Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 328/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 37123/3/2009
2301/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A II A PENAL
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE nr. 328/
Ședința public de la 02 octombrie 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată
JUDECTOR - -
JUDECTOR - -
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de ctre inculpata, împotriva încheierii de ședinț din data de 23.09.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a Ia Penal, în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public, a rspuns recurenta - inculpat, personal în stare de arest și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emis de Baroul Bucure ști - Serviciul de Asistenț Judiciar.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care:
Recurenta - inculpat având cuvântul, precizeaz c nu mai are nimic de adugat la cele declarate pân în prezent.
Aprtorul recurentei - inculpat având cuvântul, solicit admiterea recursului, casarea soluției instanței de fond și respingerea propunerii formulat de parchet, având în vedere motivele invocate.
Consider c din probele administrate pân în prezent, nu rezult c inculpata s-ar ocupa de trafic de droguri, ci de faptul c ar fi consumatoare, motiv pentru care, în raport și de circumstanțele personale ale acesteia, solicit lsarea în libertate a inculpatei.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea soluției instanței de fond, pe care, o consider legal și temeinic. Apreciaz c se impune prelungirea duratei arestrii preventive a inculpatei, având în vedere cazierul acesteia, cantitatea mare de droguri gsit la percheziție și faptul c se mențin în continuare temeiurile care au stat la baza acestei msuri.
Recurenta - inculpat având cuvântul, declar c este consumatoare de droguri și s, dorește s fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de faț, deliberând constat urmtoarele:
Prin încheierea dat în Camera de Consiliu la data de 23.09.2009, Tribunalul Bucure ști - secția I penal a admis propunerea formulat de Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism - Structura Central - Serviciul Teritorial Bucure ști, de prelungire a duratei arestrii preventive a inculpatei. În baza art.159 Cod procedur penal s-a dispus prelungirea duratei arestrii preventive a inculpatei, pe o perioad de 30 de zile, de la 26.09.2009 la 25.10.2009 inclusiv.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esenț c:
- inculpata a fost arestat preventiv la data de 28.08.2009, fiind cercetat pentru svârșirea infracțiunilor prevzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și art.4 alin.1 și 2 din același act normativ, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal;
- exist indicii temeinice care justific presupunerea rezonabil cu privire la svârșirea faptelor menționate;
- temeiurile care au condus la luarea msurii arestrii preventive sunt în continuare întrunite, lsarea în liberate a inculpatei prezentând pericol social concret pentru ordinea public.
Împotriva acestei încheieri inculpata a declarat recursul nemotivat de faț, artând c nu este traficant, ci consumatoare de droguri și dorește s fie cercetat în stare de libertate.
Examinând actele și lucrrile dosarului în raport de aspectele invocate, Curtea reține c recursul este nefondat.
Tribunalul a reținut c sunt în continuare întrunite condițiile care au condus la luarea msurii arestrii preventive, inclusiv în ceea ce privește gradul de pericol social concret pe care l-ar prezenta punerea inculpatei în libertate.
Fr a antama asupra fondului cauzei, Curtea reține de asemenea c, în ipoteza în care faptele pentru care aceasta este cercetat vor fi dovedite, în cauz devin incidente prevederile art.37 lit.a Cod penal, privind starea de recidiv postcondamnatorie, recurenta inculpat fiind condamnat anterior tot pentru infracțiuni la regimul drogurilor.
Cum privarea în continuare de libertate a inculpatei este necesar pentru normala desfșurare a procesului, Curtea, având în vedere și prevederile art.5 din CEDO privind justificarea, în situații speciale, a privrii de libertate, va respinge recursul ca nefondat, conform prevederilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedur penal.
Vzând și dispozițiile art.192 Cod procedur penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 23.09.2009, dat de Tribunalul Bucure ști - secția I penal.
Oblig recurenta inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare ctre stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avanseaz din fondul Ministerului Justiției.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public azi, 2 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./28.10.2009
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată, Petre Popescu, Viorica Costiniu