Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător - - -
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Prahova
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații, fiul lui și al lui, născut la 21 noiembrie 1988, fiul lui și al lui, născut la 30 noiembrie 1981, fiul lui și al lui, născut la 09 februarie 1987 și, fiul lui și al lui, născut la 18 august 1978, toți în prezent aflați în Arestul B, împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-, prin care a fost admisă propunerea DIICOT - Serviciul Teritorial Buzău și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților, și pe o perioadă de 25 de zile, începând cu data de 26.01.2010 și până la 19.02.2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții - inculpați în stare de arest preventiv la Arestul B:, asistați de apărător ales domnul avocat din cadrul Baroului B, și, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Cu acordul instanței și în temeiul disp. art. 172 alin.7 Cod proc. penală, apărătorii recurenților - inculpați au luat legătura cu aceștia, precizează că nu mai au cereri de formulat ori excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursurilor.
Reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Prahova având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat ori excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat ori excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, pentru inculpații, critică încheierea Tribunalului Buzău, considerând că solicitarea DIICOT de prelungire a duratei arestării preventive a inculpaților pe care îi reprezintă se bazează pe un singur aspect de prezentare, din nou, a materialului de urmărire penală.
Se susține de către apărătorul celor doi recurenți că propunerea de prelungire a măsurii arestării pentru aceeași inculpați și care a făcut obiectul dosarului nr-, cuprinde aceleași motivele invocate și în cererea de prelungire. Acest unic motiv invocat apreciază ca este formal și denotă faptul că nu există alte motive de prelungire.
Arestarea preventivă dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat și nu pe aspectul prezentării materialului de urmărire penală, încă odată.
In cauza procurorul nu a indicat motive pentru care să se dispună prelungirea măsurii arestării preventive, urmărirea penală fiind finalizată nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute in vedere la luarea acestei măsuri preventive.
Totodată, supune atenția instanței de control judiciar faptul că rechizitoriul întocmit în cauza de față a fost prezentat de către DIICOT B - Serviciului Teritorial Ploiești iar acesta din urmă nu l-a confirmat.
Ca o paranteză, avocat arată că, s-a solicitat de către instanța de fond, organului de urmărire penală să arate de ce este necesară prezentarea din nou a materialului de urmărire penală, însă nu s-au precizat motivele.
Consideră că prezenta cerere nu îndeplinește condițiile art.155 Cod procedură penală întrucât nu este motivată, neexistând motive noi care să impună prelungirea.
S-a reținut de către instanța fondului că în cauză este necesară efectuarea de acte de urmărire penală ce face necesară ținerea inculpaților la dispoziția organelor judiciare.
S-a stabilit participația fiecăruia, sumele de bani de care a beneficiat fiecare făptuitor, caracterul liber consimțit al participării.
Separat de acestea, inculpații au conștientizat gravitatea faptelor comise, le regretă, s-au efectuat cercetări în cadrul cărora s-a conturat participația fiecăruia dintre inculpați în activitatea infracțională astfel că, după părerea sa nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Nu în ultimul rând recurenții - inculpați sunt tineri și destul de inteligenți pentru ca odată puși în libertate să respecte obligațiile ce le revin pentru a nu-și îngreuna situația actuală.
Consideră că urmărirea penală nu justifică în acest moment ținerea lor în stare de arest. Instanța poate lua față de aceștia o altă măsură preventivă și anume aceea a obligării de a nu părăsi localitatea cu stabilirea măsurilor impuse de lege și a oricăror altor măsuri.
Pune concluzii de admitere a recursurilor și pe fond, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților în primul rând ca neîntemeiată și în al doilea rând ca nemotivată.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții - inculpați și achiesează concluziilor expuse de avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Buzău apreciind-o ca nelegală și netemeinică și pe fond respingerea propunerii formulată de parchet.
Ca o singură argumentație în plus se reține de către Tribunalul Buzău că prelungirea arestării preventive a inculpaților se impune datorită complexității cauzei, a numărului mare de inculpați, părți vătămate și martori, însă acest lucru nu se poate imputa recurenților - inculpați prezenți.
Toate aspectele invocate în prezenta cerere, chiar dacă au mai fost invocate, nu sunt serioase în fondul lor și consideră că pot fi rezolvate și cu recurenții - inculpați în stare de libertate, care au avut o poziție sinceră încă de la început și nu au impietat cu nimic buna desfășurare a procesului penal.
Supune atenția instanței de control judiciar situația personală a recurentului care este una puțin diferită față de a celorlalți, întrucât tatăl său a decedat, mama este plecată la muncă în afara țării, iar fratele lui minor locuiește și se întreține singur la acest moment.
În ceea ce privește pe recurentul - inculpat, precizează că acesta are 2 copii minori, unul de 5 luni iar cel mare cu grave afecțiuni ale aparatului locomotor, necesitând un tratament permanent până la vârsta de 10 ani, iar soția sa nu realizează venituri fiind singurul întreținător al familiei, aflându-se și la primul contact cu legea penală.
În concluzie solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și pe fond respingerea propunerii parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar în temeiul art. 139 alin.1 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în dezbateri pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, precizând că deși a fost prezentat materialul de urmărire penală, pot apărea elemente noi care să necesite continuarea cercetărilor, iar prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpați se impune în atare situație.
Din întreg ansamblul probator nu rezultă că în cauză rechizitoriul al fost întocmit, au fost audiate 11 părți vătămate și mai este foarte mult de muncă în prezenta cauză, astfel că lăsarea în libertate a inculpaților este contraindicată, natura și specificul infracțiunii pentru care sunt cercetați aceștia impune menținerea stării de arest față de aceștia, fiind îndeplinite disp. art. 155 alin.1 Cod procedură penală.
Recurentul - inculpat, personal având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Recurentul - inculpat personal având ultimul cuvânt, de asemenea solicită cercetarea sa în stare de libertate, dorește să fie alături de familie și regretă sincer fapta săvârșită.
Recurentul - inculpat, dorește cercetarea sa în stare de libertate, deoarece vrea să fie alături de fratele său care este singur și solicită liberarea provizorie sub control judiciar.
Recurentul - inculpat, învederează că dorește să fie cercetat în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică, are o familie grea, cu doi copii minori dintre care unul încadrat într-un grad de handicap și care necesită până la vârsta de 10 ani, tratament permanent, iar soția sa nu este încadrată în muncă și nu realizează venituri. De asemenea precizează că nu se va sustrage cercetării, nedorind să-și îngreuneze și mai mult situația.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
Prin încheierea din data de 21.01.2010 a Tribunalului Buzău, în dosar nr- s-a admis propunerea DIICOT- Serviciul Teritorial Buzău prelungindu-se arestărea preventivă a inculpaților, Și pe o perioadă de 25 de zile, începând cu data de 26.01.2010 și până la 19.02.2010.
Pentru a pronunța încheierea respectivă prima instanță a reținut următoarea situație:
Prin cererea înregistrată sub nr- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Buzău a solicitat prelungirea cu 25 de zile a măsurii arestării preventive a inculpaților, și.
În motivarea propunerii s-a susținut că inculpații sunt cercetați alături de alți inculpați și învinuiți, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 24 și art. 27 alin.1 din Legea nr. 365/2002 constând în aceea că în perioada iulie - august 2009 s-au asociat într-un grup pentru comiterea de infracțiuni informatice, respectiv de falsificare a unor instrumente de plată electronice, punerea în circulație a unor asemenea instrumente prin retragerea de numerar din conturile unor titulari de conturi bancare deschise la Bank și Banca Transilvania, producând un prejudiciu de 237.490 lei.
În cauză, parte din informațiile utilizate de inculpați sunt criptate ceea ce a impus efectuarea unor expertize tehnic-științifice la nivelul Institutului pentru Tehnologii.
S-a mai arătat că urmărirea penală nu a putut fi finalizată deoarece nu s-a reușit efectuarea tuturor actelor de urmărire penală având în vedere numărul mare al inculpaților și învinuiților și necesitatea prezentării materialului de urmărire penală față de toți inculpații și învinuiții cercetați.
Examinând propunerea parchetului instanța a constatat că este întemeiată.
Inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni grave (asocierea în vederea comiterii e infracțiuni - faptă prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani; introducerea, modificarea de date informatice cu consecința producerii unui prejudiciu material unei persoane in scopul obținerii unui beneficiu material - art. 49 din Legea nr. 161 /2003 sancționată cu închisoarea de la 3 la 12 ani; falsificarea de instrumente de plată electronică prevăzută de art. 24 din Legea nr. 365/2003 sancționată cu închisoarea de la 3 la 12 ani și transferul de fonduri sau retragerea fără drept de numerar folosind instrumente de plată electronică falsificate prevăzută de art. 27 din Legea nr. 365/2002 sancționată cu închisoarea de la 1 la 12 ani ), deoarece in perioada iulie - august 2009 s-au asociat în vederea "clonării" unor pagini similare cu cele utilizate de Bank și Banca Transilvania, invitând titularii de conturi să-și dezvăluie datele de identificare (user și parola) și după ce au obținut aceste date, au procedat la efectuarea de transferuri de numerar din conturile titularilor legitimi în conturile unora dintre inculpați sau învinuiți, după care retrăgeau numerarul din conturi prin -uri ori direct de la ghișeele băncilor. De efectuarea infracțiunilor informative (clonare pagini ale băncilor, efectuarea transferurilor de numerar se ocupau inculpații, și alți inculpați cercetați în cauză, iar inculpatul transmite către aceștia codurile IBAN și efectuarea de retrageri de numerar.
În cauză au fost păgubite 32 de persoane prejudiciul total cifrându-se la suma de 237.490 lei.
Având în vedere complexitatea cauzei dată de numărul mare al persoanelor cercetate (18) numărul mare al persoanelor vătămate, valoarea ridicată a prejudiciului, necesitatea prezentării materialului de urmărire penală unui număr mare de inculpați, necesitatea protejării interesului public si buna administrate a justiției impun prelungirea acestei masuri, celelalte măsuri preventive nefiind suficiente pentru protejarea acestui interes (cauza Mc Kay contra Regatului Unit - 3.10.2006).
Gravitatea pedepselor cu care sunt sancționate faptele al căror maxim este de 15 ani, sunt de natură a îndreptăți instanța să plaseze pe inculpați in detenție, cel puțin până la finalizarea anchetei.
Conform jurisprudenței Curții Europene, în cauzele de criminalitate organizată este justificată o detenție provizorie mai îndelungată, justificată de complexitatea cauzei, volumul mare al probatoriilor ce urmează a fi administrate, natura infracțiunilor.
Nu poate fi primit punctul de vedere al apărătorilor inculpaților că ultima propunere de prelungire a măsurii arestării preventive a fost motivată doar de necesitatea prezentării materialului de urmărire penală.
Din cuprinsul încheierii din data de 22.12.2009 pronunțată în dosarul nr- rezultă că s-a solicitat prelungirea măsurii preventive pentru reaudierea inculpaților, depunerea rapoartelor de expertiză tehnico-științifică, confruntarea inculpaților, și cu inculpații și și de asemenea pentru stabilirea gradului de participare al fiecărui inculpat la producerea prejudiciului.
Un ultim motiv a fost cel al necesității prezentării materialului de urmărire penală.
Până în prezent, datorită numărului mare de inculpați și învinuiți nu s- reușit prezentarea materialului de urmărire penală și nu s-au definitivat contribuțiile inculpaților la producerea pagubei.
De altfel, procurorul a solicitat prelungirea măsurii pe o perioadă mai scurtă, timp considerat suficient pentru finalizarea anchetei.
Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri toți inculpații criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Aceștia au învederat că nu există motive noi de prelungire a măsurii arestării preventive împotriva lor, prezentarea din nou a materialului de urmărire penală neputând fi considerat un astfel de motiv. S-a arătat că inculpații au recunoscut faptele imputate motiv pentru care pot fi cercetați și în stare de libertate. În plus, inculpații și au invocat și motive familiale, primul invocând faptul că fratele său minor locuiește și se întreținere singur în acest moment, iar cel de-al doilea faptul că are doi copii minori dintre care cel mare cu grave afecțiuni ale aparatului locomotor, soția sa nerealizând venituri.
Curtea, verificând încheierea recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, constată că recursurile sunt nefondate.
În acest sens, după cum a reținut corect și Tribunalul Buzău cei patru inculpați sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni grave soldate cu prejudicierea unui număr foarte mare de persoane și producând un prejudiciu deosebit de însemnat, în total 50.000 euro.
Aceste aspecte, dovedesc prin ele însele lipsa totală de scrupule a acestor inculpați având vârste cuprinse între 22 și 32 de ani, din dorință - indiferent de motivația care i-a împins la această activitate infracțională - obținerea unor sume mari de bani prin mijloace lipsite de onestitate și într-un timp foarte scurt.
Cei patru inculpați se află în stare de arest preventiv de aproximativ patru luni, iar durata acestei detenții raportată la complexitatea cauzei generată de numărul mare de păgubiți și de activitatea infracțională laborioasă desfășurată nu poate fi considerată în nici un caz una excesivă ori nerevocabilă.
Curtea reține că urmărirea penală este aproape finalizată în cauză, că temeiurile inițiale care au impus arestarea preventivă a inculpaților nu s-au modificat până la acest moment însă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive față de inculpații recurenți este una motivată, în pofida susținerilor acestora, argumentarea propunerii respective făcându-se așa cum socotește necesar organul judiciar solicitant iar nu așa cum li s-ar părea potrivit persoanelor cercetate.
După cum a reținut și Tribunalul Buzău, chiar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Buzăua solicitat prelungirea respectivă pe o durată mai scurtă de timp în care a apreciat că urmărirea penală poate fi finalizată.
Situația personală diferită invocată de doi dintre cei patru inculpați nu poate conduce, în actualul moment procedural la o altă abordare a problemei în discuție, dincolo de aspectul că cei doi inculpați s-au rezumat doar la învederarea situației lor familiale fără a prezenta concret dovezi în acest sens.
Față de cele astfel reținute, Curtea, în baza art. 38515alin.1 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursurile ca nefondate.
Având în vedere și disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, fiul lui și al lui, născut la 21 noiembrie 1988, fiul lui și al lui, născut la 30 noiembrie, fiul lui și al lui, născut la 09 februarie 1987, fiul lui și al lui, născut la 18 august 1978, toți aflați în Arestul B, împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-.
Obligă recurenții- inculpați și la plata sumei de câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care câte 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, în contul Baroului P, iar recurenții - inculpați și la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 ianuarie 2010.
Președinte Judecători
- - - - - - - -
Grefier
Red./DC
10 ex./25.01.2010
dos- Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran