Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1999/2009)
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la data de 20 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - -reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de inculpații, T, și, împotriva încheierii de ședință din data de 05 august 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspund: recurenții inculpați, T și în stare de arest și asistați de avocați aleși cu delegații depuse la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Întrebați fiind, recurenții inculpați arată că înțeleg să își mențină recursurile declarate în cauză precum și declarațiile date și nu mai au nimic de adăugat.
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Având cuvântul avocat pentru recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, respingerea propunerii de arestare preventivă a recurentului inculpat și continuarea urmării penale cu acesta în stare de libertate.
Apreciază că în cauză, în prezent, nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, de asemenea nu există date din care să rezulte că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor sau a celorlalte părți din dosar, iar în cea ce privește existența pericolului social concret la care s-a făcut referire în motivarea cererii de prelungire apreciază, de asemenea, că acesta nu există din moment ce nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie organizată, un copil minor, în plus, nu cunoaște în prezenta cauză decât pe cu care de altfel este prieten de familie și vecin. Cu referire la transportul utilajelor învederează faptul că respectivul transport era în curs de încărcare iar inculpatul nu cunoștea proveniența utilajelor.
Față de cele susținute, apreciază că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara ar răspunde pe deplin nevoilor Parchetului de administrare a probatoriilor în continuare în dosarul de urmărire penală.
Având cuvântul avocat pentru recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fondul cauzei, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive în ceea ce îl privește pe clientul său.
Apreciază că Tribunalul București nu a analizat cu destul rigurozitate apărările formulate, respectiv evaluarea concretă a pericolului concret și existența indiciilor rezonabile. În ceea ce privește existența indiciilor rezonabile, chiar dacă s-ar accepta că sunt suficiente fapte care concordă la ideea că s-ar fi săvârșit o presupusă infracțiune, acest argument nu este suficient, trebuie să existe și o legătură între această presupusă infracțiune și clientul său, apreciind că această legătură nu se regăsește în materialul probator administrat până în prezent în cauză. Arată că, clientul său este angajat cu carte de muncă, însă nu avea pregătirea profesională că verifice actele care i se puneau la dispoziție cu ocazia transportului respectivelor utilaje.
Concluzionând, apreciază că lăsarea în libertate a clientului său nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în plus în cauză nu se cunoaște autorul faptei, ci doar eventualii complici, nu există nici un prejudiciu cert ci doar determinabil, iar inculpații din cauză se cunosc datorită relațiilor de serviciu. Depune la dosar în xerocopie o speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește constituirea unui grup infracțional, ce urmează a fi avută în vedere la soluționarea cauzei.
Având cuvântul avocat pentru recurentului inculpat, arată că în prezenta cauză în afară de complexitatea faptelor cercetate, procedura penală privind libertatea persoanei, la acest moment, se circumscriu unor argumente care cel puțin în ceea ce îl privește pe clientul său, pledează pentru libertatea sa.
Astfel, așa cum rezultă din mandatul de arestare emis împotriva clientului său, măsura preventivă a fost dispusă ulterior unei rețineri pe 24 de ore pe un interval de 29 de zile, ceea ce înseamnă că asupra acestei măsuri preventive trebuia ca să se dispună în mod definitiv și irevocabil cel puțin în ceea ce privește prelungirea până la data de 17 august 2009, pentru că, există în Codul d e procedură penală dispozițiile art. 159 alin. 8, care au fost interpretate în urma unui recurs în anulare al Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că înainte de expirarea duratei arestării preventive anterior încheierii atacate are un caracter imperativ și nu de recomandare, iar recursul declarat împotriva unei astfel de încheieri prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.
Așa fiind, apreciază că Tribunalul București soluționând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a prelungit la data de 15 august 2009 această măsură preventivă cu încă 30 de zile, dar recursul nu a fost programat până la data de 17 august 2009, dată la care măsura preventivă a încetat de drept, conform dispozițiilor procedurale ale art. 140 lit. a Cod procedură penală.
Mai arată că, chiar și pe fond încheierea prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive este nulă absolut în sensul art. 197 pct. 2 Cod procedură penală pentru că sesizarea instanței cu o astfel de propunere de prelungire a măsurii arestări preventive este ea însăși lovită de nulitate absolută, atâta timp cât față de art.155 pct. 1 Cod procedură penală, această propunere de prelungire trebuia să fie întocmită motivat doar dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impuneau în continuare privarea de libertate sau dacă ar fi existat temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. Față de cele susținute, consideră că sesizarea este neconformă cu legea atâta timp cât nu face vorbire despre temeiuri ci se mulțumește să le enumere, în cauză fiind vorba despre temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală în ceea ce îl privește pe clientul său. Apreciază că oricât de complexă ar fi cauză și indiferent câte probe urmează a se administra, cererea de prelungire nefiind motivată, este lovită de nulitate ceea ce atrage evident și nulitatea hotărârii pronunțată în cauză pe o astfel de motivare.
Concluzionând, apreciază că, în prezent nu mai subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală. În plus, presupusa faptă pentru care clientul său se află în stare de arest preventiv nu are nici o legătură cu furt de utilaje, nu există alte probe care să justifice presupunerea că s-ar fi comis vreo infracțiune în ceea ce îl privește pe clientul său, ca atare nemaifiind necesară în situația aceasta analizarea pericolului concret pe care le-ar putea prezenta persoana acestuia pentru ordinea publică. Solicită a se avea în vedere înscrisurile în circumstanțierea persoanei clientului său depuse la dosarul cauzei, care a reprezentat o autoritate locală, timp de 30 de azi a îndeplinit funcția de polițist, nu are nici o firmă, nu a avut nici o calitate în vreo societate comercială care să aibă legătură cu utilajele, are doi copii absolvenți de facultate iar soția sa este decedată de doi ani.
Având în vedere toate aspectele învederate, consideră că la acest moment ar fi suficient un control judiciar făcând referire la art. 145/1 Cod procedură penală și din acest punct de vedere cererea precum și întreaga argumentare pentru admiterea prezentului recurs întrunește și dispozițiile art. 6 paragraf 2 dinConvenția Europeană a Drepturilor Omuluidar și pe cele ale art. 5 paragraf 3 potrivit cărora trebuie să ținem seama de prezumția de nevinovăție și persoana arestată are dreptul să fie eliberată pe parcursul procedurii sub condiția asigurării unor garanții suficiente în ceea ce privește derularea procesului penal.
Pentru considerentele arătate, solicită în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a clientului său, sau cu consecința luării față de acesta a unor măsuri dintre cele indicate la art. 145/1 Cod procedură penală.
Avocat pentru recurenții inculpați, T și, achiesează întrutotul concluziilor antevorbitorilor săi și pe cale de consecință, solicită în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admiterea recursurilor celor trei clienți ai săi, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, lăsarea în libertate a acestora.
Solicită a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept la data de 17 august 2009, argumentele nu le mai reia întrucât așa cum a arătat achiesează concluziilor puse de antevorbitoarea sa.
Totodată, consideră că, în prezenta cauză s-a început o cercetare abuzivă, toți inculpații fiind reținuți pe nedrept. Apreciază că la momentul actual, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea în libertate a clienților săi nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, arată că în cauză nu există autor, nu există parte vătămată, nu există prejudiciu, nu există grup infracțional.
Depune motivele de recurs la dosar, și concluzionând mai arată că clienți săi nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au fiecare câte doi copii în întreținere, până la acest moment nu există nici o probă care să îi încrimineze ci doar supoziții, în acest context, nu se mai impune starea de arest preventiv. Dacă se va aprecia că totuși o măsură restrictivă se impune, achiesează și punctului de vedere potrivit căruia solicită a se lua față cei trei inculpați a măsurii prevăzute de art. 145/1 Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursurilor formulate de către cei șase inculpați, ca fiind nefondate și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește aspectul referitor la presupusa încetare de drept a stării de arest preventiv prin nesoluționarea prezentului recurs înainte de expirarea celor 29 de zile dispuse printr-o încheiere anterioară, solicită înlăturarea acestei afirmații și a se reține faptul că prin recursul în interesul legii invocat anterior nu se statuează în nici fel de cauză de încetare de drept și a considera în plus că prin nesoluționarea acestui recurs în cele 29 de zile ar avea ca sancțiune încetarea de drept, în opinia sa, ar însemna adăugarea la lege. Încetarea de drept a măsurii arestării preventive nu este prevăzută de Codul d e procedură penală în situația invocată de către avocați și nici prin recursul în interesul legii.
În ceea ce privește presupuse nulitate absolută a încheierii, motivată de nulitatea referatului cu propunere de prelungire, din punct de vedere al motivării acestui referat învederează că în opinia sa, referatul este motivat, modalitatea în care este motivat ține de capacitatea fiecărui procuror, de cum a înțeles acesta să-și prezinte cauza, apreciind că respectă condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 153 și urm. Cod procedură penală.
În ceea ce privește existența probelor sau indiciilor temeinice întrucât atât Codul d e procedură penală român dar și în jurisprudențaCurții Europene a Drepturilor Omuluiinvocat de către apărare, la momentul arestării preventive, precizează că nu se cer aceleași proba ca și cele necesare pentru condamnare a inculpaților ci, se cer suficiente probe sau indicii care să justifice bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. În acest sens, solicită a fi avut în vedere că din probele aflate la dosar rezultă că inculpații se cunoșteau, precum și vinovăția acestora în comiterea infracțiunilor pentru care sunt cercetați.
În ceea ce privește motivarea încheierii instanței de fond, precizează că din punctul său de vedere este motivată, se motivează de ce, având în vedere amploarea activității infracționale, numărul mare de persoane implicate precum și valoarea mare a bunurilor sustrase, împrejurarea că era vorba de utilaje de mii de tone care trebuiau transportate și totodată era vorba de o organizare deosebită, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privesc circumstanțele personale favorabile ale inculpaților apreciază că acestea vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei în fond.
Având pe rând ultimul cuvânt, recurenții inculpați, solicită cercetarea lor în stare de libertate, raliindu-se la concluziile puse de apărătorii lor.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu prevederile art. 306 Cod procedură penală,
DISPUNE,
Amână pronunțarea la data de 21 august 2009.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 august 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1999/2009)
ÎNCHEIEREA NR.269/
Ședința publică de la data de 21 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - -reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de inculpații, T, și, împotriva încheierii de ședință din data de 05 august 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc la data de 20 august 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21 august 2009 când a dat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin încheierea de ședință din 13 august 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - secția I-a penală s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților T, T, T, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.08.2009 până la 13.09.2009 inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureștia constatat că în ceea ce- privește pe susnumiții inculpați, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, că măsura arestării preventive se impune pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală, în vederea finalizării actelor de urmărire penală.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații T, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, rejudecând, respingerea cererii de prelungire măsurii arestării preventive.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de exigențele art.155 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile sunt nefondate și le va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.155 alin.1 Cod procedură penală, "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită,în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate".
Față de aceste exigențe legale, Curtea apreciază că pentru a se pronunța asupra cererii de prelungire măsurii arestării preventive, nu este necesară a se face o analiză a probelor administrate până la data introducerii acelei cereri, cu privire la vinovăția inculpatului, știut fiind că până la judecarea cauzei operează prezumția de nevinovăție; este suficient să se examineze dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru prelungirea măsurii preventive, ceea ce se constată pe deplin în speță.
Astfel există indicii temeinice, respectiv probe din care rezultă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.
Relevante în acest sens sunt procese-verbale de percheziție, declarații martori, declarații inculpați, înregistrări video, planșe foto și procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în mod legal.
Curtea constată că în cauză sunt întrunite cumulativ și condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, inclusiv sub aspectul pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar presupune lăsarea inculpaților în libertate, concretizat în specificul infracțiunilor, în caracterul organizat al ilicitului penal, în modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor.
Cât privesc aspectele de circumstanțiere personală favorabile inculpaților, acestea nu reprezintă împrejurări ce justifică respingerea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive, câtă vreme ele au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, așa cum impun exigențele art.136 alin.8 Cod procedură penală și, de asemenea, urmează să capete semnificația cuvenită la individualizarea unei eventuale sancțiuni judiciare care s-ar putea aplica inculpatului.
În sfârșit, Curtea apreciază că măsura preventivă a arestării se impune a fi prelungită și prin raportare la exigențele art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta vreme cât se fondează pe motive pertinente și suficiente aoj ustifica și nu contravine dispozițiilor art.1491Cod procedură penală.
și suficiența acestor motive, Curtea le-a examinat în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art.136 Cod procedură penală, știut fiind că o măsură preventivă nu mai poate fi considerată legitimă atunci când nu se învederează fi necesară pentru buna desfășurare a procesului penal sau pentru a preîntâmpina sustragerea inculpaților de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
Referitor la susținerea că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută în raport de împrejurarea că au fost încălcate dispozițiile art. 159 alin. 8 Cod procedură penală care reglementează termenul de soluționare a recursului împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale, se impun a fi făcute anumite considerații.
Într-adevăr, prin Decizia nr. XXV din 2 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că recursul împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale va fi soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, dar se constată că prin aceasta nu s-a urmărit decât judecarea cu celeritate a cauzei, câtă vreme nu s-au prevăzut totodată sancțiuni aplicabile în cazul în care recursul se judecă și ulterior din considerente neimputabile autorităților.
În plus nu se poate vorbi nici de o încetare de drept a măsurii arestării preventive întrucât o asemenea situație nu se încadrează în prevederile exprese și limitative ale art. 140 Cod procedură penală.
Având în vedere aceste aspecte în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală cu referire la art.141 Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de recurenții inculpați T, împotriva încheierii din 13.08.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a Ia Penală în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./24.08.2009
Președinte:Niculina AlexandruJudecători:Niculina Alexandru, Iuliana Ciolcă, Luciana Mera
