Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 21/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR. 23/3/2010

47/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

ÎNCHEIEREA NR.21/

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar

JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu

JUDECĂTOR 3: Mihai

GREFIER:

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință din data de 05.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenți-inculpați, personal, în stare de arest preventiv și asistați de apărător ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, personal, în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și, personal, în stare de arest preventiv și asistat de apărător substituent - avocat, cu delegație de substituire depusă la dosar.

Totodată s-a mai prezentat si interpret de limba engleză -, în baza autorizației nr.2252/1999, depusă la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul ales al inculpaților și, solicită la dosar înscrisuri în circumstanțiere, respectiv acte de la ambasada precum și acte de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și farmacie " "

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune cererilor formulate de apărători cu privire la depunerea de acte în circumstanțiere și solicită a se încuviința.

Curtea, apreciind înscrisurile ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei, le încuviințează și administrează proba, înscrisurile fiind atașate la dosar.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecară și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs, recurentul-inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul ales al inculpaților și, solicită admiterea recursului formulat de către inculpați, apreciind că motivele pentru care se cere prelungirea măsurii arestării preventive nu sunt întemeiate, întrucât, această prelungire se cere pentru redarea convorbirilor directe purtate de către investigatorul cu nume de cod, atașarea la doar a suporturilor optice ce conțin înregistrările audio-video, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.

Învederează că, potrivit art.155 C.P.P. arestarea inculpatului poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, dacă este motivată și dacă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, impun în continuare privarea de libertate. Trebuie observat că inculpații și, se află la prima abatere, au încercat să intermedieze unu schimb de 150 gr. cannabis, un drog care nu este de mare risc, acea iarbă care în este legală. Inculpații recunosc și regretă săvârșirea faptei, în sensul că au vrut să intermedieze schimbul de cannabis, în schimbul unui comision. Solicită revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților și obligarea acestora de a nu părăsii țara, astfel fiindu-le dată posibilitatea de a-și continua studiile. Față de aceste considerente, apreciază lăsarea acestora în libertate nu ar impieta buna desfășurare a cercetării penale ți în consecință solicită punerea în libertate a acestora.

Apărătorul ales al inculpatului, critică încheierea recurată pentru netemeinicie, apreciind că potrivit art.155 C.P.P. durata arestării preventive, poate fi prelungită motivat, doar dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare menținerea stării de arest preventiv, iar în speță nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea inițială și nu există temeiuri noi care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Consideră că indiciile și probele temeinice prev. de art.168/1 C.P.P. nu există, inculpatul este singurul care a declarat implicarea inculpatului în această tranzacție de droguri, declarația acestuia necoroborându-se cu celelalte probe de la dosarul cauzei, încât să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat. De asemenea, din procesul verbal de prindere în flagrant, din procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, din procesul verbal întocmit de către colaborator, din declarația martorului asistent, nu rezultă implicarea inculpatului în tranzacție, ci doar prezența întâmplătoare a acestuia, într-un bar, la o masă. Inculpatul nu recunoaște săvârșirea infracțiunii, arătând că se afla întâmplător în acel bar, împreună cu prietenul său, iar drogurile nu au fost găsite asupra sa, ci asupra altor inculpați.

Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.P.P. nu există indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit această infracțiune și pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite nici condițiile prev. de art.148 lit.f consideră C.P.P. că toate acetele pentru care s-a solicitat prelungirea se pot efectua și cu inculpații în stare de libertate, lăsarea acestora în libertate, neputând influența în mod negativ efectuarea acestor acte de urmărire penală; nu există date din care să rezulte că inculpații, lăsați în libertate s-ar sustrage urmăririi penale, judecății sau executării pedepsei, nu există probe concludente din care să rezulte caracterul absolut necesar al prelungirii măsurii arestări preventive. Solicită a se avea în vedere și prev. art.136 al.8 C.P.P. respectiv faptul că inculpatul nu are antecedente penale, are studii superioare, calitatea de refugiat politic, aprciază că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate. Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea închjeierii atacate și pe fond, să se dispună respingerea propunerii parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, având cuvântul, arată că recursul este declarat împotriva încheierii din data de 05.01.2010, pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a dispus prelungirii stării de arest a inculpatului, pe durata urmăririi penale. Critică încheierea recurată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, apreciind că, în mod greșit, instanța de fond, a admis solicitarea parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului. Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.148 lit.f C.P.P. în referatul de propunere de prelungire a arestului preventiv, nu sunt evidențiate probe din care să rezulte că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, consideră că, în temeiul art.146 al.1 rap la art.143 C.P.P. în mod greșit instanța de fond a admis propunerea parchetului, în acest moment, nemaisubzistând temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive. Nu există indicii sau probe din care să rezulte că lăsarea în libertate inculpatului, ar comite fapte de aceeași natură sau alte fapte prev. de legea penală. Totodată, apreciază că trebuia avut în vedere și disp. art.136 al.8 C.P.P. să se raporteze la persoana inculpatului și la gradul de participație a acestuia la comiterea infracțiunii, precum și la atitudinea sa procesuală, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar pe fond, rejudecând, să se dispună revocarea stării de arest și punerea în libertate a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor formulate și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, fiind îndeplinite cerințele prev. de art.155 și art.156.C.P.P. Consideră că în mod corect instanța fondului a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă cât și propunerea motivată de prelungire a arestării preventive, a procurorului anchetator.

Pericolul social concret ce rezultă din lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie avut în vedere și din natura și modul de săvârșire al faptei, precum și față de persoana inculpalui, acesta fiind refugiat pe teritoriul țării noastre.

Față de aceste motive, considerând că prima instanță s-a pronunțat în mod corect prelungind arestarea preventivă a inculpaților, pune concluzii de menține a încheierii recurate ca legală și temeinică.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, personal, arată că regretă ceea ce s-a întâmplat, el nu a făcut decât să dea un telefon pentru prietenul său care avea marijuana, nu are antecedente penale și solicită să fie pus în libertate, prezentându-se ori de câte ori va fi necesar.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, personal, arată că regretă implicarea sa în această cauză, a spus adevărul, are un trecut decent, nu este un pericol social și solicită să fie judecat în stare de libertate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, personal, solicită să fie cercetat în stare de libertate, nu este implicat în săvârșirea faptelor.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, personal, arată că este student la medicină, rezident, nu este implicat în săvârșirea faptelor, regretă cele întâmplate și solicită să fie cercetat în stare de libertate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală la data de 05.01.2010, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București și, în temeiul dispozițiilor art.155 și următoarele Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților, și, pe o perioadă de 30 de zile de la 09.01.2010 până la data de 07.02.2010, inclusiv.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora, inculpații aflându-se în situația prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală.

Astfel, în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art.681Cod procedură penală, că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, astfel cum rezultă din probele administrate până la acest moment procesual.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei dispuneri a prelungirii duratei arestării preventive, arătându-se că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive.

Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, s-a reținut că inculpații, și sunt cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că, la data de 10.12.2009, a fost depistat de lucrătorii de poliție în timp ce încercau să vândă investigatorului sub acoperire cu nume de cod " " cantitatea de 153,75 gr. cannabis, contra sumei de 3.500 euro.

Potrivit art.155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Curtea constată că hotărârea pronunțată de Tribunalul București este legală și temeinică.

Cât privește legalitatea, este de observat că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru ca față de recurenții inculpați să se dispună prelungirea duratei măsurii arestării preventive.

Astfel, din cuprinsul probelor deja administrate de organele de cercetare penală ( cu referire la procesele - verbale de redare a declarațiilor colaboratorului " " și rapoartele investigatorului " ", proces-verbal de flagrant, declarațiile martorului, declarațiile inculpaților și date în fața procurorului și ale celor cinci inculpați date în fața judecătorului și raportul de constatare tehnico - științifică) reies indicii că recurenții au comis fapta pentru care sunt cercetați, reținând și împrejurarea că inculpații nu au recunoscut acest lucru.

Analiza temeiurilor de fapt ale arestării preventive de către instanță, presupune antamarea faptelor principale (și chiar a probatoriilor), în vederea constatării existenței unei suspiciuni rezonabile, în sensul art.5, paragraf 1, litera c din CEDO, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

-se acestui deziderat - fără a proceda la o analiză probelor, a mijloacelor de probă sau a modalităților de administrare a acestora - Curtea apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului inculpat, temeiuri ce sunt consacrate de dispozițiile art.148 lit. f Cod procedură penală, respectiv în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia pe parcursul cercetărilor, prezintă pericol pentru ordinea publică subzistă și în continuare, neintervenind nicio schimbare sau modificare a acestora.

De asemenea, învederând aspecte ce țin de temeinicia hotărârii atacate, corect tribunalul a apreciat că recurentul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, dacă îndeplinirea condiției referitoare la cuantumul pedepsei este indiscutabil îndeplinită, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care prezintă lăsarea în libertate a inculpatului recurent se deduce din natura și gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite, din modalitatea în care a pus la cale fiecare demers ce ar putea alcătui latura obiectivă a infracțiunii ce îi este imputată.

Pe de altă parte, nu poate fi trecută cu vederea rezonanța negativă, sentimentul de insecuritate ce-l creează în rândul societății civile acest fenomen infracțional, tot mai amplu, care afectează sănătatea; toate aceste argumente întăresc convingerea că inculpații, și prezintă un real pericol pentru ordinea publică, fiind pe deplin justificată soluția adoptată de prima instanță, soluție ce corespunde exigențelor consacrate de textele de lege menționate în cele ce preced.

Cât privește apărările invocate de inculpați, prin apărător, acestea nu pot fi primite, câtă vreme există indicii temeinice că recurentul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, iar această faptă - astfel cum s-a arătat mai sus - prin natura și urmările produse sunt deosebit de grave și cunosc o creștere îngrijorătoare; de altfel, aspectele relevate de apărare pot constitui elemente posibile a fi luate în considerare în procesul de individualizare a pedepsei.

Așa fiind, Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge - ca nefondate - recursurile declarate de inculpați și, având în vedere că aceștia sunt cei care se află în culpă procesuală, îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință din data de 05.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă fiecare inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului, cât și c/val. onorariu translator limbă engleză în c/val. de 4 (patru) ore, iar pe inculpatul și la 100 lei reprezentând - onorariu avocat oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Dact./08.02.2010

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Viorel Adrian Podar
Judecători:Viorel Adrian Podar, Antoaneta Nedelcu, Mihai

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 21/2010. Curtea de Apel Bucuresti