Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 11 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de deținere și asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei,după care;
Întrebat fiind, recurentul inculpat precizează că își menține recursul formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat, având cuvântul, arată că inculpatul a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 6.03.2009 a Tribunalului Vrancea, prin care s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu încă 30 de zile.
Apreciază că încheierea este netemeinică, în mod greșit s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod pr.penală, întrucât inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recurentul - inculpat a recunoscut că a lovit pe fratele său, dar consideră că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și dorește să fie judecat în stare de libertate.
Solicită admiterea recursului formulat, cu onorariu pentru apărător desemnat din oficiu.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică avându-se în vedere natura și gravitatea infracțiunii comise, gradul de rudenie dintre părți, modalitatea concretă de săvârșire a faptei.
Solicită respingerea recursului formulat ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului - inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
Recurentul - inculpat, în ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate. Arată că nu a urmărit să omoare pe fratele său și întrucât părinții săi sunt bolnavi și bătrâni nu are cine să-l viziteze în arest.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:
Prin încheierea de ședință din 6.03.2009 Tribunalul Vranceaa admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului începând cu data de 11.03.2009 până la data de 9.04.2009.
Pentru a fi dispus astfel, instanța de fond a reținut că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului nu au încetat să existe și că sunt indicii temeinice că inculpatul în noaptea de 10/11.01.2009, pe fondul consumului de alcool, l-a lovit pe fratele său cu pumnii și picioarele și un obiect contondent cauzându-i leziuni traumatice care au determinat decesul victimei la data de 11.01.2009.
S-a reținut deasemeni că se impune menținerea și prelungirea stării de arest pentru finalizarea urmăririi penale și că sunt întrunite disp.art. 155 Cod pr.penală.
Împotriva acestei măsuri dispusă de instanța de fond, în termenul prevăzut de lege, inculpatul a declarat recurs.
Prin motivele de recurs se apreciază că soluția dată este netemeinică și că în mod greșit s-a apreciat că sunt îndeplinite disp.art. 148 lit. f Cod pr.penală.
Se mai susține că inculpatul recunoaște faptele dar consideră că nu există pericol concret pentru ordinea publică.
Se solicită casarea încheierii iar urmărirea penală ca și judecata să continue cu inculpatul în stare de libertate.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Din verificarea încheierii recurate și analiza probelor existente la dosar, Curtea constată că măsura dispusă, respectiv prelungirea propunerii de arestare preventivă este temeinică și legală.
Din probele existente la dosar, până la data prezentei, se constată că nu au apărut elemente noi cu privire la situația de fapt care să justifice punerea în libertate a inculpatului pentru lipsa gradului de pericol social și a pericolului public concret.
Rezultă deasemeni că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului subzistă, fiind indicii temeinice că inculpatul a comis o faptă cu un grad de pericol social deosebit de ridicat.
Mai mult, gradul de pericol social se accentuează dacă se are în vedere faptul că agresiunea și violența deosebită a fost aplicată asupra unui membru din familia sa (frate ).
Având în vedere gradul ridicat de pericol social și regimul sancționator este foarte sever, pedeapsa pentru o astfel de faptă fiind mai mare de 4 ani.
În drept, sunt incidente disp.art. 143 și 148 lit.f Cod pr.penală.
Față de aceste considerente și având în vedere disp.art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr.penală urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
În baza art. 192 alin. 2 Cod pr.penală va fi obligat inculpatul - recurent la cheltuieli judiciare către stat.
Suma ce reprezintă onorar apărător din oficiu va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui G și, născut la data de 01.02.1974 în sat, oraș, jud. CNP - -) în prezent deținut în Arestul V, împotriva încheierii de ședință din data de 6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Obligă recurentul - inculpat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2009.
PRȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red.Av./12.03.2009 Grefier,
Tehnored./ 2 ex.
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marcian Marius