Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 17 Martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă președinte secție penală
JUDECĂTOR 3: Liviu Herghelegiu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor penale declarate de: recurentul-inculpat, în prezent deținut în Arestul J G, recurentul-inculpat, în prezent deținut în Arestul J G, recurentul-inculpat, în prezent deținut în Arestul J G, și recurentul-inculpat, în prezent deținut în Arestul J G, împotriva Încheierii de ședință din 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, prin care s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-inculpat, în stare de arest, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 16.03.2009 emise de Baroul Galați -Cabinet individual de avocatură " -", depusă la fila 11 dosar, și de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.13/16.03.2009 emisă de Baroul Galați -Cabinet individual de avocatură "", depusă la fila 13 dosar, recurentul-inculpat, în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător ales în baza aceleiași împuterniciri, recurentul-inculpat, în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător ales în baza aceleiași împuterniciri și recurentul-inculpat, în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul Galați -Cabinet individual de avocatură "", depuse la fila 10 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este al doilea termen de judecată acordat pentru lipsa de apărare a inculpaților-recurenți, și, după care;
Întrebați fiind, inculpații recurenți arată, personal, că mențin recursul formulat.
Avocat depune la dosar, în copie, ordin de deplasare din 16.03.2009, pentru a face dovada absenței sale la termenul de judecată din data de 16.03.2009. Nu are alte cereri de formulat.
Avocat nu are alte cereri de formulat.
Avocat nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții-inculpați, și,apreciază că recursul este fondat și solicită admiterea acestuia pentru următoarele considerente:
Invocă, în principal, încetarea de drept a măsurii arestării preventive din data de 16 martie 2009. În acest sens, arată că, prin încheierea din data de 20 februarie 2009, Tribunalul Galația dispus prelungirea măsurii arestării preventive de la data de 22 februarie 2009 până la data de 16 martie 2009 inclusiv, pentru o perioadă de 29 zile. Această încheiere a fost pronunțată ca urmare a casării încheierii anterioare din 16 februarie.
Susține că, raportat la dispozițiile art.159 și 140 alin.1 Cod procedură penală, această măsură a încetat de drept din data de 16 martie 2009 și, de asemenea, avându-se în vedere și dispozițiile Deciziei nr.25/2 iunie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Întrebat fiind, avocat precizează că nu acesta a fost motivul pentru care a lipsit de la termenul de judecată din 16.03.2009, deoarece la Curtea de Apel Iașia asigurat asistența juridică tot într-un recurs privind arestarea preventivă, unde depusese anterior cerere de amânare.
Arată că dispozițiile art.159 alin.8 fraza a II-a din Codul d e procedură penală se interpretează în lumina acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și justiție în sensul că înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate are caracter imperativ și nu de recomandare, motiv pentru care instanța este ținută să soluționeze în mod definitiv măsura arestării înainte ca durata anterior stabilită a acesteia să expire.
Cu privire la faptul că această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial și că nu a fost încă motivată, avocat arată că, potrivit dispozițiilor art.4142alin.2 Cod procedură penală, deciziile pronunțate în recurs în interesul legii se publică în Monitorul Oficial al României precum și pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție și se aduce la cunoștința instanțelor și Ministerului Justiției.
Însă, solicită a se vedea în vedere că legiuitorul nu a înțeles să instituie obligativitatea acesteia doar după data publicării în Monitorul Oficial, ci ea este obligatorie de la data pronunțării acestei decizii.
Curtea pune în vedere apărătorului să precizeze ce lezare se aduce inculpaților.
Avocat precizează că, prelungindu-se măsura arestării preventive, inculpații fiind menținuți în stare de arest preventiv după data de 16 martie 2009, practic este o măsură nelegală, deci reprezintă o lezare. Vătămarea constă în privarea de libertate a inculpaților în condiții de nelegalitate.
Astfel, apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile art.197 alin.1 Cod procedură penală pentru că vătămarea adusă inculpaților duce la anularea actului respectiv. Atâta vreme cât inculpații au formulat în termen legal recurs, însă, în calitate de apărător, a trebuit să se prezinte la Curtea de Apel Iași.
Solicită a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept din data de 16 martie 2009.
În principal, solicită admiterea recursului, să se constate că recursul nu a fost soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior, să fie casată încheierea de ședință de 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați și, în rejudecare, în conformitate cu dispozițiile art.140 alin.1 lit.a în ref. la art.159 alin.1 teza a II-a Cod procedură penală, să se constate că măsura arestării preventive a inculpaților a încetat de drept, cu consecința punerii acestora de îndată în libertate.
În subsidiar, solicită să fie avute în vedere aspectele invocate și în fața instanței de fond, în sensul că propunerea de prelungire nu a respectat dispozițiile imperative prev. de art.156 Cod procedură penală. Propunerea nu a fost motivată în sensul acestor dispoziții, fiind doar copiată propunerea de prelungire formulată anterior. Astfel, se arată că se solicită aceleași activități care erau menționate și în propunerea anterioară de prelungire.
Având în vedere că a trecut un termen în care inculpații au stat în stare de arest preventiv și organele de urmărire penală nu au efectuat nicio activitate din cele solicitate la propunerea anterioară, apreciază că nu se impune să se dispună prelungirea măsurii arestării preventive pentru aceleași temeiuri.
Activitățile pentru care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive sunt activități generale; organul de urmărire penală solicită prelungirea măsurii pentru a se găsi alți participanți din grupul infracțional.
Însă, identificarea și audierea altor participanți nu poate fi împiedicată prin lăsarea în libertate a inculpaților. De asemenea, aceste activități nu au un caracter concret, nefiind indicate în mod concret pentru a se vedea dacă au fost realizate, într-adevăr, activitățile respective.
Totodată, învederează că procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice există în totalitate pentru că, înainte de a se solicita prelungirea, în propunerea Parchetului se motivează ce activități au fost efectuate anterior, astfel încât nu se mai justifică acordarea unui alt termen de 30 zile pentru a se întocmi aceste procese verbale deja existente la dosar.
În continuare, celelalte activități pentru care se solicită prelungirea sunt activități de întocmire a rechizitoriului, de prezentare a materialului de urmărire penală, activități care au caracter general și care pot fi finalizate cu inculpații în stare de libertate.
Consideră că nu se mai impune prelungirea duratei arestării preventive atât timp cât nu s-a efectuat nicio activitate în prelungirea anterioară iar parte din activitățile menționate au fost deja realizate anterior de formularea prezentei propuneri.
Totodată, învederează că încheierea din 20 februarie 2009 nu întrunește dispozițiile legale deoarece instanța ar fi trebuit motivat să dispună admiterea propunerii și prelungirea stării de arest preventiv.
Instanța de fond motivează în mod sumar, într-o singură frază, că "se admite propunerea T și dispune prelungirea motivat de faptul că există dovezi, indicii temeinice din care rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Pericolul pentru ordinea publică este relevat de natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților".
Apreciază că încheierea instanței de fond nu întrunește elementele de legalitate și temeinicie prev. de lege, nu este motivată, instanța nu a analizat în mod sumar dacă există probele și indiciile temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală iar pericolul concret pentru ordinea publică trebuie dovedit și nu trebuie prezumat, pornind de la gravitatea faptelor exprimate în limitele generale ale pedepselor.
Pentru aceste considerente, și în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și, în rejudecare, să se constate că propunerea de prelungire și încheierea de ședință nu sunt motivate în sensul dispozițiilor legale și să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpaților.
Depune la dosar practică judiciară, constând în: Încheierea din 19.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de minori și familie în dosarul nr-, Încheierea din 22.05.2007 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția penală în dosarul nr-, Încheierea din 25.05.2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția penală în dosarul nr-.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat,arată că achiesează concluziilor formulate de avocat cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive. Arată că pentru a doua oară, în prezenta cauză, judecata recursului se face ulterior expirării duratei arestării preventive anterior dispusă.
Susține că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, astfel încât solicită să se constate că măsura arestării preventive a încetat de drept și să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită a se constata că recursul este fondat.
Precizează că inculpatul-recurent are o situație diferită de a celorlalți inculpați, acesta nu a fost surprins în flagrant, nu există indicii sau probe împotriva acestuia.
Arată că inculpatul care îl inculpă a dorit să dea o declarație la instanța de fond, insă instanța de fond a respins această solicitare iar celelalte probe nu se coroborează.
Arată că instanța de fond a motivat în mod sumar, fără a individualiza pentru fiecare inculpat care sunt indiciile, nu a motivat în mod particular a dispus prelungirea măsurii arestării preventive.
Activitățile pe care le solicită Parchetul a le efectua sunt aceleași, solicitate și la prelungirea anterioară, există discrepanțe întrucât, pe de o parte se arată că urmează a fi finalizată activitatea de întocmire a proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, iar pe de altă parte se arată că această activitate a fost finalizată.
Solicită admiterea recursului ca fiind fondat întrucât atât cererea de prelungire formulată de parchet cât și încheierea de ședință recurată sunt nemotivate și sunt invocate de către parchet aceleași activități ca și în propunerea de prelungire formulată anterior.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat,arată că își însușește motivul de recurs invocat de avocat privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Arată că decizia pronunțată în recurs în interesul legii se aplică în mod selectiv de către instanțe.
Învederează că la Tribunalul Galați cauza a fost soluționată intr-o atitudine de vădită ostilitate pentru că magistratul care a pronunțat încheierea era supărat pentru că i se casase anterior o încheiere cu același obiect și considera că pe nedrept.
Susține, de asemenea, că la instanța de fond nu s-a acordat ultimul cuvânt inculpaților.
Invocă un alt motiv de nulitate a încheierii de ședință recurate, în sensul că, deși s-a solicitat Tribunalului Galați audierea inculpatului cu privire la modul de desfășurare a faptelor, cererea inculpatului a fost respinsă, instanța considerând că nu este învestită și cu audierea inculpatului ci doar cu cererea formulată de parchet privind starea de arest.
Consideră că la fiecare termen, în momentul în care inculpatul iși exprimă în mod direct, nemijlocit dorința de a fi audiat, a nu i se acorda acest drept înseamnă a i se încălca dreptul la apărare, astfel încât instanța a greșit în mod flagrant.
Arată că inculpatul a dat o declarație în care a recunoscut o oarecare participare la faptă, dar a fost prins și bătut în acel moment și la arestare se consideră că este colaboratorul T - ului pentru că le-a furnizat informații cu privire la săvârșirea faptei, astfel încât nu se justifică luarea măsurii arestării sale.
Invocă modificările ce urmează a fi aduse noului Cod penal în sensul că pedepsele actuale urmează a fi reduse, astfel încât nu există niciun motiv care să impieteze judecarea cauzei în stare de libertate.
Face referire la alte spețe, precum dosarul "", dosarul furtului de arme, când inculpații au fost lăsați în stare de libertate, în vreme ce inculpații din prezenta cauză sunt arestați pentru infracțiunea de contrabandă cu țigări "".
Solicită a se aprecia că inculpatul nu prezintă gradul de pericol social încât să justifice măsura luată iar cercetările pot continua cu acesta în libertate, motiv pentru care solicită admiterea recursului, cu consecința punerii acestuia în libertate.
Solicită luarea unei alte măsuri restrictive, respectiv aceea de nu părăsi localitatea sau țara pentru buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Publicapreciază că apărătorii recurenților-inculpați sunt de rea-credință întrucât, din analiza atitudinea procesuală a acestora se constată că și la prelungirea anterioară s-a făcut tot posibilul - prin cereri de amânare, prin formularea recursului în ultimele minute înainte de a expira termenul de 24 ore, deși au fost prezenți la pronunțarea hotărârii - pentru ca recursul să se judece după împlinirea măsurii luate anterior.
De asemenea, apreciază că afirmațiile avocatului cu privire la atitudinea magistratului care a pronunțat prelungirea arestării sunt neîntemeiate pentru că acesta nu a făcut nicio referire la pedeapsă, nu a fost deranjată de nimic ci doar a precizat că dosarul se află în faza de urmărire penală - fiind cererea de prelungire a măsurii arestării preventive iar dacă inculpatul dorește să își schimbe declarațiile, poate să facă acest lucru în fața procurorului.
Arată că s-a dat ultimul cuvânt tuturor celor patru inculpați, aspect consemnat in încheierea de ședință recurată.
Cu privire la încetarea de drept a măsurii, reprezentantul Ministerului Public arată că, în ceea ce privește prelungirea privării de libertate, jurisprudența Curții Europene a statuat că art.5, paragraful 4 din Convenție garantează celui privat de libertate posibilitatea de a solicita controlul judiciar al legalității măsurii la anumite intervale rezonabile și prin care să fie evaluată menținerea temeiurilor care au dus la lipsirea sa inițială de libertate.
În dreptul român, acest standard minim convențional este asigurat atât de nivelul constituțional cât și la nivelul legii organice, prin instituțiile revocării, încetării de drept, înlocuirii, liberării provizorii.
Legiuitorul român a suplimentat acest standard convențional minim recunoscând și împotriva hotărârilor prin care măsura arestării preventive este prelungită o cale separată de atac.
Din perspectiva duratei în care se soluționează această cale de atac, aceste garanții vizează termenul scurt în care se va statua asupra legalității deținerii prev. de art.5 paragraful 4 din Convenție.
Prin urmare, din perspectiva acestui termen scurt trebuie analizate și dispozițiile art.159 din Codul d e procedură penală.
Dispoziția convențională stabilește un termen determinabil prin calificarea sa ca scurt.
În aprecierea respectării termenului scurt trebuie avută în vedere perioada dintre formularea cererii, căii de atac și pronunțarea hotărârii, nefiind posibilă o interpretare în abstract ci în funcție de circumstanțele cauzei.
În consecință, se poate concluziona că o astfel de cale de atac trebuie soluționată cu o anumită celeritate care să permită un control judiciar rapid al legalității arestării.
Depășirea acestei durate, în măsura în care celeritatea nu este afectată, cum este cazul din speța dedusă judecății, în funcție de circumstanțele cauzei, nu este de natură să invalideze hotărârea pronunțată în aceste condiții.
De altfel, situațiile în care măsura arestării încetează de drept sunt clar prevăzute de Codul d e procedură penală or prezenta cauză nu se circumscrie în niciuna din acele situații.
Față de inculpați își produce efectele încheierea de ședință din 09 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Galați, prin care s-a admis cererea formulată de Parchet și s-a prelungirea măsurii arestării preventive.
Apreciază că această încheiere de ședință este legală și temeinică.
În cauză continuă să subziste temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și impun în continuare privarea de libertate.
Astfel, apreciază că sunt întrunite exigențele art.143 din Codul d e procedură penală, în cauză existând probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, care sunt încadrabile juridic în infracțiunile ce fac obiectul inculpării lor.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței O, factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura prelungirii arestării preventive a inculpaților fiind conformă cu scopul instituit de art.5 din
Referitor la art.148 lit.f Cod procedură penală, arată că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar din actele dosarului rezultă că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol concret este relevat nu numai de regimul sancționator sever aplicabil acestei infracțiuni ci și de modalitatea și împrejurările concrete în care acestea s-au comis.
În propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchet au fost menționate și detaliate activitățile desfășurate ulterior prelungirii dispuse prin încheierea de ședință din data de 20.02.2009.
Precizează că nu sunt identice cererile de prelungire, parte din activitățile menționate în cererea anterioară au fost efectuate, dovadă că în cauză au fost identificați învinuitul și alți martori printre care și, ale căror declarații se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
De asemenea, prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpați a fost necesară întrucât, datorită complexității cauzei, urmărirea penală nu a putut fi finalizată, urmând a fi efectuate activitățile precizate în propunerea Parchetului, pentru care este necesară prezența dosarului. Or, de la ultima prelungire, dosarul a stat la instanță o zi pentru că au fost formulate mai multe cereri care erau inadmisibile, precum recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive.
Pentru aceste considerente, reprezentantul Ministerului Public solicită a se constata că încheierea de ședință recurată este legală și temeinică și, conform art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, să fie respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
Curtea, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, acordă ultimul cuvânt recurenților-inculpați.
Recurentul-inculpați, personal, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorii săi, nefiind insă de acord cu abuzurile făcute de procuror, care l-a bătut pentru a spune niște nereguli, care însă nu au fost săvârșite de el, astfel că ancheta nu este legală. Arată că este nevinovat și că nu a avut nicio legătură cu, ori cu.
Recurentul-inculpat, personal, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul-inculpat, personal, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul-inculpat, personal, solicită, de asemenea, judecarea sa în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
Curtea
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, și, pe o durată de 29 zile, începând cu data de 17.03.2009.
Pentru a dispuse astfel, prima instanță a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin și că prelungirea acestei măsuri este necesară pentru efectuarea activităților de urmărire penală indicate în cererea formulată de T - Biroul Teritorial Galați.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care să impună privarea de libertate.
În speță, împotriva inculpaților, și a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea din 23.01.2009 a Tribunalului Galați, în temeiul art.148 alin.1 lit.f în referire la art.143 Cod procedură penală, reținându-se că există indicii temeinice în sensul că:
- inculpatul a comis infracțiunile prev. de:
- art. 7 al. 1 din Lg. 39/2003;
- art. 25 Cod penal rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Lg. nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal,
- cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
- inculpatul a comis infracțiunile prev. de:
- art. 7 al. 1 din Lg. 39/2003;
- art. 270 rap. la art. 274 din Lg. nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal,
- cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
- inculpatul a comis infracțiunile prev. de:
- art. 7 al. 1 din Lg. 39/2003;
- art. 270 rap. la art. 274 din Lg. 86/2006 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal,
- cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
- inculpatul a comis infracțiunile prev. de:
- art. 7 al. 1 din Lg. 39/2003;
- art. 270 raportat la art. 274 din Lg. nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal,
- cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Ca situație de fapt s-a reținut, în esență, că inculpații s-au constituit în grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii de infracțiuni și că, în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, acționând în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, au săvârșit sub diverse forme de participație, infracțiunea de contrabandă, constând în introducerea în mod ilegal în România, din Republica M, a unor cantități de țigări.
Contrar celor susținute de inculpați prin motivele de recurs, Curtea reține că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, până la această dată (respectiv: interceptările convorbirilor telefonice, procesele-verbale de prindere în flagrant, procesul-verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorilor) rezultă indicii temeinice de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.
Infracțiunile presupus a fi săvârșite de inculpați sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce derivă din amploarea activității infracționale, numărul mare al persoanelor implicate, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat bugetului de stat și importanța relațiilor sociale lezate.
Totodată, se constată că prelungirea măsurii arestării preventive este oportună și necesară, în vederea finalizării activității de urmărire penală.
Critica formulată de inculpații recurenți - în sensul că după data prelungirii anterioare nu s-a mai efectuat niciun act de urmărire penală - nu poate fi primită favorabil, deoarece din actele dosarului rezultă că în acest interval de timp au fost audiați martorii: și și au fost transcrise toate convorbirile telefonice interceptate în cauză - astfel încât nu se poate considera că urmărirea penală trenează.
În ceea ce privește susținerea inculpaților, referitoare la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art.140 alin.1 lit.a Cod procedură penală, măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art.160balin.1, dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în acest termen.
În speță, se reține că prin Încheierea din 20.02.2009 a Tribunalului Galațis -a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților până la data de 16.03.2009, iar ulterior, prin încheierea din 09.03.2009, care face obiectul prezentului recurs, s-a dispus o nouă prelungire, de 29 zile, începând cu data de 17.03.2009.
Așa fiind și având în vedere că, potrivit art.159 alin.9 Cod procedură penală, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventivenu este suspensiv de executare, rezultă că la data soluționării prezentului recurs, 17.03.2009,termenul stabilit de organele judiciare pentru măsura arestării nu expirase, astfel încât nu se consideră că această măsură a încetat de drept, așa cum au solicitat inculpații.
Este adevărat că potrivit art.159 alin.8 teza finală Cod procedură penală recursul trebuie soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, iar prin Decizia nr.25 din 02.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că sintagma folosită de legiuitor "înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate" are caracter imperativ și nu de recomandare, dar este de remarcat că textul mai sus arătat nu vine să stabilească un termen prevăzut de lege pentru măsurile preventive, în sensul art.140 alin.1 Cod procedură penală, ciun termen imperativde soluționare a recursului declarat împotriva încheierilor privind prelungirea arestării preventive.
Cu alte cuvinte, art.159 alin.8 teza finală Cod procedură penală, în interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție,nu dispune că măsura arestării încetează de drept în situația în care recursul nu se soluționează în interiorul duratei arestării anterior stabiliteci instituie o obligativitate de soluționare cu celeritate a unei astfel de căi de atac. Această obligație îndreptățește instanța de recurs de a lua toate măsurile procedurale pentru soluționarea cauzei în termenul stabilit și poate atrage răspunderea disciplinară în situația în care nerespectarea termenului este imputabilă organelor judiciare, dar nu poate constitui în niciun caz motiv de punere în libertate a inculpaților care tergiversează judecarea recursului în vederea depășirii termenului arestării anterior stabilit.
În cauză se reține că deși Curtea a depus toate diligențele pentru judecarea recursului mai înainte de împlinirea duratei arestării anterioare, acest fapt nu a fost posibil, deoarece la termenul de judecată din data de 16.03.2009 a lipsit apărătorul ales al inculpaților:, și, care nu și-a asigurat substituirea, astfel că instanța a fost obligată să amâne judecata, pentru respectarea dreptului la apărare al inculpaților.
În consecință, nerespectarea dispozițiilor art.159 alin.8 teza finală din Codul d e procedură penală nu este imputabilă instanței și nu poate atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, urmează a fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații: (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 19.05.1965 în G, județul G, cu domiciliul în G, strada - 11 nr.20, - 33, apartament 21, județul G, în prezent deținut în Arestul J G), (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 14.06.1984 în G, județul G, cu domiciliul în G,-, -4B, scara 2, apartament 34, județul G, în prezent deținut în Arestul J G), (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 01.10.1982 în G, județul G, cu domiciliul în G,-, județul G, în prezent deținut în Arestul J G) și (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 11.12.1981 în municipiul G, județul G, cu domiciliul în comuna, județul T, în prezent deținut în Arestul J G) împotriva încheierii de ședință din 09 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare din recurenții-inculpații la plata a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /19.03.2009
Tehnored. -/ 2 ex./25.03.2009
Fond:
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Constantin Cârcotă, Liviu Herghelegiu
