Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 27 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Tacea

JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - procuror șef

secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns pentru recurentul inculpat lipsă, avocat - apărător ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că Penitenciarul Spital Poarta Albă a comunicat cu adresa nr. 18348 din 25.02.2009 că inculpatul nu poate fi prezentat la instanță din motive medicale, atașându-se și referat medical, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Avocat, având cuvântul, apreciază că încheierea de ședință din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, prin care s-a admis cererea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului, este nelegală și netemeinică.

Încheierea este nelegală întrucât judecarea cererii formulată de Parchet s-a făcut cu încălcarea disp.art. 59 alin.3 Cod pr.penală, întrucât inculpatul ar fi trebuit adus la instanță în vederea judecării acestei cereri. Spre deosebire de termenul de astăzi, arată că la tribunal nu a existat o dovadă în sensul imposibilității aducerii inculpatului la instanță, existând doar o legătură telefonică efectuată cu Spitalul Penitenciar Poarta Albă.

De asemenea încheierea recurată este nelegală întrucât au fost încălcate disp.art. 156 alin.1 Cod pr.penală și 155 Cod pr.penală. În cauză nu sunt temeiuri noi care să justifice menținerea arestării, nu inculpatul a fost cel care a lovit partea vătămată, acest lucru fiind recunoscut de inculpatul. Nefiind indicii și temeiuri inițiale nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 148 lit. f Cod pr.penală.

Cu privire la netemeinicia încheierii recurate, arată că având în vedere persoana inculpatului, sancțiunea prelungirii măsurii arestării preventive este prea aspră, acesta nu are antecedente penale, nu a avut până acum nici un impact cu legea penală, din caracterizările depuse la dosar rezultă că a avut o conduită bună în societate, un pericol social concret pentru comunicate îl reprezenta partea vătămată iar opinia cetățenilor cu privire la acesta din urmă este de temere. Solicită să se aibă în vedere că la parchet există dosar privind ultragierea unui organ de poliție de către partea vătămată.

De altfel, încadrarea juridică a faptei nu este corectă - una este să fii lovit cu un cuțit în cap și ulterior să răspunzi acestui atac. În cauză nu s-a stabilit ce căuta partea vătămată înarmată într-un loc public, partea vătămată reclamând inițial 6 persoane și în final pe cei doi inculpați din prezenta cauză.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 10-11 zile de îngrijiri medicale, inculpatul suferă de o afecțiune gravă, fiind internat la Penitenciarul Spital Poarta Albă și nu poate lua legătura cu familia pentru a se apăra.

Referindu-se la persoana inculpatului arată că acesta are familie, nu are antecedente penale, asigură locuri de muncă pentru oamenii din iar din actele dosarului nu rezultă că fapta este deosebit de periculoasă.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și punerea în libertate a inculpatului întrucât acesta nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că încheierea de ședință pronunțată la 23.02.2009 de Tribunalul Galați este legală și temeinică.

Cu privire la primul motiv de recurs, arată că într-adevăr inculpatul nu a fost prezent la termenul de judecată,dar au fost aplicate disp.art. 159 alin. 4 Cod pr.penală, care permit judecarea cererii în absența inculpatului dar în prezența apărătorului ales. Din nota telefonică a rezultat că inculpatul nu poate fi adus la instanță.

De asemenea apreciază că încheierea de ședință recurată este legală și temeinică, corect s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, motivat, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143, 148 lit. f Cod pr.penală, infracțiunea comisă este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Apărătorul recurentului- inculpat, în replică, arată că prin nota telefonică aflată în dosarul Tribunalului se confirmă doar existența inculpatului în Penitenciarul Spital Poarta Albă nu faptul că nu se poate prezenta la instanță iar cu privire la pericolul social arată că partea vătămată crea o stare de neliniște comunității, având un cazier bogat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 23.02.2009 Tribunalul Galați a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților și pentru o perioada de 29 (douăzeci și nouă) de zile începând cu data de 28.02.2009 si până la data de 28.03.2009 inclusiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20.pen in ref. la art. 174 al. 1.pen raportat la art. 175 al. 1 lit. i pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin ordonanța nr. 46/P/2009 din 29.01.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galațis -a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale față de inculpații si pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20.pen in ref. la art. 174 al. 1.pen rap. la art. 175 al. 1 lit. i pen iar prin încheierea de ședință din 30.01.2009, Tribunalul Galația dispus arestarea preventivă a inculpaților si pe o durată de 29 de zile.

Ca situație de fapt s-a reținut in sarcina inculpaților că în noaptea de 05/06.01.2009, în loc public - în incinta și în fața barului C, pe fondul unui conflict spontan, au aplicat, împreună au aplicat părții vătămate, lovituri repetate cu obiecte și mijloace contondente ( bâte, picioare, pumni, scaun ) peste corp, inclusiv în zona vitală a capului, cauzându-i traumatism cranio - cerebral cu fractură complexă de boltă craniană cu eschilă penetrantă în sinusul sagital, hematom extradural și contuzii cerebrale care i-au pus în primejdie viața.

Parchetul solicită prelungirea măsurii arestării preventive motivat că în cauză urmărirea penală nu a putut fi finalizată, urmând a se efectua si alte acte de urmărire penală, precum:

- dispunerea asupra probelor solicitate in apărare de inculpatul;

- reaudierea părții vătămate ;

- efectuarea de acte de căutare pentru numiții, A,;

- reaudierea inculpaților și prezentarea materialului de urmărire penală.

Tribunalul analizând propunerea Parchetului constată că aceasta este fondată, urmând fi admisă.

La luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați s-a avut in vedere faptul că in cauză sunt probe si indicii temeinice de vinovăție si inculpații se află in situația prev. de art. 148 lit. f pr.pen, in sensul că au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar din împrejurările si condițiile concrete in care fapta a fost comisă, rezultă date certe că lăsarea in libertate a acestora prezintă un pericol pentru ordinea publică. La dosar au fost atașate probele de care Parchetul înțeles să se folosească la propunerea arestării preventive.

La acest moment la care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive se constată faptul că temeiurile ce au fost avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, nu au intervenit elemente noi de natură a convinge instanța că inculpații nu mai constituie un pericol social si că pot fi cercetați in stare de libertate.

Inculpații au comis o infracțiune de o gravitate deosebită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, au comis o infracțiune contra vieții, aducând o vătămate majoră acestei valori sociale. Fapta a fost comisă în loc public, într-un mod deosebit de violent, urmare a faptului că leziunile produse au pus in primejdie viața părții vătămate. Se are in vedere si faptul că in ultimul timp astfel de fapte au luat o amploare deosebită constituind o adevărată îngrijorare pentru societate. Apărările realizate de inculpați prin avocați nu au suport probator si nu sunt de natură a convinge că inculpații nu prezintă pericol social si că nu ar împiedica prin punerea in libertate buna desfășurare anchetei penale. Faptul că inculpatul are probleme medicale nu constituie motiv de revocare măsurii arestării preventive, acesta putând fi tratat si in regim de detenție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul care apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică din următoarele motive:

a) Nu s-a făcut dovada că ar exista temeiuri noi care să justifice prelungirea măsurii arestării preventive.

b) Inculpatul nu a lovit pe partea vătămată, la dosarul cauzei nefiind probe din care să rezulte vinovăția acestuia.

c) În raport de persoana inculpatului care este la primul impact cu legea penală, lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

d) În conflict, inclusiv inculpatul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 10-11 zile și suferă de afecțiuni grave care îl pun în imposibilitatea de a suporta regimul de detenție.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:

La 30.01.2009 Tribunalul Galația dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal în referire la art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. i Cod penal.

Ca situație de fapt s-a reținut in sarcina inculpaților că în noaptea de 05/06.01.2009, în loc public - în incinta și în fața barului C, pe fondul unui conflict spontan, au aplicat, împreună au aplicat părții vătămate, lovituri repetate cu obiecte și mijloace contondente ( bâte, picioare, pumni, scaun ) peste corp, inclusiv în zona vitală a capului, cauzându-i traumatism cranio - cerebral cu fractură complexă de boltă craniană cu eschilă penetrantă în sinusul sagital, hematom extradural și contuzii cerebrale care i-au pus în primejdie viața.

Instanța de fond în mod judicios a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpați, din următoarele considerente:

a) În cauză sunt probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală cu o pedeapsă mai mare de 4 ani.

De altfel, existența indiciilor temeinice a fost constatată cu ocazia luării măsurii arestării preventive față de inculpați, hotărâre care are autoritate de lucru judecat.

Pe cale de consecință, în condițiile în care nu au apărut elemente noi pe timpul urmăririi penale care să ducă la concluzia că inculpații ar fi nevinovați, motivele invocate referitoare la vinovăția inculpatului recurent nu pot face obiectul prezentului recurs.

În această cale de atac instanța are obligația, în principal, să verifice dacă motivele Parchetului, respectiv actele ce urmează să fie efectuate în faza de urmărire penală, impun prelungirea măsurii arestării preventive.

În acest context, Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, respectiv art. 148 lit. f Cod pr.penală și se impune, pentru o justă soluționare a cauzei, prelungirea măsurii arestării preventive.

Astfel, așa cum am menționat mai sus, la dosarul cauzei sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală cu o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar prin gradul sporit de pericol social săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de omor, lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

Motivele invocate de inculpat referitoare la vinovăția acestuia precum și la faptul că în urma agresiunii a suferit și el leziuni și a necesitat îngrijiri medicale, sunt aspecte care vizează fondul cauzei și exced prezentului recurs.

Referitor la starea de sănătate a inculpatului la dosarul cauzei nu există nici o expertiză medico-legală din care să rezulte că afecțiunile de care suferă acesta îl pun în imposibilitate de a suporta regimul de detenție.

În consecință, față de cele mai sus arătate, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.

Văzând și disp.art. 192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 5.10.1971 în T, jud. G, domiciliat în sat, com., jud. G, CNP - -) în prezent deținut în Penitenciarul Spital Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din 23.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 27 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

Grefier,

- -

Red. /09.03.2009

Tehnored./09.03.2009 /2 ex.

Președinte:Maria Tacea
Judecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati