Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 15 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

Grefier

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 8 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal a răspuns pentru recurentul- inculpat lipsă, avocat - apărător desemnat din oficiu în baza delegației pe care o depune la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că recurentul- inculpat se află deținut în Penitenciarul Spital Jilava, după care;

Curtea, constată că recurentul inculpat nu poate fi prezent la instanță din motive obiective, aflându-se internat în Penitenciarul Spital Jilava în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice. Constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Avocat, având cuvântul, arată că prin recursul formulat inculpatul a solicitat să fie judecat în stare de libertate. Față de împrejurarea că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea recursului formulat. Cu onorariu pentru asistență juridică din oficiu.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că în mod corect s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod pr.penală. De asemenea subzistă temeiurile prev. de art. 148 lit. f Cod pr.penală față de infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, persoana acestuia și solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin încheierea de ședință din 08.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru 30 zile, începând cu 17.05.2009 și până la 15.06.2009.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vranceaa propus prelungirea arestării preventive a inculpatului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 raportat la art. 176 lit. a Cod penal, constând în faptul că la data de 17/18 aprilie 2009 ucis-o pe concubina sa în chinuri mari și prelungite ca urmare a faptului că a bătut-o toată noaptea aplicându-i lovituri peste tot corpul și călcându-o în picioare.

Organul de urmărire penală a precizat că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în cadrul " Minovici" B, scop în care inculpatul a fost transferat la Spitalul- Penitenciar Jilava.

Deliberând asupra propunerii în raport de dispozițiile art. 155 și 156 cod pr.penală precum și ale art. 148 cod pr.penală, Tribunalul a constatat că subzistă temeiurile pentru care prin încheierea din 18 aprilie 2009,pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, s-a luat față de inculpat măsura arestării preventive pentru 29 de zile în baza art. 148 lit. f Cod pr.penală.

Astfel, infracțiunea de omor deosebit de grav pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită de legiuitor cu închisoare mai mare de 4 ani, iar pericolul pentru ordinea publică nu s-a diminuat având în vedere comportamentul extrem de violent al inculpatului pe fondul consumului de alcool, demonstrat de comiterea și anterior a două tentative de omor și arătat și de martorii audiați în cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând cercetarea sa în stare de libertate.

Recursul declarat de inculpat este nefondat urmând a fi respins ca nefondat.

Astfel în mod judicios instanța de fond a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, constatând că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri preventive nu s-au schimbat, iar pentru buna desfășurare a urmăririi penale se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel din actelor dosarului rezultă date ce susțin acuzațiile adusă inculpatului, în sensul uciderii prin cruzimi a concubinei sale, infracțiunea sub aspectul căreia este cercetat inculpatul fiind aceea de "omor deosebit de grav" pedepsită de lege cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Totodată din actele dosarului rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică fapta de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul fiind extrem de gravă, cu un impact deosebit asupra conștiinței publice. De altfel acest pericol rezultă și din faptul că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală fiind condamnat anterior tot pentru infracțiuni contra vieții comise asupra membrilor familiei.

Cât privește necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive aceasta rezultă din referatul întocmit de procuror pentru finalizarea urmăririi penale fiind necesar a se întocmi în cauză o expertiză medico-legală psihiatrică.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că măsura arestării preventive este în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal astfel încât va respinge ca nefondat recursul promovat de inculpat împotriva încheierii de ședință din 08.05.2009, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform art. 192 al. 2 Cod pr. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 20.05.1961 în com. jud. V, CNP - -) deținut în Penitenciarul Spital Jilava, împotriva încheierii din 08.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. /18.05.2009

Tehnored./2 ex./18.05.2009

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati