Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 166/

Ședința publică din 15 februarie 2008

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Ion Dincă

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 19/CC/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent personal, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat solicită admiterea recursului declarat de inculpat, considerând nelegală și netemeinică încheierea pronunțată de Tribunalul Timiș. Referitor la nelegalitatea acesteia, arată că nu sunt îndeplinite condițiile formale cu privire la motivarea hotărârii, în sensul că exprimarea folosită este generală privind pericolul concret pentru ordinea publică. Infracțiunea nu a fost dovedită și măsura arestării preventive s-a luat pe baza unor declarații care nu mai stau în picioare în prezent. Susține că în mod nelegal și netemeinic s-a dispus prelungirea arestării preventive, singurul motiv de prelungire invocat în cauză fiind întocmirea rechizitoriului, nefăcându-se referire la faptul că sunt îndeplinite condițiile arestării preventive. Dacă nu se va întocmi rechizitoriul în trei luni, se poate ajunge la prelungirea arestării preventive a inculpatului fără nici o motivare în fapt și în drept pe această perioadă. De asemenea, arată că instanța a analizat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, neamintindu-se faptul că acestea s-au menținut sau că ar fi intervenit elemente noi. Declarațiile părții vătămate, pe baza cărora s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului sunt contradictorii, inculpatul făcând de două ori cerere de confruntare cu această parte vătămată, care i-au fost respinse, această probă fiind esențială în lămurirea dubiului care există în cauză cu privire la vinovăția sa. În acest sens, arată că nu s-a făcut în cauză o cercetare penală legală și serioasă. Totodată, cu privire la faptul că minora împreună urma să iasă din țară, aceasta din urmă nu se afla în mașină cu minora la punctul de frontieră, iar procura nu-l vizează pe inculpat. Mai invocă faptul că din declarația martorului aflată în dosarul de urmărire penală rezultă un dubiu asupra cercetării penale, care a fost superficială. Susține că toate aceste dubii nu au fost clarificate în faza de urmărire penală iar în propunerea de prelungire a arestării preventive se spune doar că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat oral de apărătorul inculpatului în fața instanței.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului formulat de inculpat, încheierea atacată fiind temeinică și legală. Judecătorul a motivat temeinic soluția pe care a dispus-o astfel că s-a prelungit măsura arestării preventive, iar încadrarea juridică a parchetului, care a fost însușită de instanță este cea care conturează prevederile art. 13 din Legea nr. 678/2001, infracțiune în concurs cu art. 26, 288 Cod penal. Consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru prelungirea măsurii arestării preventive, prima instanță apreciind comportamentul inculpatului ca fiind în măsură să ducă la zădărnicirea aflării adevărului, iar probelew administrate sunt corecte și temeinice, iar dacă sunt erori judiciare, apărătorii inculpatului le vor contesta.

Inculpatul recurent solicită să fie pus în libertate.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 19/CC din 7 februarie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș în baza art. 159.C.P.P. a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de DIICOT - Biroul Teritorial Timiș.

A dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 97/14.11.2007 emis de Tribunalul Timiș, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.02.2008 până la data de 09.03.2008 inclusiv.

În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145.C.P.P. și art. 145¹.C.P.P. a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpat, prin apărător ales.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea nr. 156/D/P/2007 din 06.02.2008 formulată de DIICOT - Biroul Teritorial Timiș, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 06.02.2008 sub nr. dosar -, s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul pentru o perioadă de 30 de zile.

În motivarea propunerii, Ministerul Publica arătat că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori și complicitate la fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 26.Cod Penal rap. la art. 288 alin. 1.Cod Penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal, în sarcina inculpatului reținându-se că în cursul lunii noiembrie 2007 racolat și găzduit la locuința sa două minore, iar în seara zilei de 13.11.2007, folosindu-se de o procură falsă, a încercată să o scoată din țară pe minora cu scopul de aot ransporta în Austria în vederea practicării prostituției în folosul său financiar.

Ministerul Publica mai arătat că prin încheierea nr. 170/CC/14.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a luat măsura arestării preventive față de inculpatul pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 14.11.2007 până la data de 12.12.2007, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 97/14.11.2007. Măsura preventivă a fost prelungită de Tribunalul Timiș în mod repetat, starea de arest preventiv expirând la data de 09.02.2008.

Ministerul Publica apreciat că se impune prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 20 de zile, în cauză urmând a se proceda la întocmirea rechizitoriului.

În probațiune, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 156/D/P/2007 al DIICOT - Biroul Teritorial Timiș.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 156/D/P/13.11.2007 emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Timișa fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și complicitate la fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 26.Cod Penal rap. la art. 288 alin. 1.Cod Penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal, reținându-se în sarcina inculpatului că în cursul lunii noiembrie 2007 racolat și găzduit în locuința sa două minore, iar în seara zilei de 13.11.2007, folosindu-se de o procură falsă, a încercat să scoată din țară pe minora, cu scopul de aot ransporta în Austria în vederea practicării prostituției în folosul lui financiar.

Prin ordonanța cu același nr. din 13.11.2007 emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Timiș în dosarul nr. 156/D/P/2007, s-a luat față de inculpatul măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, cu începere de la data de 13.11.2007, ora 22,00.

Prin încheierea penală nr. 170/CC/14.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a luat măsura arestării preventive față de inculpatul pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 14.11.2007 până la data de 12.12.2007, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 97/14.11.2007.

Judecătorul, pentru a dispune măsura arestării preventive față de inculpatul, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarația părții vătămate, a martorilor și, a apreciat că în cauză există suficiente indicii temeinice cu privire la comiterea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că inculpatul a comis această faptă, care are un grad ridicat de pericol social, raportat la gravitatea acestor infracțiuni, care au repercusiuni profunde atât asupra vieților părților vătămate, cât și asupra comunității din care face parte și inculpatul.

Potrivit disp. art. 155.C.P.P. în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în caz de necesitate și motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice o asemenea privare de libertate.

Raportându-se la materialul de urmărire penală, judecătorul a apreciat că în continuare subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul, măsură preventivă luată în condiții de legalitate și temeinicie, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că fapta susceptibilă a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori a fost săvârșită de către inculpat, fiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 143.

C.P.P.

Astfel, din declarațiile inculpatului, declarațiile părților vătămate și ale martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate, procesele-verbale de constatare, reies suficiente indicii rezonabile referitoare la săvârșirea de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, astfel încât s-a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, justificând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Totodată, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modalitatea de comitere a faptelor, la natura acestora, la împrejurarea că datele existente la dosar conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a desfășurat activități cu urmări dintre cele mai grave asupra relațiilor sociale, astfel încât se poate concluziona că lăsarea în libertate a acestuia ar avea un impact negativ asupra desfășurării în continuare a procesului penal, iar prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat este necesară pentru asigurarea aflării adevărului în cauză și pentru buna desfășurare a procesului penal.

De asemenea, s-a constatat că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod proc.penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Inculpatul a manifestat un comportament care conferă persoanei acestuia o periculozitate deosebită, acesta putând proceda la exercitarea unor presiuni asupra persoanelor care urmează a fi audiate în cauză, cu consecința zădărnicirii aflării adevărului. În acest sens, s-a reținut încercarea inculpatului de realizare a unei înțelegeri frauduloase cu una dintre părțile vătămate în timpul stării de arest preventiv, respectiv declarația extrajudiciară prezentată de apărătorul ales al inculpatului, prin care se dorea să se arate că partea vătămată ar fi fost forțată să dea declarații în dosarul de urmărire penală în defavoarea inculpatului. unui astfel de comportament de către inculpat, chiar în timpul arestului preventiv, denotă periculozitatea pe care ar reprezenta-o lăsarea acestuia în libertate, prin exercitarea unor presiuni asupra altor persoane implicate în activitatea infracțională sau asupra persoanelor vătămate.

În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, prima instanță a reținut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.

În condițiile de față, prima instanță a apreciat că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, că faptele aduc o atingere gravă drepturilor fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

Totodată, prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, iar mai mult decât atât, acest gen de fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, implică întreținerea climatului infracțional și sfidarea legii.

Împotriva încheierii penale nr. 19/CC/2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara în data de 14.02.2008.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii concluziilor orale, aspectele invocate de inculpat fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 385⁶alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 155 - 159.C.P.P. art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs constată că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". În acest context, sub aspectul temeiurilor inițiale care au condus la privarea de liberate a inculpatului în mod corect s-a reținut că raportat la materialul de urmărire penală acestea subzistă în continuare, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa de organul de urmărire penală. Față de criticile formulate de apărătorul inculpatului în ce privește probatoriul sau anumite elemente care nu ar fi lămurite, instanța de recurs reținut că potrivit dispozițiilor art. 68¹.și C.P.P. art. 139.C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual. Mai mult, un asemenea element ar fi, în opinia apărării, împrejurarea dacă partea vătămată ar fi cunoscut în ce scop urma să se deplaseze în străinătate, însă se omite a se avea în vedere că inculpatul este cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 13 al. 1 din Legea nr. 687/2001, iar potrivit art. 16 din același act normativ "consimțământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului".

În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică, făcând și o analiză judicioasă și completă a incidenței normelor și jurisprudenței CEDO aplicabile în cauză.

În completarea considerentelor și evaluării făcute de prima instanță, pe care și le însușește, instanța de recurs constată și că infracțiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, și chiar sănătatea acesteia, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare. Mai mult, există și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 26 din Legea nr. 678/2001, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă și specială a persoanelor vătămate prin infracțiunile prevăzute de această lege. În speță, necesitatea luării acestor măsuri apare cu atât mai mult cu cât se poate reține încercarea inculpatului de realizare a unei înțelegeri frauduloase cu una dintre părțile vătămate în timpul stării de arest preventiv, sens în care prima instanță a constatat existența unei declarații extrajudiciare a părții vătămate.

Prin urmare, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 19/CC/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b Cod proc.penală, respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 19/CC/7.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red./18.02.2008

Tehnored./2 ex./25.02.2008

Prima instanță: