Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 37/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 37/
Ședința publică din data de 17 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G -, Judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Marius dr. -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de de inculpații, fiica lui G și, născută la data de 14 iunie 1974, fiul lui și, născut la data de 17 septembrie 1972, fiul lui și, născut la data de 16 ianuarie 1974 și, fiul lui și, născut la data de 20 februarie 1972, toți aflați în prezent în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A, împotriva încheierii nr. 51/CC din data de 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică au răspuns: recurentul inculpat, în stare de arest și asistată de avocat, recurenții, și -, toți în stare de arest și asistați de avocat ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință după care:
Grefierul de ședință învederează instanței că s-a depus la dosar, copia încheierii nr. 43/CC din data de 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-, sosită prin fax.
Se depun la doar delegații avocațiale din partea avocat pentru recurent și din partea lui pentru recurenții, și -.
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, permite apărătorilor aleși ai recurenților, să ia legătura cu aceștia, aflați în stare de arest.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 74 din Codul d e procedură penală, pune în discuția părților necesitatea audierii inculpaților.
Recurentul inculpat arată că nu este de acord să dea declarație.
Recurenții inculpați, și aiOn, având pe rând cuvântul, precizează că sunt de acord să dea declarație.
Curtea, având în vedere acceptul celor trei inculpați, respectiv, și -, procedează la audierea acestora, declarațiilor fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată, și trece la soluționarea recursurilor, acordând părților prezente cuvântul asupra acestora.
Avocat pentru recurenții inculpați, și -, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea propunerii de arestare a inculpaților.
Susține că actele efectuate de parchet sunt corecte și că aceste acte nu mai pot fi influențate de inculpați.
Arată că situația de fapt arată astfel: s-au obținut poze ale unor persoane, de la salariații din cadrul serviciului buletine și au fost aplicate peste pozele inculpaților de pe buletinele acestora. Inculpații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor.
Susțin că inculpații au fost folosiți de numitul pentru a scoate banii de la bancă, bani care ulterior retragerii erau înmânați acestuia. Arată că la acest moment este fugit din țară. Arată că scoaterea banilor din bancă a fost ideea lui fiind ajutat de brokerul de la bursă și funcționarii de la ghișeu de la banca de unde se retrăgeau sumele de bani.
Precizează că inculpații sunt țigani din B, care nu știu carte și au fost păcăliți. Nu sunt bogați, ci în acest dosar ei sunt niște pioni, deoarece funcționara de la ghișeu completa formularul așa cum a menționat inculpații nu știu să scrie. Arată că inculpații au crezut că ei fac afaceri cu fier vechi la Remat, neavând percepția că săvârșesc infracțiuni.
Mai arată că și inculpatul, prins cu câteva zile în urmă a recunoscut că numitul era cel care îi trimitea la bancă să scoată bani.
Mai susține că, inculpații nu au cazier, au familii și solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Mai precizează că opinia publică nu poate fi șocată deoarece inculpații nu au carte și au fost folosiți de alte persoane.
Avocat pentru recurenta solicită admiterea recursului, și casarea hotărârii tribunalului.
Susține că, vina pentru săvârșirea infracțiunilor îi aparține lui, care este considerat capul rețelei.
Arată că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și nu au intervenit temeiuri noi și nu sunt nici măcar indicii cum că recurenții inculpați ar zădărnici aflarea adevărului.
Susține că recurenta inculpată are doi minori în întreținere solicitând ca acest aspect să fie avut în vedere de completul de judecată.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărârii atacate.
Instanța de fond a motivat de ce inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică, aceștia făcând operațiuni bancare în contul firmelor pe care le dețineau și din aceste tranzacții au obținut fabuloasele sume de bani. Că banii au fost folosiți în interesul lor sau au fost dați altor persoane nu contează, ceea ce contează fiind fapta în sine.
Arată că inculpații au intrat în posesia sumelor de bani prin operațiuni false iar pe cărțile lor de identitate sunt aplicate fotografiile altor persoane.
Recurent inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.
Recurentul inculpat -, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, de asemenea arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în libertate, este nevinovat.
CURTEA:
Constată că, prin încheierea nr.51/CC din 16 iunie 2008, Tribunalul Argeșa admis propunerea MINISTERULUI PUBLIC - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM -SERVICIUL TERITORIAL PITEȘTI .
A prelungit măsura arestării preventive a inculpaților, fiul lui și, născut la 17.09.1972 în B V, județul G, CNP -, domiciliat în comuna S, sat S,-, județul A, - fiica lui G și, născută la data de 14.06.1974, în municipiul B, județul B, domiciliată în municipiul B, sector 5,-, CNP -, fiul lui și, născut la 16.01.1974 în Mun. A, județul T, CNP -, domiciliat în. B-V, județul G,-, și fiul lui și, născut la 20.02.1972 în Mun. A, județul T, CNP -, domiciliat în Mun. A,-, județul T cu încă 30 de zile, începând cu data de 19.06.2008 și până la data de 18.07.2008, inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că prin rezoluția nr. 21D/P/2008 din 20.05.2008 a MINISTERULUI PUBLIC - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul TERITORIAL PITEȘTI, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții, și autori necunoscuți pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003, art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod Penal, art. 23 lit.a și b din Legea nr. 656/2002, art. 279 alin. 1 și 2 rap. la art. 248 comb. cu art 244 pct. 5 lit. b din Legea nr. 297/2004, art. 288 alin. 1, art. 289, art. 290 și art. 291
Cod PenalPrin ordonanța nr.14/20.05.2008 Parchetul a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmării penale cu privire la învinuiții - și pentru aceleași infracțiuni.
Prin ordonanța nr. 21D/P/2008 din 20.05.2008 a MINISTERULUI PUBLIC - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul TERITORIAL PITEȘTI, s-a dispus reținerea preventivă a învinuiților -, și - pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 20.05.2008 ora 17.35, până la data de 21.05.2008 ora 17.35.
Prin ordonanța nr. 10D/P/2008 din 21.05.2008 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul TERITORIAL PITEȘTI, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților -, și - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003, art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod Penal, art. 23 lit.a și b din Legea nr. 656/2002, art. 279 alin. 1 și 2 rap. la art. 248 comb. cu art 244 pct. 5 lit. b din Legea nr. 297/2004, art. 288 alin. 1, art. 289, art. 290 și art. 291 Cod Penal, fapte pedepsite cu închisoarea de la 5 la 20 ani, de la 10 la 20 ani, de la 3 la 12 ani, de la 6 luni la 5 ani, de la 3 luni la 3 ani, de la 6 luni la 5 ani, 3 luni la 2 ani sau amendă și respectiv de la 3 luni la 2 ani.
Prin încheierea nr. 43/CC din data de 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, -, - și pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21.05.2008 și până la data de 18.06.2008.
Ca situație de fapt s-a reținut că, în perioada aprilie-mai 2008 inculpații, -, - și s-au constituit într-un grup infracțional organizat și cu acte false au ridicat extrase de cont de la SC central SA, ori de la -uri, după care au tranzacționat fraudulos, acțiunile unor cetățeni deținute, la societăți comerciale listate pe Bursa de valori Pentru ridicarea banilor inculpații foloseau acte de identitate false, iar în data de 20.05.2008 au ridicat de la Bank - Agenția B, suma de 150.000 RON, provenind din tranzacționarea frauduloasă a acțiunilor părților vătămate și.
Prima instanță a apreciat că cererea de prelungire a arestării preventive a inculpaților este fondată, deoarece pentru finalizarea urmăririi penale se impune administrarea unor noi probe la care parchetul a făcut referire și totodată sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f din Codul d e procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal inculpații, și -.
Recurenții critică încheierea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în mod greșit s-a dispus menținerea stării de arest preventiv, deoarece nu există probe potrivit cărora lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Examinând încheierea supusă recursului, în raport cu motivele invocate, în conformitate cu disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, care a apreciat în mod corespunzător dispozițiile legale în materie.
Prelungirea duratei arestării preventive se justifică având în vedere că în faza de urmărire penală este necesar să se administreze noi probe, la care se referă actul de sesizare al instanței.
De asemenea în mod corect s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, dispoziții în raport cu care se justifică prelungirea arestării preventive pentru fiecare dintre recurenți.
Astfel, din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că sunt indicii și probe, în sensul dispozițiilor art.143 alin.1 Cod procedură penală, potrivit cărora recurenții au săvârșit infracțiuni de natura celor pentru care s-a dispus împotriva lor măsura arestării preventive.
Din probele administrate, rezultă că natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, în această fază a procesului penal, împrejurările în care acestea au fost săvârșite sunt de natură să demonstreze că lăsarea lor în libertate ar aduce atingere gravă relațiilor și valorilor sociale care formează ordinea publică.
Aspectele în circumstanțiere invocate de recurenții-inculpați, respectiv, neștiința de carte, sau situația familială dificilă, nu sunt suficient de relevante pentru a aprecia că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Totodată, prelungirea măsurii arestării preventive este justificată și în raport cu dispozițiile art.136 alin.1 Cod procedură penală, respectiv, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
În concluzie, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
În temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, fiecare recurent inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, fiica lui G și, născută la data de 14 iunie 1974, fiul lui și, născut la data de 17 septembrie 1972, fiul lui și, născut la data de 16 ianuarie 1974 și, fiul lui și, născut la data de 20 februarie 1972, toți aflați în prezent în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului A, împotriva încheierii nr. 51/CC din data de 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent-inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.dr.
Tehn.
2 ex./ 30.06.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Dumitru Diaconu, Marius