Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 2/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr. 2/2009
Ședința publică din 27 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu
Judecător - -
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu dispozițiile art. 95 și următorii din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 4/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest din Arestul Poliției municipiului D, asistat de avocat cu delegație din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale nr. 4/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și rejudecând, respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara de prelungire a măsurii arestării preventive luate față de inculpat și cercetarea în continuare în stare de libertate.
Solicită a se avea în vedere conduita inculpatului care a recunoscut și regretat fapta și se află la prima confruntare cu legea penală.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea de a nu părăsi localitatea și în acest fel putând fi atins scopul educativ al pedepsei.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat și menținerea încheierii recurate prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului ca temeinică și legală, în mod corect apreciindu-se că nu au intervenit elemente noi care să justifice punerea lui în libertate.
Având ultimul cuvânt, inculpatul lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
În deliberare, constată:
Prin încheierea penală nr. 4/24.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr-, în temeiul art. 155 și următoarele C.P.P. s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și s-a prelungit arestarea preventivă inculpatului, fiul lui și, născut în 23.01.1987 în P N, aflat în Arestul IPJ H - D, pe o perioadă de 30 zile, cu începere din 31.01.2009, până în 1.03.2009.
Instanța a reținut că în 16.09.2008, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuțit, provocându-i leziuni care au condus la decesul acestuia.
Inculpatul este în prezent cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 CP.
Inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, prin încheierea nr. 54/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, măsura fiind întemeiată pe dispozițiile art.143 și art. 148 lit. a, f
C.P.P.Împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, inculpatul a declarat recurs, fără a-l motiva. Prin apărător din oficiu, a solicitat punerea sa în libertate, pe motiv că a recunoscut și regretat fapta și se află la prima confruntare cu legea penală.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea de a nu părăsi localitatea, și în acest fel putând fi atins scopul educativ al pedepsei.
Examinând dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive, iar aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, există probe și indicii temeinice care atestă presupunerea că inculpatul a comis fapta. Sunt relevante procesul - verbal de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare, raportul de constatare tehnico - științifică grafică, declarațiile martorilor și ale inculpatului.
Ținând seama de împrejurările comiterii faptei (aplicarea mai multor lovituri), de modalitatea se săvârșire (prin folosirea unui corp contondent - cuțit), de urmările produse (cauzarea decesului victimei), Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de insecuritate în rândul societății, prezentând pericol concret pentru ordinea publică.
Și teza primară a art. 148 lit. f subzistă C.P.P. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este mai mare de 4 ani.
De asemenea, s-a reținut că inculpatul s-a ascuns după comiterea faptei, în scopul sustragerii de la urmărire și judecată.
Față de aceste considerente, se apreciază că în mod legal și temeinic a dispus instanța de fond prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b și art. 159.C.P.P. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Ca o consecință, în temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de suma de 180 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 4/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 180 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.LS/2ex/28.01.09
Jud.fond: -
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu