Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 2/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

ÎNCHEIEREA PENAL NR.2/2008

Sedința public din 17 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Tiberiu Peter judector

- - - -judector

- - - - judector

- - -grefier

Parchetul de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

-procuror

Pe rol se afl pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpații, G, -, -, - împotriva încheierii penale nr. 4/11.01.2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Se constat c la dosar s-au înregistrat concluzii scrise formulate de inculpații recurenți, prin aprtori aleși.

dezbaterilor și concluziile prților au fost consemnate în încheierea penal din data de 15.01.2008, care face parte integrant din prezenta hotrâre.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor penale de faț

Constat c prin încheierea penal nr.4/2008 Tribunalului Albas -a admis propunerea formulat de DIICOT - Serviciul Teritorial Alba și s-a prelungit arestarea preventiv a inculpaților, G, -, -, - și pe o perioad de 30 de zile.

Pentru a se pronunța în acest sens Tribunalul a reținut urmtoarele:

Prin încheierea nr.19 din 21.12.2007 a Tribunalului Albas -a dispus în temeiul art.149/1 al.10 raportat la art.143 și 148 lit.f Cod procedur penal arestarea preventiv a inculpaților, G, -, -, - și pe o perioad de 29 de zile începând cu data de 20.11.2007 pân la 18.12.2007.

S-a reținut c inculpații sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor pentru care s-a început urmrirea penal, respectiv inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate la furt calificat în form continuat, furt calificat- dup caz, splare de bani, fals în înscrisuri sub semntur privat dup caz iar privarea de libertate se impune faț de pericolul pentru ordinea public.

Prin decizia penal nr.58/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA s-a respins recursul împotriva încheierii mai sus menționate, soluția de arestare preventiv inculpaților rmânând definitiv.

Cu privire la prezenta propunere de prelungire a arestrii preventive instanța a apreciat în raport de indiciile care rezult din probele administrate pân în prezent, prin prisma art.155 Cod procedur penal, c temeiurile care au determinat arestarea inițial impun în continuare privarea de libertate inculpaților.

Aceste temeiuri sunt evidențiate de declarațiile martorilor audiați dup arestarea preventiv, care au artat legturile existente între inculpați, din raportul preliminar al Grzii Financiare și raportul de constatare tehnico-științific întocmit de specialiștii Structura Central din care rezult c operațiunile efectuate între societțile comerciale amintite sunt nereale și considerate ca prezentând suspiciuni legate de realitatea operațiunilor economice.

Din probele administrate în cauz rezult presupunerea rezonabil c fiecare inculpat a comis infracțiunile pentru care este cercetat pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani iar lsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea public generat de rezonanța social negativ a faptului c persoane care au svârșit infracțiuni de o gravitate sporit sunt cercetate în stare de libertate, fiind întrunite cerințele art. 143, 148 lit. f Cod procedur penal, temeiuri care au stat la baza arestrii preventive inițiale și care impun în continuare privarea de libertate a fiecrui inculpat.

Lsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea public în raport de gravitatea ridicat a infracțiunilor comise în grup organizat specializat în sustragerea și valorificarea materialelor neferoase și rezult de asemenea din amploarea activitților infracționale.
mprejurarea c unii din inculpați au antecedente penale precum și faptul c alții au principal mijloc de existenț valorificarea fierului vechi și a altor materiale neferoase ori sunt angajați la societți care au în patrimoniu structuri metalice dezafectate vine s întreasc concluzia c lsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea public raportat și la valoarea ridicat a prejudiciului estimat pân la acest moment procesual.

Aspectele de natur familial invocate de inculpați nu sunt de natur s conduc la lsarea lor în libertate și nici la revocarea msurii arestrii preventive ori înlocuirea acesteia cu alt msur preventiv, cât vreme arestarea inițial, ale crei temeiuri impun în continuare privarea de libertate, a fost luat în considerarea tuturor criteriilor prev. de art. 136 alin. 8 Cod procedur penal.

De altfel, referitor la solicitarea subsidiar a aprrii de înlocuire a msurii arestrii preventive ori revocarea acesteia, instanța reține c a fost investit cu o propunere de prelungire a arestrii preventive formulat de organul de urmrire penal și nu cu un alt tip de cerere vizând msurile preventive, propunere care potrivit dispozițiilor legale poate primi dou tipuri de soluții: de admitere ori de respingere, dup analizarea temeiurilor invocate în susținerea ei.

Împotriva acestei hotrâri au declarat recurs inculpații, G, -, -, - și, susținând în esenț faptul c sunt nevinovați și c în cauz nu exist indicii care s justifice prelungirea msurii arestrii preventive a acestora și nu prezint pericol pentru ordinea public.

Temeiurile care au determinat arestarea preventiv a inculpaților, G, -, -, - și subzist și impun în continuare privarea de libertate a acestora, în baza art.143 lit. Cod procedur penal.

Dup cum se poate observa, inculpații sunt cercetați pentru svârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede o pedeaps mai mare de 4 ani, iar lsarea acestora în libertate prezint pericol concret pentru ordinea public.

Probele administrate pân în prezent, atât înainte de luarea msurii arestului preventiv, cât și în perioada care a urmat precum raportul preliminar al Grzii Financiare, raportul de constatare tehnico-științific întocmit de specialiștii, în conformitate cu care operațiunile efectuate între societțile comerciale sunt nereale, evidențiaz în continuare elemente ce vin în sprijinul acuzației aduse inculpaților și a modului de a opera al acestora.

În cauz exist indicii temeinice cu privire la svârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații și care n-au fost rsturnate de probele administrate dup arestarea preventiv a inculpaților.

Sunt îndeplinite și cerințele art.148 lit.f Cod procedur penal. Chiar dac sunt acuzați de svârșirea unor infracțiuni cu caracter economic, aceasta nu exclude existența pericolului concret pentru ordinea public, care nu poate fi reținut doar în cazul infracțiunilor svârșite cu violenț, noțiunea de pericol social având o sfer mult mai vast.

Datele concrete ale cauzei corespund în totalitate exigențelor impuse și de practica CEDO.

Pericolul social al punerii în libertate a inculpaților rezult din mai multe împrejurri precum: rezonanța negativ în rândul colectivitții și antecedența penal unora dintre inculpați.

Pericolul concret pentru ordinea public poate fi identic cu pericolul social generic stabilit de legiuitor pentru anumite infracțiuni deosebite, prin care se apr ordinea constituțional sau siguranța statului, precum omorul calificat dar și criminalitatea organizat.

În cadrul cererii de prelungire judectorul face un nou examen al probelor cauzei, atât al celor deja analizate cât și al celor noi, urmând ca în urma ansamblului împrejurrilor care rezult, s se pronunțe cu privire la cererea de prelungire.

Celelalte argumente invocate de inculpați privind analiza probelor administrate pân în prezent și aspecte familiale nu pot fi examinate decât odat cu fondul.

Faț de cele de mai sus, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, G, -, -, -.

Vzând și dispozițiile art. 192.pr.penal,

Pentru aceste motive,

În numele legii

D SPUNE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, G, -, -, - împotriva încheierii penale nr.4/11.01.2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Oblig pe fiecare inculpat s plteasc statului suma de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Definitiv.

Pronunțat în ședința public din 17.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

- - - - - - --

- delegație -

semn.președintele de complet

- -

GREFIER

- -

Red.

Dact. 2 ex/30.01.2008

-

Președinte:Tiberiu Peter
Judecători:Tiberiu Peter, Oana Maria Călian, Stanca Ioan Marcu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 2/2008. Curtea de Apel Alba Iulia