Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 390/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2705/2009)
ÎNCHEIERE NR. 390/
Ședința publică de 23 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 3: Simona Cîrnaru
GREFIER - - -
* * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
La întrebarea Curții, recurentul inculpat precizează că înțelege să se prevaleze de dreptul de a nu face declarații.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, arată că recursul vizează încheierea din 18 noiembrie 2009 prin care Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat. Din punctul de vedere al apărării nu mai este necesară această prelungire din perspectiva referatului depus la dosar de Ministerul Public. Inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră și încă de la început a adus la cunoștință procurorului împrejurările în care a ajuns în această infracțiune. Instanța de fond, învestită cu propunere de arestare preventivă, a dispus respingerea acesteia și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Clientul său a înțeles să nu se prezinte, ceea ce a dus la revocarea acestei din urmă măsuri.
Din referatul parchetului rezultă că prelungirea este necesară pentru că s-au extins cercetările și este necesară audierea și reaudierea inculpaților - coparticipanți la comiterea infracțiunilor, urmează a se întocmi referatul și a se sesiza instanța cu fondul cauzei - activități de urmărire penală ce pot fi efectuate și fără privarea de libertate a clientului său.
În continuare susține că recurentul nu este cunoscut cu antecedente penale, a colaborat cu organele de urmărire penală și a indicat și alți participanți la comiterea infracțiunii - față de care până la acest moment nu s-a luat nicio măsură.
În temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și punerea în libertate a inculpatului, constatându-se că lăsat liber, nu poate tergiversa urmărirea penală, nu poate altera probele administrate până în acest moment și nu poate lua legătura cu alți participanți astfel încât să denatureze aflarea adevărului și să obstrucționeze buna desfășurare a urmăririi penale în continuare.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat. Apărarea a invocat atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului, însă solicită a se observa că, în urma extinderii cercetărilor din 13 noiembrie 2009, fiind solicitat pentru a face precizări cu privire la faptele pentru care s-au extins cercetările, acesta a refuzat să dea o declarație, astfel că nu se poate invoca o atitudine de cooperare.
În continuare susține că temeiurile arestării preventive subzistă, pericolul concret pentru ordinea publică este unul ridicat în raport de modalitatea concretă de comitere a faptei, astfel că este necesară în continuare cercetarea recurentului în stare de arest.
Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului ales.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință de la 18.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția I-a Penală a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București de prelungire a măsurii arestării preventive și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile, de la 24.11.2009 până la 23.12.2009, inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului în cauza penală de față, reglementate de art.148 lit.1și f Cod procedură penală,- întrucât inculpatul a încălcat, cu rea credință, obligațiile ce îi reveneau pe durata măsurii de a nu părăsi țara, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică -, subzistă, și nu se constată existența unor împrejurări noi care să determine schimbarea acestora.
Astfel, în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art.681Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, respectiv că, la data de 09.09.2009, i-a oferit martorului denunțător suma de 300 euro pentru înmatricularea unor autovehicule cu acte de proveniență false sau dovezi de achitare a taxei de poluare false, iar, la data de 15.09.2009, a depus la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule B două dosare de înmatriculare și i-a dat denunțătorului suma de 500 euro, după obținerea certificatelor de înmatriculare ale celor două vehicule. Deasemenea, inculpatul a folosit o carte de identitate falsă, pe numele, având aplicată fotografia sa, pentru înființarea unei societăți denumite Import Export SRL, al cărei unic acționar este numitul.
Astfel, s-a constatat că există indicii temeinice precum și probe din care a rezultat că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită este mai mare de 4 ani închisoare și că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și circumstanțele reale ale faptei, fiind întrunite astfel cumulativ dispozițiile art. 136 alin. ultim și art. 143 Cod procedură penală raportate la art. 148 lit.1și f Cod procedură penală.
Așa fiind, s-a apreciat că, există cel puțin indicii temeinice în sensul prevăzut de dispozițiile art.143 Cod procedură penală din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, în sensul acesta reținându-se: declarațiile martorilor și ale inculpatului, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental interceptate și înregistrate în prezenta cauză, înregistrări de imagini, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele-verbale de percheziții, precum și celelalte mijloace de probă existente la dosarul cauzei.
Avându-se în vedere natura, modalitatea de săvârșire și gravitatea infracțiunii reținute a fi fost săvârșită de inculpat, gradul concret de pericol social, Tribunalul a apreciat că sunt incidente și în continuare dispozițiile art. 148 lit.1și f Cod procedură penală, întrucât acesta a încălcat cu rea-credință obligațiile ce îi reveneau pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina sa este închisoarea mai mare de 4 ani, iar în raport de natura infracțiunii de gradul de pericol social al acesteia și de rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen, s-a apreciat că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, cercetarea sa în libertate fiind de natură să genereze o stare de neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale.
Tribunalul a constatat că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului se justifică și prin prisma dispozițiilor art.136 alin.1 Cod procedură penală, respectiv pentru a asigura o mai bună desfășurare a procesului penal, urmărirea penală nefiind finalizată, aceasta trebuind să fie completată prin efectuarea actelor indicate în referatul întocmit de procuror, în susținerea propunerii de prelungire.
Nu s-au schimbat niciunul dintre motivele ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, iar activitatea organelor de urmărire penală a fost una susținută neputându-se reține vreo culpă din partea agenților statutului în prelungirea stării de arest preventiv a inculpatului.
În consecință, în conformitate cu art.156 și urm. Cod procedură penală, Tribunalul a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul arătând că nu mai este necesară această prelungire din perspectiva referatului depus la dosar de Ministerul Public, deoarece a avut o poziție procesuală sinceră și încă de la început a adus la cunoștință procurorului împrejurările în care a ajuns în această ipostază.
A arătat inculpatul împrejurarea că, din referatul parchetului rezultă că prelungirea este necesară pentru că s-au extins cercetările și este necesară audierea și reaudierea inculpaților - coparticipanți la comiterea infracțiunilor, urmează a se întocmi referatul și a se sesiza instanța cu fondul cauzei - activități de urmărire penală ce pot fi efectuate și fără privarea sa de libertate.
A susținut recurentul că nu este cunoscut cu antecedente penale, a colaborat cu organele de urmărire penală și a indicat și alți participanți la comiterea infracțiunii - față de care până la acest moment nu s-a luat nicio măsură.
În concluzie, recurentul-inculpat a solicitat punerea sa în stare de libertate, urmând să se constate că, lăsat liber, nu poate tergiversa urmărirea penală, nu poate altera probele administrate până în acest moment și nu poate lua legătura cu alți participanți astfel încât să denatureze aflarea adevărului și să obstrucționeze buna desfășurare a urmăririi penale în continuare.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin. final Cod procedură penală, Curtea constată recursul ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Curtea constată că, în speță, există indicii temeinice, în sensul art.143 Cod procedură penală raportat la art.68/1 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că recurentul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, având în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale până în prezent, respectiv, declarațiile martorilor și ale inculpatului, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental interceptate și înregistrate în prezenta cauză, înregistrări de imagini, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele-verbale de percheziții, precum și celelalte mijloace de probă existente la dosarul cauzei.
Deasemenea, Curtea constată că, în speță, sunt întrunite cerințele art.148 alin.1 lit.1și f Cod procedură penală.
Astfel, recurentul-inculpat a încălcat, cu rea-credință, obligațiile ce îi reveneau pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptelor, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor, precum și persoana și conduita recurentului-inculpat.
Față de considerentele expuse anterior, apreciind încheierea de ședință atacată legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală recurentul-inculpat va fi obligat la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii de ședință din 18.11.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./9.11.2009
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Alexandrescu, Simona Cîrnaru
