Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 30 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător
JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 3: Maria Tacea
Grefier - - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Galați - a fost reprezentat de procuror
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații -, -, -, ȘI, în prezent reținuți în Arestul G, împotriva încheierii de ședință din data de 27.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal au răspuns recurenții inculpați, în stare de arest, -, asistați de av., apărător ales, substituind pe av., în baza împuternicirii avocațiale din 30.07.2009, asistați de av. -, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 567 din 30.07.2009, și asistat de av., apărător ales, substituind pe av. Didel în baza împuternicirii din 30.07.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurenților inculpați, -, av., susține că aceștia au declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 27.07.2009, prin care Tribunalul Galația dispus prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
Prin cererea formulată, DIICOT - Serviciul Teritorial Galația solicitat prelungirea măsurii arestării preventive pentru efectuarea următoarelor activități: solicitarea emiterii de autorizații în vederea efectuării tuturor perchezițiilor informatice, inclusiv asupra bunurilor ridicate de la tatăl inculpatului, identificarea tuturor transferurilor monetare efectuate de membrii grupului infracțional, identificarea tuturor unităților bancare păgubite și obținerea de relații cu privire la sumele retrase în mod fraudulos, reaudierea inculpaților după finalizarea cercetărilor și prezentarea materialului de urmărire penală față de aceștia, întocmirea rechizitoriului, verificarea acestuia de către procurorul ierarhic superior și sesizarea în termen legal a instanței de judecată.
Inculpații au declarat recurs motivat de faptul că instanța de fond, admițând propunerea Parchetului, nu a ținut cont de apărările pe care le-au făcut, prin apărătorii aleși, în susținerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, măsură pe care o consideră oportună la acest moment, sau cu o altă măsură preventivă, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi țara.
În încheierea de ședință din 27.07.2009 nu se face nicio referire la apărările inculpaților. Dimpotrivă, atunci când motivează necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive, instanța preia în mod automat susținerile din referatul Parchetului și din motivările altor încheieri de ședință prin care s-a dispus prelungirea măsurii anterior, face vorbire despre încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați și descrie două metode prin care inculpații au acționat.
Precizează că a arătat în fața instanței de fond că de la ultima prelungire și până în prezent organele de urmărire penală nu au administrat nicio probă, nu au efectuat aproape niciuna dintre activitățile pentru care au solicitat prelungirea măsurii arestării preventive anterior.
Nu poate aprecia dacă este vorba despre o tergiversare sau dacă organul de urmărire penală are prea multe cauze în lucru.
Consideră că toate activitățile menționate în cererea de prelungire pot fi efectuate și cu inculpații în stare de libertate.
Pe de altă parte, de la ultima prelungire și până în prezent, s-au efectuat trei percheziții, care au durat foarte puțin (cunoaște acest aspect pentru că avocații au fost prezenți la momentul efectuării lor) și nu este necesară privarea de libertate a inculpaților pentru efectuarea lor. De asemenea, în cauză au mai fost audiați doi martori.
Susține că urmărirea penală nu se desfășoară greu din cauza complexității activității de urmărire penală, așa cum a motivat instanța de fond în încheiere, ci din cauza faptului că DIICOT are foarte multe dosare în lucru. Consideră că din acest motiv nu a fost audiată nici până acum învinuita, mama inculpatului. A solicitat personal audierea învinuitei, dar i s-a spus că domnii procurori sunt ocupați cu alte activități și nici până la acest moment învinuita nu a primit citație. Dacă organul de urmărire penală ar fi interesat să soluționeze cu rapiditate această cauză, consideră că la acest moment atât învinuita cât și alți martori care au fost citați și a căror programare pentru reaudiere a solicitat-o, ar fi fost audiați până la acest moment.
De asemenea, instanța vorbește în motivare despre gravitatea ridicată a faptei, fiind vorba de fapte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, despre metodele elaborate folosite - nu aveau cum să nu fie elaborate având în vedere infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, de numărul mare de persoane prejudiciate - dar nu se indică nici măcar o singură persoană prejudiciată. Nu este indicat nici cuantumul prejudiciului, deoarece nu a putut fi stabilit până la acest moment de organele de urmărire penală.
Cert este faptul că nu au fost administrate alte mijloace de probă și nu se dovedește necesitatea menținerii stării de arest preventiv pentru cei trei inculpați pe care îi apără.
Este adevărat că acest tip de infracțiuni proliferează în ultimul timp, dar solicită să se aibă în vedere practica altor instanțe, respectiv faptul că în majoritatea cazurilor în care astfel de dosare ajung în fața instanței de judecată, inculpații sunt trimiși în judecată în stare de libertate tocmai pentru că instanțele țin cont de faptul că aceștia nu au antecedente penale, sunt studenți, au locuri de muncă, au alte preocupări. Or, în cauza de față instanța de fond nu ține cont de toate aceste aspecte. Depune la dosar articole în care sunt prezentate astfel de cazuri, articole pe care le-a luat de pe internet, și precizează că este vorba de dosare cu prejudicii de sute de mii de dolari, cu unități bancare care au fost identificate, transferuri bancare care au fost identificate.
Instanța de fond apreciază că arestarea preventivă nu a atins un nivel "rezonabil", că inculpați ar trebui ținuți în arest încă o perioadă de timp pentru a se desfășura urmărirea penală, care este una complexă.
Consideră că durata arestării preventive trebuie analizată și în raport cu activitățile pe care le efectuează Parchetul. Dacă Parchetul nu desfășoară cu celeritate activitățile specifice acestei faze, având în vedere că este vorba de inculpați arestați în cauză, atunci consideră că instanța nu trebuia să dispună prelungirea măsurii arestării preventive.
Solicită admiterea recursului și în rejudecare, să se admită cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile preventive mai blânde, pe care le-a solicitat la fond.
Apărătorul recurenților inculpaților, av. -, speră că prin soluția pe care instanța de recurs pe care o va adopta, va determina instanța inferioară să renunțe la anumite practici care încalcă textul și spiritul actelor normative care reglementează instituția prelungirii măsurii arestării preventive.
Din punctul său de vedere, instanța se îndreaptă spre o practică greșită, dar în același timp periculoasă.
Din conținutul încheierii criticate se poate observa că instanța de fond greșește prin refuzul de a analiza temeiul prev. de art. 143 Cod procedură penală. Cum se poate lesne observa, atunci când se discută despre individualizarea situației fiecărui inculpat, instanța trage o linie și arată că încadrarea juridică a faptelor, contribuția mai mare sau mai mică a fiecărui inculpat nu se discută acum, ci se discută odată cu soluționarea fondului. Din punctul său de vedere este o greșeală impardonabilă și se încalcă flagrant dispozițiile legale care reglementează prelungirea măsurii arestării preventive.
Nu a solicitat instanței de fond o soluție pe fond, dar a solicitat să observe că unii dintre inculpați au o contribuție incomparabil mai mică decât alții, lucru care ar trebui să influențeze decizia privind măsura arestării preventive. Față de prevederile art. 143 Cod procedură penală, consideră că nu se poate ignora faptul că în referatul de propunere a arestării preventive, în referatul de prelungire a măsurii arestării, se arată că unul dintre inculpații pe care îi apără a săvârșit două infracțiuni, nu patru sau cinci, ca ceilalți, și că a săvârșit acte materiale pe o perioadă de o lună și ceva, astfel că acesta nu poate fi tratat la fel cum sunt tratați inculpații cu privire la care se susține că ar fi săvârșit fapta în perioada 2006-2009.
În susținerea unui al doilea motiv de recurs, arată că la instanța de fond a ridicat niște probleme care țin strict de instituția prelungirii prevăzută de textul art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, potrivit căruia cererea de prelungire trebuie să fie motivată.
Având în vedere practica și literatura de specialitate, consideră că pentru a fi motivată cererea de prelungire, procurorul trebuie să facă dovada faptului că urmărirea penală nu a fost finalizată din motive obiective. Adică, pe de o parte, să arate că timp de 30 de zile a efectuat cu celeritate activități de urmărire penală, că a exploatat la maxim perioada de arest preventiv dispusă anterior și din cauze cu totul obiective nu a reușit să finalizeze urmărirea penală, fiindu-i necesare alte 30 de zile. Or, în realitate, analizând activitățile pe care procurorul le trece în referat că le-a efectuat, sunt acoperite în maxim 3 zile. Se justifică 3 zile prima dată când s-a dispus arestarea, se mai justifică 3 de zile la prima prelungire, acum se mai justifică 3 de zile. Consideră că nu este corect, se încalcă litera și spiritul care reglementează această instituție pentru că se ajunge într-o situație inacceptabilă. Se obține prelungirea pe o anumită perioadă de timp a măsurii arestării preventive pentru ca judecătorul fondului, ulterior, să fie condiționat în adoptarea soluției finale.
Solicită să se observe activitățile menționate în referatul cu propunerea de prelungire a arestării preventive, să se facă o evaluare obiectivă a timpului consumat cu efectuarea acelor activități. În referat se arată că s-au efectuat două percheziții informatice și că s-a mai audiat un martor. O percheziție informatică la un calculator nu durează mai mult de o zi, iar audierea martorului a durat 2 ore, aspect pe care îl cunoaște pentru că a participat la audiere.
Activitățile propuse de procuror pentru a fi efectuate în continuare se regăsesc și în referatul cu solicitarea de prelungire anterioară, ele sunt aceleași, au fost enumerate de apărătorul celorlalți inculpați, motiv pentru care nu le mai reia, și nu au legătură cu inculpații pe care îi apără. În ceea ce îi privește pe inculpații săi, perchezițiile informatice au fost efectuate, aceștia au dat declarați, au recunoscut contribuția lor la săvârșirea faptelor reținute în sarcină.
În ceea ce privește relațiile de bănci, consideră că inculpații puși în libertate nu ar putea influența această activitate.
Reaudierea inculpaților și prezentarea materialului de urmărire penală se poate realiza și cu inculpații în stare de libertate și nu ar fi împiedicată buna desfășurare a acestei activități.
Identificarea tuturor transferurilor bancare este o activitate care necesită obținerea unor relații de la instituții publice, de la unități asupra cărora inculpații, în libertate fiind, nu pot avea influență.
De esența prelungirii este faptul că procurorul trebuie să dovedească împrejurarea că nu a reușit din cauze obiective să finalizeze urmărirea penală.
Deși a ridicat această problemă, deși procurorul a răspuns, instanța de fond nu se pronunță în nici într-un fel asupra acestui aspect.
Se spune clar că nu se discută acum despre încadrare, faptă, modalitate de executare, pericol justifică temeiul de la art. 148 lit. f Cod procedură penală susținerile inculpaților că au o contribuție mai mică se discută la fond și atât.
Nu ține de instituția în aplicarea căreia se discută astăzi chestiunea arătată de instanță. acestei instituții o reprezintă demonstrarea de către procuror a faptului că mai sunt necesare încă 30 de zile pentru definitivarea cercetărilor.
Consideră că din punct de vedere al complexității cauzei se justifică cererea de prelungire.
Referitor la conduita organului judiciar, în speță a organului de urmărire penală, arată că în dosar nu se regăsește nici un argument care să susțină teza că cele două luni - trei luni de zile de arest preventiv nu au depășit termenul rezonabil.
Referitor la conduita inculpaților, arată că aceștia au recunoscut fapta, s-au pus la dispoziția organului judiciar, mediile de stocare au fost percheziționate în ceea ce îi privește pe inculpații pe care îi apără.
Acestea sunt argumente care pledează în favoarea ideii că termenul rezonabil a fost depășit.
În afară de complexitatea cauzei nu există niciun element, instanța nu arată, cel puțin formal, criteriile pe care le-a avut în vedere pentru a ajunge la concluzia că termenul de este rezonabil. Nu se știe când se va ajunge la împlinirea termenului rezonabil, pentru că nu se arată criteriile. Consideră că instanța de control judiciar cunoaște care sunt aceste criterii și că va face o apreciere obiectivă atunci când va analiza termenul rezonabil.
Referitor la situația inculpatului, care este evidentă față de referatele și actele întocmite de procuror, din care rezultă clar că în sarcina inculpatului se reține că a săvârșit fapta timp de o lună și ceva, când s-a aflat în Irlanda și a trimis acasă 2000 de euro. Încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina lui este cea prevăzută de art. 24 și 27 din Legea 365/2002 și art. 7 din Legea 39/2003, iar pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 1 la 12 ani închisoare.
Este o infracțiune de competența DIICOT, prezintă un anumit grad de pericol social, dar solicită să se facă o apreciere obiectivă a acestui grad de pericol social. Din punctul său de vedere infracțiunile reținute în sarcina celor trei inculpați pe care îi apără se situează la un nivel mediu, nu un la un nivel deosebit de ridicat, așa cum este traficul de droguri, traficul de persoane.
Solicită ca în urma acestei analize obiective a gradului de pericol social a faptei să se tragă concluziile necesare față de îndeplinirea existenței temeiului prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pentru că pericolul concret pentru ordinea publică este justificat de procuror și de instanța de fond exclusiv pe baza acestui grad de pericol social.
Solicită admiterea recursurilor declarate de cei trei inculpați pe care îi apără, să se caseze încheierea instanței de fond și, în baza art. 1403alin. 7 cu ref. la art. 1391și art. 145 Cod procedură penală, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, instituind obligațiile prev. de art. 145 alin. 11Cod procedură penală.
Apărătorul recurentului inculpat, av., apreciază încheierea din 27.07.2009 a Tribunalului Galați, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, ca fiind nelegală pentru următoarele considerente:
Motivarea încheierii recurate nu este clară, astfel încât să se înțeleagă de ce se impune prelungirea arestării preventive, atâta timp cât dosarele de urmărire penală conțin câteva mii de pagini, situație față de care apreciază că urmărirea penală este finalizată în procent de 99 %, iar activitățile care au rămas a fi întreprinse de către organele de urmărire penală nu ar mai mult de o săptămână, 10 zile.
Se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un grad de pericol social pentru ordinea publică.
Există o decizie a Curții de Apel București, cunoscută, în care se precizează că pericolul pentru ordinea publică trebuie constatat în concret și dovedit prin probe, neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă faptei.
Se spune că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt infracțiuni de pericol și că pentru aceste considerente nu trebuie identificate necesar părțile vătămate pentru a vedea dacă acestea se constituie sau nu părți civile.
Se pune întrebarea de ce este necesar organelor de urmărire penală identificarea aceste unități bancare pentru a vedea care se constituie părți civile, de ce este necesară identificarea transferurilor monetare care au fost efectuate, atâta timp cât nu este necesar pentru a se observa dacă s-a creat sau nu prejudiciu în sarcina acestor unități bancare.
De asemenea, consideră că trebuie individualizată forma de participare a fiecărui inculpat, în speță, contribuția inculpatului la săvârșirea acestei infracțiuni.
Trebuie reținut că inculpatul nu a luat nicio sumă de bani, nu a falsificat card-uri, nu a luat bani de la persoane sau din bancomate. Inculpatul nu a făcut decât să intre pe anumite motoare pe care le pune la dispoziție programul, aceste motoare sunt oferite în mod gratuit pe internet și de aici s-a ajuns la un acces informatic ilicit.
Este foarte greu de dovedit, și așa cum și instanța de fond precizează, nu este necesar ca la acest moment nu este necesar să se facă dovada participării mai mult sau mai puțin a inculpatului pentru a se constata dacă se impune sau nu prelungirea arestării preventive.
Din conținutul încheierii din 27.07.2009 nu reiese clar că este argumentația pentru care se impune prelungirea măsurii arestării preventive pentru o nouă perioadă de 30 de zile. Cu siguranță după acest termen de 30 de zile nu se vor termina activitățile menționate în referatul de propunere a prelungirii și nici acele reaudieri nu se vor efectua pentru că, având în vedere numărul mare de inculpați, probabil nu vor fi audiați mai mult de doi.
Pentru aceste considerente apreciază că nu se impune prelungirea arestării preventive, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în situația în care se va aprecia că există indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit vreuna din faptele pentru care a fost cercetat, solicită luarea față de acesta a uneia dintre măsurile preventive prev. de art. 136 Cod procedură penală, în speță, obligarea de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că încheierea de ședință din 27.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați este legală și temeinică.
Astfel, în cauză continuă să subziste temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestări preventive, în sensul că din actele de urmărire penală efectuate în cauză până în acest moment rezultă probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În cauză s-au efectuat activități de cercetare complexe, urmărirea penală desfășurându-se fără perioade de inactivitate, dar aceasta nu a putut fi finalizată datorită complexității cauzei. Se poate spune că este o cauză complexă, exemplificând gravitatea ridicată a infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați, metodele folosite, numărul mare al persoanelor implicate, valoarea însemnată a prejudiciului, caracterul organizat și transfrontalier al activității infracționale.
Deci, urmărirea penală nu a fost finalizată din cauza complexității cauzei, nu pentru că nu s-au efectuat activități. În referat sunt menționate toate activitățile efectuate de la ultima prelungire și până în prezent, și sunt destul de numeroase.
Apreciază că prelungirea este necesară pentru că în cauză mai sunt de efectuat activătăți specifice activității de urmărire penală, activități la care s-a făcut referire și în propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive.
Pentru aceste considerente, apreciază că recursurile inculpaților sunt nefondate, că încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Galați este legală și temeinică. Solicită respingerea recursurilor, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Cu privire la apărările inculpaților, în sensul că nu s-a individualizat contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunilor, arată că s-a stabilit pentru fiecare inculpat care este încadrarea juridică, în ce constau faptele reținute în sarcina fiecăruia.
Nu este justificată apărarea inculpaților, pentru că prin contribuția fiecăruia s-a ajuns la această situație. Inculpații au comis faptele ajutându-se unul pe altul, deci este un grup infracțional. Infracțiunile reținute în sarcina fiecăruia, chiar dacă activitatea infracțională s-a desfășurat pe o perioadă scurtă de timp, infracțiunile sunt foarte grave și consecințele lor sunt foarte grave.
Pe de altă parte, apreciază că stabilirea exactă a întinderii activității infracționale și a contribuției fiecăruia ține de fondul cauzei.
S-a susținut în apărare că activitățile din acest referat se regăsesc și în referatul anterior. Consideră că acest lucru este normal, câtă vreme nu s-a finalizat urmărirea penală, câtă vreme mai sunt de desfășurat activități. În ultimul referat sunt și activități noi care au fost impuse de activitățile care au fost efectuate de la ultima prelungire.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu susținerile apărătorului său și își menține punctul de vedere exprimat anterior. Susține că nu se poate aprecia că faptele pe care le-au comis sunt deosebit de grave în condițiile în care nu au vătămat pe nimeni, nu s-a găsit nicio parte prejudiciată. Faptele pe care le-au comis nu pot fi comparate cu fapte de omor sau de tâlhărie. Nu poate fi considerat pericol pentru societate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile puse de apărătorul său.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile puse de apărătorul său.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului său. Solicită să fie cercetat în stare de libertate, considerând că nu are cum să influențeze ancheta și că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Din examinarea actelor și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 27.07.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.4223//121/2009, s-a dispus, în baza art.155 Cod procedură penală raportat la art.159 Cod procedură penală, prelungirea stării de arest a inculpaților, și pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 2.08.2009 și până la data de 31.08.2009 inclusiv.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și, susținând fiecare prin apărător, motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri.
S-a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și cercetarea fiecărui inculpat în stare de libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea ori prin revocarea măsurii preventive.
Analizând încheierea atacată, conform dispozițiilor art.3856alin.3 Cod procedură penală raportat la art.1403Cod procedură penală,Curtea va respinge ca nefondate recursurile pentru următoarele considerente:
Potrivit art.136 alin.1 lit.d și alin.8 cpp, arestarea preventivă se poate lua față de învinuit sau inculpat, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, ținându-se cont de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Potrivit dispozițiilor art.155 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În fine, potrivit art.139 alin.2 teza a II a cpp, atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii sau arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că măsura arestării preventive, ca de altfel și celelalte măsuri preventive sunt subordonate unui scop bine definit și anume pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea făptuitorului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, măsuri care pot fi revocate dacă temeiurile pentru care au fost luate nu mai subzistă ori înlocuite dacă aceste temeiuri s-au schimbat.
În cazul măsurii arestării preventive, prelungirea, înlocuirea ori revocarea acesteia se examinează și în raport cu art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, termenul rezonabil fiind apreciat în funcție de circumstanțele cauzei avându-se în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii (cauza Allenet de Ribemont Franței - hotărârea din 10 02.1995).
În contextul concret al prezentei cauze, Curtea constată că existența indiciilor din care rezultă bănuiala plauzibilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, a fost analizată la luarea efectivă și a prelungirii ulterioare a măsurii preventive, temeiurile avute in vedere subzistând și în prezent, neimpunându-se deci revocarea ori înlocuirea acestei măsuri pe considerentul că lăsarea în libertate inculpații nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, ori că, raportat la probatoriile administrate până la acest moment, s-ar impune aplicarea dispozițiilor art.139 sau ale art. 1403alin. 7 Cod procedură penală, atât timp cât existența unor motive verosimile cu privire la săvârșirea faptelor nu a fost pusă la îndoială până în prezent, iar susținerile apărării privind tergiversarea urmăririi penale nu s-au confirmat, cauza fiind complexă atât în fapt cât și în drept.
sintagma "motive verosimile", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (cauza Fox, și Hartley contra Marii Britanii- hotărârea din 30.08.1990) că acestea se bazează pe fapte care trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că persoana față de care s-a luat măsura este posibil să fi comis respectiva infracțiune.
Cum posibilitatea ca inculpații să fi săvârșit faptele penale în discuție nu a fost exclusă, nici măcar pusă la îndoială, rămâne de analizat dacă acestea (chiar dacă nu sunt comise prin violență), sau persoana făptuitorilor, prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Prin definiție, conform jurisprudenței în materie, pericolul concret pentru ordinea publică este înțeles ca o "reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare".
Datele care caracterizează persoana inculpaților (tineri, necunoscuți cu antecedente penale, manifestând o conduită procesuală relativ sinceră) ar putea conduce la concluzia că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și că deci ar putea fi cercetați în stare de libertate.
Dar datele care caracterizează faptele reținute în sarcina fiecăruia, astfel cum au fost expuse de prima instanță, pun în evidență aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpaților creează o stare de pericol, de insecuritate pentru cetățeni, ordinea publică fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane, în lipsa unor reacții ferme față de cei bănuiți ca autori, complici ori instigatori ai unor astfel de fapte, pericolul regăsindu-se în însăși natura și gravitatea faptelor sancționate de legiuitor cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, cu atât mai mult cu cât asemenea fapte au căpătat o recrudescența fără precedent, mai ales în rândul tinerilor care înțeleg să-și folosească în mod distructiv inteligența, din teribilism sau din dorința de a obține surse de venit pe căi obscure, fără muncă.
În acest context, Curtea constată că prelungirea măsurii arestării preventive dispusă de Tribunal este pe deplin justificată, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. Cod procedură penală în referire la art.143 Cod procedură penală și art.136 Cod procedură penală, în sensul că privarea de libertate se impunea pentru buna desfășurare a procesului, inculpații au fost ascultați în prezența apărătorilor lor, există probe temeinice de natură a crea presupunerea că inculpații ar fi comis faptele penale reținute în sarcina lor, fapte care sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, nefiind nicicum îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 cpp privind revocarea sau înlocuirea măsurii preventive.
De asemenea, analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 paragr.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată în jurisprudența CEDO, Curtea apreciază că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea în bune condiții a procesului (cauza Tomasi împotriva Franței), astfel că, administrarea unor probe noi și efectuarea altor activități (astfel cum au fost arătate de procuror) în vederea finalizării urmăririi penale, impun privarea de libertate în continuare a inculpaților.
Se constată, așadar, că în mod corect Tribunalul a prelungit măsura arestării preventive raportându-se atât la datele care circumstanțiază infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, cât și la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea lor în libertate.
Faptul că, din motive obiective procurorul nu a fost în măsură să finalizeze urmărirea penală, nu constituie o cauză care să conducă la cercetarea în libertate a inculpaților având în vedere că prelungirea duratei stării de arest preventiv s-a solicitat în scopul asigurării unei bune desfășurări a procesului penal și nu în scopul restrictiv al efectuării unor anume acte de urmărire, eventuala pasivitate a procurorului fiind sancționată cu încetarea de drept a măsurii preventive, conform dispozițiilor art.140 alin.1 lit.b cpp.
Pentru toate aceste considerente recursurile de față vor fi respinse ca nefondate conform dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală raportat la art.1403Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
RESPINGE, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații ( fiul lui si, născut la data de 05.12.1984 în G, județul G, CNP:-, domiciliat in G,-, -. 15, județul G, în prezent reținut în Arestul J G), ( fiul lui si, născut la data de 23.05.1987 în C, județul C, CNP:-, domiciliat in,-, -.20, județul C, în prezent reținut în Arestul J G), ( fiul lui și, născut la data de 11.08.1985 în C, județul C, CNP:-, domiciliat în, str. -, -. 24, județul C, în prezent reținut în Arestul J G), (fiul lui și, născut la data de 30.03.1987 în B, județul B, CNP:-, domiciliat în B,-,. 7,. 26, județul B, în prezent reținut în Arestul J G), ( fiul lui si, născut la data de 08.09.1986 în G, județul G, CNP:-, domiciliat in G, str. - nr. 39, -.2, județul G, în prezent reținut în Arestul J G), (fiul lui și, născut la data de 29.03.1987 în G, CNP: -, domiciliat în G, str. C-tin, nr. 6, -ufăr 3,. 37, în prezent reținut în Arestul G) și (fiul lui G și -, născut la data de 01.06.1984 în G, județul G, CNP:-, domiciliat in G,. Dunărea nr. 48, -. 35, județul G, în prezent reținut în Arestul J G) împotriva încheierii de ședință din data de 27.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare inculpat-recurent la plata către stat a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ptr JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflat în
cf. art. 312 al. 2.
C.P.P.PREȘEDINTE,
Grefier,
Red. -/31.07.2009
Tehnored.//2 ex./03.08.2009
Fond: Fl.
Președinte:Mița MârzaJudecători:Mița Mârza, Petruș Dumitru, Maria Tacea
