Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 397/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr. 10625/2/2009
2650/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Încheiere nr. 397/
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul - inculpat - împotriva Încheierii de ședință din data de 6 noiembrie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărători aleși și, din cadrul Baroului B, cu delegația 88.274/20.XI.2009, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost atașate dosarul de fond și dosarul de urmărire penală nr. 185/P/2009 al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul arătă că încheierea de ședință este nemotivată, întrucât, sub aspectul cerințelor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, instanța de fond a reținut, ca și MINISTERUL PUBLIC, că inculpatul a vândut și intermediat diverse cantități de droguri contra unor importante sume de bani, dar, în concret, se face vorbire despre o singură vânzare, privind cantitatea de 1,33 grame heroină, activitate pe care inculpatul a desfășurat-o numai ca urmare a provocării de către investigatorul sub acoperire, care l-a căutat timp de 2 săptămâni, rugându-l să-i facă rost de droguri, ceea ce contravine dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, care statuează că agentul sub acoperire trebuie să fie un simplu observator al activității infracționale și nu să determine comiterea infracțiunii.
Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite cumulativ nici condițiile reglementate de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât existența pericolului concret pentru ordinea publică nu a fost dovedit cu probe și, față de împrejurarea că vânzarea s-a consumat în luna iulie și arestarea a survenit în luna octombrie a anului 2009, timp în care, deși monitorizat, nu a mai săvârșit infracțiuni, fapt ce a determinat diminuarea pericolului concret pentru ordinea publică.
În același timp, față de motivele invocate de organul de urmărire penală în susținerea necesității prelungirii duratei măsurii arestării preventive, anume transcrierea înregistrărilor convorbirilor telefonice, efectuarea expertizei în sisteme informatice și a celei balistice, este de observat că, pe de o parte, inculpatul nu este cercetat pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar, pe de altă parte, celelalte activități se pot desfășura cu el în stare de libertate, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului.
Avocatul arată că principalele probe în acuzare sunt declarațiile investigatorului și ale colaboratorului sub acoperire, ale căror identități sunt necunoscute și nu pot fi influențați de către inculpat, urmărirea penală este finalizată în ceea ce-l privește, parte din convorbirile telefonice au fost deja transcrise, colaboratorul a fost audiat și investigatorul sub acoperire a întocmit procesele-verbale, astfel că, la acest moment, mai sunt de administrat numai probele ce vor fi propuse în circumstanțiere. Mai mult decât atât, presupusa activitate infracțională s-a desfășurat în luna iulie, iar arestarea preventivă a intervenit în luna octombrie, timp în care nu a mai comis vreo infracțiune, a avut o atitudine procesuală sinceră, nu poate influența buna desfășurare a procesului penal, care este, de altfel, scopul luării măsurilor preventive, și, în egală măsură, nu este de neglijat nici împrejurarea că activitatea infracțională s-a limitat la o singură vânzare și o singură doză, elemente în raport cu care apreciază că nu se mai justifică privarea sa de libertate, motive pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că în sarcina inculpatului au fost reținute cel puțin două acte materiale de vânzare directă sau intermediere, ce s-au consumat pe datele de 29.VII.2009 și 3.VIII.2009, ultimul act constând în intermedierea pentru investigator a cumpărării de droguri de la inculpatul G, apreciind că nu au fost înfrânte indiciile la care fac trimitere dispozițiile art. 681Cod procedură penală și voința inculpatului nu a fost constrânsă. Consideră că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, având în vedere caracterul recurent al activității infracționale, constând în traficarea ilicită a drogurilor de mare risc, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale, întrucât numai pentru intermedierea din data de 3.VIII.2009 a câștigat suma de 50 Euro, prelungirea duratei măsurii arestării preventive fiind justificată de realizarea actelor de urmărire penală necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele și care îi privesc pe toți inculpații, având în vedere faptul că se aprovizionau cu droguri unii de la alții.
În replică, avocatul arată că inculpatul nu a făcut nicio intermediere, iar colaboratorul sub acoperire a insistat și i-a lăsat un număr de telefon. Depune la dosar un extras de pe o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Recurentul-inculpat, personal, arată că regretă săvârșirea infracțiunii, a făcut o singură vânzare, la insistențele colaboratorului și solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 6.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar, în temeiul art. 155 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, G, -, -, și pe o perioadă de 30 de zile, de la 13.11.2009 până la 12.12.2009 inclusiv, a inculpatului, pentru o durată de 22 de zile, de la 21.11.2009 până la 12.12.2009 inclusiv, precum și a inculpatului, pe o perioadă de 23 de zile, de la 20.11.2009 până la 12.12.2009 inclusiv.
Totodată, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații, și.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele sub aspectul cărora sunt cercetați, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor, modalitățile și împrejurările concrete de comitere a acestora, urmarea produsă, precum și rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății civile.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive formulată de MINISTERUL PUBLIC.
S-a arătat în motivarea orală a recursului că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, neexistând probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal.
De asemenea, recurentul - inculpat a susținut că încheierea atacată nu a fost corespunzător motivată de Tribunal, care, deși a făcut referire la mai multe acte materiale comise de inculpat, a enunțat sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală doar indiciile existente cu privire la o singură acțiune de vânzare ilicită de droguri.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Inculpatul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în cursul anului 2009, atât direct, cât și prin intermediul altor persoane a deținut în vederea vânzării, a vândut și a intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de mare risc, respectiv cocaină, în schimbul unor importante beneficii financiare.
Potrivit art. 155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual, Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, Curtea reține că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind: procesele - verbale de supraveghere operativă întocmite de organele de poliție judiciară, procesele - verbale de redare în scris a convorbirilor telefonice și a discuțiilor în mediul ambiental interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de instanță, procesele - verbale de consemnare a declarațiilor investigatorilor sub acoperire, concluziile rapoartelor de constatare tehnico - științifică, procesele - verbale de efectuare a perchezițiilor autorizate de instanță, declarațiile martorilor și ale inculpaților.
Totodată, așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză sunt incidente și prevederile art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul urmăririi penale este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiune și urmările nefaste pe care le produce asupra sănătății publice, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor societății civile și împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, precum și sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul populației lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârșirea unor fapte de o asemenea gravitate.
De asemenea, Curtea apreciază că prelungirea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, privarea în continuare de libertate a inculpatului fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
În consecință, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a admis propunerea de prelungire a duratei măsurii preventive formulată de MINISTERUL PUBLIC, menținerea stării de arest preventiv fiind justificată și de necesitatea finalizării actelor de urmărire penală, astfel cum acestea sunt menționate în referatul Parchetului.
Curtea nu poate reține nici critica recurentului - inculpat referitoare la motivarea insuficientă a încheierii pronunțate de instanța de fond, constatând, sub acest aspect, că în considerentele hotărârii au fost menționate argumentele avute în vedere de judecător în aprecierea temeiniciei propunerii de prelungire a arestării preventive a inculpatului, fiind analizată în mod corespunzător, prin raportare la întreaga presupusă activitate infracțională a acestuia, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 155 alin. 1, art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și, față de faptul că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 6.XI.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul - inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.XI.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a -
GREFIER,
-
Red.și dact.: jud.
2 ex./11.12.2009
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
