Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 35/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Încheierea nr. 35/ Dosar nr-
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Barbu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Muntenu
JUDECĂTOR 3: Laura Popa
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror - în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva încheierii din data de 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat G în stare de arest (deținut în Arestul B ) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat G, depune,în ședința publică, memoriul din partea recurentului inculpat pentru a fi avut în vedere la soluționarea cauzei.
Solicită adierea recursului, casarea încheierii din data de 30 aprilie 2009 și în cadrul rejudecării să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate.
Solicită a se observa că inculpatul a recunoscut în mare parte săvârșirea faptelor ce i se impută, că urmărirea penală nu a fost încheiată, apreciază că până la acest moment prezumția de nevinovăției nu a fost răsturnată.
De asemenea, apreciază că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate și nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de o inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov și menținerea acesteia ca fiind legală și temeinică.
Măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, apreciind că în mod corect Tribunalul Brașova prelungit măsura arestării preventive având în vedere că acest lucru se impunea.
Faptul că urmărirea penală nu a putut fi finalizată din motive obiective, urmărirea penală urmează a fi completată cu efectuarea unui raport de expertiză biocriminalistică și de asemenea efectuarea constatării tehnico-științifice pentru valorificarea urmelor constate și ridicate cu ocazia cercetării de la față locului, de asemenea în cauză urmează a fi audiați martorii pentru a fi lămurită cauza sub toate aspectele.
Ținând cont de gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, respectiv omor deosebit de grav,tâlhărie și distrugere, având în vedere și circumstanțele personale ale acestuia acesta fiind recidivist, apreciază că se impune ca acesta să fie cercetat în stare de arest preventiv.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat în cauză.
Recurentul inculpat G,având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate pentru că nu este vinovat de infracțiunile care au fost reținut în sarcina sa.
Curtea
Asupra recursului de față
Prin încheierea de ședință din data de 30.04.2009 s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 174, 176 lit. d cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 211 alin.1,2 lit. b și alin 21lit. c cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 217 alin.1 și 4 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 319 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, apreciindu-se că această măsură concordă cu pericolul social propriu infracțiunilor comise, pericol derivat din întregul complex de date, stări, situații și împrejurării ce au înconjurat săvârșirea lor.
S-a reținut că temeiul arestării preventive, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit.f Cod procedură penală subzistă și în prezent, atâta timp modalitatea ipotetică de operare la care inculpatul a apelat, scopul ilicit urmărit, recurgerea la violență în vederea însușirii și păstrării bunurilor reclamate a fi sustrase, aptitudinea acesteia de a înfrânge rezistența părții vătămate relevă faptul că lăsarea sa în libertate ar prezenta un real pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei soluții a promovat recurs inculpatul G solicitând judecarea sa în stare de libertate pe considerentul că acest aspect nu ar obstrucționa în vreun fel derularea procesului.
Raportând hotărârea recurată la materialul probator existent la dosar, Curtea constată că măsura dispusă la fond e legală, coroborându-se faptic cu pericolul prezumtiv al faptei săvârșite, pericolul evaluat funcție de maniera de operare la locul faptei, rezultatul produs certificat prin înscrisurile medicale de la dosar, vulnerabilitatea obiectului contondent folosind (țeavă metalică), amplitudinea leziunilor constate, incidența circumstanțelor agravante.
Văzând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea, date fiind și limitele speciale de pedeapsă aferente infracțiunilor comise respinge recursul dedus judecății, menținând ca legală și temeinică soluția primei instanțe.
pentru aceste motive
în numele legii
decide
Respinge recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- pe care o menține.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție și al Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.05.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
- -
red../08.05.2009
dactC./12.05.2009/3 ex
jud. fond -
Președinte:Manuela BarbuJudecători:Manuela Barbu, Aurelia Muntenu, Laura Popa