Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 32/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 32/ DOSAR NR-
Ședința publică din 20 Mai 2008
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean
JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -
JUDECĂTOR 3: Alexandru
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta inculpată în stare de arest ( deținută în Arestul C ), asistată de apărătorul ales, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebată fiind dacă înțelege limba română, inculpata arată că cunoaște limba română și nu dorește acordarea unui nou termen de judecată în vederea prezentării unui interpret de limba maghiară.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat ales având cuvântul pentru recurenta inculpată arată că a declarat recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Covasna prin care s-a admis cererea de prelungire a arestării preventive formulată de către Ministerul Public în ceea ce o privește, considerând că această încheiere este una nelegală. Precizează că ceea ce se contestă în prezenta cauză este nelegalitatea, apreciind că practica judiciară nu este un argument împotriva nelegalității. Învederează instanței că admiterea cererii întemeiată pe dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, este unul din cazurile care nu este aplicabil în speța de față. Din punctul său de vedere, art. 148 lit.f Cod procedură penală este aplicabil atunci când ne aflăm în situația unei recidive postcondamnatorii, având în vedere că aceasta este prima condiție prevăzută de textul mai sus amintit, respectiv ca inculpatul să fi săvârșit o infracțiune. Consideră că instanța care se pronunță printr-o încheiere în legătură cu o cerere de luare a unei măsuri preventive, judecă o cauză și constată că persoana asupra căreia s-a făcut o astfel de cerere este infractor, având în vedere că a săvârșit o infracțiune. Apreciază că în acest mod, se încalcă principiile din art. 1 din Codul d e procedură penală, care prevede scopurile procesului penal. Menționează că se poate afirma despre o persoană că a săvârșit o infracțiune doar dacă s-a pronunțat o hotărâre definitivă condamnatorie, ceea ce nu este cazul în speța de față, dat fiind că nu există niciun fel de hotărâre definitivă condamnatorie la adresa inculpatei. Consideră această practică ca fiind una nelegală. Arată că un argument în acest sens, ar fi și unul de text, respectiv art. 148 pct. 2 Cod procedură penală, care arată că în toate celelalte cazuri măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani, subliniind faptul că în cadrul acestui de lege s-a evitat folosirea cuvântului infracțiune, lucru pe care îl apreciază ca fiind normal. Subliniază că per a contrario, în cazul literei faa rt. 148 Cod procedură penală, nu se poate vorbi despre săvârșirea unei infracțiuni, decât dacă ne aflăm în situația unei persoane, asupra căreia se cere o măsură preventivă, aflată într-o stare de recidivă postcondamnatorie. Învederează instanței, că în art. 136 din Codul d e procedură penală se arată rațiunile pentru care se pot lua măsurile preventive, avându-se în vedere în acest sens buna desfășurare a procesului penal sau împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. Apreciază că în cazul speței de față nu ne aflăm în niciuna dintre aceste cauze. În ceea ce privește încheierea recurată, arată că în cadrul acesteia s-a realizat o adevărată judecată, încălcându-se în acest fel o seamă de drepturi constituționale ale persoanei. În acest sens, solicită instanței a avea în vedere pagina 11 din încheierea aflată în dosarul Tribunalului Covasna, în care se precizează că inculpata a săvârșit o infracțiune cu un grad de pericol social ridicat. Consideră că întrucât în acest caz ne aflăm în cadrul măsurilor preventive, instanța trebuia să se pronunțe doar în legătură cu cazurile și condițiile privind luarea unei măsuri preventive și nicidecum să facă referire la faptă, împrejurări, pericol social, modalități de săvârșire etc. subliniind că nu există un cadru procesual prin care inculpata să se poată apăra față de așa ceva. Arată că în acest mod, se încalcă niște principii fundamentale ale procesului penal și niște drepturi constituționale ale persoanei, întrucât inculpata este judecată fără a avea posibilitatea de a se apăra. Învederează instanței că deși această cauză se află de abia în faza de urmărire penală, respectiv pe la începutul acestei faze a procesului penal, o instanță de judecată statuează deja printr-o încheiere faptul că s-a săvârșit o infracțiune, cuantifică pericolul social, stabilește în ce constă activitatea materială etc. aspecte pe care le consideră ca fiind în afara legii. Menționează că în cadrul procesului penal măsurile preventive au rațiunea lor, și reprezintă niște măsuri de excepție și nicidecum reguli, subliniind faptul că în țara noastră nu există nicio deosebire ca regim între arestarea preventivă și condamnarea la pedeapsa închisorii. Din punctul său de vedere, într-o țară civilizată instrucția își urmează cursul său, atunci când magistratul procuror care este o persoană care nu este imparțială, având în vedere că ea trebuie să acuze, ajunge la concluzia că cineva a săvârșit o faptă, deferind justiției de principiu și de regulă o persoană liberă pentru că altfel rațiunile pentru care este luată și judecată o asemenea persoană sunt puse la îndoială. Apreciază că în prezenta cauză s-a trecut de mult de această situație, întrucât printr-o încheiere s-au făcut aprecieri în legătură cu faptă, pericol etc. fără a exista într-un fel posibilitatea de apărare. În ceea ce privește rațiunile art.136 Cod procedură penală, solicită instanței a avea în vedere faptul că inculpata este o fată de 33 de ani, care nu a mai săvârșit nicio faptă penală, subliniind că în acest caz instanța nu este sesizată să constate dacă inculpata a săvârșit vreo infracțiune și gradul de pericol social al acesteia, ci trebuie să constate doar dacă ne aflăm în condițiile restrictive și strict prevăzute de lege pentru a se dispune o măsură preventivă sau nu împotriva acesteia. Consideră că în cazul speței de față nu se impune o asemenea măsură, precizând că urmărirea penală și procesul penal se poate desfășura în cele mai bune condiții și dacă această persoană nu se află în stare de arest. Arată că nimic din ceea ce este pus la dispoziție de către Ministerul Public, nu îndreptățește pe cineva să ajungă la concluzia că este necesară ținerea în stare de arest preventiv a inculpatei. Menționează că nimănui nu folosește ținerea în stare de arest preventiv a acestei persoane, subliniind că nu există niciun pericol ca aceasta să se sustragă sau să influențeze părți, martori sau experți etc. Raportat la aceste aspecte, apreciază încheierea recurată ca nelegală, sens în care nici nu mai face referire la chestiunea privind oportunitatea acestei măsuri preventive. Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului inculpatei, desființarea încheierii Camerei de Consiliu din data de 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna și pe cale de consecință respingerea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că toate aceste critici puteau fi eventual valorificate în momentul în care s-a discutat luarea măsurii arestării preventive, acestea nefiind aplicabile în speța de față, cadrul procesual în acest caz fiind cu totul altceva. Arată că prin încheierea recurată s-a dispus prelungirea arestării preventive, făcându-se referire în dispozitivul încheierii la dispozițiile art. 155, art. 156 și 159 Cod procedură penală. Precizează că deși temeiul inițial al luării măsurii preventive l-a constituit dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, toate aspectele învederate în susținerea recursului reprezentau doar o argumentație a instanței de fond pentru a se face dovada existenței cumulative a condițiilor impuse de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Cu privire la arestarea preventivă, arată că nu doar dispozițiile art. 136 alin. 1 și art. 148 Cod procedură penală sunt cele care guvernează această instituție de drept. În acest sens, face referire și la dispozițiile art. 143 Cod procedură penală, precizând că din probele administrate la dosarul cauzei rezultă mai mult decât indicii, probe care justifică această măsură preventivă. Pe de altă parte, face referire și la dispozițiile art. 136 alin. 8 Cod procedură penală referitoare la pericolul social al infracțiunii, subliniind că în cauză inculpata este cercetată pentru trei infracțiuni de trafic de droguri inclusiv cu implicații transfrontaliere. Menționează că pentru traficul internațional, pedeapsa reglementată este între 15 și 25 de ani. Cu privire la obiectul material, arată că acesta este constituit din aproape cinci sute de pastile de, care reprezintă un drog de mare risc. În aceste condiții, apreciază soluția pronunțată ca fiind perfect justificată. Învederează instanței că inițial s-a luat această măsură preventivă, care a fost cenzurată de către Curtea de Apel Brașov, care a admis recursul inculpatei, apreciind că prin reducerea perioadei de arestare preventivă s-ar putea termina urmărirea penală. Cu toate acestea, raportat la complexitatea cauzei, acest lucru nu s-a putut realiza, motiv pentru care Parchetul a formulat această cerere de prelungire. Arată că așa după cum rezultă și din dosarul cauzei, trebuie efectuate în plus acte de urmărire penală pentru a fi lămurită cauza sub toate aspectele. În aceste condiții, apreciază încheierea recurată ca fiind perfect justificată, legală și temeinică. Față de aceste considerente, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpata împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Avocat ales, arată că nicăieri nu s-a statuat că cele 15 zile cenzurate de către Curtea de Apel Brașov, ar fi fost luate în vederea terminării urmăririi penale. Precizează că în această cauză nu se poate vorbi legal despre pericolul social al infracțiunii sau cuantumul pedepsei, apreciind că aceste lucruri au stat la baza multor hotărâri nelegale. Raportat la aceste aspecte, solicită instanței examinarea cu atenție a motivelor expuse.
Recurenta inculpată, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față:
Constată că prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 16.05.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, a fost admisă propunerea formulată de Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Covasna și în consecință, în baza art. 155, 156 și art.159 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatei, deținută în baza mandatului de arestare preventivă nr.1/2008 emis de Curtea de Apel Brașov, pe o durată de 30 zile începând cu data de 21.05.2008 până la 19.06.2008 inclusiv.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că măsura arestării preventive a inculpatei a fost dispusă în baza art. 148 alin 1 lit. f Cod procedură penală prin încheierea nr. 29/R/7.05.2008 a Curții de Apel Brașov pe o durată de 15 zile; necesitatea prelungirii arestării preventive a inculpatului este motivată în principal prin prisma necesității finalizării urmăririi penale mai precis efectuarea unor audieri de martori, valorificarea datelor obținute în urma percheziției informatice și a celei domiciliare efectuate în cauză, prelucrarea informațiilor obținute din interceptările telefonice efectuate în cauză, extinderea cercetărilor în urma datelor și informațiilor rezultate din anchetă, identificarea și audierea persoanelor care au cunoștință de activitățile inculpatei pe linia traficului și consumului ilicit de droguri și traducerea de către un traducător autorizat a convorbirilor purtate de inculpată.
Întrucât la dosar există în continuare indicii temeinice că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și văzând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei subzistă și în prezent iar prelungirea acestei măsuri este justificată, prima instanță a apreciat că sunt întrunite dispozițiile art. 155, 156 și ale 159 precum și cele ale art. 13 Cod procedură penală privind termenul rezonabil pe care trebuie să-l aibă arestarea preventivă a unui inculpat, situație în raport cu care, ținând seama și de împrejurarea că faptele pentru care este cercetată inculpata sunt grave, cu rezonanță socială deosebită și este necesară finalizarea urmăririi penale, prima instanță a apreciat că se impune, pentru bunul mers al urmăririi penale prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 zile.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpata criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună punerea sa în libertate.
În motivarea recursului promovat inculpata a arătat că se impunea respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a sa întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri preventive nu subzistă; dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală nu sunt incidente în speță întrucât inculpata nu se găsește în stare de recidivă postcondamnatorie astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar existentă la dosar, ori în lipsa acestei condiții, conturată prin sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul textului de lege "a săvârșit o infracțiune" ( afirmație care se poate face relativ la o persoană doar în situația în care s-a pronunțat împotriva acelei persoane o hotărâre de condamnare definitivă ) pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, nu sunt întrunite în mod cumulativ cele două condiții necesare pentru a se putea dispune arestarea preventivă a unei persoane. De altfel, în speță nu sunt întrunite nici măcar condițiile prevăzute de art. 136 Cod procedură penală, text care constituie premiza luării măsurii arestării preventive față de oricare învinuit sau inculpat; astfel nu rezultă din actele și lucrările dosarului de urmărire penală de ce se impune privarea de libertate a inculpatei pentru buna desfășurare a procesului penal și de ce procesul nu ar putea continua în bune condiții cu inculpata în stare de libertate și nici nu există vreun indiciu că aceasta ar intenționa să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecată pentru a se impune luarea acestei măsuri preventive cu totul excepționale.
Analizând încheierea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că recursul promovat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu nr. 29/R/7.05.2008 a Curții de Apel Brașovs -a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin 1,2 art. 3 alin 1,2 și art. 4 alin 1,2 din Legea 143/2000, constând în esență în aceea că în perioada 2.05.2008 - 5.05.2008 a cumpărat de pe teritoriul Ungariei de la o persoană necunoscută cantitatea de 462 comprimate de methylendyoxiamfetamină pe care la data de 5.05.2008 le-a introdus în țară și a deținut în aceeași perioadă comprimate de același gen pentru consum propriu.
Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au fost cele prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Prin referatul DIICOT - Biroul Teritorial Covasna înregistrat la data de 16.05.2008 la Tribunalul Covasna sub nr- s-a propus prelungirea arestării preventive a inculpatei, motivată în principal de împrejurarea că urmărirea penală nu a fost finalizată iar temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă în continuare.
Potrivit art. 155 Cod procedură penală arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului formulată de DIICOT - Biroul Teritorial Covasna prin prisma stadiului urmăririi penale, a existenței în continuare a indiciilor temeinice privind săvârșirea de către inculpată infracțiunilor reținute în sarcina sa și a subzistenței temeiurilor arestării preventive la acest moment procesual care să impună privarea de libertate în continuare a inculpatului, în mod corect a apreciat prima instanță că în speță sunt incidente în continuare dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Materialul probator existent până în prezent la dosarul de urmărire penală confirmă bănuiala săvârșirii de către inculpată a infracțiunilor reținute în sarcina sa, chiar dacă aceasta recunoaște doar parțial la acest moment procesual faptele care i se impută; inculpata recunoaște în declarațiile date că achiziționat din Ungaria 462 de comprimate de methylendyoxiamfetamină pe care le-a introdus în țară, iar împrejurarea că inculpata a vândut droguri de mare risc este confirmat până în prezent de învinuitul și martorul, probe care se coroborează cu conținutul comunicațiilor interceptate în cauză în baza autorizațiilor corespunzătoare.
În speță sunt de asemenea întrunite în continuare în mod cumulativ și dispozițiile literei faa rt. 148 Cod procedură penală, în sensul că infracțiunile reținute în sarcina inculpatei sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosar există date certe că lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Această stare de pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul concret al faptei însă, așa cum corect a apreciat și prima instanță nici nu pot fi ignorate - atunci când se analizează dacă lăsarea în libertate a unui inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publică - circumstanțele reale în care a fost comisă infracțiunea, natura și gravitatea acesteia, consecințele pe care le-a avut, cantitatea mare de droguri traficată, circumstanțele personale ale inculpatei, anturajul pe care îl are aceasta ( materialul probator plasând-o într-o rețea de trafic internațional de droguri) și conduita adoptată ulterior săvârșirii faptei.
Pe de altă parte, la stabilirea necesității menținerii unei persoane în stare de arest preventiv trebuie analizat în ce măsură în cauză există încă un interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpatului, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, are o pondere mai mare decât regula judecării sale în stare de libertate. Ori în speță, văzând starea de pericol creată pentru ordinea publică prin introducerea în țară a unei asemenea cantități de droguri de mare risc, modalitatea în care acesta acționat pentru a săvârșii infracțiune de o asemenea natură, împrejurarea că materialul probator existent până în prezent la dosar o plasează în cadrul unei rețele internaționale de trafic de droguri, însă inculpata refuză să dea informații care să conducă la identificarea membrilor rețelei, precum și timpul scurt scurs de la luarea măsurii arestării preventive până în prezent - care nu a condus la stingerea ecoului negativ pe care asemenea fapte îl au în rândul opiniei publice - instanța constată că în speță există încă acel interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpatei, prelungirea acestei măsuri impunându-se pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.
Nu pot fi reținute argumentele invocate de inculpată în susținerea recursului formulat în sensul nelegalității măsurii arestării preventive luate față de ea ca urmare a împrejurării că aceasta nu este recidivistă postcondamnatorie; art. 148 lit. f Cod procedură penală nu face vorbire despre o asemenea condiție pentru a se putea dispune arestarea preventivă a unei persoane în baza acestui text de lege, iar sintagma folosită de legiuitor "a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani" nu conduce la concluzia că pentru a fi arestată preventiv o persoană în baza acestui text de lege se impune ca acea persoană să fi fost în prealabil condamnată definitiv pentru comiterea unei infracțiuni pentru care legiuitorul prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani. În primul rând argumente de text, de interpretare literală impun o concluzie contrară; astfel dacă legiuitorul ar fi vrut să impună o asemenea condiție, ar fi folosit sintagma "a fost condamnat anterior" și nu pe cea de "a comis o infracțiune"; pe altă parte art. 148 lit. f Cod procedură penală trebuie coroborat cu dispozițiile art. 143 Cod procedură penală care vorbește despre "indicii" cu privire la săvârșirea unei fapte penale; încadrarea faptei într-o infracțiune dintre cele prevăzute este necesară pentru verificarea limitelor de pedeapsă prevăzute de legiuitor, limite care contribuie la conturarea gravității faptei comise, prin prisma scopului imediat al pedepsei și a funcției de exemplaritatea acesteia; între "a comite o infracțiune" și "a fi condamnat pentru comiterea unei infracțiuni" există o diferență semnificativă, iar a aprecia că prin sintagma "a comis o infracțiune" legiuitorul a dosit de fapt să spună "a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni" înseamnă a adăuga la lege, ceea ce nu este permis.
În cauză sunt întrunite și dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, măsura arestării preventive luată față de inculpată având ca scop asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, în condițiile în care numărul comprimatelor de achiziționate, introduse în țară și deținute de inculpată este foarte mare, persoana de la care inculpata a procurat drogurile nu a fost încă identificată, inculpata a recunoscut doar parțial infracțiunile reținute în sarcina sa și a refuzat să furnizeze informații de natură a putea fi identificat furnizorul drogurilor iar materialul probator administrat în cauză până în prezent, conturează implicarea inculpatei într-o rețea mai mare de persoane care desfășoară o activitate complexă de procurare, distribuire și vânzare de droguri și care, în baza unor eforturi corelate cu cele ale inculpatei ( lăsată liberă ) ar putea îngreuna desfășurarea procesului penal.
Față de împrejurarea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au suferit până în prezent modificări și nici nu au dispărut, ci dimpotrivă ele subzistă, așa cum s-a arătat anterior și impun privarea de libertate în continuare a inculpatei și văzând de asemenea că organele de urmărire penală au efectuat în dosar acte procesuale și au administrat probe în vederea aflării adevărului, iar materialul probator administrat până în prezent se impune a fi completat în vederea finalizării urmăririi penale, în mod corect a constatat prima instanță că în speță sunt incidente la acest moment dispozițiile art. 155 Cod procedură penală și în consecință în mod judicios a admis propunerea DIICOT - Biroul Teritorial Covasna și a dispus conform art. 159 Cod procedură penală prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei, recursul acestuia din urmă, fiind tocmai pentru aceste considerente nefondat.
În considerarea celor expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata împotriva încheierii din data de 16.05.208, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală va fi obligată inculpata recurentă să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENRTU ACESTE MOTIVE
ÎN UMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul formulat de inculpata fiica lui și, născută la data de 3.12.1975, deținută actualmente în Arestul IPJ C, împotriva încheierii de ședință din data de 16.05.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă inculpata recurentă să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - C - -
GREFIER
Red./29.05.2008
Dact./29.05.2008
3 exemplare
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta HădăreanJudecători:Nicoleta Hădărean, Alina Constanța Mandu, Alexandru
