Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2010. Curtea de Apel Galati

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 22 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Liviu

Grefier -

Ministerul Public, a fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Galați

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - - SERVICIUL TERITORIAL GALAȚI împotriva încheierii de ședință din 17.02.2010 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- privind pe inculpații, -, și, în prezent reținuți în arestul

La apelul nominal au răspuns intimații inculpați, în stare de arest, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 33/22.02.2010, asistat de av., apărător ales, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 15/22.02.2010, asistat de av., apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale din 22.02.2010, asistat de av., apărător ales, și asistați de av., apărător ales, asistat de av., apărător ales, asistat de av., apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public susține că DIICOT - Serviciul Teritorial Galația formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 17.02.2010 pronunțată de Tribunalului Galați în dosarul -, deoarece prin această încheiere de ședință instanța nu a dat curs cererii de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților, formulată de către Parchet, și a dispus înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, cea a obligării de a nu părăsi țara, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii, stabilind pentru inculpați niște obligații pe care le aveau de îndeplinit.

Apreciază că încheierea astfel pronunțată de instanță este netemeinică și nelegală motivat de faptul că, deși Tribunalul a apreciat că motivele prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, avute în vedere inițial, nu mai justifică starea de detenție întrucât inculpații în societate nu mai creează riscul săvârșirii unor noi infracțiuni ori pericol pentru ordinea publică și nici există riscul sustragerii de la urmărirea penală, având în vedere destrămarea grupului infracțional, personalitatea inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, resursele lor financiare, precum și perioada arestării de 2 luni de zile, perioadă de ce reprezintă un avertisment pentru inculpați de a nu mai săvârși alte fapte penale. De asemenea, instanța a apreciat că prelungirea duratei cercetărilor nu este imputabilă inculpaților, organele de urmărire penală nedând dovadă de o diligență deosebită în efectuarea procedurilor penale.

În accepțiunea instanței de fond, inculpații fiind audiați de către organele judiciare au recunoscut faptele, nu se poate afirma că detenția acestora mai este necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, neexistând la dosar nici un element din care ar rezulta că inculpații ar fi încercat să obstrucționeze mersul anchetei, iar audierea martorilor și transcrierea înregistrărilor sunt activități care se pot efectua și cu inculpații în stare de libertate.

În consecință, Tribunalul a menționat că nu există motive relevante și suficiente pentru a justifica detenția inculpaților, iar justificarea prezentată de către Parchet nu a fost demonstrată în mod convingător.

Consideră că instanța de fond nu a apreciat în mod just condițiile care sunt îndeplinite în cauză și care susțin și justifică pe deplin măsura arestării preventive pentru următoarele motive:

Instanța nu a avut în vedere condițiile și împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, pericolul social al acestora oglindit în pedeapsa mare pe care legiuitorul a înțeles să o stabilească pentru acest gen de fapte, cu scopul de a dezarma și împiedica săvârșirea lor, contextul infracțional al crimei organizate care incumbă o pregătire prealabilă și stabilirea unor sarcini aferente regăsite în cauză, numărul mare al inculpaților, folosul obținut de inculpați care justifică diligențele depuse de aceștia în obținerea lui și săvârșirea faptelor, persoana lor și, nu în ultimul rând, impactul negativ pe care l-ar avea lăsarea lor în libertate față de societate.

Referitor la sentimentul de insecuritate, o astfel de atitudine de neripostă fermă a instanțelor ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpaților impresia că pot persista în sfidarea legii. De altfel, acest punct de vedere a fost regăsit în Decizia penală nr. 2782/26.04.2005 a Secției Penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care precizează că pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetare și judecate în stare de libertate.

De altfel, pericolul concret pentru ordinea publică se stabilește în funcție de fiecare cauză, neexistând un șablon sau o definiție explicită a legiuitorului, simplu de aplicat, iar împrejurările anterior precizate vin să stabilească fără echivoc pericolul social.

Referitor la faptul că instanța de fond a pus un accent foarte mare pe sinceritatea inculpaților care au fost audiați în faza de urmărire penală, materializată prin recunoașterea faptelor, precum și lipsa antecedentelor penale, toate acestea sunt circumstanțe atenuante personale care cu siguranță vor fi avute în vedere de către instanța de judecată în momentul în care se va pronunța printr-o judecătorească asupra vinovăției.

În mod greșit instanța s-a prevalat de sinceritatea inculpaților pentru a justifica faptul că detenția acestora nu mai este necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal deoarece în urma flagrantului care a avut loc în noaptea de 10/11 decembrie 2009, în urma cărora au fost reținuți și ulterior arestați inculpații, ar fi fost imposibil, în accepțiunea sa, ca aceștia să nu recunoască faptele.

În plus, după cum se observă, în grupul celor 9 inculpați arestați, inculpatul este agent principal de poliție în cadrul Poliției, iar inculpatul este agent principal de poliție în cadrul Poliției și, deși faptele pentru care sunt cercetați nu au fost săvârșite în timpul serviciului sau în legătură cu serviciul, calitatea pe care o dețineau le-a facilitat posibilitatea și ușurința de a deține un rol important în cadrul acestei grupări și de a grăbi finalitatea acțiunilor ilicite întreprinse, participând în mod direct la realizarea acestora. Inculpatul avea rolul de a ține legătura cu inculpatul și de a-i comunica acestuia toate mișcările colegilor săi, asigurând trecerea nestingherită atât a ambarcațiunilor cât și ulterior a mijlocului de transport auto, activitatea infracțională neavând loc fără ca el să-și manifeste în mod expres acordul.

Și aprecierea perioadei de 2 luni, care s-a scurs de la momentul arestării și până în prezent, ca fiind un termen rezonabil suficient justificator pentru starea de detenție, a fost de asemenea interpretată greșit. Într-un astfel de dosar, în care au fost arestați un număr de 9 inculpați, cu activități complexe care nu s-au finalizat și care impun continuarea susținută a unor cercetări, nu se poate aprecia că termenul rezonabil a fost îndeplinit prin scurgerea unei perioade de două luni, care este un termen relativ scurt. Mai mult decât atât, neexistând o formulă matematică de calcul a acestui termen rezonabil, stabilirea lui se face cu obiectivitate în funcție de fiecare cauză, analizându-se o serie de condiții a căror existență este obligatorie, despre care s-a făcut vorbire anterior.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis decizii care vin să stabilească acest lucru și care să justifice următorul aspect: în momentul în care există probe concludente și indicii din care rezultă că inculpații au săvârșit fapta, măsura arestării preventive, care este o măsură de excepție, este justificată prin însăși fapta reținută în sarcina inculpaților, faptă care, din punctul său de vedere, este probată până la acest moment și vine să convingă cu ușurință că bănuia plauzibilă că aceștia au săvârșit fapta este dovedită.

În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică și protejarea acesteia prin menținerea stării de detenție, tot Curtea a decis că prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice detenția preventivă.

În motivarea hotărârii atacate, așa cum se poate observa, instanța de judecată nu a arătat în nici un fel în ce împrejurări ar fi dispărut criteriul avut în vedere de instanța de arestare - crearea unei stări de nesiguranță și insecuritate socială în rândul comunității, scăderea încrederii în acțiunea fermă a autorităților judiciare, ca să se justifice punerea în libertate a inculpaților.

Nu mai pune accent pe celelalte aspecte invocate prin motivele scrise de recurs, dar în plus precizează un aspect, care este relevant și important. Consideră că instanța de fond a apreciat cu ușurință că această perioadă de 2 luni nu mai justifică în continuare detenția preventivă. Este totuși o cauză complexă în care inculpații au fost arestați doar 2 luni, activitățile care au fost precizate și care nu au putut fi efectuate de către DIICOT au impus totuși o perioadă de mai îndelungată necesară finalizării cercetărilor.

-se aceste cercetări, la un moment dat, în perioada de cât dosarul a fost în recurs, au apărut indicii că inculpații, indirect, efectuează presiuni asupra unor persoane, care în ultimele două zile au fost audiate la sediul DIICOT. Una dintre acestea este, o persoană care a sesizat săvârșirea acestei fapte autorităților care ulterior au declanșat cercetările și au efectuat flagrantul, și încă două persoane, cărora le-a fost schimbată identitatea, fiind audiați cu identitate protejată. Având în vedere că la momentul la care instanța a fost sesizată cu acest recurs, cercetările erau încă în desfășurare și au fost în imposibilitate de a atașa aceste declarații la dosar, depune acum copii ale acestor declarații de martor, cu ștampila originală a DIICOT-ului, originalele declarațiilor urmând să fie atașate la dosarul de urmărire penală după ce acesta va fi restituit pentru continuarea cercetărilor, pentru ca instanța să-și facă o idee cu privire la modul și maniera în care s-au desfășurat cercetările și la acțiunile pe care le desfășoară inculpații printr-o serie de amenințări la adresa acestor trei persoane. Așa cum a precizat, este vorba despre declarația martorului, audiat pe 19.02.2010, declarație olograf și declarație pe formular tipizat, și două procese-verbale de consemnare a declarației orale a doi martori audiați cu identitate protejată: și.

Coroborând toate motivele pe care le-a prezentat astăzi, solicită să se constate că încheierea din 17.02.2010 a Tribunalului Galați este netemeinică și nelegală. Consideră că motivarea încheierii nu este destul de completă și profundă, că instanța a analizat cu ușurință, printr-o prismă care nu corespunde realității și obiectivității, condițiile care trebuie să fie avute în vedere când se dispune cu privire la măsura arestării preventive.

Susține că instanța de fond a apreciat dintr-un punct de vedere subiectiv starea de arest a inculpaților și pericolul pe care aceștia îl prezintă pentru ordinea publică, dovadă fiind aceste declarații pe care le-a depus astăzi la dosar.

În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile, așa cum s-a solicitat prin cererea formulată în fața instanței de fond.

CURTEA acordă cuvântul apărătorilor inculpaților cu privire la declarațiile depuse astăzi la dosar de către reprezentantul Parchetului.

Apărătorul intimatului inculpat -, av., consideră că, în mod normal, acest aspect ar fi trebuit să fie invocat prin motivele de recurs, deși este adevărat că acestea pot fi completate, dat fiind faptul că recursul vizează o încheiere privind măsura preventivă.

Trebuie avut în vedere că instanța de recurs, inițial, a întrebat părțile, participanții, dacă mai sunt de formulat cereri. Atunci ar fi trebuit ca acuzarea să fi spus că înțelege să depună înscrisuri noi, care trebuie puse în discuția părților. Față de maniera în care s-a procedat consideră că s-a dovedit încă o dată că drepturile inculpaților sunt neglijate.

Solicită să li se acorde posibilitatea să ia cunoștință de conținutul acelor înscrisuri pentru a-și putea exprima punctul de vedere cu prilejul concluziilor pe care le vor pune.

Apărătorul inculpaților și, av., susține că prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Galați se critică soluția instanței pe baza actelor existente la dosar la momentul respectiv.

Nu știe în ce măsură instanța de recurs poate aprecia dacă instanța de fond a procedat corect sau nu, legal sau nu, temeinic sau nu, din perspectiva unor înscrisuri, unor acte de urmărire penală efectuate ulterior pronunțării hotărârii recurate.

Consideră că trebuia să se precizeze care dintre inculpați, în ce modalitate și cum au exercitat presiunea. Este de înțeles preocuparea deosebită pentru a se modifica soluția instanței de fond, dar totuși nu se pot încălca regulile. Susține că nu este prima dată când DIICOT-ul procedează așa și că la G s-a instituit o practică. Recursul se judecă și se pronunță pe actele de urmărire penală avute în vedere de către instanța de fond. Atunci când vor pune concluzii cu privire la legalitatea și temeinicia arestării vor arăta că de două luni J nu s-a făcut nimic și acum s-au luat repede trei declarații, care au fost depuse la dosar pentru a se dovedi că inculpații fac presiuni, fără a se preciza cine sunt cei care fac presiuni, pentru că poate nu fac toți.

Atâta cât instanța va delibera și va constata că poate lua în considerare acele înscrisuri, solicită să li se acorde posibilitatea să ia cunoștință de conținutul lor.

Apărătorul intimatului inculpat, av., arată că înscrisurile depuse astăzi sunt întocmite după data de 17 februarie 2010, cel puțin una dintre ele, pentru că referitor la celelalte două nu a auzit la ce dată au fost consemnate.

CURTEA aduce la cunoștință că o declarație este datată 19.02.2010, iar celelalte două, ale martorilor audiați cu identitate protejată, sunt datate 21.02.2010.

Apărătorul intimatului inculpat, av., susține că acele declarații sunt acte procedurale administrate după data de 17.02.2010, situație în care solicită să se dispună restituirea lor către procuror.

CURTEA aduce la cunoștință apărătorului inculpatului faptul că, potrivit Regulamentului instanțelor de judecată, instanța nu are voie să restituie actele care au fost depuse la dosar, dar are posibilitatea să analizeze aceste probe.

Totodată, dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorilor intimaților inculpaților să ia cunoștință de conținutul declarațiilor depuse astăzi la dosar de reprezentantul Parchetului.

La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzeiau răspuns intimații inculpați, în stare de arest, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 33/22.02.2010, asistat de av., apărător ales, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 15/22.02.2010, asistat de av., apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale din 22.02.2010, asistat de av., apărător ales, și asistați de av., apărător ales, asistat de av., apărător ales, asistat de av., apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimatului inculpat, av., consideră că încheierea din 17.02.2010 pronunțată de Tribunalul Galați, prin care a fost respinsă cererea de prelungire a arestării preventive a inculpatului, este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de Parchet.

Instanța de fond, atunci când a apreciat dacă se impune sau nu prelungirea arestării preventive, a analizat în mod corect și concret dacă sunt nu sunt întrunite cerințele legii pentru a se dispune prelungirea.

Tot în mod corect, Tribunalul Galația constatat că acele motive reținute la data luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă. În acest context, tribunalul s-a referit la pericolul pentru ordinea publică.

Consideră că instanța a motivat foarte bine hotărârea pronunțată, motiv pentru care nu înțelege să facă alte referi la această încheiere, însușindu-și- în totalitate.

Însă, înțelege să susțină câteva aspecte în legătură cu motivele prezentate astăzi.

Referitor la faptul că Parchetul susține că este necesară prelungirea arestării preventive a inculpaților și pentru faptul că nu s-a finalizat urmărirea penală, arată că așa cum susținut și în fața instanței de fond, consideră că motivele invocate de DIICOT - audierea de martori, întocmirea rechizitoriului, redactarea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice - sunt acte de procedură și de urmărire penală pot fi efectuate și dacă inculpatul se află în stare de libertate.

Astăzi s-au depus la dosar trei declarații. Din lecturarea acestor declarații a constatat că nu rezultă absolut nici un element din care instanța să poată trage concluzia că s-au modificat condițiile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării sau că acele motive mai subzistă. Într-una din declarații se precizează că o oarecare persoană a fost amenințată de diferite persoane din, fără a se da numele, fără se indica cine sunt acele persoane, cum și în ce împrejurări a fost amenințată. Consideră că această declarație a fost dată numai pentru a se justifica acest recurs și că ea nu poate constitui un motiv sau un temei pentru admiterea recursului Parchetului.

De asemenea, solicită să se constate că măsura luată de Tribunalul Galați, aceea de înlocuire a arestării preventive cu interdicția de a părăsi țara pentru următoarele 30 de zile, este o măsură corectă, judicioasă, legală.

Din punctul său de vedere, încheierea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului.

Apărătorul intimatului inculpat, av., solicită respingerea recursului declarat de DIICOT - Serviciul Teritorial Galați și menținerea încheierii din 17.02.2010 pronunțată de Tribunalul Galați, ca fiind legală și temeinică. Consideră că încheierea instanței de fond este destul de amplă și corect motivată, pe situația de fapt, pe motivele invocate în cererea de prelungire, făcându-se referire și la persoana făptuitorilor.

Conținutul și motivarea încheierii, deși criticată de reprezentantul Parchetului ca fiind superficială și oarecum generală, corespunde realității. În mod corect față de toate argumentele care au fost aduse în fața instanței, s-a reținut faptul că nu există niciun pericol ca inculpatul să se sustragă de la cercetări, să nu coopereze cu organele de urmărire penală, că nu există riscul săvârșirii unei noi infracțiuni sau că acesta nu poate pune în pericol ordinea publică.

Totodată, în mod corect instanța de fond reține că nu poate fi imputat inculpatului faptul că organul de urmărire penală, într-un de aproape 3 luni, nu a finalizat toate actele de urmărire penală. Consideră că fapta fiind sesizată prin modul flagrant, cu siguranță indiciile existau, o parte din probe erau deja conservate și cunoscute organului de urmărire penală, astfel încât față și de acest aspect, nu se mai justifică un atât de îndelungat al arestării preventive.

Atâta practica internă, cât și cea internațională, face trimitere la durata rezonabilă. În mod corect a reținut instanța de fond că durata rezonabilă a arestului preventiv este cea care s-a complinit până în acest moment și că nu se mai impune prelungirea.

Solicită să se aibă în vedere faptul că și practica internațională este în acest sens, că instanța europeană a decis că persistența motivelor plauzibile nu mai este o condiție sine qua non pentru a se dispune prelungirea arestării.

Unul din motivele de recurs se referă la pericolul concret pentru ordinea publică. Consideră că acest pericol trebuie demonstrat prin existența la dosar a unor probe care să convingă judecătorul că, pentru siguranța publică, se impune lipsirea de libertate a inculpaților. Din aceste probe trebuie să rezulte fără putință de tăgadă că pentru o întreagă colectivitate există o stare de primejdie prin lăsarea în libertate a inculpaților.

Referitor la declarațiile care au fost depuse astăzi la dosar, susține că s-a încercat într-un mod destul de forțat să se demonstreze că există pericol pentru ordinea publică. Din punctul său de vedere aceste înscrisuri trebuie să fie respinse.

Desigur, odată depuse la dosar, acele înscrisuri au impactul lor asupra instanței.

Consideră că, din punct de vedere procedural, nu este posibil ca aceste înscrisuri să fie depuse după momentul la care instanța a pus în vedere părților să formuleze cereri și, nefiind astfel de cereri s-a trecut la dezbateri.

În condițiile în care instanța de fond nu s-a pronunțat pe aceste înscrisuri, acestea nu pot fi invocate ca un motiv de recurs și nu este corect ca instanța de recurs să le aibă în vedere.

Se pune întrebarea de ce aceste înscrisuri au apărut în perioada 19-21.02.2010, după ce instanța de fond a respins propunerea de prelungire a arestării preventive. Înscrisurile puteau să apară și la începutul urmăririi penale, când poate că aveau o altă conotație.

Având în vedere limbajul folosit în acele declarații, faptul că sunt identice, consideră că este puțin probabil că cele declarate să corespundă realității.

Solicită ca aceste înscrisuri să fie respinse.

În mod corect, judecătorul fondului a apreciat situația inculpatului și a avut în vedere și actele în circumstanțiere depuse la dosar.

Fără să antameze fondul cauzei, solicită să se observe că inculpații au avut o conduită bună în fața organului de urmărire penală, nu s-au sustras, nu au denaturat cu nimic adevărul, sunt căsătoriți, au copii, au familii, au nevoi sociale, sunt utili la locul de muncă.

Pentru toate aceste argumente și cele invocate în fața instanței de fond, solicită respingerea recursului declarat de DIICOT.

Apărătorul intimatului inculpat, av. l, susține că unul dintre motivele de recurs invocate de către Parchet se referă la faptul că este o cauză extrem de complexă, care necesită un volum mare de muncă și cercetări detaliate.

Legat de activitățile desfășurate de organele de urmărire penală, arată că la data de 12.02.2010, cu câteva zile înainte de expirarea perioadei de 15 de zile de arestare preventivă dispusă de către Tribunalul Galați, s-au efectuat două schimbări de încadrare juridică și o extindere față de inculpați în legătură cu o complicitate morală la trecere frauduloasă de frontieră. După data de 17.02.2010, când s-a pronunțat instanța de fond prin respingerea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive, s-au luat cele trei declarații datate 19 și respectiv, 21.02.2010.

Parchetul arată că mai trebuie efectuate o serie de acte de urmărire penală, audieri, reaudieri, prezentări de material și întocmirea rechizitoriului.

Învederează că și acum 45 de zile, când a fost penultima prelungire a măsurii arestării preventive, DIICOT G avea menționate în cerere aceleași activități ce urmau să fie efectuate. Consideră că reaudierea inculpaților, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului sunt acte de procedură care se pot efectua și cu inculpații în stare de libertate.

Apreciază că nu pot fi reținute nici celelalte motive de recurs, referitoare la faptul că judecătorul fondului nu ar fi motivat împrejurarea că nu mai subzistă prevederile art. 148 lit. f Cod procedură penală, că nu ar avea nicio relevanță faptul că inculpații au fost sinceri, că a fost vorba de o infracțiune flagrantă și că era firesc să recunoască. În condițiile în care era vorba de o infracțiune flagrantă, teoretic, în acest caz probele sunt administrate în proporție de 99% și nu mai este necesară o perioadă atât de lungă de pentru definitivarea urmăririi penale.

În motivele de recurs se arată că instanța a dat dovadă de o atitudine de neripostă, atitudine care ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpaților impresia că pot persista în sfidarea legii.

Consideră că instanța de recurs nu poate primi acest motiv de recurs deoarece, din punctul său de vedere, judecătorul fondului a motivat detaliat soluția dispusă, pe canoanele legii și a apreciat că perioada de două luni de arest preventiv a fost suficientă, rezonabilă în ceea ce privește luarea acestei măsuri extreme.

În ceea ce îl privește pe inculpatul se face referire la faptul că este agent principal de poliție la Poliția și că în această calitate ar fi facilitat desfășurarea activității infracționale.

La momentul de față nu mai este agent al Poliției, nu mai poate influența în nici un fel, așa cum s-a încercat a se argumenta în motivele de recurs, desfășurarea anchetei de către DIICOT.

Ca atare, apreciază că încheierea dată de judecătorul fondului este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii.

Apărătorul intimatului inculpat -, av., apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și, mai mult, este una dreaptă.

Face această subliniere pentru că această încheiere atacată sancționează un comportament al organului de urmărire penală, care a generat această situație.

Urmare recursului pronunțat în interesul legii, există posibilitatea ca judecătorul care a dispus arestarea preventivă să participe și la prelungire. Astfel a fost posibil ca în cauză, același judecător care a dispus la fond arestarea, să participe ulterior și la soluționarea a două cereri de prelungire. La cea de a doua prelungire judecătorul a reținut că aceleași motive au mai fost invocate de către Parchet o dată sau chiar de două ori și a prelungit măsura arestării pentru 15 zile. Cauza a ajuns în recurs, iar hotărârea a fost menținută pentru aceleași motive.

Ulterior acordării ultimei prelungiri s-a făcut acea extindere a urmăririi penale și în ceea ce îl privește pe inculpatul s-a reținut și complicitate la săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă de frontieră.

În plus față de motivele de recurs scrise, se invocă această situație nouă, potrivit căreia se presupune că inculpații dacă ar fi lăsați în libertate ar încerca să influențeze aflarea adevărului și ar încerca să influențeze martorii din prezenta cauză.

Referindu-se la această situație, care va fi analizată cu siguranță de instanța de recurs, în opinia sa, aceste trei declarații sunt neconcludente în prezenta cauză. Chiar dacă două dintre declarații vizează persoane cu identitate protejată, consideră că și acestea fac parte tot din cadrul poliției din zona respectivă, pentru că dau detalii cu privire la modalitatea de organizare, la acel dispecerat. Or, o persoană de pe stradă nu avea de unde să cunoască că era o anumită persoană în dispecerat și ar fi anunțat la rândul ei ceea ce se întâmpla și pe unde urma să treacă patrula.

Aceste trei declarații sunt neconcludente în prezenta cauză cel puțin din următoarele motive:

1. Toate aspectele care sunt învederate vizează practic o presupusă legătură între persoanele din această cauză și șefi ai poliției din zona respectivă. Acest lucru, eventual, are legătură doar cu DNA. Nu pot acele aspecte să influențeze aflarea adevărului în prezenta cauză.

2. Acesta este probabil și motivul pentru care la una din prelungirile anterioare s-a vorbit chiar în referatul cu propunerea de prelungire a arestării că urmează să se dispună atașarea acelui denunț sau verificarea lui de către

3. În momentul de față nu trebuie omis un lucru foarte important: inculpatului i se reține un singur act material, o infracțiune în forma simplă, nu cu reținerea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Până la acest moment se știa că, se presupune, inculpații s-au organizat în vederea primirii acelei cantități de țigări și că ulterior, după ce au fost aduse pe malul românesc al, au fost transportate până la microbuz și acesta a fost oprit.

Cele trei persoane audiate nu vin cu nimic în plus și nici nu au cum să aducă nimic în plus pentru că în afară de această faptă nu s-au reținut indiciile săvârșirii unei alte fapte sau ale altor acte materiale.

Consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și este dreaptă. În astfel de cauze nu se are în vedere prezumția de nevinovăție, ci prezumția de vinovăție, și atunci sine qua non, starea de arest nu mai este una de excepție ci devine o regulă. Această situație s-a modificat în prezenta cauză, în mod corect.

S-a invocat faptul că în cauză sunt cercetate un număr mare de persoane, dar același lucru s-a invocat și la celelalte prelungiri. Acest aspect nu mai poate constitui un motiv suplimentar. Dacă era apreciat ca fiind un motiv suplimentar, anterior instanța de recurs admitea recursul și prelungea măsura cu 30 de zile. Nu poate fi invocat acest lucru în motivul de față.

Se vorbește despre faptul că odată extinsă urmărirea penală și pentru altele fapte, cauza s-ar afla într-o situație diferită și atunci s-ar impune prelungirea cu 30 de zile.

Solicită să se aprecieze dacă această încadrare juridică extinsă nu putea fi făcută la momentul începerii urmăririi penale sau la momentul arestării preventive. Situația de fapt este aceeași dar, ca un contraatac, s-a gândit cineva să încerce să facă o extindere pentru o altă infracțiune și în felul acesta să se spună că au apărut elemente noi.

Faptul că inculpatul a ajuns pe malul unde țigările erau deja descărcate, acesta neștiind cine le-a adus acolo, nu poate fi apreciat ca fiind ceva nou în momentul de față.

Un alt aspect important este legat de faptul că în permanență s-a invocat necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive prin prisma completării materialului de urmărire penală cu redactarea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

Solicită să se aibă în vedere că acele convorbiri au fost interceptate în lunile octombrie - noiembrie 2009 și că acum, în luna ianuarie 2010, se solicită prelungirea măsurii arestării preventive pentru a fi transcrise. Consideră că acest aspect nu poate fi avut în vedere, că nu era nevoie să se mai ceară încă de 30 de zile de arest preventiv pentru efectuarea acestei activități, deoarece procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice sunt întocmite de agenți de poliție și ulterior certificate de procuror.

S-a susținut că infracțiunea este flagrantă, că odată cu prinderea în flagrant a inculpaților era normal ca aceștia să recunoască faptele.

Este normal să recunoască, dar acest lucru nu poate fi privit ca o chestiune în defavoarea inculpaților. Atitudinea procesuală a inculpaților în general, faptul că nu au antecedente penale, colaborarea cu organele de urmărire, sunt aspecte care pot constitui criterii pe baza cărora să se analizeze pericolul concret pentru ordinea publică.

Inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit, are un copil minor, SC nu i s-a desfăcut încă contractul de muncă, anterior arestării realiza venituri în mod onest. În sarcina lui se reține infracțiunea de complicitate la contrabandă, prin aceea că ar fi ajutat pe un alt complice, nu pe autor. Consideră că nu se impune prelungirea arestării preventive pentru redactarea acelor procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

În susținerea motivelor de recurs s-au invocat acele pretinse amenințări aduse unui martor. Solicită să se observe că în niciuna din cele trei declarații nu se vorbește despre faptul că inculpatul ar fi încercat direct sau prin intermediari să amenințe acea persoană, ci se vorbește de cu totul alte persoane.

Consideră că nu are relevanță, în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, faptul că inculpatul ar cunoaște pe unul din șefii Poliției de Frontieră din zona respectivă, în măsura în care acesta a recunoscut fapta.

În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii din 17.02.2010 pronunțată de Tribunalul Galați ca fiind legală și temeinică.

Apărătorul intimatului inculpat, av., consideră că încheierea pronunțată de Tribunalul Galați este legală și temeinică.

În concret, în ceea ce îl privește pe inculpatul, în mod corect a apreciat instanța de fond că la acest moment a fost depășit termenul rezonabil, respectiv că scopul măsurii poate fi atins cu o măsură restrictivă de libertate, și nu privativă de libertate, și că inculpatul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Referitor strict la inculpatul, solicită să se analizeze termenul rezonabil prin prisma celor trei criterii:

Atitudinea inculpatului - acesta are o participare cu totul întâmplătoare: la data de 10.12.2009 l-a rugat cumnatul său să-l ajute într-o problemă și l-a ajutat. Ceilalți inculpați au fost prinși, a doua zi el a fost chemat la sediul DIICOT G, s-a prezentat, a dat declarații complete, și-a recunoscut fapta. Nu se poate reține altă atitudine decât aceea a corectitudinii. Inculpatul nu a fost prins în flagrant. El s-a prezentat a doua zi la DIICOT și a declarat tot ceea ce s-a întâmplat.

În ceea ce privește atitudinea organului de urmărire penală, solicită să se constate că la penultima prelungire, când instanța a acordat 15 zile, Parchetul a solicitat prelungirea pentru anumite activități, iar la ultima prelungire a menționat în cerere alte activități efectuate, care nu îl privesc pe inculpatul.

Inculpatul a fost arestat sub o bănuială rezonabilă care până la acest moment nu a fost întărită, nu a fost concretizată și prin alte probe administrate în cauză.

Față de inculpatul, s-au extins cercetările și pentru fapta de complicitate la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Consideră că nu poate fi primită această extindere, că este o atitudine subiectivă a procurorului. Pe aceleași fapte, pe aceleași acte materiale trebuia să se rețină această faptă la momentul arestării.

Susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f prima teză - referitoarele la limitele de pedeapsă. Nu poate fi primit acest motiv.

Arată că pentru o parte dintre inculpați s-a schimbat încadrarea din art. 8 în art. 7 din Legea 39/2003.

La acest moment, în ceea ce îl privește pe inculpatul s-a reținut infracțiunea prev. de art. 8 din Legea 39/2003 care, potrivit definiției este un grup, dar altul decât grupul infracțional organizat. În măsura în care inculpatului i s-a reținut art. 8, nu are cum să adere la un grup constituit în forma art. 7.

Consideră că prezenta cauză poate fi apreciată ca fiind complexă doar prin prisma faptului că sunt multe persoane cercetate. Celelalte criterii le-a analizat anterior.

Referitor la înscrisurile depuse astăzi la dosar, arată că nu îl privesc pe inculpatul, ci doar aleatoriu și nerelevant. Într-una din declarații se consemnează că este bun prieten cu, ceea ce este o eroare - cei doi sunt chiar cumnați. Acest lucru nu poate fi reținut ca și vinovăție, culpă, ca pericol social în ceea ce îl privește pe inculpatul.

Susține că recursul declarat în cauză îl vizează pe inculpatul doar la modul general.

Se vorbește despre persoane cu o anumită funcție sau calitate, ceea ce nu este cazul lui.

Solicită să se constate că la acest moment nu sunt îndeplinite condițiile art. 155-156 Cod procedură penală și să se respingă recursul declarat de Parchet.

Apărătorul intimaților inculpați și, av., susține că procesul penal se desfășoară după anumite reguli, în anumite limite care trebuie respectate atât de apărare, cât și de organul de urmărire penală. Avocații nu trebuie să uzeze în mod exagerat de drepturile și garanțiile procesuale, pentru că s-ar denumi abuz de drept, iar organul de urmărire penală are datoria să administreze probatoriile conform dispozițiilor procedurale, pentru că altfel se numește abuz.

Apreciază eleganța instanței de fond care într-o frază face referire la lipsa de diligență a organului de urmărire penală vis-a-vis de desfășurarea procedurilor.

Consideră că depunerea acelor declarații încalcă și frizează cele mai elementare reguli care reglementează desfășurarea procesului. Este evident că nu se poate critica hotărârea instanței de fond invocând aspecte pe care aceasta nu le-a cunoscut la momentul soluționării cererii. Probabil, se dorește ca instanța de control de judiciar, luând în considerare cele trei înscrisuri depuse astăzi, să caseze hotărârea, lucru imputabil judecătorului fondului, pe considerente pe care judecătorul fondului nu le-a cunoscut. Aceasta este un fel de încercare de a se distrage atenția de la esența problemei. problemei, deși este menționată de instanța de fond în mod elegant doar într-o singură frază, ea reprezintă motivul real pentru care a fost respinsă propunerea de prelungire a arestării preventive. Acesta este dosarul care reprezintă un exemplu tipic de felul cum nu trebuie să se comporte organul judiciar, în speță, organul de urmărire penală.

de 2 luni și 15 zile s-a audiat un singur martor - - și făptuitoarea, care a fost dusă de avocat, solicitându-se să fie audiată, s-au întocmit procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice interceptate de procuror în luna noiembrie 2009. Acestea sunt toate activitățile de urmărire penală efectuate. În aprecierea acelui termen rezonabil la care face referire dispoziția art. 159 alin. ultim Cod procedură penală, hotărârea instanței de fond este corectă, temeinică și legală.

În cauză, judecătorul care a admis propunerea de arestare, a fost cel care a soluționat și prima și a doua cerere de prelungire și a avut posibilitatea să evalueze în mod clar și fără a exista posibilitatea de fi indus în eroare activitatea organului judiciar.

de două luni de zile organul de urmărire penală a audiat doar un martor și a pus un ofițer de poliție să întocmească acele procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din noiembrie, după care procurorul doar le-a atestat, iar acum solicită prelungirea măsurii arestării pentru încă 30 de zile.

În încheierile din 04.01.2010 și 04.02.2010 sunt menționate aceleași activități ce urmează a fi efectuate în continuare: audierea unor martori care din actele de urmărire penală a rezultat că au cunoștință despre faptele ce fac obiectul prezentei cauze; reaudierea inculpaților; prezentarea materialului de urmărire penală; întocmirea rechizitoriului.

Judecătorul fondului, cu ocazia soluționării penultimei cereri de prelungire, a stabilit că 15 zile sunt suficiente în considerarea comportamentului organului judiciar. Această hotărâre a fost atacată cu recurs și de către inculpați și de către procuror. Recursurile au fost respinse.

Deci, s-a stabilit în mod clar că ceea ce s-a întâmplat până la momentul respectiv, termenul rezonabil este de 2 luni și 15 zile.

Pentru a determina instanța de judecată să reconsidere acest termen rezonabil al arestării preventiv, procurorul trebuia să vină cu elemente noi.

Aceste elemente noi au fost găsite, în sensul că au fost chemați numai unii dintre inculpați, dintre cei cărora le asigură asistență juridică inculpatul, și li s-a spus că fapta care a fost constatată în urmă cu 2 luni și J nu mai este complicitate la contrabandă în formă calificată și constituire de grup în varianta art. 8 din Legea 39, ci este infracțiunea prev. de art. 7 din aceeași lege și, pe aceeași situație de fapt, organul de urmărire penală a reținut și complicitate morală la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Altfel spus, în condițiile în care inculpatul locuiește în orașul, la 5 km de Dunăre, supraveghind dacă trece "măgărușul alb", l-a ajutat moral pe inculpatul care a trecut Dunărea cu.

Deci, pe aceeași situație de fapt s-a schimbat încadrarea juridică și s-a mai atașat la dosar un dosar provenit de la DNA referitor la coinculpatul și la un agent audiat pe data de 19.02 -, care face sesizare privind un ofițer de la sectorul Poliției de Frontieră. Dar, singurul act de urmărire penală efectuat de procurorul DIICOT în vol. III, respectiv, dosarul care vine de la DNA și care este constituit ca urmare a sesizării agentului - martor în această cauză - este ordonanța de conexare. În declarațiile date în dosarul DNA - tot organ specializat - agentul nu face nicio referire la inculpații din prezenta cauză, în afară de inculpatul. zice numai de că i-a cerut să îl favorizeze și îl denunță pe un anume.

Audiat fiind la data de 19.02.2010, agentul spune că știa că împreună cu soția luau date și informații și că îl ajutau pe.

Solicită să se ia în considerare veridicitatea acestei declarații prin compararea declarațiilor date în fața DNA-ului cu privire la aceleași aspecte de contrabandă și să fie apreciată ca atare, din punct de vedere al "puterii probante".

Totodată, precizează că se simte amenințat și stresat. Față de acest aspect, se pune întrebarea dacă se invocă și se susține temeiul prevăzut de art. 148 lit. b Cod procedură penală sau dacă s-a făcut această susținere pentru a impresiona instanța de control judiciar să admită recursul declarat.

Referitor la celelalte două declarații, arată că a citit literatura de specialitate în care se dezbat aspecte legate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu practica CEDO. În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil se arată că declarațiile unor martori a căror identitate nu este cunoscută sau a unor investigatori acoperiți, nu pot contribui, nu pot dovedi o împrejurare sau un fapt decât în măsura în care se coroborează cu mijloace de probă clasice, prevăzute ca și mijloace de probă în codul d e procedură penală.

Or, acele declarații ale martorilor sub acoperire, în primul rând, că acum instanța nu are posibilitatea să verifice dosarul secret și să vadă dacă într-adevăr, acel proces-verbal are în spate o declarație dată de o persoană. Acele afirmații ale martorilor sub acoperire nu sunt confirmate de nici un alt mijloc de probă din dosar.

Susține că în două luni și J organele de urmărire penală nu au putut să audieze decât doi martori, iar acum au audiat trei martori în trei zile, în condițiile era în week-end, ca să aducă neapărat argumente și să creioneze un profil unora dintre inculpați pentru a obține neapărat menținerea măsurii arestării preventive.

Arată că termenul rezonabil are în vedere trei criterii. În motivele de recurs Parchetul face referire la modul cum se apreciază acest termen rezonabil.

În literatura de specialitate se spune că cele trei criterii: complexitatea cauzei, conduita organului judiciar, conduita inculpaților.

Referitor la complexitatea cauzei, arată că în afară de faptul că în cauză sunt cercetați nouă inculpați, nu sunt ale elemente prin prisma cărora să poată fi apreciată ca fiind complexă: nu sunt mai multe acte materiale, nu sunt mulți martori de audiat, nu sunt multe părți vătămate. Cauza este complexă, dar într-un grad mai redus, dacă poate spune așa. Nu se poate invoca tot timpul argumentul complexității cauzei, fără a se trece la ceea ce se numește conduita organului judiciar. Adică, să se demonstreze că s-au manifestat diligențe pentru se finaliza ancheta într-un termen cât mai scurt, că din cauze obiective nu s-a reușit terminarea anchetei și că se impune prelungirea măsurii arestării preventive pentru a efectua neapărat activități cu inculpații în stare de arest preventiv.

Solicită să se constate că activitățile indicate în cererea de prelungire ca fiind efectuate acopereau o zi sau două din cele 30 de zile de arest preventiv. doar o zi sau două din 30 de zile de arest, organul judiciar nu se putea prezenta în fața magistratului judecător, care este suveran și are obligația legală să aprecieze conduita organului judiciar, și să spună că a fost diligent. Judecătorul a dat o șansă acordând prima prelungire, dar la a doua prelungire constatând acest lucru, a sancționat admițând în parte propunerea de prelungire, respectiv doar pentru 15 zile.

Solicită să se observe că din perspectiva conduitei organului judiciar nu se justifica nici o zi în plus față de mandatul inițial de 30 de zile.

Conduita inculpaților este de recunoaștere inițială. Consideră că s-a interpretat greșit în motivele de recurs scrise conduita inculpaților, reținându-se că au recunoscut pentru că nu aveau încotro. Inculpatul a fost luat dimineața de acasă, putea să spună că nu a făcut nimic, că nu cunoaște nimic sau putea să uzeze de dreptul de a nu da declarații. Dar inculpatul a ales să fie sincer, a recunoscut ceea ce a comis, și-a recunoscut contribuția la comiterea faptei în mod corespunzător, așa cum s-a stabilit ulterior pe baza probatoriilor administrate.

Consideră că dacă de instanța de control judiciar va fi accepta declarațiile celor doi martori audiați sub acoperire la data de 21.02.2010, acest lucru se va transforma în practică. Dacă se poate demonstra existența unor împrejurări exclusiv pe baza declarațiilor unor martori sub acoperire, fără a putea să fie verificate prin alte probe administrate în mod clasic, ba dimpotrivă, acele afirmații fiind contrazise de declarațiile unor persoane audiate anterior, înseamnă că nu se mai respectă regulile în cadrul cărora trebuie să se desfășoare procesul penal.

Din perspectiva acestor trei criterii soluția instanței de fond este temeinică și legală și acoperă cerința asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Instanța a reținut că nu s-au depus diligențe pentru terminarea urmăririi penale cu operative, dar a avut în vedere acest criteriu, nu se poate afirma astăzi că instanța nu a luat în calcul acest aspect.

Se mai face referire în motivele de recurs la pericolul ridicat, la acest gen de infracțiuni care intră în competența DIICOT, la consecința punerii în libertate a inculpaților asupra opiniei publice, concluzionându-se că în infracțiunile instrumentate de DIICOT inculpații trebuie să fie cercetați în stare de arest preventiv.

Consideră că și aceasta este o interpretare a legii, când se invocă unele reguli de procedură, care atribuție în competența materială a unor organe judiciare anumite cauze șisine diese trage concluzia că în aceste cauze trebuie neapărat să se regăsească și criteriile prevăzute de legiuitor la condițiile arestării preventive.

Nici în motivele de recurs scrise, nici în actele noi depuse la instanță, situația inculpatului nu este atinsă. Acele înscrisuri nu se referă nicicum la inc.. De asemenea, inculpatul este favorizat și de împrejurarea că nu i s-a schimbat încadrarea juridică, fiind cea reținută inițial de organul de urmărire penală la luarea măsurii arestării preventive.

În ceea ce privește situația inc. lucrurile nu s-au modificat nicicum, iar aprecierea instanței de fond nu poate fi contrazisă în nici un fel vis-a-vis de necesitatea punerii în libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Situația medicală, situația personală, a inculpatului este cunoscută. La dosar s-au depus copii certificate ale unor acte medicale din care rezultă că acesta suferă de o boală complicată și necesită un tratament mai complicat.

Și pentru inculpatul a depus înscrisuri din care rezultă că acesta are o situație deosebită din punct de vedere al stării de sănătate.

Solicită să se aprecieze atunci când se va evalua situația în raport cu fiecare inculpat în parte și contribuția lor marginală.

Faptul că inculpatul era polițist în cadrul Poliției de Frontieră nu are nicio legătură cu prezenta faptă. Împrejurarea că inculpatul ar fi obținut informații de la soția sa, a fost lămurită de către aceasta din urmă, atunci când a acceptat să dea declarație. Afirmațiile lor sunt confirmate de conținutul convorbirilor telefonice interceptate; nu se vorbește nicăieri de vreo chestiune legată de trafic și contrabandă cu țigări. Ceea ce-l incriminează oarecum pe inculpat este acea legătură pe care o avea cu coinculpatul, legătură care nu avea nimic de a face cu contrabanda de țigări. Este adevărat că în ziua respectivă l-a rugat să observe anumite lucruri în interiorul loc. situată la 5 km de malul, inculpatul a dat acele informații și a recunoscut acest lucru. Dar, de aici până la a spune că numai polițistul putea face acest lucru este o diferență. Consideră că oricine putea să facă acest lucru, respectiv să spună când trece mașina poliției.

Nu se știe cum ajuta lucrul acesta la ocolirea patrulelor care operează pe malul pentru a se putea traversa Dunărea.

Se învederează în declarațiile depuse astăzi că inculpatul ar avea o situație materială deosebită. Depune la dosar o copie a unui contract de credit bancar care atestă că inculpatul nu este atât de bogat așa cum se afirmă în acele declarații.

Consideră că declarațiile martorilor sub acoperire ar trebui coroborate cu alte probe pentru a se demonstra că afirmațiile acestora corespund realității.

În concluzie, apreciază că situația inculpaților și, atât din punct de vedere personal, cât și din punct de vedere al contribuției fiecăruia la comiterea faptei, reclamă respingerea recursului declarat de Parchet și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Solicită instanței să nu ia în considerare înscrisurile depuse astăzi la dosar pentru că trebuie să se aprecieze ceea ce a avut în vedere instanța de fond.

Dacă vor fi avute în vedere, solicită să se țină cont de ceea ce a spus cu privire la lipsa lor de veridicitate și lipsa puterii probante a acestor declarații. Consideră că sunt înscrisuripro causa, făcute pentru a acoperi niște afirmații care nu aveau suport în actele dosarului.

Apărătorul intimatului inculpat, av., susține că de la momentul arestării preventive a acestuia și până acum au trecut mai mult de 2 luni de zile.

Deși reprezentantul parchetului consideră că acest termen nu este rezonabil, din punctul său de vedere, pentru o persoană care se află la primul impact cu legea penală, termenul de 2 luni și 15 zile de arest preventiv este mai mult decât rezonabil.

Consideră că nu poate fi primit de instanța de control judiciar motivul de recurs, în sensul că dacă la acest momentul inculpatul ar fi lăsat în libertate, acest lucru ar avea un impact negativ asupra ordinii publice.

În acest sens, are în vedere faptul că inculpatul are 53 de ani, că este bunic, că are în întreținere o minoră de 6 ani, fiind curatorul acestei minore, care prezintă un grad sever de handicap, iar curatela a expirat pe data de 20 ianuarie.

Solicită să se observe că inculpatul nu a fost prins în flagrant. Inculpatul a fost citat de organele de urmărire penală, s-a prezentat, a dat declarație, ulterior a fost reținut și arestat.

Este de acord cu motivarea încheierii din 17.02.2010 a Tribunalului Galați, încheiere pe care o consideră legală și temeinică, și în același justă.

Consideră că recursul Parchetului nu este motivat, că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 155 cod procedură penală.

Dacă la acest moment inculpatul ar fi lăsat în libertate, nu ar influența în vreun fel cercetările, nu ar altera mijloacele de probă și nu ar putea influența vreun martor.

Solicită să se observe că până la momentul arestării inculpatul era, își desfășura această activitate în mod autorizat și avea grijă de familia sa.

În concluzie, solicită respingerea recursului declarat de Parchet, și să se mențină ca fiind legală și temeinică încheierea Tribunalului Galați. De altfel, instanța de fond a stabilit în sarcina inculpatului anumite obligații, acesta fiind conștient de faptul că dacă nu le-ar respecta această măsură poate fi revocată.

Apărătorul intimatului inculpat, av., consideră că recursul declarat de - Serviciul Teritorial Galați este nefondat pentru următoarele motive:

În toată activitatea desfășurată de la soluționarea propunerii de arestare preventivă și până la a doua cerere de prelungire organele de urmărire penală nu și-au îndeplinit cu conștiinciozitate și cu răspundere dispozițiile codului d e procedură penală, respectiv capitolul privind urmărirea penală.

În primul rând, cauza nu prezintă complexitate decât sub aspectul grupului mare de persoane arestate. Arestarea "la grămadă" se practică la DIICOT - sunt luate 9-10 persoane care au cunoștință despre o faptă și sunt aduse la DIICOT.

La data soluționării celei de a doua prelungiri a învederat judecătorului fondului, că răspunderea îi revine, întrucât este cel care a studiat dosarul când a dispus propunerea de arestare preventivă, știut fiind că la prelungiri se mai copie referatul, se intră mai puțin pe amănuntele din dosar pe motiv că legea prevede indicii, pericol social sau prezența inculpaților în fața instanței.

Consideră că încheierea prin care s-a prelungit măsura arestării preventive cu 15 zile a fost judicioasă, având în vedere că motivele invocate au fost aceleași atât la prima prelungire cât și la a doua prelungire și nu au fost îndeplinite. A fost un afront adus organului judiciar, respectiv magistratul care a emis mandatul și a acordat prelungirea, sau o delăsare din partea organului de urmărire penală.

Consideră că încheierea prin care s-a respins propunerea de prelungire a arestării preventive corespunde dispozițiilor legale din dreptul intern și internațional cu privire la desfășurarea urmăririi penale și în special ceea ce a mai rămas din motivele invocate - pericolul social al inculpaților.

Inculpatul a avut o participare întâmplătoare. Se va discuta la fond dacă această participație, improprie din punctul său de vedere, are sau nu are relevanță pentru stabilirea vinovăției inculpatului în cauză.

Solicită să nu fie avute în vedere actele noi depuse astăzi la dosar, pentru că ele nu s-au discutat la fond, deci nu poate fi culpabilă magistratului care a pronunțat hotărârea, cu privire la acte care nu au fost avute în vedere de către acesta când a respins propunerea de prelungire a arestării preventive.

Lecturând declarațiile depuse la dosar, a constatat că ceea ce declară - persoana care a sesizat organele de urmărire penală - aceasta este faptă din noiembrie -decembrie 2009, organul de urmărire penală fiind în posesia tuturor datelor. În baza declarațiilor acestuia s-au concentrat eforturile și s-a organizat flagrantul. Deci, nu sunt acte noi.

În concret, martorul nu spune nimic. este o localitate mică, cu 5000 de locuitori care se cunosc toți între ei, mulți sunt rude, sunt cumetri, dar de aici și până la săvârșirea infracțiunilor de asociere, grup infracțional, contrabandă este o distanță foarte mare.

Solicită să se rețină că nimic din ceea ce afirmă nu se va putea dovedi, pentru că dacă s-ar fi putut dovedi, se valorifica din luna noiembrie-decembrie 2009.

Celelalte sunt mici subrefugii de urmărire penală, știut fiind că instanța este sesizată cu faptele și nu cu încadrarea juridică, care este un atribut exclusiv al instanței și toate manevrele care se fac sunt doar pentru acoperirea deficiențelor urmăririi penale, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de Parchet, considerând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să fie pus în libertate, învederând că are doi copii minori în întreținere, iar soția este în imposibilitate de a-i crește.

Intimații inculpați, având ultimul cuvânt, pe rând, precizează că sunt de acord cu susținerile apărătorilor aleși și solicită să fie cercetați în stare de libertate.

Intimații inculpați și, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetați în stare de libertate, obligându-se să respecte dispozițiile stabilite prin hotărârea instanței de fond.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, - Serviciul Teritorial Galați, a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 17.02.2010 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-.

Prin încheierea de ședință din 17.02.2010 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, a fost respinsă propunerea formulată de DIICOT - Serviciul Teritorial Galați, de prelungire a arestării preventive a inculpaților, și.

Pentru a dispus astfel, instanța de fond, Tribunalul Galația avut în vedere că prin referatul nr. 81/D/P/2009 din 16.02.2010, Parchetul de pe lângă - DIICOT - Serviciul Teritorial Galația propus prelungirea măsurii arestării preventive pe o durată de încă 30 zile față de inculpații:

1. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 7 al. 1 din Legea 39/2003;

- 26 Cod penal în referire la art. 270 al.1 raportat la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal,

- Art. 26 cod penal raportat la art. 70 alin. 1 din OUG 105 /2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal