Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 32/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIERE NR.32/

Ședința publică de la 31 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații, G,și - toți deținuți în Arestul C, împotriva încheierii nr.42 din data de 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr.3258/2009, având ca obiect prelungire măsură arestare preventivă.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă al dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurentul inculpat G, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurenții inculpați și -, în stare de arest, asistați de avocat ales a, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Întrebații fiind recurenții inculpați, G, și, arată că nu doresc să dea declarații.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, apreciază că nu se mai impune prelungirea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu s-a sustras de la urmărirea penală, a recunoscut fapta, a aplicat părții vătămate lovituri doar la picioare. Menționează că între inculpat și partea vătămată exista o stare conflictuală. Inculpatul de asemenea a suferit leziuni ce au necesitat 12 zile de îngrijiri medicale. Solicită a se avea în vedere că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța și pe fond respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive cu consecința cercetării inculpatului în stare de libertate. Consideră că în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive, nu există temeiurile noi, urmărirea penală nu a fost definitivată, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, are doi copii minori în întreținere.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat G solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, apreciind că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate. Acesta a recunoscut fapta săvârșită, nu a beneficiat de sprijinul familiei, el este cel care își întreține frații minori. Consideră că poziția de recunoaștere și regret este o dovadă că a înțeles pericolul faptei săvârșite.

Având cuvântul, avocat pentru recurenții inculpați și -, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.2 lit.c) Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Constanța și pe fond, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive. Apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art.155 Cod procedură penală. Măsura arestării preventive poate fi prelungită în condițiile în care au apărut temeiuri noi care să justifice acest lucru. Consideră că această măsură nu se mai impune a fi prelungită. Solicită a se aprecia că motivele pentru care s-a solicitat prelungirea arestării preventive constituie aspecte care vizează temeinicia măsurii, respectiv modul în care au acționat inculpații, obiectele avute asupra lor. Actele procesuale ce urmează a fi efectuate și menționate în propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive pot fi efectuate și fără a se dispune prelungirea arestării preventive.

Solicită a se observa că inculpații au fost primii care s-au prezentat la poliție și au ajutat la depistarea celorlalți, furnizând date. Consideră că nu se mai impune prelungirea măsurii arestării preventive, nu mai există temeiuri și există garanții în raport de conduita inculpaților avută încă din primul moment. Temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, pentru a se dispune prelungirea măsurii arestării preventive.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursurilor formulate de recurenții inculpați, G, și, ca nefondate. Arată că motivele pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive sunt: atașarea raportului de constatare medico-legală de reexaminare a persoanei vătămate, depunerea la dosar a rezultatului examinării corpurilor delicte, reexaminarea medico-legală a persoanei vătămate.

Apreciază că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, împrejurare în care, solicită respingerea recursurilor declarate de recurenții inculpați, G, și și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Constanța, ca temeinică și legală.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat G, precizează că acesta a recunoscut săvârșirea faptei și are un domiciliu stabil.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, arată că regretă fapta și solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat G, solicită să se dispună cercetarea sa în stare de libertate.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, susține că regretă fapta și solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat -, susține că regretă fapta și solicită să fie cercetat în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față:

Prin încheierea de ședință nr.42 din data de 26 martie 2009, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților -, G-, și pe o perioadă de câte 30 de zile fiecare, începând cu data de 01 aprilie 2009 și până la data de 20 aprilie 2009, inclusiv.

Pentru pronunța această hotărârea instanța de fond a reținut următoarele:

Față de inculpați s-a luat măsura arestării preventive pe timp de câte 29 zile, prin încheierea de ședință nr.27/03.09.2009 pronunțată în dosarul penal nr- al Tribunalului Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174-175 lit."i" Cod penal.

S-a reținut în sarcina acestora că la data de 16.02.2009, în jurul orelor 16,35, în fața chioșcului numitului de lângă Grupul Școlar, județul C, prin acțiuni conjugate, au agresat-o în mod violent pe partea vătămată, zis "", de 17 ani, prin lovirea repetată cu bâta, tesla, pumnii și picioarele, peste tot corpul, preponderent în zona capului și a membrelor inferioare, grupul celor cinci inculpați coborând din două autoturisme, unul 1300 de culoare albastră, numărul -, iar al doilea BMW, cu număr de înmatriculare -, acționând ilicit împotriva victimei și imediat după aceea, părăsind locul faptei cu cele 2 autoturisme și ulterior ascunzându-se și sustrăgându-se urmăririi penale.

Prin acțiunea ilicită a inculpaților părții vătămate i-a fost pusă viața în primejdie prin leziunile meningo-cerebrale conform raportului de constatare medico-legală nr.111/LR/02.03.2009 al

Potrivit disp.art.155 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate-.

În speță considerăm că în raport de probele ce urmează a fi administrate, astfel cum au fost evidențiate în propunerea de prelungire, cât și temeiurile care au determinat arestarea preventivă - art.143 Cod procedură penală și art.148 lit."a" și "f" Cod procedură penală ce subzistă, impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, având în vedere că urmărirea penală nu a fost finalizată.

În cauză există probe că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați în sensul disp.art.143 Cod procedură penală penală, respectiv: procesul - verbal de sesizare și cercetare al organelor de poliție, procesele-verbale de cercetare a celor două autoturisme, procesul verbal de consemnare a concluziilor medico-legale provizorii, raportul de constatare medico-legală, procesele - verbale de constatare a imposibilității audierii persoanei vătămate, procesele verbale de percheziție domiciliară, procesul - verbal provizoriu privind conținutul interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor inculpatului -, procesele - verbale de căutare, citațiile, mandatele de aducere, declarațiile martorilor, situația dosarelor penale în care au fost implicați inculpații și grupul advers, declarațiile inculpaților, din care rezultă existența infracțiunii reținute în sarcina acestora, precum și împrejurarea că inculpații se află în situația prevăzută de art.148 lit."a" și "f" din Cod procedură penală, deoarece toți cinci au fugit și s-au ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică, concretizat prin aceea că, cercetarea în stare de libertate a unor persoane învinuite de săvârșirea unor infracțiuni grave, cum este cea din cauză, ar crea în sânul comunității un sentiment de insecuritate și de neîncredere în autoritățile judiciare care concură la înfăptuirea justiției, putând da naștere la o stare de temere datorită faptului că aceste autorități nu acționează cu suficientă fermitate pentru sancționarea unor fapte de asemenea natură și pentru o bună desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, G, Și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții, prin apărători, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate și, rejudecând, să se dispună respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, motivând, în esență, că temeiurile care au determinat detenția preventivă nu mai subzistă și nu au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea arestării.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate în raport de criticile aduse și din oficiu, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate.

Potrivit art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului - dispusă de instanță - poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate, sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Materialul probator administrat până în acest moment al urmăririi penale, confirmă incidența în continuare a dispozițiilor art.143 Cod procedură penală și art.148 alin 1 lit."f" Cod procedură penală, în sensul că rezultă indicii temeinice și presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunea pentru care sunt cercetați, sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Fapta imputată inculpaților - prevăzută de art.20 raportat la art. 174 - 175 lit."i" Cod penal - astfel cum a fost descrisă în cererea parchetului, impune prelungirea măsurii arestării preventive, pentru completarea urmăririi penale, în scopul aflării adevărului și a finalizării acesteia.

Cum probele se administrează în timp și nu este posibil întotdeauna a se realiza aceasta în cadrul unui singur termen de 30 de zile, stabilit cu ocazia arestării preventive, Curtea constată că prima cerere de prelungire a arestării preventive formulată de parchet este justificată, astfel cum corect a fost admisă de instanța de fond.

Pentru aceste considerente, Curtea, în lipsa unor cauze de nulitate va respinge recursurile ca nefondate, cu consecința obligării inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală;

Respinge recursurile penale declarate de inculpații, G,și - toți deținuți în Arestul C, împotriva încheierii nr.42 din data de 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr.3258/2009, ca nefondate.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurenții la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenții, G și la câte 100 lei - onorarii avocați oficiu, ce se decontează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2009.

Pr. Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Conf.art.312 p Cod Penal semnează

Președinte instanță

Grefier,

Jud. fond.:

Red.dec.jud.:

Tehnored.gref.:

2 ex./8.04.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr.3258/118/2009

1 aprilie 2009

CĂTRE,

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA

Alăturat, vă restituim dosarul de urmărire penală nr.421/P/2009 privind pe inculpații-,

Dosarul conține 1 volum.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr.3258/118/2009

1 aprilie 2009

CĂTRE,

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA

Alăturat, vă restituim dosarul de urmărire penală nr.421/P/2009 privind pe inculpații-,

Dosarul conține 1 volum.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - -

Președinte:Viorica Costea Grigorescu
Judecători:Viorica Costea Grigorescu, Zoița Frangu, Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 32/2009. Curtea de Apel Constanta