Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 182/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR. 878/122/2009

1313/2009

ÎNCHEIEREA NR.182/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03.06.2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Viorica Costiniu

JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru

JUDECĂTOR 3: Luciana Mera

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL Baf ost reprezentat prin procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la data de 29 mai 2009 pronunțată de TRIBUNALUL GIURGIU -SECȚIA PENALĂ CAUZE GENERALE în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurentul inculpat personal în stare de arest si asistat de avocat din oficiu, cu delegația nr.- emisă de baroul

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Recurentul inculpat declara ca este de acord sa fie asistat de avocatul din oficiu la judecarea recursului.

Constatând ca nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu numit pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință si pe fond, rejudecând, respingerea sesizării privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive și cercetarea acestuia in stare de libertate întrucât nu sunt îndeplinite cerințele disp.art.148 lit.f teza a II a Cod Procedură Penală, nu va influenta buna desfășurare a urmăririi penale. Inculpatul recurent nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut si regreta comiterea faptelor și poate fi cercetat în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază neîntemeiat recursul declarat de inculpat și pune concluzii de respingere a acestuia, încheierea de ședință fiind legală si temeinică, apreciindu-se corect incidența disp.art.143 si art.148 lit.f Cod Procedură Penală, 155 si urm Cod Procedură Penală precum si existența indicilor temeinice din care rezulta presupunerea rezonabila ca aceasta a săvârșit infracțiunea prevăzuta de art.197 alin.1 si 3 Cod Penal. Având in vedere modalitatea concretă si împrejurările reale ale comiterii faptei, varsta părtii vătămate, prejudiciul moral produs acesteia, atitudinea inculpatului,fara a aprecia cu privire la vinovăția acestuia, considera că judecarea acestuia in stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

In ultimul cuvânt, recurentul inculpat solicită sa fie cercetat in stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 29.05.2009, TRIBUNALUL GIURGIUa admis, în baza art.155 Cod procedură penală, propunerea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL GIURGIU, în sensul prelungirii cu 30 zile a duratei arestării preventive a inculpatului.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut în esență că:

- inculpatul a fost arestat preventiv la data de 8.02.2009, existând indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune de viol, în condițiile art.197 alin.1 și 3 Cod penal, asupra unui minor în vârstă de 8 ani;

- luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege în acest sens și nu au intervenit elemente de fapt și de drept noi care să o infirme;

- pentru finalizarea cercetărilor este necesară efectuarea unei expertize tehnico-științifice criminalistice de natură genetică, ceea ce impune menținerea măsurii arestării preventive;

- inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs de față, solicitând cu ocazia dezbaterilor casarea ei și cercetarea în stare de libertate, întrucât a recunoscut și regretă faptele și nu are antecedente penale.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este nefondat.

Tribunalul a apreciat corect asupra principalelor aspecte ale cauzei, concluzionând că privarea în continuare de libertate a recurentului inculpat este justificată și necesară. Această soluție este în acord cu dispozițiile procesuale privind libertatea individuală, inclusiv cu art.5 din CEDO, deoarece, în acest moment al soluționării cauzei, privarea de libertate, ca măsură excepțională și, este menită să asigure preîntâmpinarea unui pericol social concret pentru ordinea publică și normala desfășurare a procesului penal.

Pe de altă parte, eventualele elemente de circumstanțiere personală favorabile, invocate de recurentul inculpat, nu pot prevala asupra împrejurărilor care conduc la concluzia că menținerea măsurii arestării preventive este legală și justificată.

În consecință, cum încheierea atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, recursul va fi respins ca nefondat, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondat recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de ședință din 29.05.2009, pronunțată de TRIBUNALUL GIURGIU în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu apărător oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./9.07.2009

Președinte:Viorica Costiniu
Judecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 182/2009. Curtea de Apel Bucuresti