Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR - - 24.02.2009

DECIZIA PENALĂ NR. 196/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Florin Popescu

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana

GREFIER:

- SERVICUL TERITORIAL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.

S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații Utu, împotriva încheierii penale nr. 17/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura completă, fără citarea părților.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și potrivit căreia, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 25 februarie 2009, când,

CURTEA,

În deliberare, constată că prin încheierea penală nr. 17 din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s- admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad pentru prelungirea măsurii arestării preventive inculpaților, G și.

S-a prelungit arestarea preventivă a inculpaților:, -, de la 26.02.2009 la 27.03.2009 inclusiv, și a inculpaților, G începând cu data de 27.02.2009 până la 27.03.2009 inclusiv.

S-a respins cererea formulată de apărătorii inculpaților pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Tribunalul Arada reținut următoarele: Prin referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive nr. 29/D/P/2008 din 20.02.2009 înregistrat la această instanță la data de 20.02.2009, s-a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpaților, G și, pe o perioadă de 30 zile.

În motivarea propunerii s-a arătat că, pentru finalizarea urmăririi penale se impun a fi efectuate următoarele acte procesuale: executarea mandatelor de arestare preventivă în ceea ce-i privește pe inculpații și zis ""; dispunerea efectuării unei expertize medico-legale în ce îl privește pe inculpatul; luarea unor măsuri asigurătorii în cauză; audierea învinuiților, G, identificarea și audierea altor făptuitori, identificarea și audierea altor părți vătămate, precum și identificarea și audierea altor martori, extinderea urmăririi penale față de alți făptuitori, extinderea acțiunii penale față de inculpați cu privire la alte acte materiale ce intră în conținutul laturii obiective a infracțiunilor reținute în sarcina lor, precum și efectuarea altor acte procesual-penale în cauză.

Analizând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive și actele dosarului de urmărire penală nr. 29/D/P/2008, instanța a reținut următoarele:

Prin ordonanța din 27.01.2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților, G și, pentru săvârșirea infracțiunilor de: inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, respectiv de aderare și sprijinire la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, tâlhărie, prev. și ped. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c) și alin.21lit.a) și b) Cod penal, șantaj, prev. și ped. de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a) Cod penal, inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, respectiv de aderare și sprijinire la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, lovire sau alte violențe, prev. și ped de art.180 alin.1 și alin.2 Cod penal, vătămare corporală, prev. și ped. de art.181 Cod penal, tentativă de omor calificat prev. și ped. de art.20 Cod penal, rap. la art.175 alin.1 lit.a) și i) și alin.2 Cod penal, cu aplic.art.75 alin.1 lit.a) Cod penal, denunțare calomnioasă prev. și ped. de art.259 alin.1 și 2 Cod penal, favorizarea infractorului prev. și ped. de art.264 alin.1 Cod penal, constând în aceea că, în cursul anului 2008, inculpatul împreună cu inculpații zis "" și G, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat și pe care l-au sprijinit ulterior și inculpații, precum și alți învinuiți și făptuitori, în scopul comiterii infracțiunilor de tâlhărie și șantaj toate subsumate aceluiași scop final, respectiv obținerea de beneficii materiale, sens în care, prin întrebuințare de violențe și amenințări cu moartea, folosind în acest sens arme albe ori chiar arme de foc, au constrâns mai multe părți vătămate din municipiul A și din județul A să le dea sume importante de bani, în schimbul cărora oferindu-le "protecție" față de eventuale alte persoane care ar atenta la bunurile, integritatea corporală ori chiar viața lor și a familiilor lor.

Prin Încheierea nr. 7 din data de 27.01.2009 dată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și, pe o perioadă de 29, respectiv 30 de zile, începând cu data de 27.01.2009, fiind incidente dispozițiile art.143 și 148 lit. f Cod procedură penală.

Potrivit art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, arestarea preventivă dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale motivat și numai dacă temeiurile care au determinat arestarea inițiala impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.

Analizând actele din cele 10 volume ale dosarului de urmărire penală nr. 29 D/P/2008, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, respectiv art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală subzistă și impun în continuare privarea de libertate a celor doisprezece inculpați.

Astfel, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 143 Cod procedură penală, existând indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.

În ceea ce privește temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, s-a apreciat că la stabilirea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu doar datele ce caracterizează persoana celor doisprezece inculpați ci și datele privitoare la fapte, respectiv: pericolul social concret al infracțiunilor. pentru societate, în înțelesul legii penale sunt faptele care lezează sau pun în pericol cele mai importante valori ocrotite de legea penală, printre care persoana și dreptul la viață al acesteia. De asemenea, pericolul social se poate exprima și prin starea de neliniște și insecuritate socială pe care fapta penală o creează în rândul comunității, stare care a fost creată în rândul cetățenilor ca urmare a mediatizării faptelor de violență pentru care sunt cercetați inculpații.

Cu privire la justificarea măsurii arestării preventive pe motivul necesității protejării ordinii publice, CEDO a admis că anumite infracțiuni pot suscita "tulburarea a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, dată fiind gravitatea deosebită a unor fapte și reacția particulară a opiniei publice în anumite situații.

Analizând problema nulității sesizării instanței, instanța a apreciat că susținerile domnilor avocați sunt nefondate iar instanța a fost legal sesizată astfel că, nu se poate constata incidența nulității reglementate de dispozițiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală. Cu privire la această problemă s-a menționat că parchetul a înaintat instanței 10 volume de urmărire penală, (toate înscrisurile cuprinse în acestea fiind originalele documentelor iar nu copiile acestora), în condițiile în care la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă au fost prezentate instanței 9 volume de urmărire penală. Prin urmare, actele pe care procurorul le-a efectuat după momentul arestării inculpaților au fost depuse de acesta atât în dosarul nou format cât și în completare la cele 9 volume existente inițial. În concluzie, instanța a apreciat că a fost legal sesizată și că pe baza înscrisurilor din cele 10 volume de urmărire penală poate pronunța o soluție legală în cauză.

Pentru aceasta, instanța, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților menționați mai sus, respectiv art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, impun în continuare privarea de libertate a acestora, reținându-se că se impune prelungirea duratei arestării preventive, fiind justificată de necesitatea stabilirii adevărului în cauză și a efectuării tuturor actelor de urmărire penală, enumerate în cererea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Biroul Teritorial Arad, pentru finalizarea anchetei; de asemenea, instanța nu a făcut abstracție de complexitatea ridicată a cauzei și de faptul că finalizarea anchetei nu se putea în mod obiectiv produce în cele aproximativ 30 de zile scurse de la momentul arestării inculpaților.

Referitor la solicitarea apărătorilor inculpaților, instanța a mai reținut că, în conformitate cu art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia. Arestarea preventivă inculpaților s-a întemeiat pe dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de acest text. Temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive au rămas aceleași și în prezent, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, pentru a înlocui această măsură, cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea. Existența și în același timp, subzistența în continuare a unor temeiuri care au justificat arestarea preventivă a inculpaților constituie și sunt conforme scopurilor instituite prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva încheierii penale nr. nr. 17 din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 20.02.2009, inculpații, G, -, și au declarat oral recurs, în termenul prevăzut de lege (imediat după pronunțare), înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr. - din 24.02.2009.

Recursurile nu au fost motivate în scris, fiind susținute oral de către apărătorii acestora, conform concluziilor din partea introductivă a prezentei decizii.

Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 155 alin. 1.pr.pen. restarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Prima instanță a făcut o corectă apreciere privind existența în continuare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații recurenți, constatând că există indicii că aceștia au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, în mod just Tribunalul a considerat că există indicii că cei 9 inculpați recurenți au săvârșit infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat (inc. și inc. G) sau de aderare și sprijinire a unui asemenea grup (ceilalți 7 inculpați recurenți) prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, în scopul comiterii infracțiunilor: de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin 21lit. a și b pen.; de șantaj prev. de art. 194 alin. 1.pen.; de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. 1 lit. a și i, alin. 2 cu aplic. art. 75 lit. a pen.; de lovire sau alte violențe prev. de art. 180.pen. și de vătămare corporală prev. de art. 181.pen.

Din actele și lucrările aflate în cele 10 volume ale dosarului de urmărire penală (plângerile părților vătămate, depozițiile martorilor sub altă identitate, ale martorilor, inculpaților, procesele verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației, planșă fotografică ce cuprinde aspectele surprinse de camerele de supraveghere la Stația "", planșele foto) rezultă presupunerea rezonabilă că membrii grupului infracțional inițiat, constituit, sprijinit sau la care s-a aderat, din care fac parte și inculpații recurenți:

) în perioada 17-22.07.2008 l-au constrâns pe martorul (audiat în condițiile art. 861.pr.pen.) să le dea suma de 5.000 euro (după ce inițial i-au cerut suma de 20.000 euro), iar apoi să le "vândă" un imobil în valoare de 36.800 euro;

b) în perioada octombrie-noiembrie 2008 au încercat să o constrângă pe partea vătămată să le dea suma de 5.000 euro, după ce anterior i-au pretins suma de 10.000 euro, drept "taxă de șmecher";

c) la data de 25.11.2008 au constrâns o parte vătămată (până în prezent rămasă neidentificată) să le dea suma de 10.000 euro;

d) la data de 28.11.2008 l-au constrâns pe martorul (audiat în condițiile art.861pr.pen.) să le dea suma de 18.000 euro;

e) la data de 04.12.2008 au constrâns o parte vătămată (până în prezent rămasă neidentificată) să le dea suma de 16.000 euro;

f) în perioada 28.11.2008 - 10.12.2008 au încercat să îl constrângă pe martorul (audiat în condițiile art.861pr.pen.) să le dea suma de 45.000 euro;

g) la data de 12.12.2008, prin întrebuințarea de violențe și amenințări într-un loc public, având asupra lor arme de foc și arme albe, l-au constrâns pe martorul (audiat în condițiile art.861pr.pen.) să le dea suma de 4.800 euro; în acest context, au preluat "o datorie" de 5.000 euro pe care o avea de recuperat de la o altă persoană;

h) în cursul lunii decembrie 2008, înainte de sărbătorile de crăciun au încercat să-l determine pe martorul (audiat în condițiile art.861pr.pen.) să plătească taxă de protecție pe motiv că toată lumea din cartier plătește. Se reține în propunere că, n total, sumele de bani obținute de gruparea infracțională condusă de inculpatul din comiterea infracțiunilor mai sus-arătate se ridică la 95.600 Euro.

De asemenea, din dosarul de urmărire penală reiese presupunerea rezonabilă că inculpații au comis și alte fapte penale, respectiv:

a) în cursul anului 2008, în mai multe rânduri, au exercitat amenințări cu moartea asupra părții vătămate, concubinei acesteia, a fiicei acestora a în vârstă de 9 ani, folosind în acest sens arme albe (bâte tip "base ball", săbii) și arme de foc (pistoale), creându-le părții vătămate și familiei acesteia un sentiment permanent de insecuritate la adresa integrității corporale sau chiar a vieții;

b) în data de 14.07.2008, în jurul orelor 01.30, pe str.- din mun.A, au aplicat mai multe lovituri în zona feței și a corpului, cu pumnii, picioarele și arme albe (cuțite), părții vătămate;

c) în data de 28.09.2008, în jurul orelor 04.00, în incinta localului "No " de pe ștrandul din mun.A, prin folosire de arme albe (cuțite) au aplicat multiple lovituri la nivelul corpului, părților vătămate și;

d) în data de 05.12.2008, în jurul orelor 19.00, prin folosirea de arme albe (cuțite, bâte tip "bass-ball") au aplicat multiple lovituri la nivelul capului și corpului, părților vătămate și zis;

e) în noaptea de 13.12.2008, în jurul orelor 03.00, în barul "" din A, str.-, prin folosire de arme albe (cuțite), au aplicat mai multe lovituri la nivelul capului și corpului părților vătămate și G și totodată au deposedat pe partea vătămată, prin smulgere, de un lanț din aur de 90 de grame, model "";

f) în noaptea de 22/23.12.2008, în jurul orelor 02.00, prin folosirea de arme albe (bâte, telescopic și răngi) au aplicat lovituri multiple la nivelul corpului asupra părților vătămate, - și;

g) în data de 09.01.2009, în jurul orelor 09.00, l-au amenințat cu moartea pe partea vătămată, în incinta stației () situată la piciorul podului din zona 300 din mun.A;

h) în cursul lunii ianuarie 2009 organizat și pus în aplicare planul criminal de eliminare fizică a victimei, fapt petrecut în data de 10.01.2009, orele 23.20, pe str.R din municipiul A, în fața blocului 1-2, soldat cu multiple plăgi înjunghiate penetrante la nivelul capului, toracelui și membrelor și care, potrivit criteriologiei medico-legale, au pus în primejdie viața victimei (raportul de constatare medico-legală nr.23/A/3 din 12.01.2009, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală A). Cu aceeași ocazie, i-au aplicat mai multe lovituri cu bâte la nivelul corpului părții vătămate, ce au produs leziuni vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Tribunalul a reținut în mod corect atât pericolul social al faptelor săvârșite ( inițiere și constituire sau aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, tâlhărie calificată, șantaj, tentativă de omor calificat), cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților recurenți (față de modul de săvârșire a faptelor - de mai multe persoane împreună, pe timp de noapte, în locuri publice; numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională; numărul persoanelor vătămate; consecințele activității lor - crearea unui sentiment de insecuritate pentru persoanele vătămate și pentru comunitățile în care locuiesc; lipsa garanțiilor că inculpații ar abandona comportamentul antisocial - starea de tensiune dintre inculpați și adversarii lor, creată și prin conduita inculpaților).

Instanța de recurs observă că sunt neîntemeiate susținerile apărătorilor inculpaților recurenți privind nulitatea actului de sesizare a instanței deoarece referatul cu propunere de prelungire a arestării preventive nu ar fi fost însoțit de întreg materialul de urmărire penală întocmit până în prezent. Astfel, pe de o parte, dispozițiile din Codul d e procedură penală referitoare la regularitatea sesizării instanței de judecată sunt aplicabile în faza judecății, or în prezent cauza se află în faza de urmărire penală. Pe de altă parte, verificarea sesizării instanței poate privi doar eventualele neregularități ale însuși actului de sesizare, și nicidecum a materialului de urmărire penală.

Curtea înlătură și susținerile apărătorilor inculpaților recurenți în sensul că nu ar subzista temeiurile arestării preventive întrucât unele părți vătămate și-au retras plângerile și există acte de urmărire penală efectuate în favoarea inculpaților însă acestea nu sunt la dosar. Aceste susțineri se referă la aspecte legate de fondul cauzei, ce vor fi în atenția primei instanțe cu ocazia rezolvării acțiunii penale. În plus, actele de urmărire penală despre care se arată că ar fi fost efectuate dar nu se află în prezent la dosar nu pot fi valorificate în mod izolat, ci ele va fi avute în vedere la evaluarea întregului material probator de către instanță la momentul soluționării fondului cauzei.

Curtea nu poate da curs solicitării apărătorului inculpaților - și privind verificarea încadrării juridice date de procuror în infracțiunea de inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat. La acest moment procesual nu cade în sarcina instanței stabilirea corectei încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, acest aspect urmând a fi analizat de către procurorul anchetator pe parcursul urmăririi penale și apoi de instanță în cursul judecății.

Referitor la împrejurarea că alți inculpați sunt cercetați în stare de libertate, aceasta nu are relevanță asupra măsurii arestării preventive luată față de inculpații recurenți, art. 136 alin. 8.pr.pen. prevăzând că alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Așadar, circumstanțele personale joacă un rol important în luarea unei măsuri procesuale preventive.

În privința stării de sănătate a inculpaților G, și, se observă că la dosar nu există dovezi în sensul că aceștia ar suferi de afecțiuni care i-ar pune în imposibilitatea suportării regimului de detenție preventivă. În orice caz, art. 1391teza I pr.pen. prevede că, n cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice.

În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților recurenți de a fi cercetați în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, îndreptate împotriva unor valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală (viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea persoanei, patrimoniul, conviețuirea socială), precum și că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

În ceea ce privește respectarea duratei rezonabile a arestării preventive, instanța de recurs apreciază că trebuie avută în vedere gravitatea și consecințele infracțiunilor cu privire la care există indicii că ar fi fost săvârșite. Astfel, interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpaților recurenți și din consecințele acesteia, prevalează în raport cu interesul inculpaților recurenți de a fi puși în stare de libertate, atrăgând obligația statutului de asigurare a siguranței persoanei.

De asemenea, instanța de recurs apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților recurenți ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața, sănătatea, integritatea corporală, libertatea cetățenilor, patrimoniul persoanei și relațiile privind conviețuirea socială.

Față de cele reținute, se apreciază și că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin ordonanțele de punere în mișcare a acțiunilor penale.

Pentru aceleași considerente de mai sus se consideră și că măsura arestării preventive luată față de inculpații recurenți nu poate fi revocată sau înlocuită.

Având în vedere cele expuse, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații, G, -, și împotriva încheierii penale nr. 17 din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 20.02.2009.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. 38515punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondate recursurile declarate de inculpații, G, -, și împotriva încheierii penale nr. 17 din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- din 20.02.2009.

În temeiul art. 192 alin. 2 obligă C.P.P. fiecare inculpat recurent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 25.02.2009.

Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red /26.02.2009

Dact P 2.ex./13.03.2009

Prima inst. -Trib.

Președinte:Florin Popescu
Judecători:Florin Popescu, Anca Nacu, Codrina Iosana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Timisoara