Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 20/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.20/R/2010
Ședința publică din 19 februarie 2010
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, reprezentat prin PROCUROR -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații și - prin apărător ales, împotriva încheierii penale nr.8/C din data de 15 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, având ca obiect propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ de prelungire a măsurii arestului preventiv față de inculpații și.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpații și, aflați în stare de arest, asistați de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătoarea desemnată din oficiu pentru inculpați, avocat, solicită acordarea onorariului avocațial parțial pentru studiu de dosar și prezența la acest termen de judecată.
Întrebați fiind, inculpații arată că își însușesc recursurile declarate de către apărătorul lor ales, av. Șaguna.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpaților și depune motive de recurs. Solicită admiterea recursului declarat în cauză cu consecința respingerii propunerii de prelungire a arestului față de cei 2 inculpați formulată de Parchet și punerea în libertate a acestora.
În susținerea recursului, invocând excepția nelegalei sesizări a instanței care a soluționat propunerea de prelungire a arestării preventive, apărătorul inculpaților arată că nu a fost respectat termenul imperativ de 5 zile prevăzut de art. 159 alin.1 Cpp întrucât propunerea de prelungire a fost depusă în data de 12, iar termenul urmând a expira în data de 17 februarie 2010, instanța de fond apreciind că acest termen este un termen de recomandare și nu unul de decădere. Apreciază că termenul în cauză nu poate fi decât peremptoriu, având în vedere că el vizează, în primul rând, libertatea persoanei. Legiuitorul a stabilit acest termen pentru a da posibilitatea judecătorului să cunoască dosarul cauzei și să dispună în deplină cunoștință. Nerespectarea acestui termen a condus la imposibilitatea Curții de Apel dea se pronunța pe acest recurs în conformitate cu prev. art. 414 al.3 Cpp rap. la decizia ÎCCJ nr.25/2008 care stipulează: "termenul în care se va soluționa recursul împotriva acestei măsuri este unul imperativ". Depune la dosar decizia invocată. că ne aflăm peste acest termen de 5 zile, consideră că este incident art. 140 al.1 lit.a și se impune punerea în libertate a inculpaților întrucât mandatul de arestare nu a fost prelungit în mod legal.
Apărătorul inculpaților mai arată că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu impun în continuare privarea de libertate. că scopul măsurilor preventive este acela de a împiedica pe inculpați să se sustragă de la urmărirea penală, subliniază că și, chiar și după ce au aflat că sunt căutați de Poliție, au părăsit de nenumărate ori teritoriul țării pentru diferite motive, însă de fiecare dată s-au reîntors, ceea ce denotă că nu au încercat să se sustragă de la efectuarea urmăririi penale.
În ceea ce privește disp. art. 143 Cpp cu privire la condițiile reținerii și anume existența indiciilor temeinice, subliniază pluralul folosit de legiuitor ori, în cazul de față, singurul indiciu este o constatare științifică.
Mai mult, temeiul legal care a determinat luarea măsurii arestării preventive a fost cel prevăzut de art. 148 lit.f Cpp, arătând că organul de urmărire penală trebuia să dovedească pericolul concret pentru ordinea publică a persoanelor inculpaților și nu al faptei pe care se presupune că ar fi comis-o aceștia l-ar constitui cercetarea acestora în stare de libertate. Invocă în susținerea acestei aprecieri practica CEDO - cauza Calmanovici vs. România, decizie pe care o depune la dosar. În plus, o altă decizie CEDO ne arată că pericolul concret în ce privește cazurile de la art. 148 lit.f, după un anumit timp, se risipește, iar concretețea pericolului social trebuie să fie precizată de către organul de urmărire penală - cauza Mihuța vs. România și cauza Samoilă și Cionca contra României, decizii pe care le depune la dosar.
Cu referire la unica probă pe care s-a întemeiat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților - proba ADN -consideră că această probă nici măcar nu este probă prin prisma art. 64 alin.2 Cpp întrucât, în acest caz, avem de a face cu o probă prelevată în mod ilegal. În susținerea acestei afirmații, apărătorul inculpaților arată că orice constatare științifică trebuie să se bazeze pe principiul comparației. În speță trebuia comparat ADN-ul prelevat din bancă cu cel recoltat de la inculpați. La momentul prelevării de la inculpați a probelor de comparație nu s-a întocmit un proces verbal de recoltare ci doar s-a dat un consimțământ pentru recoltare din partea inculpaților. Ceea ce s-a întocmit în locul procesului-verbal, consideră că este doar o hârtie pe care sunt trecute numele inculpaților, depunând copii la dosar de pe acestea. procesului-verbal de prelevare ne aduce în imposibilitatea de a ști dacă probele aparțin celor doi inculpați, de ce s-au prelevat, de către cine, în ce condiții sau cum au fost conservate aceste probe. În ceea ce privește probele prelevate din bancă, se arată în raportul de constatare științifică, că acestea s-au consumat în procesul analizelor de laborator. Astfel, dacă s-ar efectua acum o expertiză ADN, aceasta nu s-ar realiza prin comparare cu celulele epiteliale prelevate la momentul respectiv din bancă, ci prin raportare la profilul genetic creat, de fapt prin raportare la o formulă chimică. Subliniază nerespectarea obligației de a recolta contraprobe stipulată în art.9 din Legea 76/2008: "probele biologice sunt prelevate în 2 eșantioane prin utilizarea a 2 recoltoare", astfel că recoltarea probei ADN este nelegală iar prin raportare la art. 64 alin.2 Cpp, nu poate constitui mijloc de probă în procesul penal.
Mai arată că perchezițiile domiciliare și informatice efectuate nu au relevat probe care să-i incrimineze pe inculpați.
Față de aceste considerente, apreciază că nu se impune prelungirea mandatului de arestare al inculpaților și, astfel că solicită respingerea propunerii Parchetului.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază recursurile declarate de inculpații și prin apărător ales ca fiind nefondate, motiv pentru care solicită respingerea acestora și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate, întrucât aceasta a fost dată cu respectarea tuturor condițiilor legale.
Referindu-se termenul de sesizare a instanței, așa cum a apreciat și instanța de fond, acesta a fost respectat, data de 12 februarie la care a fost înregistrată cererea de prelungire a arestării se înscrie în termenul de 5 zile prevăzut de lege, astfel că din acest punct de vedere instanța nu a pronunțat o hotărâre nelegală. Curtea de Apel nu a putut soluționa recursul înaintea termenului sus-amintit doar din pricina faptului că recursurile inculpaților au fost declarate la data de 16 februarie, transmise prin poștă și înregistrate la instanță azi, 19 februarie, după împlinirea duratei arestării preventive inițiale dispuse față de inculpați. Recursul în interesul legii invocat de apărătorul inculpaților a avut ca scop stabilirea faptului că instanțele nu au dreptul de a alege fixarea unui termen după momentul expirării duratei arestării inițiale a inculpaților. Însă, în situația în care partea înțelege să exercite dreptul de a ataca cu recurs încheierea de a cărei legalitate se îndoiește după ce acel termen a fost împlinit, transmițând din orice loc acel recurs tocmai pentru a fi depășit termenul, instanța se află în imposibilitatea de a soluționa în termen calea de atac. Măsura arestării preventive nu a încetat de drept, nefiind incident niciunul din cazurile prev. de art. 140 alin.1 Cpp pentru că încheierea instanței de fond de prelungire a măsurii arestării preventive este legală, iar recursul nu este suspensiv de executare. Din acest punct de vedere, excepția ridicată de apărătorul inculpaților aduce a abuz de drept, Constituția prevăzând în art.57 că părțile trebuie să-și exercite cu bună-credință drepturile instituite, ceea ce nu se întâmplă în prezenta cauză, considerând că această excepție trebuie înlăturată.
Revenind asupra propunerii de arestare preventivă, reprezentanta Parchetului solicită să se constate că a fost formulată în condițiile prevăzute de lege, că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii subzistă și în prezent, temeiul avut în vedere fiind cel prev. de art. 148 lit.f Cpp. apărătorului inculpaților a fost prezentată în fața instanței și cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, fiind deja tranșată în mod definitiv de către Curtea de Apel prin respingerea recursului, reiterarea acelorași argumente și readucerea în discuți a acelorași împrejurări asupra cărora instanțele deja s-au pronunțat în mod definitiv semnifică neluarea în seamă a hotărârii judecătorești. Cu ocazia prelungirii arestării instanța trebuie să constate dacă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate. Față de aceste considerente, arătând și că este respectată durata rezonabilă a arestării inculpaților față de complexitatea cauzei, reprezentanta Parchetului arată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a dispune prelungirea arestării preventive a celor 2 inculpați și a constata legală încheierea pronunțată de Tribunalul Cluj, astfel că solicită respingerea ca nefondate a recursurilor inculpaților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare.
Luând cuvântul în replică, apărătorul inculpaților, arată că recursurile au fost declarate în termen conform prevederilor art. 187 alin.1 Cpp, astfel că nu se poate vorbi de un abuz de drept din partea inculpaților. Totuși, propunerea Parchetului putea fi formulată mai devreme cu 2-3 zile și astfel nu s-ar fi ajuns în situația actuală. arată că încetarea de drept a măsurii preventive o cere în temeiul art 140 alin.1 lit.a Cpp - expirare a termenului dispus anterior.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, se consideră nevinovat. Nu a participat la această faptă. să fie cercetat în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, se consideră nevinovat, vrea să se facă dreptate cât mai repede și să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA:
Prin încheierea penală nr.8 pronunțată la data de 15.02.2010 de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
În temeiul art.159 pr.pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților:
1., fiul lui și, născut la data de 23.08.1989 în C-N, jud. C, CNP -, și
2. -, fiul lui și -, născut la data de 29.10.1989 în C-N, jud. C, CNP -,
- cu o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 februarie 2010 și până la data de 19 martie 2010.
Potrivit art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că a data de 19.01.2010 inculpații și - au fost reținuți pe o durată de 24 de ore (până la data de 20.01.2010, ora 12,45) prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ emise în dosarul nr.8/P/2010, la aceeași dată fiind audiați de procuror (în prezența apărătorilor aleși sau desemnați din oficiu) și fiind pusă în mișcare acțiunea penală împotriva lor, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie care a produs consecințe deosebit de grave, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.a, c, alin.2/1 lit.a, b și alin.3 pen. Ulterior, prin încheierea penală nr.3/C/20.01.2010 a Tribunalului Cluj, s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 20.01.2010 și până la data de 17.02.2010, recursurile declarate de inculpați împotriva acestei încheieri fiind respinse prin încheierea penală nr.12/R/27.01.2010 a Curții de APEL CLUJ.
În fapt s-a reținut, în esență, că la data de 13.02.2009, în jurul orelor 16,30-16,45, inculpații și -, având fețele acoperite cu cagule, au pătruns în incinta Agenției, situată în C-N,--15, jud. C, aparținând Băncii Transilvania, și, după amenințarea cu un și agresarea agentului de pază - (care a fost lovit în zona capului cu un obiect contondent și pus în imposibilitate fizică de a se apăra și de a riposta, prin folosirea unui aparat producător de electroșocuri), inculpatul a intrat în casierie și a agresat-o fizic pe numita - - casieră, împingând-o și lovind-o în zona capului cu ul pe care-l avea asupra sa (timp în care inculpatul - a rămas în apropierea agentului de pază, care era căzut la pământ, supraveghind atât agentul de pază, cât și intrarea în agenția bancară), după care inculpatul a luat sumele de bani care se găseau în zona unui ghișeu din casierie, în total prejudiciul fiind calculat la suma de 246.650 lei.
Instanța a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru prelungirea măsurii arestării preventive față de ambii inculpați, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestora subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate.
Astfel, în primul rând, din concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică nr.-/16.06.2009 și nr.-/13.01.2010 întocmite de Inspectoratul General al Poliției Române - Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, adresa nr.3078/13.01.2010 emisă de Banca Transilvania, adresa nr.-/1/25.01.2010 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române - Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, procesele-verbale de percheziție domiciliară la locuințele inculpaților, adresa nr.95136/25.01.2010 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C, raportul de constatare nr.-/13.01.2010 întocmit de Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor C, raportul de constatare tehnico științifică nr.-/22.01.2010 întocmit de C - Serviciul Criminalistic, adresa nr./27.01.2010 emisă de " ", B, procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice interceptate în baza autorizațiilor date de instanță, declarațiile martorilor -, -, G, -, -, -, -, și -, coroborate cu declarațiile inculpaților, rezultă indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art.143 alin.1 pr.pen. cu privire la faptul că inculpații și - au comis infracțiunea reținută în sarcina lor.
În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit.f articolului 148.pr.pen. inculpații sunt acuzați că au comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, astfel încât cerința cuprinsă în teza Iat extului de lege sus-menționat este îndeplinită. Referitor la probele certe din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptei imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care fapta a fost comisă (inculpații acționând pe baza unui plan foarte bine pus la punct, mascați cu cagule și folosind arme, agresând agentul de pază și casiera de la agenția bancară, forțând ușa de acces în casierie, la o oră de vârf, într-o zonă aglomerată a mun. C-N, dovedind astfel o îndrăzneală ieșită din comun și un total dispreț pentru valorile patrimoniale și integritatea fizică a persoanelor), precum și din faptul că lăsarea în libertate a unor persoane care au comis o astfel de infracțiune ce a ajuns la cunoștința opiniei publice, producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat.
În al treilea rând, este de precizat faptul că, din motive obiective care țin de complexitatea cauzei, urmărirea penală nu a putut fi finalizată până la momentul expirării duratei arestării preventive dispuse inițial, impunându-se completarea urmăririi penale prin administrarea și a altor probe necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele (cum sunt cele dispuse prin ordonanța procurorului din data de 08.02.2010), urmând apoi a se proceda la prezentarea materialului de urmărire penală și la întocmirea actului de sesizare a instanței.
Referitor la susținerile apărătorului inculpaților, av., cu privire la nelegala sesizare a instanței cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive (și anume că, în cauză nu ar fi fost respectat termenul de 5 zile prevăzut de art.159 alin.1 pr.pen. termen considerat ca fiind de decădere, peremtoriu), instanța reține că acestea sunt nefondate întrucât, pe de o parte, termenul la care am făcut referire mai sus nu este unul de decădere, ci de recomandare (așa cum s-a arătat în literatura de specialitate și s-a statuat în practica judiciară), care nu atrage, în caz de nerespectare, sancțiuni procesuale, iar pe de altă parte, acest termen de recomandare a fost respectat în cauză, dosarul de urmărire penală, însoțit de propunerea de prelungire, fiind depus la instanță la data de 12 februarie 2010, deci cu 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive (respectiv data de 17 februarie 2010).
De asemenea, cu privire la susținerile aceluiași apărător legate de faptul că anumite probe ar fi fost obținute ilegal sau nu s-ar corobora cu alte probe aflate la dosarul cauzei (fiind astfel aplicabile dispozițiile art.63 alin.2 și art.64 alin.2 pr.pen.), cu referire specială la raportul de constatare tehnico-științifică ADN, instanța reține, în acord cu cele arătate prin încheierea penală nr.12/R/27.01.2010 a Curții de APEL CLUJ, că sunt nefondate, însușindu-și totodată în totalitate punctele de vedere exprimate în legătură cu aceste chestiuni de către instanța superioară. În plus, este de menționat faptul că incidența acestor dispozițiile legale cu privire la anumite probe administrate în cauză este o chestiune care ține de soluționarea fondului cauzei, numai instanța investită în acest sens având atributul de a se pronunța cu privire la legalitatea și temeinicia probelor administrate pe parcursul urmăririi penale.
În consecință, propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJa fost admisă, iar în temeiul art.159 pr.pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților și - cu o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 februarie 2010 și până la data de 19 martie 2010.
Potrivit art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații prin care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie respinsă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, cu punerea de îndată în libertate a inculpaților.
În motivele de recurs inculpații prin apărătorul ales al acestora au invocat excepția nelegalei sesizări a instanței care a soluționat propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, în sensul că nu a fost respectat termenul imperativ de 5 zile prevăzut de art.159 alin.1 C.P.P. deoarece propunerea de prelungire a fost depusă în data de 12.02.2010 iar măsura urma să expire la data de 17.02.2010.
Nerespectarea acestui termen a dus la imposibilitatea instanței de recurs de a se pronunța în conformitate cu decizia nr.25/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care precizează că termenul în care se va soluționa recursul împotriva măsurii arestării preventive este unul imperativ și față de aceste dispoziții apreciază că în cauză este incident art.140 alin.1 lit.a și C.P.P. se impune punerea în libertate a inculpaților, întrucât mandatul de arestare a fost prelungit în mod nelegal.
Apărătorul ales al inculpaților a mai arătat că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu impun în continuare privarea de libertate și a precizat că scopul măsurilor preventive este acela de a împiedica pe inculpați să săvârșească o nouă infracțiune sau să se sustragă urmăririi penale, însă inculpații după ce au aflat că sunt căutați de organele de cercetare penală, au părăsit de nenumărate ori teritoriul țării pentru diferite motive și de fiecare dată s-au întors.
Cu privire la dispozițiile art.143 și art.148 lit.f inculpații C.P.P. au arătat că în cauză există un singur indiciu, respectiv proba ADN, care nu este susținută de alte probe administrate în cauză, iar organele de cercetare penală nu au făcut dovada că inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la proba ADN inculpații au arătat că aceasta nu a fost administrată în condițiile prevăzute de lege, întrucât în cauză trebuia comparat ADN-ul prelevat din bancă cu cel recoltat de la inculpați, că la momentul prelevării nu s-a încheiat un proces verbal de recoltare al probelor ci s-a dat doar un consimțământ pentru recoltare din partea inculpaților.
procesului verbal de prelevare duce la imposibilitatea de cunoaștere dacă probele aparțin celor doi inculpați, de ce s-au prelevat asemenea probe, de către cine și în ce condiții.
În ceea ce privește probele prelevate din bancă se arată în raportul de constatare tehnico-științifică că acestea s-au consumat în procesul analizelor de laborator și că nu se poate efectua o contraexpertiză.
Mai mult perchezițiile domiciliare și informatice efectuate nu duc la incriminarea inculpaților.
Față de toate acestea inculpații apreciază că nu se impune prelungirea arestării preventive, sens în care au solicitat respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive formulată în cauză.
Excepțiile ridicate de apărătorul ales al inculpaților referitoare la nelegala sesizare a instanței de fond cu privire la termenul de 5 zile prev. de art.159 alin.1 și C.P.P. nesoluționarea recursului anterior expirării duratei măsurii arestării preventive nu sunt întemeiate.
Potrivit art.159 alin.1 dosarul C.P.P. cauzei va fi depus la instanță, împreună cu propunerea de prelungire a arestării preventive, întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Dosarul privind propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost depus la instanța de fond la data de 12.02.2010, iar măsura arestării preventive urma să expire la data de 17.02.2010, fiind respectat termenul de 5 zile prev. de art.159 alin.1
C.P.P.Încheierea atacată cu recurs de inculpați a fost pronunțată la data de 15.02.2010, iar aceștia cu ocazia pronunțării au arătat că își rezervă dreptul de a formula recurs după consultarea cu avocații acestora sens în care s-a încheiat și un proces verbal de către instanța de fond.
Recursul împotriva acestei încheieri a fost depus de către av. Șaguna din Baroul București la data de 16.02.2010 prin poștă, fiind înregistrat la Tribunalul Cluj la data de 19.02.2010, deși cererea de recurs putea fi formulată de inculpați în momentul pronunțării încheierii, expediată prin fax în aceeași zi sau depusă de avocatul din C direct la instanța de fond în termenul prevăzut de lege.
Ca urmare inculpații prin apărătorul ales al acestora invocă în recurs propria lor culpă, ceea ce nu poate fi luată în considerare.
Recursurile formulate de cei doi inculpați urmează să fie respinse pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut în mod corect că prin încheierea penală nr.3 din 20.01.2010 a Tribunalului Clujs -a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații și pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 20.01.2010 și până la data de 17.02.2010 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.a,c alin.21lit.a,b și alin.3
Cod PenalS-a reținut în sarcina inculpaților că la data de 13.02.2009 în jurul orelor 16,30 - 16,45 având fețele acoperite cu cagule, aceștia au pătruns în incinta Agenției aparținând Băncii Transilvania S: situată în C -N--15 și după amenințarea cu un și agresarea agentului de pază, inculpatul a intrat în casierie și a agresat-o pe casiera lovind-o în zona capului cu un pe care-l avea supra sa, timp în care inculpatul l-a imobilizat pe agentul de pază, după care inculpatul a luat sumele de bani care se găseau în zona unui ghișeu din casierie, cauzând un prejudiciu în total de 246.650 lei
În cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f în C.P.P. sensul că sunt indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunea pentru care sunt cercetați și nu doar proba ADN criticată de inculpați, indicii care au fost precizate în detaliu în conținutul încheierii atacate cu recurs de inculpați, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpații rezultă din gravitatea deosebită a presupusei fapte comisă de inculpați, de modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunii, de împrejurările în care fapta a fost comisă, în sensul că inculpații au acționat în baza unui plan bine organizat, mascați cu cagule și folosind arme, agresând agentul de pază și pe casieră, la o oră de vârf într-o zonă aglomerată a municipiului C-N, iar lăsarea în libertate a unor astfel de persoane care au comis o infracțiune puternic mediatizată ar produce un impact negativ în rândul opiniei publice și ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea unor măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social ridicat.
Referitor la condiția ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte pericol pentru ordinea publică, prevăzută în art.148 lit.f pr.pen. este desigur adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă însă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unei fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Analizând prelungirea măsurii arestării preventive din perspectiva art.5 CEDO considerăm că instanța a apreciat corect că proclamând dreptul la libertate, convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar (Amuur vs. Franța).
Protejarea libertăților individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții (Tomasi vs.Franța).
Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate, se regăsește în dispozițiile art.148 pr.pen.
Analizând motivele prelungirii măsurii arestării preventive din perspectiva art.143 și 148 lit.f pr.pen. tribunalul a avut în vedere necesitatea pentru ca o măsură de arestare să fie permisă, existența unor motive plauzibile de a se bănui că s-a săvârșit o infracțiune.
Noțiunea de motive plauzibile aparține Curții Europene și își are corespondent în legea română, în cerința de a exista indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Motivele plauzibile depind de circumstanțele particulare ale fiecărui caz.
Organul judiciar este obligat să ofere un minim de fapte și informații care să convingă instanța cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune.
Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispune de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. ( și ).
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că faptele care implică bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
Susținerile inculpaților referitoare la nelegala administrare a probelor cu expertiza ADN sau a netemeiniciei probelor privind perchezițiile domiciliare sau informatice nu pot fi verificate în această fază a procesului de recurs la încheierea de prelungire a măsurii arestării preventive.
Asupra legalității sau temeiniciei unor probe urmează să se pronunțe instanța de fond, în situația în care inculpații vor fi trimiși în judecată cu privire la infracțiunea pentru care aceștia sunt cercetați.
Potrivit art.155 alin.1 arestarea C.P.P. inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Urmărirea penală nu a fost finalizată urmând să fie întocmită o expertiză tehnico-științifică asupra probelor biologice recoltate de la locul săvârșirii infracțiunii și testarea cu aparatul poligraf solicitate de cei doi inculpați, precum și alte activități de strângere a probelor care sunt în curs de desfășurare potrivit Ordonanței procurorului din data de 08.02.2010 (vol.VIII 140-142).
Având în vedere că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și că urmărirea penală nu a fost finalizată, în baza art.38515pct.1 lit.b recursurile C.P.P. formulate de cei doi inculpați împotriva încheierii penale nr.8 din 15.02.2010 a Tribunalului Cluj urmează să fie respinse ca nefondate.
În baza art.189 urmează C.P.P. să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din.
Potrivit art.192 alin.2 inculpații C.P.P. urmează să plătească statului suma de câte 250 lei cheltuieli judiciare din care suma de câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (fiul lui și, născ. la 23.08.1989) și (fiu lui și, născ. la 29.10.1989), aflați în Arestul IPJ C, împotriva încheierii penale nr. 8/C din 15.02.2010 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu av., ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 250 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial pentru av..
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
5 ex./25.02.2010
Jud.fond.
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja, Luminița Hanzer Claudia Ilieș
