Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 22/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR. 307/2/2010
108/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.22/
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu
JUDECĂTOR 3: Mihai
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 05.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv și asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.
Totodată s-a mai prezentat si interpret de limba engleză -, în baza autorizației nr.2252/1999, depusă la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecară și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs, recurentul-inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, având cuvântul, arată că recursul este declarat împotriva încheierii din data de 05.01.2010, pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a dispus prelungirii stării de arest a inculpatului, pe durata urmăririi penale. Critică încheierea recurată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, apreciind că în referatul de propunere de prelungire a arestului preventiv, nu sunt evidențiate probe din care să rezulte că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Consideră că toate probele și motivarea din referatul de propunere de prelungire a stării de arest preventiv a inculpatului, se referă la probe pe care Parchetul urmează să le efectueze, respectiv: transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice dintre inculpați, martori sub acoperire precum și interceptări efectuate între inculpați. Astfel, în opinia apărării, sub acest aspect, referatul de propunere de prelungire apare nemotivat, prin prisma disp. art.148 lit. De C.P.P. asemenea, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.155 al.1 și ale art.156 C.P.P. prin raportare la art.143 C.P.P. în sensul că instanța, în momentul în care a fost investită cu referatul de propunere de prelungirea a măsurii arestării preventive, trebuia să aibă în vedere toate aceste aspecte, și nu numai pericolul pe care îl reprezintă infracțiunea în sine, prin reglementarea acestei într-o lege penală și prin cuantumul pedepsei pe care legiuitorul a înțeles să sancționeze fapta. Totodată, apreciază că trebuia avut în vedere și disp. art.136 al.8 C.P.P. să se raporteze la persoana inculpatului și la gradul de participație a acestuia la comiterea infracțiunii, precum și la atitudinea sa procesuală, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar pe fond, rejudecând, să se dispună revocarea stării de arest și punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzi de respingere, ca nefondat,a recursului declarat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Consideră că în mod corect instanța fondului a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă cât și propunerea motivată de prelungire a arestării preventive, a procurorului anchetator. Solicită a se constata că inculpatul a refuzat să dea declarații în fața procurorului iar în fața instanței de judecată nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care este cercetat, deși există suficiente probe care dovedesc contrariul.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, personal, arată că nu este vinovat, nu știe de ce este adus în fața instanței și solicită să fie pus în libertate, prezentându-se ori de câte ori va fi necesar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală la data de 05.01.2010, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și, în temeiul dispozițiilor art.155 și următoarele Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților, și, pe o perioadă de 30 de zile de la 09.01.2010 până la data de 07.02.2010, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora, inculpații aflându-se în situația prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală.
Astfel, în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art.681Cod procedură penală, că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, astfel cum rezultă din probele administrate până la acest moment procesual.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei dispuneri a prelungirii duratei arestării preventive, arătându-se că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, s-a reținut că inculpatul este cercetat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că, la data de 10.12.2009, a fost depistat de lucrătorii de poliție în timp ce împreună cu, și cu învinuitul încercau să vândă investigatorului sub acoperire cu nume de cod " " cantitatea de 153,75 gr. cannabis, contra sumei de 3.500 euro.
Potrivit art.155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Curtea constată că hotărârea pronunțată de Tribunalul București este legală și temeinică.
Cât privește legalitatea, este de observat că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru ca față de recurentul inculpat să se dispună prelungirea duratei măsurii arestării preventive.
Astfel, din cuprinsul probelor deja administrate de organele de cercetare penală ( cu referire la procesele - verbale de redare a declarațiilor colaboratorului " " și rapoartele investigatorului " ", proces-verbal de flagrant, declarațiile martorului, declarațiile inculpaților și date în fața procurorului și ale celor cinci inculpați date în fața judecătorului și raportul de constatare tehnico - științifică) reies indicii că recurentul a comis fapta pentru care este cercetat, reținând și împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut acest lucru.
Analiza temeiurilor de fapt ale arestării preventive de către instanță, presupune antamarea faptelor principale (și chiar a probatoriilor), în vederea constatării existenței unei suspiciuni rezonabile, în sensul art.5, paragraf 1, litera c din CEDO, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
-se acestui deziderat - fără a proceda la o analiză probelor, a mijloacelor de probă sau a modalităților de administrare a acestora - Curtea apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului inculpat, temeiuri ce sunt consacrate de dispozițiile art.148 lit. f Cod procedură penală, respectiv în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia pe parcursul cercetărilor, prezintă pericol pentru ordinea publică subzistă și în continuare, neintervenind nicio schimbare sau modificare a acestora.
De asemenea, învederând aspecte ce țin de temeinicia hotărârii atacate, corect tribunalul a apreciat că recurentul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, dacă îndeplinirea condiției referitoare la cuantumul pedepsei este indiscutabil îndeplinită, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care prezintă lăsarea în libertate a inculpatului recurent se deduce din natura și gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite, din modalitatea în care a pus la cale fiecare demers ce ar putea alcătui latura obiectivă a infracțiunii ce îi este imputată.
Pe de altă parte, nu poate fi trecută cu vederea rezonanța negativă, sentimentul de insecuritate ce-l creează în rândul societății civile acest fenomen infracțional, tot mai amplu, care afectează sănătatea; toate aceste argumente întăresc convingerea că inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea publică, fiind pe deplin justificată soluția adoptată de prima instanță, soluție ce corespunde exigențelor consacrate de textele de lege menționate în cele ce preced.
Cât privește apărările invocate de inculpat, prin apărător, acestea nu pot fi primite, câtă vreme există indicii temeinice că recurentul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, iar această faptă - astfel cum s-a arătat mai sus - prin natura și urmările produse sunt deosebit de grave și cunosc o creștere îngrijorătoare; de altfel, aspectele relevate de apărare pot constitui elemente posibile a fi luate în considerare în procesul de individualizare a pedepsei.
Așa fiind, Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpat și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 05.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând - onorariu avocat oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact./08.02.2010
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Viorel Adrian PodarJudecători:Viorel Adrian Podar, Antoaneta Nedelcu, Mihai
