Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 19/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(76/2010)
ÎNCHEIERE NR. 19
Ședința publică de la 11 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
GREFIER - - -
*********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 9 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
După ce i s-a pus in vedere dreptul la tăcere și conținutul acestui drept, recurentul inculpat arată că înțelege să dea declarație în fața Curții.
Potrivit art. 140/3 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea procedează la audierea recurentului inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat,având cuvântul, arată că recursul vizează încheierea de ședință din 9 ianuarie 2010 - prin care Tribunalul Bucureștia dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului.
Susține că cererea parchetului nu este fondată, deoarece s-a solicitat prelungirea pe o perioadă de 30 zile motivat de faptul că unele părți vătămate sau martori se află în vacanța sărbătorilor de iarnă și nu pot fi audiate decât după data de 15 ianuarie 2010. De asemenea, s-a mai solicitat prelungirea în vederea reaudierii inculpatului, întocmirii rechizitoriului și sesizării instanței. Susține că, de la data arestării, clientul său a mai fost audiat o singură dată - în luna noiembrie 2009, nemaifiind reaudiat în raport de actele și faptele reținute în dosarul de urmărire penală. Încă de la începerea urmăririi penale apărarea a depus la sediul Ministerului Public un înscris - potrivit dispozițiilor art. 171 și urm. Cod procedură penală - prin care a solicitat sa asiste la toate actele și lucrările din faza de urmărire penală, dar apărătorul a fost chemat numai la câteva audieri - respectiv a angajaților de la firmă, ce au fost prezentați tocmai de apărare în vederea audierii. Ulterior, apărătorul nu a mai fost convocat și nici nu a fost iîncunoștiintat despre audierile efectuate, împrejurare față de care consideră că dreptul apărării a fost oarecum încălcat.
În continuare, arata ca referatul cu propunere de prelungire este identic cu cele anterioare, singura diferență fiind numele părților vătămate.
Mai critică încheierea Tribunalului București și pentru aceea că nu este motivată în ceea ce privește pericolul social raportat la lăsarea în libertate în faza de urmărire penală.
În cauză este vorba despre trei contracte - unul de prestări servicii și două de împrumut cu garanții ipotecare, două dintre acestea fiind puse în situația anterioară - prin declarații notariale s-au ridicat toate gradele de ipotecă puse pe acele terenuri, urmând a se achita și contravaloarea evaluărilor și a tuturor taxelor necesare achitate până la întocmirea actelor de ipotecă. În ceea ce privește contractul de prestări servicii, acesta a fost anulat. Subliniază faptul că inculpatul a pus la dispoziția organului de urmărire penală orice înscris i s-a solicitat și a prezentat părțile în vederea audierii - astfel cum s-a solicitat.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și - în principal - înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că nu se impune menținerea clientului său în stare de arest. Acesta nu poate influența desfășurarea și finalizarea urmăririi penale întrucât a depus la dosar toate înscrisurile - dând dovadă de corectitudine - și nu este cunoscut cu antecedente penale, toate cele menționate în fișa de cazier fiind doar amenzi aplicate cu mult timp in urma.
În subsidiar, dacă nu va fi primit acest punct de vedere, solicită diminuarea termenului de 30 de zile pentru a-i da inculpatului posibilitatea achitării prejudiciului.
Reprezentantul parchetului,având cuvântul, solicită menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică, având în vedere cele trei infracțiuni comise în concurs real, materialul probator, cât și consecințele ce au fost produse prin infracțiunea de prejudiciu. Întrucât urmărirea penală nu este completă - în sensul arătat în referatul parchetului, solicită menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul București și respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat,având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate pentru a avea posibilitatea acoperirii prejudiciului.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului formulat, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 09.01.2010, pronunțată în dosarul nr-al Tribunalului București - Secția a II-a Penală s-a dispus, în baza art. 155 si urm. C.P.P. admiterea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 12.01.2010 pana la data de 10.02.2010, inclusiv.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut, în esență, că inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 282 alin. 2.Cod Penal rap. la art. 284.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal si art. 215 alin. 1, 2, 3 si 5.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, reținându-se, în esență, că în perioada aprilie 2009 - 09.10.2009, prin acte materiale repetate, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a indus în eroare șapte părți vătămate, cărora le-a prezentat ca adevărată posibilitatea acordării unor împrumuturi având ca obiect sume de bani cuprinse între 100.000 Euro si 942.875 Euro, fără a avea intenția de a-și onora obligația contractuală și primind de la unele dintre aceste părți vătămate sume consistente de bani cu titlu de comision.
Totodată, s-a reținut că, în unele cazuri, pentru împrumuturile ce urmau a fi contractate, părțile vătămate au acordat garanții imobiliare, iar inculpatul a remis acestora bancnote falsificate cu titlu de avans din suma ce ar fi trebuit împrumutată. Astfel de bancnote falsificate în valoare de 50.000 euro au fost remise și părții vătămate cu titlu de plată parțiala a unor servicii artistice ce urmau a fi prestate în beneficiul inculpatului.
Raportându-se la întregul material de urmărire penală administrat până la acest moment, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143.C.P.P. existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
Pe de altă parte, în cauză există situația prev. de art. 148 lit. f C.P.P. respectiv inculpatul a comis fapte pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se admite că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp. Pe de altă parte, însă, acest motiv al protecției ordinii publice nu poate fi considerat pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea sau lăsarea persoanei în libertate ar crea un pericol real pentru ordinea publică. Instanța trebuie, deci, să justifice în termeni concreți prin ce se manifestă acea atingere a ordinii publice (cauzaDitmont-Maliverg Franței).
În ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a avut în vedere periculozitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, dată de natura și gravitatea acestora, având în vedere numărul mare de acte materiale comise, cuantumul prejudiciului produs, nonșalanța cu care inculpatul a acționat profitând de faptul că este o persoană publică, cu un status social ridicat, fost deputat în corpul legislativ național.
Nu trebuie ignorat faptul că infracțiunile de care este învinuit inculpatul din prezenta cauză sunt îndreptate împotriva patrimoniului, ceea ce acutizează starea de nesiguranță pe care o percepe opinia publică în contextul crizei financiare globale și a creșterii alarmante a numărului acestor infracțiuni ca o consecință firească a pierderii de către un număr mare de persoane a locurilor de muncă.
În consecință, faptele săvârșite justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege.
Totodată, Tribunalul a constatat că arestarea inculpatului corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1.C.P.P. impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Tribunalul a mai constatat că, în cauză, inculpatul a fost privat de libertate în data de 20.10.2009, organelor judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligentă sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei.
A fost înlăturată critica inculpatului formulată prin apărător ales, în sensul că în mod eronat s-a procedat la extinderea cercetării penale față de inculpat în urma identificării de noi părți vătămate și în consecință de noi acte materiale componente ale aceleiași infracțiuni continuate, stabilirea întregii activități infracționale imputate inculpatului impunându-se în interesul bunei administrări a justiției, ce nu poate fi afectată de necesitatea soluționării cu celeritate a cauzelor cu părți aflate în stare de arest preventiv.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal,inculpatul,care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea orală a motivelor de recurs, recurentul-inculpat a susținut, în esență, că măsura arestării preventive nu mai este necesară pentru finalizarea urmăririi penale, având în vedere că prelungirea acestei măsuri a fost solicitată în vederea audierii unor martori sau părți vătămate aflate în vacanta de iarnă si pentru întocmirea rechizitoriului, neefectuarea acestor activități nefiind imputabilă inculpatului.
Totodată, au fost invocate aspecte referitoare la încălcări ale dispozițiilor art. 171.C.P.P. de către organul de urmărire penală prin neîncunoștiintarea apărătorului ales al inculpatului despre actele de urmărire penală efectuate, precum și nemotivarea corespunzătoare a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.
Făcând referire și la conținutul concret al faptelor reținute în sarcina sa, precum și la atitudinea sa cooperantă cu organele judiciare, recurentul-inculpat a solicitat, în principal, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în subsidiar, reducerea perioadei de prelungire a arestării.
Examinând actele dosarului și încheierea recuratăatât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 3.C.P.P. Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a analizat în mod corect ansamblul circumstanțelor cauzei și a apreciat justificat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurentului-inculpat se mențin, iar prelungirea acestei măsuri este necesară în vederea finalizării urmăririi penale.
Astfel, probele administrate până la acest moment procesual, astfel cum au fost enumerate în detaliu în încheierea recurată, constituie indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 681.C.P.P. ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a desfășurat acte repetate de inducere în eroare a șapte părți vătămate, prin prezentarea ca adevărată a capacității sale (nereale) de a le acorda cu titlu de împrumut sume semnificative de bani în euro și în scopul obținerii pentru sine în mod injust a unor sume de bani consistente, percepute de la părțile vătămate cu titlu de comision.
Totodată, există indicii temeinice că, în cazul părților vătămate, inculpatul a folosit mijloace frauduloase pentru inducerea sau menținerea în eroare a acestora, respectiv le-a remis bancnote euro falsificate cu titlu de avans al sumei ce urma a fi împrumutată (convingând părțile vătămate să nu deschidă plicurile decât în anumite condiții) ori le-a înmânat file CEC falsificate ori utilizate fără drept.
Fără a face aprecieri detaliate asupra modalității de falsificare a bancnotelor folosite drept mijloace frauduloase ori asupra aptitudinii lor de a produce consecințe juridice (aceste elemente impunându-se a fi examinate totuși de către procuror), Curtea apreciază că toate probele administrate până la acest moment au aptitudinea de a forma unui observator independent și imparțial convingerea că inculpatul a desfășurat acte repetate de inducere în eroare în scopul obținerii pentru sine a unui folos material injust, fiind îndeplinite și în prezent exigentele art. 143.
C.P.P.De altfel, îndeplinirea acestei condiții legale nu a făcut obiectul criticii în recurs, inculpatul limitându-se la a invoca fie împrejurarea că atitudinea sa procesuală a fost cea care a permis descoperirea unora dintre actele materiale ce fac obiectul cercetărilor, fie încercările sale ulterioare de limitare a prejudiciilor aduse părților vătămate prin întocmirea unor acte juridice notariale.
Curtea apreciază că, indiferent de modalitatea în care organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptele presupus comise de inculpat, existența acestor fapte în materialitatea lor si lămurirea completă a împrejurărilor în care au fost comise sunt imperios necesare pentru realizarea obiectului fazei de urmărire penală, sens în care susținerea inculpatului este nerelevantă din perspectiva necesității menținerii măsurii arestării preventive în vederea atingerii acestui deziderat.
Totodată, în ceea ce privește actele juridice încheiate ulterior cu părțile vătămate, Curtea se limitează la a sublinia că ele sunt lipsite de consecințe juridice asupraexistenteiacțiunilor de inducere în eroare desfășurate în prealabil de către inculpat ori asupraconsumăriiacestei activități infracționale, măsura în care aceste acte juridice au fost sau nu de natură a limita prejudiciul cauzat părților vătămate urmând a fi stabilită numai după administrarea tuturor mijloacelor de probă concludente în cauză.
Pe de altă parte, Curtea constată că prelungirea măsurii arestării preventive este justificată și de subzistența condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f C.P.P.(ce a constituit temei al arestării), deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile ce fac obiectul urmăririi penale este închisoarea mai mare de 4 ani și există în continuare probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea acestei ultime condiții, relevante sunt circumstanțele de ordin real în care se presupune că inculpatul a acționat, periculozitatea pe care o relevă mijloacele frauduloase utilizate, caracterul repetat al faptelor comise, prejudiciul semnificativ cauzat părților vătămate prin infracțiunea continuată de înșelăciune, dar și rezonanța socială pregnant negativă a faptelor în rândul societății. Sub acest ultim aspect, Curtea constată că faptele noi descoperite de către organele de cercetare penală si care au făcut obiectul extinderii cercetărilor prin ordonanța din data de 22.12.2009, au o dublă relevanță în aprecierea temeiniciei menținerii măsurii arestării preventive: pe de o parte, ele evidențiază amploarea activității infracționale desfășurate de inculpat și perseverența sa în folosirea aceluiași mod de operare iar, pe de altă parte, ele determină persistenta rezonanței sociale negative a acestor fapte în conștiința publică, justificând astfel pertinent și suficient prelungirea măsurii arestării preventive.
Totodată, Curtea nu poate face abstracție de datele ce caracterizează persoana inculpatului care, deși este o persoană în vârstă, a manifestat un comportament infracțional repetitiv, orientat spre atingerea acelorași valori sociale ocrotite de lege. Relevante sunt mențiunile cuprinse în fisa de cazier judiciar din care rezultă că inculpatul a suferit anterior un număr de 108 condamnări, dintre care 94 pentru înșelăciune, împrejurare vădit semnificativă în conturarea unui profil al recurentului, indiferent de cuantumul sancțiunilor aplicate în acele cauze ori de consecințele acestor condamnări asupra tratamentului sancționator în prezenta cauză.
În contextul tuturor acestor elemente de fapt, Curtea va concluziona că măsura arestării preventive este temeinic justificată și este singura aptă să permită atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. 1.C.P.P. nicio altă măsură preventivă neoferind suficiente garanții pentru buna desfășurare a urmăririi penale.
Susținerile recurentului referitoare la nemotivarea corespunzătoare a propunerii de prelungire ori la invocarea unor motive ce nu îi sunt imputabile (respectiv aflarea unora dintre martori în vacanta de iarna) nu sunt întemeiate. Astfel, propunerea Ministerului Public este motivată în concordanță cu exigentele art. 156.C.P.P. fiind indicate toate argumentele pentru care procurorul a apreciat că se impune prelungirea măsurii arestării preventive.
Pe de altă parte, aflarea unora dintre părțile ori martorii ce urmau a fi audiați în vacanță, chiar dacă este o situație obiectivă, nu a constituit singurul motiv pentru care urmărirea penală nu a putut fi finalizată, impedimentele majore în atingerea acestui moment fiind mai degrabă complexitatea elementelor de fapt necesar a fi probate în contextul faptelor noi pentru care s-au extins cercetările si perioada scurtă de timp în care dosarul s-a aflat efectiv pe rolul organului de urmărire penală ca urmare a înaintării sale la instanțele competente să se pronunțe asupra stării de arest.
În ceea ce privește susținerile referitoare la neîncunostiințarea apărătorului ales al inculpatului despre actele de urmărire efectuate în cauză și la încălcarea prevederilor legale incidente sub acest aspect, Curtea le apreciază nerelevante asupra legalității si temeiniciei încheierii recurate, cât timp ele tind la antamarea unor aspecte ce vizează exclusiv activitatea organelor de urmărire penală, a cărei legalitate din această perspectivă nu poate fi examinată în actualul cadru procesual.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că măsura arestării preventive a fost temeinic prelungită față de inculpatul, iar datele cauzei și necesitatea finalizării urmăririi penale justifică prevalența acordată acestui interes public în detrimentul dreptului inculpatului la libertate individuală.
Reducerea perioadei de prelungire a măsurii preventive, astfel cum a solicitat în subsidiar recurentul, nu se justifică față de complexitatea împrejurărilor ce se impun a fi lămurite, o atare reducere fiind insuficientă pentru finalizarea urmăririi penale.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 09.01.2010, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a Penală.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga recurentul la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 09.01.2010, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a Penală.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Proces-verbal
pentru grefier - detașată la altă secție,
semnează, GREFIER,
red. /21.01.2010
dact. 2 ex./21.01.2010
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru, Dumitru Mirancea, Nicoleta Grigorescu
