Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 199/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
1370/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
ÎNCHEIERE NR.199
Ședința publică din data de 12 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Hermina Iancu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR - -
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 3 iunie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.020.021/10.06.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului, arătând că există probe numai în ceea ce privește infracțiunile de lipsire de libertate și tâlhărie, inculpatul nu a avut reprezentarea că șoferul va lovi victima cu mașina, nu poate influența declarațiile martorilor, nu se va sustrage procesului penal și nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce nu poate fi prezumat numai prin raportare la gravitatea infracțiunilor, cu atât mai mult cu cât datele personale îl caracterizează favorabil, este tânăr, avea un loc de muncă stabil în construcții și are o familie organizată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că încheierea de ședință este legală și temeinică, întrucât temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive continuă să existe, având în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor.
Recurentul-inculpat, personal, arată că partea vătămată a dat o declarație ce nu corespunde adevărului, coinculpatul a luat banii și dorește să facă testul poligraf.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată:
Prin încheierea din camera de consiliu de la 3.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr- s-a dispus, în conformitate cu prevederile art.155 și următoarele Cod procedură penală, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la 5.06.2009 până la 4.07.2009, inclusiv, reținându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor pentru care inculpatul este pus sub acuzare și datele ce caracterizează persoana sa, cunoscut cu antecedente penale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, arătând că în mod greșit prima instanță a decis prelungirea arestului preventiv întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, iar pentru celelalte acuzații mai puțin grave formulate împotriva sa, măsura preventivă nu se justifica a fi menținută pe temeiul art.148 lit.f) Cod procedură penală, având în vedere situația personală a inculpatului la momentul comiterii faptelor.
A fost menționată, sub acest aspect, vârsta tânără a inculpatului, faptul că avea un loc de muncă și familie organizată.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu sub toate aspectele cauzei, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Acuzațiile formulate împotriva inculpatului constau în aceea că, la data de 5.02.2009, împreună cu coinculpatul, a deposedat prin violență partea vătămată de suma de 100 EUR, 200 lei, cheile de la locuință și un telefon mobil, după care a lipsit-o de libertate, sechestrând-o în autoturismul cu care se deplasau.
inculpaților a fost determinată de faptul nerestituirii în totalitate a unui împrumut pe care partea vătămată îl angajase de la inculpați în vederea achiziționării de droguri.
În timp ce partea vătămată era sechestrată pe bancheta din spate a autoturismului inculpaților, iar tatăl acesteia, martorul, încerca lămurirea situației create, la fața locului a venit și fratele părții vătămate, victima care, în dorința de a-și elibera fratele, a încercat să deschidă portiera spate a autoturismului; inculpatul a pornit în viteză autoturismul, provocând victimei leziuni care au condus la decesul acesteia.
În sarcina inculpatului a fost reținută săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.211 alin.2 lit.c) și alin.2/1 lit.a) Cod penal, art.189 alin.2 Cod penal și art.174-176 lit.d) Cod penal.
Prin intermediul cererii de recurs de față, inculpatul a contestat încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina sa, susținând că nu se face vinovat de infracțiunea de omor, întrucât nu el a condus autoturismul și nici nu a anticipat reacția șoferului, celălalt coacuzat, de a porni în viteză autoturismul și de a lovi astfel fratele părții vătămate, cauzându-i vătămări ce au produs decesul victimei.
Asupra chestiunii invocate, Curtea constată că aceasta este lipsită de relevanță în analiza pe care o reclamă dispozițiile art.155 și urm. Cod procedură penală privitoare la prelungirea arestului preventiv.
În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța este chemată să verifice exclusiv dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau dacă s-au ivit temeiuri noi care să justifice aceasta.
Rezultă, așadar, că instanța care soluționează propunerea de prelungire a arestului preventiv nu este în drept să statueze asupra încadrării juridice dată faptelor ce formează obiectul cercetărilor penale, o asemenea chestiune ținând de rezolvarea pe fond a procesului.
Dacă inculpatul poate fi considerat participant la săvârșirea infracțiunii de omor în contextul în care s-au desfășurat evenimentele reprezintă un fapt asupra căruia urmează a se pronunța instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei în măsura în care încadrarea juridică provizoriu dată faptelor săvârșite nu va suferi modificări.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, Curtea constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și judecătorul primei instanțe.
Natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor de care inculpatul este acuzat, împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat și consecințele de neînlăturat produse, demonstrează o periculozitate socială sporită a inculpatului și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere riscul crescut de repetare a infracțiunilor determinat de situația antecedentelor penale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul -inculpat împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 3.06.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală pronunțată în dosarul nr-.
Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei - onorariul apărătorului din oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- - --- - - -
GREFIER,
-
Red.
Dact./30.06.2009
Ex.2
Red.--
Președinte:Ana Hermina IancuJudecători:Ana Hermina Iancu, Ioana Alina Ilie
