3 Cod procedură penală, în sensul că "recuzarea aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate și pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare".
Referitor la cererile de recuzare formulate de către inculpații și prin avocați, instanța fondului a constatat că motivarea acestora nu are nicio legătură cu cazurile de incompatibilitate reglementate expres și limitativ de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 46, 47 și 48 Cod procedură penală, astfel încât, aceste cereri au fost apreciate - în mod vădit - nefondate, respingându-le ca atare.
Arată Tribunalul că, pentru a fi vorba de incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art.47 al.2 Cod procedură penală, trebuie ca judecătorul să-și fi exprimat părerea anterior soluționării cauzei, cu privire la soluția ce ar putea fi dată. Or, în speță, instanța a constatat că judecătorul doar a cenzurat cererea de probatorii făcută de către apărătorii inculpaților, considerând ca fiind inutilă soluționării cauzei atașarea dosarelor prin care anterior alte instanțe s-au pronunțat cu privire la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și prelungirea acesteia cu 30 de zile. S-a mai învederat de către Tribunal că - în mod evident - acesta este atributul instanței care judecă dosarul, referitor la cererea parchetului de acordare a unei noi prelungiri a stării de arest cu încă 30 de zile, de a hotărî ce acte sunt necesare și utile judecării cererii și ce acte sunt inutile.
Asupra excepției invocate, Tribunalul a constatat că, pentru a avea legătură cu cauza, o anumită dispoziție legală ce este defăimată ca fiind contrară Constituției, trebuie ca acea normă de drept în aplicarea ei concretă, să poată influența într-un sens sau altul soluția cauzei (art. 29 al. 1 Legea 47/1992).
normei juridice criticate pentru neconstituționalitate în raport cu dispozițiile art.16 și art.21 din Constituție este următorul: "examinarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanță, iar dacă se găsește necesar și părțile, precum și persoana care se abține sau a cărei recuzare se cere".
S-a apreciat că, în caz, potrivit susținerilor părților, ar trebui deci ca ascultarea sau neascultarea explicațiilor din partea judecătorului recuzat și a părților care îl recuză să fie criteriul de deliberare pentru admiterea sau respingerea cererii de recuzare. Or, este evident că soluția de admitere sau de respingere a unei astfel de cereri nu poate fi determinată decât de constatarea existenței sau inexistentei unuia dintre motivele de incompatibilitate prevăzute de lege în cuprinsul art.46, 47 și 48 Cod procedură penală.
Așadar - concluzionează Tribunalul - prevederile art. 52 al. 2 Cod procedură penală nu pot nici măcar influența soluția ce ar putea fi dată în cauză și, din acest motiv, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, astfel că, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art.29 al. 6 din Legea nr.47/1992, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A, prin apărător ales.
În motivele scrise de recurs, se critică teza instanței în conformitate cu care participarea părții la procedura de soluționare a cererii de recuzare, în sensul ascultării acesteia, nu are relevanță, soluția fiind determinată de criteriile legale de admisibilitate a cererii.
Se arată în recurs că, o asemenea teză echivalează cu negarea rolului și scopului participării unei părți la proces și etichetează ca inutilă orice apărare pentru că, fără îndoială, orice cerere va fi apreciată în funcție de textele aplicabile, cu sau fără prezența și/sau ascultarea părții.
Chiar trecând peste această modalitate de a nega, la modul absolut, rolul participării părții într-un proces care o vizează, este evident că soluția poate fi influențată de susținerile părților, chiar și numai pornind de la dreptul și cerința elementare de a motiva și susține o cerere. În speță, nu s-au formulat două cereri de recuzare, ci una singură, motivată în scris, pentru că retragerea completului imediat după ce a fost rostit cuvântul recuzare, nu a permis motivarea acesteia. În contextul în care sala a rămas goală, singura posibilitate a părții a fost de a depune o cerere scrisă la serviciul Registratură. După acest moment, nu a existat nicio garanție că cererea va ajunge în timp util la dosarul cauzei, iar, în lipsa ascultării părții, s-a judecat practic o cerere care nu exista - în sensul că nu se putuse formula nici măcar sintetic, oral, o motivare. De aceea, mai ales în circumstanțele cauzei, textul considerat neconstituțional a împiedicat posibilitatea părții de a-și motiva și susține cererea. Mai mult decât atât, după revenirea în sală a completului recuzat, s-a constat existența la dosarul cauzei a cererii scrise, calificată ca o nouă cerere și respinsă ca inadmisibilă pentru motivul că s-a invocat "același caz de incompatibilitate".
În fine, în ciuda acestui mod de soluționare a cererii, instanța a reținut, în finalul considerentelor, o "vădită intenție șicanatorie la adresa instanței, în scopul tergiversării soluționării cauzei", dedusă din inexistența unui interes legitim în promovarea cererii sesizare a Curții Constituționale. Ori, tocmai din cele susținute rezultă că se afirmă încălcarea unor drepturi ale părții în temeiul unui text care nu permite prezenta și ascultarea părții, cu consecințe de felul celor invederate mai sus.
Analizând hotărârea criticată, Curtea, în baza art.38515pct.1, lit.a Cod procedură penală, va respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Curtea, verificând aspectele care țin de condițiile de admisibilitatea cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepțiilor, potrivit Legii 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea 242/2004 și republicată, constată următoarele:
Excepția de neconstituționalitate a fost invocată în legătură cu un text de lege ce stătea la baza soluționării unei cereri inadmisibile.
Din interpretarea art. 29 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă că, în vederea sesizării Curții Constituționale, instanțele exercita un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte:
a)Excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu,de către instanța de judecata sau de arbitraj comercial,de procuror în fata instanței de judecata în cauzele în care participat;
b)Excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța in vigoare;
c)Excepția sa nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioara a Curții Constituționale;
d)Excepția sa aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În cauza pendinte,excepția a fost ridicată de către inculpat, prin intermediul apărătorului său, doamna avocat și vizează neconstituționalitatea art 52 Cpp
Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale(art 29) obliga instanțele să verifice și îndeplinirea unei alte condiții prealabile sesizării și anume aspectul legat de cerința ca de textul de lege criticat ca neconstituțional să aibă legătura cu soluționarea cauzei. Acțiunea în declararea unui text de lege ca neconstituțional nu este o "actio popularis",aceasta nu este admisibilă dacă textul a cărui neconstituționalitate este invocată nu a provocat într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor o restrângere a drepturilor parții, contrară principiilor enunțate de Constituție.O cerere de declarare a unui text de lege ca neconstituțional bazata pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii in general, nu îndeplinește cerința prevăzuta de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, privind existenta unei legături cu soluționarea cauzei.
În consecință, instanțele sunt obligate sa verifice existența unuiinteres, n examinarea textului presupus neconstituțional, legat de soluționarea cauzei pendinte.
Interesul trebuie sa stea la baza oricărei cereri in justiție, chiar dacă el nu se corelează cu un drept subiectiv și trebuie justificat de partea care a formulat, în cazul de față, excepția de neconstituționalitateart 52Cpp.
Cerința menționata anterior, prevăzuta de art. 29 din legea nr 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale, presupune așadar îndeplinirea cumulativa a doua condiții, în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituționala,pentru soluționarea excepției:
a)existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs;
b)remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În cauza de față, partea dorește reluarea soluționării cererii de recuzare și admiterea cererii de recuzare, însă,e p. calea excepției de neconstituționalitate, nu poate fi soluționată o cerere de recuzare, astfel cum solicită inculpatul.
Având în vedere această solicitare, Curtea constată că principala critică a recurentului vizează respingerea cererii de recuzare, hotărârea prin care s-a respins cererea de recuzare nu poate fi atacată separat cu recurs. În mod corect instanța de fond a respins cererea de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională, față de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, astfel cum s-a motivat mai sus.
Astfel fiind, recursul declarat de inculpat apare ca fiind inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A împotriva încheierii din data de 11 noiembrie 2009 Tribunalului București - Secția a II a Penală (dosar nr-).
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--II.
Președinte:Dumitrița PiciarcăJudecători:Dumitrița Piciarcă, Lavinia Lefterache, Corneliu Bogdan
