Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 173/
Ședința publică din 19 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Victor
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișa fost reprezentată de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpații și, împotriva încheierii penale din 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, prezent inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorii aleși ai inculpaților-recurenți depun la dosar împuterniciri avocațiale.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, arătând că încheierea recurată nu este motivată. Precizează că pericolul social concret trebuie raportat la persoana inculpatului; S-a reținut traficul de persoane, însă acest pericol social ar trebuie să reflecte persoana inculpatului și nu pericolul generic al faptei săvârșite. Solicită a se observa că în speță sunt părți vătămate ajunse în Austria, pe care inculpatul a dorit să le ajute, găsindu-le un loc de muncă. De asemenea, solicită se observe că lipsește latura obiectivă, din dosar nerezultând faptul că inculpatul ar fi obținut vreo sumă de bani. Pe de altă parte, arată că starea de arest ar trebuie să reprezinte excepția și nu regula, iar procesul s-ar putea desfășura și cu inculpatul în stare de libertate.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și cercetarea inculpaților în stare de libertate, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara. Precizează că încheierea este nelegală, lipsind motivarea temeinică a instanței de fond, nefiind indicii temeinice că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, iar raportat la faptele concrete reținute, nu se impune menținerea stării de arest preventiv.
Procurorul arată că nu s-au modificat motivele ce au determinat luarea măsurii arestării preventive și solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat, declarațiile părții vătămate fiind mincinoase.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, se arată de acord cu susținerile apărătorului său și arată că nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, dar și că are un copil minor și o soție în întreținere, solicitând judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 s C.P.P.-a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatilor, fiul lui si, născut la data de 05.03.1967 în, jud. T, cu domiciliul în nr. 360, jud. T, cu reședința în Austria, orașul,-, cetățean român, studii 10 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, 2 copii, recidivist postexecutoriu, în prezent deținut în Penitenciarul și, fiul lui si, născut la data de 23.01.1965 în, jud. T, cu domiciliul în nr. 347, jud. T, cetățean român, fără studii, șofer, căsătorit, 2 copii, stagiul militar nesatisfăcut, in prezent detinut in Penitenciarul
În baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificată din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 09.04.2009.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. a fost respinsă cererea inculpaților, formulată prin apărătorii aleși, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timișa avut în vedere faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatilor nu s-au schimbat, justificând în continuare privarea de libertate a acestora, în condițiile în care există suficiente indicii cu privire la săvârșirea de către acestia a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la modalitatea în care s-a desfășurat activitatea presupus infracțională și la natura faptor săvârșite de către inculpati, s-a apreciat că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,
Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. sau c C.P.P. aceasta a fost respinsă de tribunal ca fiind neîntemeiată, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. în condițiile în care s-a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 09.02.2009 în dosarul nr - din 15.12.2008 au declarat recurs inculpații și, înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 18.02.2009, sub nr. 9817.2/30/208.
Recursul a fost motivat în scris de inculpatul, arătând că nu prezintă pericol și este singurul întreținător al familiei sale.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate și analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
Curtea constată că prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, motivele menținerii acestei măsuri fiind comune pentru toți inculpații,nefiind necesară reluarea acestora pentru fiecare inculpat.
Instanța de recurs observă că sunt neîntemeiate și criticile apărătorilor inculpaților la adresa încheierii recurate, respectiv că aceasta ar fi nemotivată decât generic și că nu a fost motivată nici respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Prima instanță a procedat la o examinare atentă a temeiurilor care justifică măsura arestării preventive, soluția adoptată fiind motivată în mod detaliat, iar în considerentele hotărârii atacate s-a arătat că respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara este o consecință a constatării menținerii temeiurilor care au dus la arestarea preventivă. Așadar, în mod firesc la soluționarea cererii de înlocuire a măsurii preventive au fost avute în vedere aceleași împrejurări deja analizate cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.9
C.P.P.Curtea înlătură și apărarea inculpatului referitoare la faptul că este singurul întreținător de familie, acest aspect nefiind de natură să ducă la judecarea sa în stare de libertate.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Față de cele reținute, se apreciază și că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de inculpare.
Prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive. Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpații au săvârșit fapte grave.
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpații au desfășurat activitatea infracțională. Scopul procesului penal și buna lui desfășurare justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpați.
Pentru aceleași motive, a respins și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 9.02.2009 a Tribunalului Timiș în dosarul nr.- din 15.12.2008.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe fiecare inculpat la plata a câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 9.02.2009 a Tribunalului Timiș în dosarul nr- din 15.12.2008.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red../23.02.2009
Tehnored.
2 ex./24.02.2009
Primă instanță:- - Tribunalul Timiș
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Florin Popescu, Victor
