Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 356/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR. 39277/3/2009

2380/2009

ÎNCHEIEREA NR. 356/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28.10.2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Viorica Costiniu

JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru

JUDECĂTOR 3: Luciana Mera

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință dată în Camera de Consiliu din 06.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspund recurenții inculpați și personal și asistați de avocat din oficiu, cu delegația nr.- emisă de Baroul București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează atașarea dosarului de urmărire penală nr.1640/P/2009.

Recurenții inculpați și declară ca sunt de acord cu asistența din oficiu.

În temeiul disp. art.1403alin.3 pr. pen. Curtea procedează la ascultarea recurenților inculpați și, aceștia susținând că menține declarațiile date până în prezent și nu are alte precizări de făcut acestora.

Constatând că nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.

Apărătorul din oficiu numit pentru recurenții inculpați solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 06.10.2009 și pe fond, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii acestora in libertate. În cauza nu sunt indicii că s-ar sustrage cercetărilor, că vor influenta administrarea probatoriului, mai ales că între timp a fost sesizată instanța de fond cu rechizitoriul, sau că vor săvârși alte infracțiuni. Recurenții inculpați nu recunosc comiterea faptelor și solicită să fie judecați în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază neîntemeiate recursurile si pune concluzii de respingere a acestora, încheierea de ședință fiind legală și temeinică, fiind îndeplinite cerințele art.143 și 148 lit.f pr. pen. 155 si urm pr. pen. în cauză subzistând temeiurile avute în vedere la data arestării preventive. Având în vedere modalitatea de comitere a infracțiunilor reținute în sarcina acestora, respectiv tentativă de omor și tâlhărie, fapte deosebit de grave, modalitatea concretă de săvârșire, prin pătrunderea în locuința părții vătămate, lovirea acesteia în cap cu levierul pentru aod etermina să divulge locul în care ține banii ori alte valori, apreciază că judecarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ultimul cuvânt, recurentul inculpat susține că este nevinovat, că cei trei martori audiați nu au fost la fața locului, deci nu au cum să știe ce s-a întâmplat iar recurentul inculpat susține că este cardiac, a fost maltratat la poliție și a depus plângere împotriva polițiștilor.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față:

Prin încheierea de ședință din Camera de consiliu de la 6.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar în baza art.155 și urm. pr. pen. s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților și, pe o durată de 30 zile.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii de ședință pe motiv că nu sunt probe din care să rezulte că au comis faptele și că cercetarea lor în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând cauza din perspectiva criticilor formulate, dar și din oficiu, în concordanță cu dispozițiile art.1403cu referire la art.3856alin.3 pr. pen. Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate.

Astfel, inculpații și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev.de art.211 alin.1, 2 lit.b și alin.21lit.a Cod penal și tentativă la omor deosebit de grav prev. de art.20 raportat la art.174-176 lit.d cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, reținându-se în sarcina acestora că în noaptea de 7/8.05.2009, în jurul orei 300, după o înțelegere prealabilă, inculpații au pătruns în locuința părții vătămate, situată în comuna 1,-, județul I, prin escaladarea gardului și în continuare, a unei sechele artizanale confecționate din lemn, prin mansarda casei. Aceștia au lovit-o pe partea vătămată de mai multe ori cu un levier, tip "picior de ", în zona capului și a corpului, obligând-o să le arate unde sunt ascunși banii sau alte valori, leziunile provocate punând în primejdie viața victimei. Neputând rezista agresiunilor, victima le-a arătat acestora cele solicitate, învinuiții sustrăgând suma de aproximativ 1500 euro din locul indicat.

Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea din 15.05.2009, emisă de Judecătoria C, în temeiul art.148 lit.f pr. pen. fiind cercetați inițial doar pentru infracțiunea de tâlhărie, cauza fiind declinată ulterior în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, încadrarea juridică fiind schimbată prin reținerea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

Curtea constată că încheierea recurată este legală și temeinică, judecătorul apreciind în mod corect că se impune prelungirea arestării preventive.

S-a reținut în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681Cod procedură penală, dând astfel eficiență probelor administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate, procesul verbal de recunoaștere, raportul medico-legal și declarațiile de recunoaștere parțială date de inculpatul, care infirmă declarațiile de nerecunoaștere totală ale inculpatului.

De asemenea, se constată că la aprecierea celei de-a doua condiții prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, judecătorul a avut în vedere criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, constatând cu justețe că lăsarea în libertate a inculpaților creează pericol concret pentru ordinea publică.

Această concluzie se întemeiază pe gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor, conturat de modalitatea deosebit de violentă în care au acționat inculpații, de faptul că victima era însărcinată - aspect evident pentru inculpați, de mobilul faptelor, constând în dorința de a-și însuși bunuri ce aparțineau părții vătămate. Coroborând aceste circumstanțe reale cu starea de recidivă a celor doi inculpați - condamnați anterior pentru infracțiuni de același gen, dar și cu sentimentul de indignare al colectivității rurale în care au fost comise fapte de o asemenea gravitate, se constată că nu există motive care să determine punerea în libertate a celor doi inculpați.

Drept urmare, constatând că încheierea recurată este legală și temeinică, în temeiul art.38515pct.1 lit.b pr. pen. Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

Conform art.192 alin.2 pr. pen. va obliga recurenții la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 6.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

Obligă recurenții la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

a

Red.

Dact. /2 ex./17.11.; 24.11.2009

Președinte:Viorica Costiniu
Judecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 356/2009. Curtea de Apel Bucuresti