Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 30/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (56/2010)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE NR.30/
Ședința publică de la 19 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 3: Florentina Dragomir
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror -.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 29 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat din oficiu - împuternicire avocațială nr.-/19.01.2010.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul inculpat, întrebat fiind, arată că nu dorește a fi judecat în prezența unui apărător din oficiu, dat fiind că are avocat ales în persoana d-nei.
Verificând actele dosarului, Curtea, constată că la dosarul cauzei nu se regăsește delegația apărătorului pe care inculpatul pretinde că l-a angajat.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că inculpatului i s-a mai acordat un termen pentru a putea lua legătura cu apărătorul ales, motiv pentru care apreciază că nu se mai impune, acordarea unui nou termen pentru același motiv și, consideră că se poate trece la judecarea prezentului recurs, inculpatul fiind în mod legal asistat de un avocat din oficiu.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 29 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Consideră că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu mai impun menținerea inculpatului în continuare în stare de arest preventiv.
Apreciază că lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și mai mult că actele de urmărire penală ce urmează a mai fii efectuate nu impun menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.
Menționează că inculpatul se obligă a se prezenta la toate solicitările organelor de urmărire penală și în fața instanței de judecată.
Totodată consideră că în cauză există un dubiu care trebuie să profite inculpatul, dat fiind că nu există probe certe că acesta este autorul infracțiunii ce i s-a reținut în sarcină.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, în data de 29 decembrie 2009 și, pe fond, a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apreciază că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.
Consideră că inculpatul a dat dovadă de o periculozitate deosebită avându-se în vedere infracțiunea ce i s-a reținut în sarcină, omor deosebit de grav, precum și modalitatea de comitere a acesteia.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de declarat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 29.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar, în temeiul art. 155 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.01.2010 până la 5.02.2010, inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143, art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei, modalitatea concretă de comitere a acesteia, rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen, reacția publicului, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății, fiind satisfăcute și prevederile art. 5 paragraf.1 lit.c și paragraf.3 din CEDO, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public.
S-a arătat în motivarea recursului că, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că nu există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, iar lăsarea acestuia în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Inculpatul, este urmărită penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută de art. 174 Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 07/08.11.2009, în jurul orei 0300, în imobilul situat în mun. B,-,.1,.1,.1,.114, sector 5, unde locuia fără forme legale, a sugrumat-o cu mâinile pe victima a, care a decedat ca urmare a asfixiei mecanice.
Potrivit art. 155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual, Curtea constată, astfel cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acesteia.
Astfel, contrar susținerilor recurentului, Curtea reține că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681 Cod procedură penală, care justifică în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind: procesul - verbal de cercetare la fața locului; declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșire a faptei, coroborate cu declarațiile martorilor, și și concluziile provizorii întocmite de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea dispozițiilor art.5 paragraf. 1 lit.c din Convenție a apreciat că prin presupunere rezonabilă se înțelege existența unor date, informații care să creeze unui observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, astfel, că nu este necesar ca la momentul arestării ori prelungirii acestei măsuri faptele care au dat naștere la presupuneri (bănuieli) nu trebuie să fie la același nivel cu cele necesare pentru a obține o condamnare.
Totodată, așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză sunt incidente și prevederile art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul urmăririi penale este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere în acest sens natura și gravitatea deosebită a faptei pentru care inculpatul este cercetat - prin care se aduce atingere celor mai importante relații sociale ocrotite de normele juridice, respectiv cele referitoare la dreptul persoanei la viață, modalitatea concretă în care se reține că aceasta a fost comisă (prin exercitarea de violențe), urmarea produsă (decesul victimei), rezonanța socială negativă pe care o are acest gen de fapte, precum și sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul societății civile lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârșirea unei fapte de o asemenea gravitate.
De asemenea, Curtea apreciază că prelungirea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, privarea în continuare de libertate a inculpatului fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
În consecință, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a admis propunerea de prelungire a duratei măsurii preventive formulată de Ministerul Public, menținerea stării de arest preventiv fiind justificată și de necesitatea finalizării actelor de urmărire penală, astfel cum acestea sunt menționate în referatul Parchetului.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și, față de faptul că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 29.12.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală pronunțată în dosarul nr-.
Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei - onorariul apărătorului din oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.
Ex.2/21.01.2010
Red. --
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru, Leontina Cișmașiu, Florentina Dragomir
