Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram Judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
- Biroul Teritorial Galați -
a fost reprezentat de Procuror - -
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații: - și (în prezent deținuți în Arestul G) împotriva încheierii de ședință din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns: recurenții inculpați și - în stare de arest, asistați de apărători aleși, avocat și avocat cu delegații la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorii aleși ai recurenților inculpați având pe rând cuvântul, solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu au cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.
Avocat, apărător ales al recurenților inculpați susține că aceștia au fost arestați pentru infracțiunea de trafic de persoane, în sensul că ar fi traficat mai multe persoane de sex masculin, care ar fi fost exploatați prin muncă, folosindu-se amenințarea și violența.
Invocă declarațiile victimelor date în prezenta cauză și solicită a se avea în vedere că aceștia erau atât de incompetenți, încât nu i-a angajat nimeni, motiv pentru care pentru a-și câștiga existența au început să fure.
Consideră că organele de urmărire penală trebuia să constate că victimele sunt de fapt niște infractori. În ceea ce privește exploatarea, textul de lege face referire la exploatarea prin supunere la prostituție sau la muncă forțată.
Invocă declarația numitului de 30 de ani care a declarat că inculpata și soțul acesteia l-au exploatat prin muncă forțată - în sensul că i-au pus să fure; în dosar parchetul a legitimat niște infracțiuni de furt și nu muncă forțată.
Având în vedere dispozițiile care reglementează procedura penală în materie internațională, faptele la care se referă numitul și celelalte victime, care au mers la furat, consideră că acestea trebuiau predate poliției italiene - nu s-a sesizat nimeni cu privire la faptele comise de aceste persoane.
Față de aceste considerente, solicită a se aprecia asupra stării de arest preventiv a celor doi recurenți inculpați din prezenta cauză și a se dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât actele de urmărire penală ce urmează a fi finalizate nu au legătură cu inculpații.
Avocat, apărător ales al recurenților inculpați solicită a se avea în vedere că în măsura în care se dă curs și credibilitate părților vătămate, se creează un precedent periculos, în sensul că orice om care comite infracțiuni în străinătate, poate scăpa nepedepsit pe motiv că ar fi fost forțat de anumite persoane.
Consideră că o persoană care într-adevăr se află într-o situație în care este constrâns la muncă forțată, face tot posibilul de a scăpa și de a se adresa poliției. În speță, victimele s-au întors în țară din luna iulie 2006 și au ajuns la parchet în luna iulie 2008.
Ulterior, a avut loc un conflict între fratele inculpatului cu una dintre victime, s-au bătut și s-a făcut o plângere la poliție pentru acest motiv și în loc să se cerceteze fapta respectivă s-a ajuns la prezentul dosar.
Totodată, apărătorul a susținut că la 10 zile după ce au ajuns în Italia, inculpatul s-a întors în țară iar inculpata - a rămas în Italia. Solicită a se aprecia în ce măsură s-a exercitat o constrângere serioasă asupra victimelor rămase în casă, de către inculpata -.
Nu se poate reține că inculpați au racolat victimele, de fapt în sat se știa că familia are copii în străinătate; inculpații și - aveau acte în Italia și au închiriat o locuință, și aveau contracte de muncă. Toată lumea din sat venea la familia pentru a le cere sprijinul să le găsească locuri de muncă în Italia și în aceste condiții i-a ajutat.
Solicită a fi avut în vedere contractul de muncă încheiat pe numele lui -, care nu avea nici o pregătire pentru o meserie anume, pe care patronul italian l-a concediat a doua zi după ce l-a angajat, pe motiv că era incompetent și care ulterior s-a apucat de furat.
Solicită a se aprecia asupra măsurii arestării preventive a celor doi recurenți inculpați, față de probele dosarului, întrucât datorită imposibilității fizice a inculpatei - să-i determine și să-i constrângă pe acei bărbați; susține că familia i-a găzduit în casă și le-a fost menajeră, motiv pentru care le-a solicitat bani pentru chirie.
Consideră că persoana inculpaților nu prezintă pericol pentru ordinea publică iar lăsarea acestora în libertate nu ar împieta desfășurarea procesului penal.
Inculpatul are o condamnare anterioară, însă inculpata - nu are antecedente penale, este mamă a doi copii minori și dacă nu se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive pentru ambii inculpați, solicită cel puțin ca inculpata - să fie pusă în libertate.
Inculpaților li s-a confiscat suma de 80.000.000 lei, motiv pentru care cei doi copii ai inculpaților nu pot merge la școală din lipsa mijloacelor financiare.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de fond și în rejudecare să fie avute în vedere motivele invocate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, ca nefondat, întrucât încheierea de fond este legală și temeinică, măsura arestării preventive fiind corect luată iar în cauză urmează a se finaliza urmărirea penală.
Solicită obligarea recurenților inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
se rețin probe certe ce atestă fapta reținută în sarcina inculpatului. În acest sens, face trimitere la probele administrate în cauză, respectiv martorii audiați ce contrazic poziția procesuală a recurentului inculpat, de nerecunoaștere a infracțiunii.
Solicită a se ține seama de fapta comisă, gravitatea deosebită a acesteia, modalitatea de acționare a inculpatului.
Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurentului inculpat - care se consideră nevinovat și solicită admiterea recursului.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin încheierea de ședință din 15.09.2008 Tribunalul Galația admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Galați și în baza art. 155, 159 alin. 6 Cod procedură penală a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților și - pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.09.2008 la 19.10.2008.
Pentru a fi dispus astfel, s-a reținut în fapt că inculpații în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat au racolat, transportat și primit în gazdă în Italia șapte victime în scopul exploatării acestora prin obligarea la muncă și comiterii de infracțiuni, acționând prin inducere în eroare, amenințare sau constrângere fizică sau morală a acestora.
Se reține, de asemenea că din probele aflate la dosar rezultă indicii temeinice că inculpații au comis fapte prevăzute de legea penală, fiind întrunite dispozițiile art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală.
Împotriva acestei măsuri de prelungire a arestării preventive, inculpații în termenul prevăzut de lege au declarat recurs.
Prin motivele de recurs susținute oral de apărătorii aleși se arată că victimele erau incompetente în a face ceva, aspect ce a determinat faptul că aceștia nu și-au găsit un loc de muncă, fiind nevoiți să fure, situație în care aceștia trebuiau deferiți organelor de anchetă italiene.
Se mai susține că victimele dacă ar fi fost forțate să muncească trebuiau să se adreseze organelor de poliție pentru a scăpa, lucru pe care l-au făcut mult mai târziu după întoarcerea în țară când au reclamat la Parchet.
Se solicită de către apărare și pe considerente de circumstanțe înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și în mod deosebit pentru inculpata -, întrucât aceasta are și doi copii minori care nu pot merge la școală din lipsa mijloacelor financiare.
Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate iar măsura dispusă de instanța de fiind este legală și temeinică.
Din probele dosarului rezultă cu claritate că sunt indicii temeinice că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
Susținerea inculpaților prin apărător că victimele erau incompatibile în a practica o muncă licită și că mergeau la furat, fapte ce ar fi trebuit reclamate organelor de poliție pentru a fi sancționate, este o altă situație care trebuia să țină exclusiv de posibilitățile părților vătămate, de reclamații penale și de organele de ordine din zona unde victimele își desfășurau o activitate ilicită ( furt) de care putea beneficia chiar inculpații sub forma de întoarcere de datorie.
Faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41. pen. în plus inculpatul a mai avut impact cu legea penală, aflându-se în starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b pen.
Pedeapsa pentru astfel de fapte este sancționată de lege, pedepsele fiind mai mari de 4 ani, fiind îndeplinite astfel dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Pentru o bună administrare a justiției, lăsarea în libertate a inculpaților la data prezentă este inoportună.
Faptul că inculpații au contribuții diferite sau situații de circumstanțiere, este o problemă ce se va analiza la momentul procesual oportun cu privire la stabilirea gradului de vinovăție și a sancțiunii penale.
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondate recursurile declarat3 de inculpați.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații: - (în prezent deținută în Arestul G, fiica lui și, născută la data de 09.03.1980 în Tg. B, județul G, domiciliată în comuna, județul G, CNP: -) și (în prezent deținut în Arestul G, fiul lui și, născut la data de 07.07.1975 în G, CNP: -, recidivist, domiciliat în comuna, județul G) împotriva încheierii de ședință din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpați la plata a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. 23 2008
Tehn. 25 2008
Fond.
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Daniela Liliana Constantinescu, Mariana