Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 21 Ianuarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
Procuror-șef Secție judiciară
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpatul, în prezent deținut în Arestul J V, împotriva încheierii de ședință din data de 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în Baroul Galați, în baza delegației nr. 391 emisă de Baroul Galați la data de 21.01.2009.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este primul termen de judecată; Inculpatul a formulat recurs în termen, nemotivat, împotriva încheierii de ședință din 16.01.2009, prin care Tribunalul Vranceaa prelungit măsura arestării sale preventive, după care;
Curtea aduce la cunoștința recurentului-inculpat infracțiunea pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă, obiectul prezentei cauze, precum și împrejurarea că, potrivit disp.art.6 Cod procedură penală, i-a fost desemnat un apărător din oficiu.
Întrebat fiind, recurentul-inculpat menține recursul formulat și arată că nu are apărător ales.
Apărătorul recurentului-inculpat nu are alte cereri de formulat,
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Recurentul-inculpat, prin apărător, formulează concluzii de admitere a recursului promovat împotriva încheierii de ședință din 16.01.2009 a Tribunalului Vrancea. Învederează că, urmare a analizei actelor și lucrărilor dosarului, se constată că nu există o expertiză medico-legală, care să certifice încadrarea juridică dată faptei. Arată că, inițial, inculpatul a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180, 182 Cod penal, iar în lipsa constatării medico-legale consideră că nu se poate discuta despre infracțiunea reținută in sarcina inculpatului. Totodată, solicită plata onorariului pentru asistența juridică acordată din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursul declarat de inculpatul este nefondat și că încheierea din 16.01.2009 a Tribunalului Vrancea este legală și temeinică.
Învederează că în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.155 și urm. din Codul d e procedură penală și, raportat la acestea, instanța, pe de o parte, a avut în vedere că în cauză subzistă indiciile temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus, inițial, luarea măsurii arestării preventive. În sarcina inculpatului, instanța a reținut că acesta ar fi comis tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav. Deși în cauză nu sunt efectuate constatările medico-legale sau expertizele celor două părți vătămate, dar acesta este tocmai și motivul pentru care Parchetul, în cuprinsul cererii formulată la tribunal, a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive.
Având în vedere momentul la care instanța a judecat, prima prelungire a măsurii arestării preventive, instanța de fond a avut în vedere la luarea și la prelungirea acestei măsuri celelalte acte efectuate în faza de urmărire penală. astfel, așa cum rezultă din actele medicale, din fișele de internare în spital a celor două părți vătămate, au fost aplicate lovituri cu toporul - obiect să producă moartea unei persoane, iar părțile vătămate au suferit:
- prima parte vătămată o plagă cranio-cerebrală fronto-parietală dreapta, fractură cu înfundare parietalo-temporală dreapta, fongus cerebral hemiplagie;
- cea de-a doua parte vătămată a suferit un traumatism cranio cerebral acut deschis cu plagă contuză în regiunea frontală dreapta, comoție cerebrală.
Pe de altă parte, arată că în mod corect instanța a apreciat că este necesară prelungirea măsurii arestării preventive dată fiind și efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, obligatorie în cazul în care se menține încadrarea juridică.
Atât timp cât în cauză subzistă temeiurile luării măsurii arestării preventive și, în raport de fapta săvârșită, de urmările de urmările produse, de consecințele în plan local, pentru că fapta a fost săvârșită în mediul rural, susține că instanța de fond a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
Solicită respingerea recursului declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat -, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, arată că dorește cercetarea sa în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Din examinarea actelor și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art.155 Cod procedură penală raportat la art.159 Cod procedură penală, prelungirea stării de arest a inculpatului pentru 30 de zile, cu începere de la data de 22.01.2009 și până la data de 20.02.2009.
Prin aceeași încheiere s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea cauzei.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vranceaa solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 rap.la art. 174, 176 lit.b Cod penal, constând în aceea că, în seara zilei de 24.12.2008, în jurul orelor 19.00, a lovit cu un topor în cap pe concubina sa, dar și pe tatăl acesteia, cauzându-le leziuni traumatice, în timp ce victimele se aflau în curtea locuinței lor, din comuna Homocea, sat Lespezi, judetul V, urmărind astfel suprimarea vieților acestora.
S-a susținut că urmărirea penală nu a fost finalizată deoarece pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a vinovăției inculpatului, s-a dispus efectuarea unei constatări medico legale asupra victimelor și, iar până în prezent Serviciul Judetean de Medicină Legală V, nu a înaintat aceste rapoarte.
Din lucrările dosarului s-au reținut următoarele;
Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din 25.12.2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Vrancea, pe o perioadă de 29 zile, până la 22 ianuarie 2009, având în vedere disp. art. 136,143,148 lit.f Cod procedură penală.
Modalitatea și împrejurările în care a fost comisă fapta, gravitatea socială denotă din partea inculpatului un vădit comportament antisocial și impactul care această faptă o produce la nivelul comunității locale.
Încadrarea juridică a faptelor săvârșire de inculpat, pedeapsa prevăzută de lege, coroborate cu pericolul social concret pe care îl prezintă inculpatului pentru comunitate, motivează de necontestat cererea promovată.
De asemenea, instanța a apreciat ca întemeiat motivul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, privind prelungirea măsurii arestării preventive și motivul apărătorului acestuia, față de starea psihică depresivă a inculpatului.
În consecință, instanța a apreciat că sunt îndeplinite disp. art. 135, 143, 148 lit.f Cod procedură penală, precum și disp. art. 155 - în sensul că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate, invocând motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii.
Analizând încheierea atacată, conform dispozițiilor art.3856Cod procedură penală rap. la art.1403Cod procedură penală,Curtea va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.155 Cod procedură penală, apreciind că în cauză există indicii temeinice cu privire la săvârșirea faptei penale reținută în sarcina inculpatului și că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
În speța de față inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, infracțiune gravă pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (de la 15 la 25 ani închisoare) prelungirea măsurii arestării preventive fiind pe deplin justificată, Tribunalul reținând în mod corect existența indiciilor temeinice de natură a crea presupunerea că inculpatul ar fi comis fapta reținută în sarcina sa.
Datele care circumstanțiază fapta, gravitatea acesteia (agresarea violentă a două persoane în zone vitale ale corpului-capul, prin folosirea unui obiect vulnerant -toporul), precum și persoana inculpatului (instabil psihic) pun în evidență aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpatului creează o stare de pericol, de insecuritate pentru cetățeni, ordinea publică fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane, în lipsa unor reacții ferme față de cei bănuiți ca autori, complici ori instigatori ai unor astfel de fapte.
Faptul că inculpatul este bănuit că a săvârșit infracțiunea pentru care este arestat nu îl privează de dreptul inițial de a fi prezumat nevinovat până la momentul dovedirii vinovăției, în condițiile legii.
Curtea, analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 paragr.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată în jurisprudența Curții de la Strasbourg, apreciază că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea în bune condiții a procesului (cauza Tomasi împotriva Franței), astfel că, administrarea unor probe noi și efectuarea altor activități ( constatările medico-legale asupra victimelor, supunerea inculpatului unei expertize psihiatrice, precum și efectuarea oricăror acte necesare finalizării urmăririi penale), impun privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Se constată, așadar, că în mod corect Tribunalul a prelungit măsura arestării preventive raportându-se atât la datele care circumstanțiază infracțiunea reținută în sarcina inculpatului cât și la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate, nefiind întrunite condițiile art.139 Cod procedură penală privind înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive.
Pentru toate aceste considerente recursul de față va fi respins ca nefondat conform dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală raportat la art.1403Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (CNP:-, fiul lui și, născut la 21.04.1978 în F, județul S, domiciliat în comuna, sat, județul S, în prezent deținut în Arestul J V) împotriva încheierii de ședință din data de 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
Grefier,
Red. /22.01.2009
Tehnored. / 2 ex./22.01.2009
Fond:
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița