Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 193/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 193
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- - încheierea penală nr.14/CC/01.02.2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales pentru inculpatul - recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în consecință, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, motivat de faptul că temeiurile inițiale care au stat la baza emiterii mandatului de arestare preventivă nu mai subzistă. Inculpatul nu prezintă pericol social, iar arestarea sa s-a produs pe baza doar a două declarații ale părților vătămate, care au fost ulterior combătute în cursul urmăririi penale.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, prelungirea arestării preventive s-a dispus conform prevederilor art. 155 și urm. p Cod Penal, propunerea formulată de DIICOT fiind motivată și necesară.
Inculpatul - recurent, având ultimul cuvânt a arătat că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 14/CC din 01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 155,156 și 159.p Cod Penal s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de T - Biroul Teritorial Timiș și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 92/09.10.2007 emis de Tribunalul Timiș, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.02.2008 până la data de 01.03.2008 inclusiv.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timișa reținut că DIICOT - Biroul Teritorial Timi șoara solicitat prelungirea arestării preventive față de inculpatul, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane, prev.de art. 12 alin.2 lit.a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod Penal, în fapt reținându-se că în cursul anului 2003, împreună cu sora sa a racolat mai multe părți vătămate, pe care, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă ca barmane și dansatoare, le-au silit să practice prostituția în folosul lor financiar, folosind în acest sens abuzul de autoritate. Ministerul Publica mai arătat că prelungirea măsurii arestării preventive se impune, raportat la complexitatea cauzei și necesitatea extinderii cercetărilor cu privire la infracțiunea prev.de art. 12 alin.2 lit.a din Lg.678/2001 și întocmirea rechizitoriului.
Raportându-se la materialul de urmărire penală, instanța a apreciat că subzistă în continuare temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpat, măsură luată în condiții de legalitate și temeinicie, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că fapta a fost săvârșită de inculpat. Totodată s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 lit.f p Cod Penal, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care inculpatul a manifestat un comportament care conferă persoanei sale o periculozitate deosebită, acesta putând proceda la exercitarea unor presiuni asupra persoanelor ce urmează a fi audiate în cauză, cu consecința zădărnicirii aflării adevărului.
Totodată, instanța a apreciat că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării privative de libertate subzistă și impun cercetarea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv, pentru o bună desfășurare a procesului penal.
Împotriva încheierii nr. 14/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a declarat recurs inculpatul, în termen legal, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 06.02.2008.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii orale a acestuia s-a arătat că nu există indicii temeinice privind comiterea faptei de către inculpat, că probatoriul se bazează pe declarațiile părților vătămate și ale unor persoane cu aceleași interese procesuale.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de trafic de persoane prevazuta de art.12 al.2 lit.a din legea 678/2001. temeinice privind comiterea faptei rezultă din declarațiile părților vătămate, si coroborate cu cele ale martorilor, etc. În acest sens, mai trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt.
Totodată, în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunile imputate inculpatului aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv libertății și patrimoniului persoanei, și chiar sănătății acesteia, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.
În ce privește susținerile inculpatului referitoare la probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv că martorii ar avea interes în cauză datorită legăturilor dintre ei, instanța reține că la acest moment procesual nu există indicii asupra unei eventuale lipse de obiectivitate a martorilor
Prin urmare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii nr. 14/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat de 60 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct. 1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- - încheierea penală nr.14/CC/01.02.2008.
În temeiul prevederilor art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul recurent, la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședința publică azi 21 Februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.AN/tehnored AJ
2 ex/26.02.2008
Prima instanță: Trib.T-
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Ion Dincă
