Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 20 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă e

secției penale

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier: - -

Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: Cleopatra

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursurilor penale declarate de inculpații, în prezent deținut în Arestul G, în prezent deținut în Arestul G, în prezent deținut în Arestul G, în prezent deținut în Arestul G, în prezent deținut în Arestul G, și, în prezent deținut în Arestul G, împotriva Încheierii de ședință din data de 17 2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat G, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.70/20.11.2009 emisă de Baroul Galați - Cabinet de avocat " G", recurentul-inculpat -, în stare de deținere, personal și asistat de avocat G, apărător ales în baza aceleiași împuterniciri, recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale din 20.11.2009 emisă de Baroul Galați - Cabinet individual de avocatură " ", recurentul-inculpat -, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, în substituirea avocatului ales avocat -, în baza delegației de substituire emise de Baroul Galați - Cabinet de avocat " -", și de avocat, apărător ales în baza imputernicirii avocațiale nr.203 emisă de Baroul Galați - Cabinet individual de avocatură " ", recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de apărători aleși, avocat și avocat, recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de apărători aleși, avocat și avocat. Au mai răspuns: intimatul-inculpat, în stare de deținere, personal, intimatul-inculpat -, în stare de deținere, personal, și intimatul-inculpat A-, în stare de deținere, personal, precum și apărătorul ales al acestora, avocat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în, după care;

Avocat R depune la dosar cerere de amânare a judecării cauzei formulată de avocat .

Curtea ii întreabă pe inculpații, A, care au fost prezenți la pronunțarea incheierii de ședință din 17.11.2009 a tribunalului Galați, prin care le-a fost prelungită măsura arestării preventive dacă au formulat recurs împotriva acesteia.

Întrebați fiind,inculpații, A, personal, având cuvântul, pe rând, precizează că nu au declarat recurs in prezenta cauză.

Curtea, față de precizările acestor inculpați, constată că nu se impune ca dl. avocat să fie prezent.

Întrebați fiind, inculpații, -, -, și, personal, arată că nu doresc să dea declarații in prezenta cauză menținând declarațiile date anterior.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constată recursul in sare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, arată că acesta s-a opus propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive întrucât argumentele sale invocate in fața instanței de fond au fost ignorate.

Învederează că, in ceea ce il privește, soluția instanței de fond este nemotivată deoarece referirile pe care le face judecătorul și prin prisma cărora a admis cererea Parchetului și a dispus prelungirea arestării preventive nu fac trimitere nominal, expres, particular și la situația inculpatului.

In cauză, deși este vorba despre un grup infracțional organizat, fiecare inculpat are o situație particulară iar Tribunalul Galația analizat, in mod greșit, situația inculpaților la comun, spre deosebire de momentul arestării preventive, când instanța a motivat pentru fiecare inculpat in mod particular.

Apreciază ca fiind imposibil ca toți inculpații din acest dosar să aibă o situație atât de comună încât să nu mai fie nevoie ca judecătorul să facă referire expresă cu privire la cazul fiecărui inculpat.

este dată de situația de fapt reținută in sarcina inculpatului, de încadrarea juridică a acestei fapte, de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, de momentul arestării preventivă a fiecărui inculpat, de probele care îl privesc, de antecedentele penale ale inculpatului.

Inculpatul este arestat preventiv din 26 iunie 2009, de o perioadă destul de mare de timp, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă.

In ceea ce il privește pe acest inculpat, ultimele 30 zile ce fuseseră anterior acordate pentru prelungirea arestării preventive nu au fost utilizate justificat.

Martorii care au fost audiați in acest interval:, nu au legătură cu inculpatul ci cu inculpații -, -, care este liberă, și.

Motivarea instanței privind componența grupului organizat nu are legătură cu inculpatul deoarece acesta nu este nici frate, nici fi, nici rudă și nici vreo cunoștință cu ceilalți membri ai presupusului grup infracțional; inculpatul nu domiciliază nici in G, nici in B, nici in zona limitrofă frontierei, nu are preocupări legate de activitatea de trecere de bunuri peste frontieră și nu s-au identificat persoane care in această cauză să aibă legătură cu propria lui activitate.

Instanța de fond menționează gravitatea deosebită a faptelor inculpaților fără să constate că unii dintre aceștia sunt cercetați ca autori iar alții ca presupuse persoane care au aderat și au fost complice la contrabandă.

In ceea ce privește natura și importanța valorilor sociale, instanța de fond nu face referire la situația inculpatului și la limitele de pedeapsă pentru care acesta este cercetat.

Instanța de fond a invocat împrejurările și modalitățile concrete de comitere a faptei fără să facă trimitere la modalitățile de comitere a faptei de către inculpatul, care a fost depistat in trafic transportând cantități de țigări timbrate.

Instanța de fond nu a făcut dovada că intre numărul mare de persoane implicate și inculpatul există vreo legătură.; nu a personalizat prejudiciul reținut concret in sarcina inculpatului.

Instanța de fond a ignorat faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, precum și faptul că acest inculpat se află la primul impact cu legea penală.

Situația de fapt in cauză nu s-a schimbat pentru că nu s-a întocmit rechizitoriul.

Învederează că hotărârea instanței de fond este nemotivată in fapt și se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să argumenteze pentru fiecare dintre inculpați in parte necesitatea prelungirii arestării preventive, astfel încât să se poată verifica rațiunea, motivele dispunerii acestei soluții.

Invocă criteriul de echitate in raport cu ceilalți inculpați cercetați n stare de libertate, deși au fost depistați ca autori ai faptei de contrabandă.

Solicită, in subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii și, in rejudecare, ca și in ceea ce privește pe inculpatul să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, după executarea unei perioade de 155 zile arest preventiv, cu consecința punerii in libertate de îndată a inculpatului.

Avocat, având cuvântul pentru inculpații -, și, in recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 17.11.2009 a tribunalului Galați, precizează că acești inculpați au o situație diferită. Astfel, deși ceilalți membri ai grupului au fost arestați la 26.06.2009 pentru infracțiunea de contrabandă in calitate de complice la infracțiunea de contrabandă, insă, ulterior, la 7.08.2009 au fost arestați și inculpații ca și autori la această infracțiune.

La data de 7.08.2009, instanța învestită cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, a considerat că sunt incidente dispozițiile art.148, 146 Cod procedură penală, pe baza declarațiilor a două persoane.

În referatul Parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive se menționează că în strânsă legătură cu inculpații și - au acționat și inculpații -, și .

Susține că nu se explică care este legătura dintre acești inculpați, dintre acest "grup" arestat ulterior și restul grupului.

Învederează că se mai reține un "fapt imposibil" deoarece după ce inculpații au introdus în țară țigări în valoare de 20.000 euro, pe care le-au distribuit ulterior celorlalți membri ai grupului, care la rândul lor au vândut și au obținut venituri, în total, de 200.000 euro.

Arată că pe parcursul a 9 rânduri din referatul de prelungire a măsurii arestării preventive se prezintă succint că -, și au constituit împreună un grup infracțional organizat în scopul obținerii de foloase materiale.

De atunci, practic, nu s-au întărit aceste presupuneri, bănuieli rezonabile. Dacă în activitatea procurorului din momentul arestării până în prezent nu s-a venit cu nici un element nou, toți martorii audiați și toate probele administrate în ceea ce ii privește pe inculpații nu susțin vinovăția acestora nici în mod direct și nici indirect.

Se referă la activitatea efectuată în ultimele 30 de zile de procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv au fost audiați martorii, -, în referire cu activitatea infracțională a inculpaților.

Însă, în mod contrar, în declarațiile acestor martori nu se face trimitere la acești inculpați.

Învederează că activitățile menționate în propunerea de prelungire a arestării preventive, respectiv prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de 3 învinuiți și s-a dispus aplicarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților, și și au fost identificate persoanele utilizatoare a posturilor telefonice cu ajutorul cărora au apelat sau au fost apelați de către inculpatul - nu justifică cele 30 zile de prelungire obținute de parchet.

De asemenea, nici activitățile invocate în propunerea prezentă de prelungire a măsurii arestării preventive nu justifică cele 30 zile solicitate.

Învederează că nu este îndeplinită și cea de-a doua condiție a temeiului prevăzut de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.

că durata arestării a depășit acel termen rezonabil, referitoare la criteriile privind: complexitatea cauzei, atitudinea procesuală a inculpaților și conduita sau atitudinea procesuală a organului de urmărire penală.

Această cauză este una complexă insă numai în ceea ce privește numărul inculpaților.

În ceea ce privește atitudinea procesuală a inculpaților, aceștia nu au produs nicio în desfășurarea urmăririi penale.

Iar în ceea ce privește conduita organului de urmărire penală, nu se justifică măsurile propuse.

Consideră că, în temeiul art.155 alin.1 Cod procedură penală, la acest moment cererea de prelungire nu este motivată.

Solicită să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive, în temeiul art.145 Cod procedură penală, cu măsura restrictivă de a nu părăsi localitatea. Consideră că la acest termen, obligațiile prevăzute la art.145 alin.11sunt suficiente pentru garantarea și respectarea tuturor condițiilor pentru buna desfășurare a procesului penal.

Avocat G, pentru inculpații și -, arată că la data de 26.06.2009, Tribunalul Galația dispus în dosarul nr- arestarea lor preventivă în temeiul art.148 lit.f Cod procedură penală, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor este mai mare de 4 ani închisoare și existau probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Susține că recursurile inculpaților sunt întemeiate. Având în vedere că instanța a motivat la modul general necesitatea menținerii arestării preventive fără însă a se face dovada că propunerea Parchetului este bine motivată.

Atât timp cât inculpații au fost prinși pe teritoriul României cu o marfă, si se consideră că au săvârșit o contrabandă cu caracter transnațional însă nu s-a făcut dovada provenienței efective a mărfurilor.

Caracterul transnațional este dat doar de faptul că inculpații și - au dublă cetățenie: moldovenească și română.

Noțiunea de "constituire de grup de trecere ilegală peste frontieră" trebuie probată cu dovezi certe.

Actul de contrabandă spune "trecerea peste frontieră a mărfii".

Reiterează că fapta celor doi inculpați nu cade sub incidența efectivă a celor stipulate în materialul de urmărire penală. Nu s-a demonstrat până în prezent activitățile reținute în sarcina inculpaților și pentru care se solicită prelungirea arestării preventive.

Legea permite trecerea prin punctele de frontieră a câte unu - două cartoane de țigări. La un simplu calcul, pe zi pot fi trecute sute de cartoane de țigări.

Parchetul trebuie să facă dovada că inculpații le-au adus pe toate și le-au predat inculpatului.

Ultimul referat prin care Parchetul cere instanței menținerea arestării preventive este foarte simplu, general.

Susține că nu pot constitui pericol pentru ordinea publică două persoane care sunt căsătorite, au câte 2 copii.

Pentru aceste motive, solicită să fie admis recursul declarat și să se dispună luarea față de inculpați a măsurii de a nu părăsi localitatea sau țara, chiar dacă inculpații au dublă cetățenie, cercetările penale putându-se efectua cu inculpații în stare de libertate.

Avocat, având cuvântul pentru inculpații -, și, solicită admiterea recursurilor formulate de aceștia si să se inlocuiască măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Consideră că la acest moment se poate lua această măsură având în vedere că toate actele materiale efectuate în decursul celor 6 luni nu vizează în nici un fel pe inculpații. Nici un martor audiat nu ii privește pe acești inculpați.

Singurele acte materiale sunt niște procese-verbale care s-au încheiat cu ocazia punerii sechestrului. Insă, din adeverințele emise de Primăria rezultă că inculpații nu figurează cu bunuri mobile.

Însă, pentru a se justifica că s-au efectuat activități în ceea ce ii privește pe inculpați, s-a instituit măsura sechestrului asigurator.

Inculpații -, și nu sunt acuzați de săvârșirea de infracțiuni cu violență și nu pot fi suspectați de faptul că, lăsați în libertate, ar putea săvârși astfel de infracțiuni.

Inculpații-recurenți sunt infractori primari, sunt căsătoriți, au copii minori iar lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Arată că familia inculpaților i-a precizat că s-a pus sechestru pe bunurile unui alt - din comuna.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că încheierea de ședință din 17.11.2009 a tribunalului Galați este temeinică și legală, este motivată.

Recursurile inculpaților trebuie să vizeze dacă prelungirea a fost justificată iar încheierea este motivată corespunzător.

Solicită să se constate că din 26 iunie 2009 de când inculpații sunt arestați, în toată această perioadă această cauză a fost analizată pe considerentele prelungirii și ale recursurilor aferente de către instanțele de fond și recurs, care în motivările date au punctat aspecte importante care sunt relevante pentru cauză și se referă la justificarea măsurii arestării preventive.

Consideră aceste motivări a fi viabile și în prezent pentru că pentru prelungirea solicitată în prezent de Parchet un aspect este foarte important care justifică această măsură.

În ceea ce privește solicitarea inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive, Codul d e procedură penală permite această înlocuire în momentul în care în faza de urmărire penală, în perioada cât inculpații au fost arestați, ar fi intervenit o împrejurare favorabilă inculpaților.

Solicită să se constate că nu a apărut o astfel de împrejurarea care, măcar teoretic să ofere instanței posibilitatea de a revoca măsura arestării preventive sau de a dispune înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În toată perioada arestului preventiv, chiar din 26.06.2009, activitatea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a continuat iar probatoriul a fost completat și vine să susține activitatea infracțională a inculpaților.

Pentru toate aceste aspecte, solicită respingerea recursului declarat de inculpați și respingerea cererilor formulate de apărare, care se referă la înlocuirea măsurii arestării preventive cu alte măsuri preventive mai ușoare, precum măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Curtea, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, acordă ultimul cuvânt recurenților-inculpați.

Recurentul-inculpat -, personal, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorii săi și dorește să fie cercetat în stare de libertate.

Deși este acuzat de săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări, nu s-au găsit asupra sa țigări.

Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorii săi.

Recurentul-inculpat, personal, este de acord cu concluziile formulate de apărătorii săi și arată că nu s-au găsit asupra sa țigări. Nu poate fi acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat doar pentru faptul că este impreună cu frații săi.

Recurentul-inculpat -, personal, este de acord cu concluziile apărătorului său.

Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorii săi și dorește să fie cercetat în stare de libertate.

Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorii săi și dorește să fie cercetat în stare de libertate.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Din examinarea actelor și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a dispus în baza art.155 Cod procedură penală raportat la art.159 Cod procedură penală prelungirea stării de arest a inculpaților, A, -, -, și pentru 30 de zile, cu începere de la data de 22.11.2009 și până la data de 21.12.2009.

Totodată s-au respins cererile formulate de inculpați privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsura preventivă neprivativă de libertate.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și rămasă definitivă prin respingerea recursului inculpaților. s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile, respectiv până la 24.07.2009, a inculpaților, -, A și, măsură ce a fost prelungită ulterior în mod succesiv de instanța de judecată.

S-a reținut în fapt că exista bănuiala legitima ca:

1. inculpatul ar fi savirsit infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 Cod penal în referire la art. 270 al.1 și 2 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, constând în aceea că începând cu luna 2008 constituit împreună cu alte persoane un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat și înlesnit, inclusiv prin promisiunea repetată a primirii și prin primirea efectivă a țigărilor în România la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, prin trecere peste frontiera de stat, a unor cantități de țigări cu o valoare în vamă de 105.221,5 euro.

2. inculpatul zis "" ar fi săvârșit infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 Cod penal în referire la art. 270 al.1 și 2 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, constând în aceea că începând cu luna 2008 constituit împreună cu alte persoane un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat și înlesnit, inclusiv prin promisiunea repetată a primirii și prin primirea efectivă a țigărilor în România la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, prin trecere peste frontiera de stat, a unor cantități de țigări cu o valoare în vamă de 41.444,5 euro.

3. inculpatul - zis "" ar fi savirsit infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 Cod penal în referire la art. 270 al.1 și 2 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, constând în aceea că începând cu luna 2008 constituit împreună cu alte persoane un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat și înlesnit, inclusiv prin promisiunea repetată a primirii și prin primirea efectivă a țigărilor în România la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, prin trecere peste frontiera de stat, a unor cantități de țigări cu o valoare în vamă de 41.444,5 euro.

4. inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 Cod penal în referire la art. 270 al.1 și 2 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, constând în aceea că începând cu luna 2008 constituit împreună cu alte persoane un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat și înlesnit, inclusiv prin promisiunea repetată a primirii și prin primirea efectivă a țigărilor în România la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, prin trecere peste frontiera de stat, a unor cantități de țigări cu o valoare în vamă de 105.221,5 euro

5. inculpatul A s-a reținut ar fi savirsit infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și de art. 26 Cod penal în referire la art. 270 al.1 și 2 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, constând în aceea că începând cu luna 2008 constituit împreună cu alte persoane un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat și înlesnit, inclusiv prin promisiunea repetată a primirii și prin primirea efectivă a țigărilor în România la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, prin trecere peste frontiera de stat, a unor cantități de țigări cu o valoare în vamă de 105.221,5 euro.

6. inculpatul ar fi savirsit infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 Cod penal în referire la art. 270 al.1 și 2 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, constând în aceea că începând cu luna aprilie 2009 aderat la un grup infracțional organizat constituit de alte persoane în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat și înlesnit, prin promisiunea repetată a primirii și prin primirea efectivă a țigărilor în România, la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, prin trecere peste frontiera de stat, a unor cantități de țigări cu o valoare în vamă de peste 74.414,50 euro.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului infracțional prin sustragerea de la vămuire a țigărilor se ridică la suma de 1.719.818,17 lei.

În sarcina inculpaților -, și s-a reținut că în cursul anului 2009 au constituit împreună un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în cadrul grupului, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, au introdus in mod repetat în mod ilegal pe teritoriul României din Republica M ori Ucraina, prin trecere peste frontiera de stat (râul și/sau fluviul Dunărea), cantități de țigări cu o valoare în vamă de peste 20.125 euro, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de peste 301.126 lei.

Prin referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT - Serviciul Teritorial Galațis -a solicitat prelungirea măsurii preventive luată față de inculpați motivat de faptul că temeiurile avute în vedere la momentul adoptării măsurii preventive nu au dispărut și nici nu s-au modificat și se impune finalizarea cercetării penale prin efectuarea următoarelor activități:

- identificarea si audierea in calitate de martor a tuturor persoanelor care au cunoștința despre comiterea faptelor,

- reanalizarea încadrării juridice

- reaudierea inculpaților si prezentarea materialului de urmărire fata de aceștia

- întocmirea rechizitoriului, verificarea acestuia de către procurorul ierarhic superior si sesizarea in termen legal a instanței de judecata.

Potrivit art.155 alin 1 Cod procedura penala, arestarea inculpatului dispusa de instanță poate fi prelungita, in cursul urmăririi penale, motivat, daca temeiurile care au determinat arestarea inițială impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate.

Instanța de fond a apreciat ca din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art. 68 ind.1 Cod procedură penală de natură a crea presupunerea rezonabilă că cei nouă inculpați au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală.

De asemenea, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ si condițiile impuse de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pentru faptele presupus a fi comise de către inculpați, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și, având în vedere gravitatea deosebită a acestora, natura și importanța valorilor sociale lezate, împrejurările și modalitatea concretă de comitere, numărul mare de persoane implicate, valoarea deosebit de mare a prejudiciului, atitudinea procesuală a inculpaților, faptul că inculpatul A nu se află la primul impact cu legea penală, Tribunalul a apreciat, funcție de actele de urmărire penală efectuate, că sunt probe din care rezultă că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Din evaluarea temeiurilor care au stat la baza măsurii preventive a arestării inculpaților, instanța a constatat că nu au intervenit modificări favorabile inculpaților.

Astfel, situația de fapt avuta inițial în vedere nu s-a schimbat, iar pericolul concret pentru ordinea publică este actual, nu a dispărut si nici nu s-a diminuat, având in vedere si perioada relativ scurta de timp de la arestare.

Relevanta sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică pe care il reprezintă lăsarea in libertate a inculpaților este si declarația data de către A, in sensul, ca atât el cit si cei ceilalți doi inculpați trăiesc din comercializarea țigărilor.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art.5 paragraf 3 din, Tribunalul a constatat că nu a fost depășit termenul rezonabil prevăzut de respectivele dispoziții legale, durata acestuia apreciindu-se în fiecare caz în parte în raport cu complexitatea cauzei, dificultatea desfășurării anchetei, conduita procesuală a persoanei deținute, natura infracțiunii și cuantumul pedepsei prevăzute pentru aceasta.

Instanța de fond a apreciat că cererea de prelungire a duratei arestării preventive este justificata si de necesitatea obținerii de numeroase probe din mai multe surse (in raport de atitudinea procesuala a inculpaților arestați), de finalizarea reaudierii inculpaților si prezentarea materialului de urmărire fata de aceștia precum si de întocmirea rechizitoriului, verificarea acestuia de către procurorul ierarhic superior si sesizarea in termen legal a instanței de judecata.

S-a apreciat, că la acest moment procesual nu pot fi analizate considerentele legate de contribuția inculpaților raportat la conținutul infracțiunilor pentru care sunt cercetați, relevanta fiind existenta indiciilor în sensul disp. art 143 Cod procedură penală.

Privitor la situația stării de sănătate si necesitatea unei intervenții chirurgicale invocate de către inculpatul, Tribunalul a constatat ca aceasta îsi poate găsi rezolvarea printr-o cerere adresata administrației locului de deținere in baza art. 139 ind. 1 Cod procedura penală.

În consecință, s-a reținut că temeiurile legale procedurale prev. de disp. art 143 și art 148 litera f Cod procedură penală fiind neschimbate cererile inculpaților vizând înlocuirea stării de arest preventiv cu o alta măsura preventiva neprivativa de libertate, apar ca fiind nefondate in raport de dispozițiile art. 139 Cod procedura penală.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, A, -, -, și, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate, invocând motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.

S-a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Analizând încheierea atacată, conform dispozițiilor art.3856Cod procedură penală raportat la art.1403Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate recursurile pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.155 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Existența indiciilor din care rezultă bănuiala plauzibilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, a fost analizată în concret la luarea efectivă a măsurii preventive, temeiurile avute in vedere subzistând și în prezent, neimpunându-se deci înlocuirea acestei măsuri pe considerentul că lăsarea în libertate inculpații nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, ori că, raportat la probatoriile administrate până la acest moment și la durata privării de libertate, s-ar impune aplicarea dispozițiilor art.139 Cod procedură penală, atât timp cât existența unor motive verosimile cu privire la săvârșirea faptelor nu a fost pusă la îndoială până în prezent.

În speța de față inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă în formă continuată prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 și de art.26 cp în referire la art.270 alin.1 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 cp (, A, -, și ) și constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă în formă continuată prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 și de art.270 alin.1 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 cp (, -, ), infracțiuni grave pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani ( de la 5 la 20 ani închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat și de la 5 la 15 ani închisoare și interzicerea unor drepturi pentru contrabandă, respectiv complicitate la contrabandă).

S-a reținut în esență că inculpații au inițiat un grup infracțional organizat specializat în introducerea în țară a unor cantități de țigarete, prin trecerea acestora în mod fraudulos peste frontiera de stat a României de către inculpații, -, că inculpații, - și (ultimii fiind originari din Republica M) au finanțat și coordonat activitățile desfășurate de membrii rețelei, tot ei împărțind profitul obținut între membrii grupului, de valorificarea țigărilor ocupându-se în special A și, dar și ceilalți inculpați, generându-se astfel un însemnat prejudiciu la bugetul consolidat al statului, respectiv 1.719.818,17 lei.

Deși inculpații au susținut prin apărătorii lor că nu se cunosc între ei și că deci nu ar face parte din grupul infracțional, aceste susțineri sunt contrazise chiar de propriile declarații ( a se vedea declarația inculpatului de la fila 212 vol.II dos urm. pen. în care recunoaște că îl cunoaște pe - și pe numitul ), de concluziile expertizei dactiloscopice care concluzionează că urmele papilare ridicate la data de 26.05.2009 de pe autovehiculul condus de ( 78. ) și de pe sacii cu țigări din interiorul mașinii aparțin între altele lui - și.

Cu actul de vânzare cumpărare din 25.02.2009 cu privire la autovehiculul înmatriculat sub nr. GL.07. încheiat între concubina lui - și concubina lui A, (autovehicul abandonat în noaptea de 20.03.2009 de A ) s-a făcut dovada că între frații și familia ( tatăl și fiii) există o legătură, planșele foto - filele 194- 202 din vol.VI dos.urm. pen. relevând fără dubiu că frații aveau legături și cu frații, aceștia fiind împreună la aceeași masă la restaurantul din

Cum posibilitatea ca inculpații să fi săvârșit faptele penale în discuție nu a fost exclusă, nici măcar pusă la îndoială, rămâne de analizat dacă acestea sau persoana făptuitorilor, prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Prin definiție, conform jurisprudenței în materie, pericolul concret pentru ordinea publică este înțeles ca o "reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare".

Datele care caracterizează persoana inculpaților (majoritatea tineri, necunoscuți cu antecedente penale, manifestând o conduită procesuală relativ sinceră) ar putea conduce la concluzia că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și că deci ar putea fi cercetați în stare de libertate.

Dar datele care caracterizează faptele reținute în sarcina fiecăruia, astfel cum au fost expuse de prima instanță (nemaifiind necesară reiterarea lor), pun în evidență aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpaților creează o stare de pericol, de insecuritate pentru cetățeni, ordinea publică fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane, în lipsa unor reacții ferme față de cei bănuiți ca autori, complici ori instigatori ai unor astfel de fapte, pericolul regăsindu-se în însăși natura și gravitatea faptelor sancționate de legiuitor cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, cu atât mai mult cu cât asemenea fapte au căpătat o recrudescența fără precedent, din dorința obținerii unor surse de venit pe căi obscure, fără muncă.

În acest context, Curtea constată că prelungirea măsurii arestării preventive dispusă de Tribunal este pe deplin justificată, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală în referire la art.143 Cod procedură penală și art.136 Cod procedură penală, în sensul că privarea de libertate se impunea pentru buna desfășurare a procesului, inculpații au fost ascultați în prezența apărătorilor lor, există probe temeinice de natură a crea presupunerea că inculpații ar fi comis faptele penale reținute în sarcina lor, fapte care sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, nefiind nicicum îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 cpp privind revocarea sau înlocuirea măsurii preventive.

Se constată, așadar, că în mod corect Tribunalul a prelungit măsura arestării preventive raportându-se atât la datele care circumstanțiază infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, cât și la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea lor în libertate.

Faptul că inculpații sunt bănuiți că au săvârșit infracțiunile pentru care sunt arestați nu îi privează însă de dreptul inițial de a fi prezumați nevinovați până la momentul dovedirii vinovăției, în condițiile legii.

Curtea, analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 paragr.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată în jurisprudența Curții de la Strasbourg, apreciază că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea în bune condiții a procesului (cauza Tomasi împotriva Franței), astfel că, administrarea unor probe noi și efectuarea altor activități (respectiv: identificarea și audierea ca martori a tuturor persoanelor ce au cunoștință despre împrejurările comiterii faptelor ce fac obiectul cauzei; reanalizarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților în raport de ansamblul materialului probator administrat până în prezent în cauză, urmată de reaudierea acestora; prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea actului de inculpare, verificarea acestuia de procurorul ierarhic superior și sesizarea în termenul legal a instanței de judecată în vederea judecării cauzei) în vederea finalizării urmăririi penale, impun privarea de libertate în continuare a inculpaților.

Cum judecătorul fondului a analizat doar existența probelor și indiciilor care au condus la presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele penale reținute în sarcina lor precum și la concluzia că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate (fără să fie în măsură să antameze fondul cauzei), se constată că încheierea atacată răspunde exigențelor impuse de legiuitor pentru soluționarea cererilor de prelungire a măsurii arestării preventive, aceasta fiind temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente recursurile de față vor fi respinse ca nefondate conform dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală raportat la art.1403Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

RESPINGE, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații (CNP -, fiul lui și, născut la data de 15.11.1978, in Republica M, loc., domiciliat în mun. G,-, -. 152), (CNP -, fiul lui și, născut la data de 09.06.1980, in Republica M, loc., domiciliat în mun. G,-, -l,. 6), (CNP -, fiul lui și, născut la data de 18.05.1971, în mun. P, jud. P, domiciliat în mun. P,-,. 8A,. 32, jud. P), (CNP - -, fiul lui și, născut la 20.02.1987 în mun. G, domiciliat în comuna, sat, județul T), (CNP - -, fiul lui și, născut la 6.10.1981 în mun. G, domiciliat în comuna, sat, jud. T, căsătorit, fără antecedente penale) și (CNP - -, fiul lui și, născut la 19.12.1984 în mun. G, domiciliat în comuna, sat, jud. T) toți aflați în Arestul G împotriva Încheierii de ședință din data de 17 2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Obligă pe inculpații recurenți la plata sumelor de câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. -/ 27.11.2009

Tehnored. -/ 2 ex./ 2.12.2009

Fond:

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Mița Mârza, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati