Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier
-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
a fost reprezentat de Procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul (în prezent deținut în Arestul G) împotriva încheierii din 15.09.2001 a Tribunalului Galați ( dosar nr-.
La apelul nominal au răspuns: recurentul inculpat în stare de arest asistat de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului declarat în cauză împotriva încheierii din 15.09.2001 a Tribunalului Galați pe care o consideră nelegală și netemeinică, întrucât din cererea formulată de organele de urmărire penală și motivarea instanței de fond nu rezultă care sunt condițiile pentru care s-a luat și s-a impus prelungirea măsurii preventive, decât cele prevăzute de teoria și practica politicii penale, în sensul frecvenței, pericolului social al acestei infracțiuni în raport de încadrarea juridică și nu cu referire la persoana inculpatului în raport de care s-a impus luarea acestei măsuri, întrucât prezintă pericol pentru ordinea publică.
Conform probelor administrate în cauză, este cert că în cauză a existat o provocare din partea victimei, provocare pe care parchetul nu a valorificat-
Consideră că la acest moment, menținerea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului nu se justifică, motiv pentru care, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare, respingerea cererii de arestare preventivă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, întrucât în cauză condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, parchetul justificând împrejurarea că în cele 30 de zile nu a reușit finalizarea urmăririi penale, fiind vorba despre o infracțiune pentru care activitatea premergătoare a implicat un anumit conflict, ce va fi lămurit, urmând a se stabili dacă se va reține sau nu scuza provocării; consideră că în momentul de față nu se poate pune problema unei legitime apărări, sens în care invocă declarațiile martorilor, care atestă faptul că după ce a avut loc o primă fază a conflictului, de mică amploare, inculpatul s-a întors și a început să o alerge pe victimă, în jurul martorilor menționați anterior și în cele din urmă a lovit-
Solicită a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul s-a aflat într-o colectivitate înarmat cu un cuțit și că anterior a mai fost condamnat pentru o infracțiune de tâlhărie la o pedeapsă cu suspendare condiționată, împrejurări ce sunt de natură a crea convingerea, pe lângă pericolul social concret al faptei, că prezența inculpatului în stare de libertate prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.
Întrucât în cauză urmărirea penală nu a fost finalizată și se justifica verificarea pentru admiterea ori respingerea probatoriilor solicitate, se apreciază că măsura preventivă luată în cauză este corectă și hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurentului inculpat care lasă la aprecierea instanței asupra recursului declarat în cauză.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 15.09.2008 Tribunalul Galația admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, de la 20.09.2008 și până la 19 octombrie 2008 în conformitate cu dispozițiile art. 155 Cod procedură penală și art. 159 alin. 6 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din 22.08.2008 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar nr-) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 pen. rap. la art.174 al.1 - art.175 al.1 lit.i pen.; în prealabil inculpatul fusese reținut pentru 24 ore (ordonanță de reținere nr.22/22.08.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați - fila 84 dosar urm.pen.).
În baza încheierii de ședință mai sus amintite a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.52/U/22.08.2008 (fila 88 dosar urm.pen.).
S-a reținut în fapt că în noaptea de 15/16.08.2008, pe fondul unui conflict spontan si al consumului de alcool, in loc public - discoteca SC SRL din comuna - inculpatul a aplicat părtii vătămate o puternică lovitură cu un cuțit tip briceag în zona abdominală, cauzându-i acesteia o plagă parietală abdominală epigastrică de aprox.7- 8 cm, leziune ce i-a pus in primejdie viața părții vătămate.
Prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, întocmit la 12.09.2008, s-a solicitat prelungirea măsurii arestului preventiv al inculpatului pentru o durată de 30 de zile începând cu data de 20.09.2008, motivat de faptul că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu au încetat să subziste și se impune finalizarea urmăririi penale.
Evaluând temeiurile care au stat la baza adoptării măsurii arestului preventiv în privința inculpatului mai sus menționat, instanța a constatat în continuare întrunite condițiile generale procedurale prev. de art.143 si art.148 lit.f pr.pen.
Astfel, s-a precizat că materialul probator administrat cauzei până la acest moment al cercetării prefigurează infracțiunea obiect al sesizării, infracțiune sancționată de legea penală cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (tentativă la omor calificat prev. de disp.art.20 pen. rap.la art.174 al.1 în ref.la art.175 al.1 lit.i pen.).
în vedere declarațiile părții vătămate (filele 9-11 dosar urm.pen.), raportul de constatare medico-legală nr.703/E din 18.08.2008 întocmit de serviciul de medicină legală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. " G (fila 14 dosar urm.pen.), declarațiile martorilor, si, și; procesul-verbal de ridicare a cuțitului folosit de inculpat și planșa fotografică aferentă.
Analizând condițiile de mai sus coroborat cu elementele care circumstanțiază pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în libertate a inculpatului, s-a apreciat sesizarea penală de față ca fiind fondată.
Astfel fapta penală, obiect al cercetării, este una gravă, lezând o importantă valoare socială; pe de altă parte inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală (fișa de cazier judiciar - fila 83 dosar - reliefând o condamnare anterioară tot pentru o infracțiune de violență) iar impactul social negativ al unor asemenea infracțiuni care proliferează în ultima perioadă de timp, mai ales în rândul tinerilor, conturează un real pericol pentru ordinea publică în ipoteza cercetării în libertate a inculpatului.
S-a apreciat că împrejurări legate de încadrarea juridică a faptei, de criteriile de individualizare eventuale ori de atitudinea procesuală inculpatului nu pot constitui la acest moment temeiuri pentru revocarea măsurii arestului preventiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că din motivarea instanței de fond nu rezultă care sunt condițiile pentru care se impune prelungirea arestării preventive, în cuprinsul acestei hotărâri nefăcându-se referire la persoana inculpatului ci doar la frecvența și pericolul acestei infracțiuni în rapor de încadrarea juridică.
Totodată, s-a mai arătat că e cert că în cauză a existat o provocare din partea victimei.
Față de toate acestea s-a precizat că la acest moment nu e mai impune prelungirea arestării preventive, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare respingerea cererii de prelungire.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept se constată că hotătârea primei instanțe este legală și temeinică.
. punctul de vedere al instanței de fond în sensul că față de inculpatul se mențin și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Astfel:
- fapta adusă ca învinuire inculpatului, respectiv infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 - 175 alin. 1 lit. i pen.eEste pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani ( art. 148 lit. f teza I Cod procedură penală).
- la dosarul de urmărire penală există probe administrate până în prezent din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică ( art. 148 lit. f teza II Cod procedură penală).
Această dinurmă condiție rezultă și din gravitatea faptei comise, împrejurările și condițiile concrete în care a fost săvârșită, respectiv într-o locație cu foarte multe persoane, pe timpul nopții, raportat și la datele personale ale inculaptului care nu este la primul impact cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie în minorat.
Cu privire la susținerile făcute ce vizează reținerea scuzei provocării, considerăm că această apărare urmează a fi analizata de procuror după finalizarea cercetărilor, precum și de către instzanța de judecată cu oicazia soluționării fondului cauzei, și nu costituie prin ea însîși o cauză care să înlăture caracterulpenal al fapotei.
Față de toate acestea, apreciem că înmod coretc instanța de fonf a dispus prelungirea măsurii arestării prevnetive, în cauză fiind îndeplinite dis part 155 - 159 Cpp.
Considerăm că mentinerea inculpatului instare de arest este necesară pentru buna desfășurare a proceuslui penal, insensul dis part 136 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (în prezent deținut în Arestul G, fiul lui G și, născut la data de 23.04.1987 în G, CNP: -, domiciliat în G,-, - 2,. 80, județul G) împotriva încheierii din 15.09.2001 a Tribunalului Galați ( dosar nr-).
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. 23 2008
25.09.2008
Fond:
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Daniela Liliana Constantinescu, Mariana