Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 20/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr. 20/2008
Ședința publică din 29 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Mircea Bădilă
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- Procuror
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 35/CC/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpații, în stare de arest, asistați de apărător ales, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța, în temeiul art. 1403al. 3 Cod procedură penală procedează la audierea inculpaților, declarațiile acestora fiind consemnate în procese verbale separat atașate la dosar.
Apărătorul ales al inculpaților, avocat, depune la dosar certificatul de calificare profesională privind pe inculpatul și motivele de recurs.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpaților solicită admiterea recursului, desființarea încheierii pronunțate de Tribunalul Sibiu, revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpaților de îndată în libertate. Arată că încheierea Tribunalului Sibiu este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Inculpatul a susținut că toate cardurile aflate asupra sa le-a găsit într-o și de curiozitate a încercat să scoată bani de pe 4 carduri dar nu a reușit, fiind prins.
În ce-l privește pe inculpatul, acesta a venit la S pentru a-i asigura apărarea inculpatului, a oprit la prima benzinărie pentru a bea o cafea iar acolo a fost ridicat și dus la poliție, având asupra sa suma de 68.200 lei și 2.000 Euro. Arată că acesta a fost arestat o săptămână mai târziu.
Susține că la momentul verificării rechizitoriului de către primul procuror s-a constatat că mai existau câteva cazuri de retragere de pe card și s-a apreciat că ar putea exista o legătură între aceste retrageri, dar dosarul s-a încheiat și nu s-a stabilit vreo legătură dintre inculpați cu vreo bandă, motiv pentru care apreciază că într-o asemenea situație nu există starea de pericol, inculpații nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Învederează instanței faptul că inculpații au fost bătuți, la 10 zile de la arestare inculpatul spunându-i că a fost bătut, moment la care a solicitat în scris examinarea medicală a acestuia, stabilindu-se că acesta avea leziuni care necesitau pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.
În ce-l privește pe inculpatul arată că nu s-a dovedit faptul că banii găsiți asupra sa ar proveni dintr-o infracțiune.
Solicită să se constate, în ce-l privește pe inculpatul, că cercetarea este încheiată și că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Arată că acest inculpat este marinar.
În ce-l privește pe inculpatul arată că acesta nu a săvârșit nici o faptă penală.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați și punerea acestora în libertate.
Reprezentantul Parchetului arată că apărarea formulată de inculpați, prin apărător, este pertinentă în fața instanței de fond, că în România se arestează pe indicii temeinice și nu pe probe, în speță fiind vorba de probe de notorietate, fiind găsite două persoane, una cu carduri, alta cu bani și fără loc de muncă. Arată că încetarea temeiului prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală are loc în condițiile pronunțării unei hotărâri de condamnare. Pentru aceste motive solicită respingerea recursurilor ca netemeinice.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față;
Constată că prin încheierea penală nr. 35/CC din 26 mai 2008 Tribunalului Sibius -a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților și întrucât temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat și subzistă și în prezent, existând probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, precum și indicii că s-ar fi efectuat retrageri în țară din conturile cardurilor de la dosar, ceea ce constituie un temei nou față de cele deja existente pentru privarea de libertate a inculpaților.
Împotriva acestei hotărâri inculpații au declarat recurs, solicitând a fi puși în libertate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, Curtea constată că în cauză s-a reținut în mod corect că inculpații au fost arestați pentru învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea de punere în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificată prevăzute de art. 24 alin. 2 și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea în liberate a inculpaților ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societății civile și un pericol pentru ordinea publică, că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri sunt neschimbate și subzistă și în prezent, că există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, precum și indicii că s-ar fi efectuat retrageri în țară din conturile cardurilor de la dosar.
Față de cele reținute și de dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. recursurile inculpaților sunt nefondate și urmează a fi respinse.
În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. recurenții vor fi obligați să plătească statului cheltuielile judiciare avansate pentru soluționarea acestui recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DISPUNE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 35/CC/26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare inculpat recurent să plătească statului câte 40 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.
2 ex./03.06.2008
Jud. fond
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Leontin Coraș, Mircea Bădilă