Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 234/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1562/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
ÎNCHEIERE NR 234
Ședința publică din data de 13 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 2: Găgescu Risantea
JUDECĂTOR 3: Iordache Magdalena
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurentul-inculpat, asistat de apărător ales în baza delegației avocațiale nr. 117/E/12.07.2009 eliberată de către Baroul Călărași..
Procedura de citare este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 671/P/2009.
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, solicită admiterea recursului formulat împotriva Încheierii de ședință din data de 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a penală, în dosarul nr-, având în vedere că la dosarul cauzei nu ex8istă probe concludente care să rezulte că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care este cercetat.
Să se aibă în vedere că inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei.
Reprezentana Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143 pp având în vedere că în cauză există probe și indicii temeinice că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei, respectiv procesul-verbal de cercetare de la fața locului, profilul genetic al inculpatului, proba ADN din care rezultă că urmele găsite aparținând inculpatului.
De asemenea din declarația inculpatului reiese faptul că acesta s- aflat la locul săvârșirii faptei. Să se aibă în vedere și declarațiile martorei care a arătat faptul că a fost amenințată de către inculpat și declarațiile martorilor care relevă faptul că martorul este cunoscut ca având un comportament violent.
Având în vedere natura și gravitatea faptei, și urmările produse, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică, fiind necesară menținerea stării de arest a 9nculpatului.
Pentru toate aceste considerente solicită respingerea recursului formulat de către inculpat ca nefondat.
Recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate având în vedere că nu este vinovat de săvârșirea faptei.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședința Camerei de Consiliu din data de 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea inculpatului, de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, admițându-se propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică și dispunându-se prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.06.2009, până la 26.07.2009, inclusiv.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în cauză, sunt indicii temeinice, în înțelesul art.143 Cod procedură penală și art.146 cu referire la art.681Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul - față de care se efectuează urmărirea penală - a săvârșit faptele pentru care este cercetat.
Astfel, prin referatul întocmit în dosarul nr.671/P/2009, la data de 19.06.2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică a solicitat prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, viol și violare de domiciliu, fapte prevăzute și încriminate de art.174 - art.175 lit.h Cod penal, art.197 alin.1 și art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se, în fapt, în sarcina acestuia că, în noaptea de 28/29.03.2009, a pătruns fără drept în locuința victimei G Mira, din comuna, sat, județul C, a surprins-o pe aceasta în pat, în timp ce dormea, a gresat-o fizic, prin aplicarea de lovituri în zona capului, după care, prin constrângere, a întreținut un raport sexual normal cu aceasta.
În sarcina aceluiași inculpat, s-a mai reținut că, ulterior, consumării raportului sexual, inculpatul a luat-o pe victimă din locuința ei și a aruncat-o în fântâna aflată în apropierea casei, aceasta decedând, ca urmare a asfixierii prin înec.
Având în vedere aceste aspecte, Tribunalul Bucureștia apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală și, față de circumstanțele reale ale faptei, dar și personale ale inculpatului, punerea în libertate a acestuia ar îngreuna finalizarea urmăririi penale, știut fiind că măsura arestării preventive poate fi dispusă și menținută, respectiv prelungită în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, astfel cum prevăd dispozițiile art.136 Cod procedură penală.
În fine, prima instanță a mai avut în vedere - la momentul prelungirii măsurii arestării preventive - și aspectul că în prezenta cauză urmează a fi efectuate acte de urmărire penală suplimentare, întrucât din declarațiile inculpatului, care de altfel și-a recunoscut faptele, dar și din ansamblul probelor strânse în cursul urmăririi penale, reiese că la infracțiunea de omor ar fi participat și alte persoane.
În consecință, concluzionându-se că temeiurile ce au determinat arestarea inițială subzistă în continuare și nu s-au conturat împrejurări noi, care să modifice aceste temeiuri, Tribunalul a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând Curții casarea acestei încheieri și, în urma rejudecării, admiterea cererii sale de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv respingerea propunerii de prelungire a arestări preventive formulate de Parchet.
În susținerea recursului, apărătorul ales al inculpatului a învederat Curții că măsura arestului preventiv este o măsură cu caracter excepțional,conform jurisprudenței CEDO, iar în cauza de față, o asemenea măsură apare ca nejustificată, în contextul în care au fost administrate probe, iar inculpatul a fost supus testului poligraf.
Curtea, examinând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform dispozițiilor art.3856alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat, în virtutea considerentelor ce urmează:
Probele strânse în cursul urmăririi penale, cu privire la existența infracțiunilor ce se rețin a fi fost săvârșite de către inculpatul, evidențiază existența unor indicii temeinice ce conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul - față de care s-a început urmărirea penală și, ulterior, s-a pus în mișcare acțiunea penală - ar fi săvârșit aceste fapte penale, caracterizate, de altfel, de un ridicat grad de pericol social.
Curtea își însușește concluzia instanței de fond, în sensul că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în sensul cerut de dispozițiile art.155 Cod procedură penală.
Din această perspectivă, probele adunate de organul de urmărire penală, cu referire la declarațiile inculpatului, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, constatările examenului ADN, raportul medico legal de necropsie și alte acte specifice urmăririi penale, conturează cu claritate, presupunerea legitimă că inculpatul ar fi săvârșit aceste fapte.
Curtea, raportându-se la dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, în contextul cauzei, urmează a constatat - de asemenea - îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile cerute de normă, în sensul că, infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce este pus în evidență, prin natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina sa.
Este adevărat că, numai gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de către inculpat nu poate fi socotită - în sine - ca reprezentând pericol concret pentru ordinea publică, însă nici nu poate fi ignorată de către organul jurisdicțional, la momentul procesual al evaluării acestui criteriu.
Curtea apreciază - așadar - că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, drept trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu îndreptățește concluzia că estimarea pericolului pentru ordinea publică s-ar face prin abstracție de la gravitatea faptei.
Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta - între altele - și din însuși pericolul social, pe care-l prezintă și dezvoltă infracțiunile de care este acuzat inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de acte materiale, din posibilitatea săvârșirii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, dar și din lipsa unei reacții corespunzătoare, ce se așteaptă din partea autorităților, față de cei bănuiți ca fiind autori ai acestor fapte.
Prin urmare, măsura preventivă dispusă în cauză și prelungită, prin încheierea recurată, este în acord cu dispozițiile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.23 din Constituția României, răspunzând necesității de a apăra ordinea publică, drepturile și libertățile cetățenilor și, totodată, de a asigura desfășurarea - în bune condiții - a procesului penal și de a evita crearea unei stări de temere și nesiguranță socială.
Pe de altă parte, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului apare ca justificată și din prisma efectuării unor acte de urmărire penală, cu caracter suplimentar, necesare întregirii materialului probator, cu scopul evident al aflării adevărului și al lămuririi cauzei sub toate aspectele.
În conformitate cu dispozițiile art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din ședința Camerei de Consiliu din data de 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-, încheiere pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.
Sub incidența art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul inculpat urmează a fi obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului, în cuantum de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELELEGII,
DISPUNE:
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din ședința Camerei de Consiliu din data de 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
G -
Red./14.07.2009
Dact./14.07.2009
Ex.2
Red.--II.
Președinte:Constantinescu MarianaJudecători:Constantinescu Mariana, Găgescu Risantea, Iordache Magdalena
