Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ Operator 2711

DECIZIA PENALĂ NR. 4 /

Ședința publică din 08 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișa fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- la data de 15.12.2008.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul în stare de detenție asistat de avocat ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii cu altă măsură de siguranță, aceea de obligare de a nu părăsi localitatea sau țara. În motivare a arătat că durata arestării preventive a depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 5 lit.c din CEDO, inculpatul este arestat din septembrie 2007, colaborat cu organele de cercetare, în speță fiind necesară doar audierea unui investigator sub acoperire, care lipsește nejustificat de 6 termene de judecată. A mai arătat că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, chiar în rechizitoriu fiindu-i reținute dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000. referitor la persoana inculpatului a arătat că de 9 luni, inculpatul muncește în cadrul locului de detenție și are o conduită bună.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, întrucât încheierea pronunțată de Tribunalul Timiș este temeinică și legală.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2008, dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 3002din Codul d e Procedură Penală, cu referire la art. 160 din același cod, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților:

- (fiul lui și -, născut la data de 27.07.1982 în, jud. T, domiciliat în municipiul T, str. -. - nr. 13/B,. 60, jud. T, cetățean român, CNP - -, fără antecedente penale, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 89/30.09.2007 emis de Tribunalul Timiș ).

- ( fiul lui și, născut la data de 19.06.1986, în municipiul T, jud. T, cu domiciliul în mun. T,-,. 10,. 41, jud. T, CNP - -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 90/01.10.2007 emis de Tribunalul Timiș ).

- (fiul lui și, născut la data de 08.12.1978 în mun. T jud. T, domiciliat în ia, cu reședința în mun. T,-,. 39,. A,. 6, jud. T, cetățean român și, CNP - -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 91/02.10.2007 emis de Tribunalul Timiș ).

-, născut în anul 1979 luna 05 ziua 30 în T, judetul T, fiul lui și al, cetățean, carte de identitate cu numarul - eliberată la data de 15.12.2005, studii 9 clase, ocupatia muncitor la Compania Audi, necasatorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în -,-, ia, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 95/10.11.2007 emis de Tribunalul Timiș ).

-, născut în anul 1978 luna 10 ziua 27 în, ia, fiul lui si al, cu domiciliul în, am nr. 8, ia, cetățean, carte de identitate cu numărul -, eliberată la data de 27.07.2005, studii liceul, ocupația student, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 96/10.11.2007 emis de Tribunalul Timiș ).

În cazul tuturor inculpaților măsura arestării preventive va fi verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile, adică înainte de 12.02.2009.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 3002, raportat la 160 ambele din Codul d e procedură penală, instanța are obligația ca în cursul judecății, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

În ceea ce privește legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaților din prezenta cauză, nu pot fi identificate aspecte care să evidențieze derogări de la dispozițiile legale în vigoare - cuprinse în special în Capitolul I din Titlul IV al codului d e procedură penală, referitoare la măsura arestării preventive ( dispoziții ce privesc competența organului care a dispus ultima menținere, termenul pentru care a fost luată măsura, etc ).

Referitor la temeinicia măsurii arestării preventive, instanța este datoare să verifice dacă, în cauză, subzistă în continuare motivele care au determinat menținerea măsurii privative de libertate, adică dacă există indicii temeinice că inculpații au comis infracțiunile sancționate de lege cu pedepse mai mari de patru ani și dacă lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

În concret, s-a constatat că prin încheierea din data de 31.10.2008 Tribunalul Timiș, în temeiul art. 3002al. 3.C.P.P. a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 3 al. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 al. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 al. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 3 al. 2 și art. 2 al. 2 ambele din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a pen. și, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 3 al. 2 și art. 2 al. 2 ambele din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

Instanța a considerat că de la termenul din data de 31.10.2008 și până în prezent nu au intervenit împrejurări care să demonstreze că temeiurile avute în vedere anterior la luarea și menținerea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Se observă că probele cu declarațiile inculpaților și ale martorilor audiați în cauză, interpretate prin coroborare cu celelalte probe administrate până în acest moment, nu au făcut să dispară indiciile ce determină presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea fi vinovați de comiterea faptelor pentru care aceștia sunt cercetați și care întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni sancționate de lege cu pedepse mai mari de patru ani, iar față de împrejurările speței, lăsarea în libertate a inculpaților, prezintă, în continuare, pericol pentru ordinea publică, pericol semnificând o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generate de rezonanța socială negativă a faptului că inculpații, acuzați de comiterea unor infracțiuni grave, sunt cercetați în stare de libertate.

Astfel în baza art. 3002.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.

Împotriva încheierii Tribunalului Timișa declarat recurs inculpatul fără a fi motivat în scris însă pe cale orală atât inculpatul personal cât și apărătorul ales au solicitat revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului pe motiv că timpul rezonabil în care a fost arestat inculpatul a fost depășit.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele conform prev. art. 385 ind.6 al.3 cpp se constată că încheierea recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.

Potrivit prev. art.300 ind.2 rap. la art.160 ind.b cpp instanța sesizată cu judecarea unei cauze este datoare să verifice din oficiu,în cursul judecății, dacă inculpatul este arestat, legalitatea și temeinicia acestei măsuri iar dacă se constată că arestarea este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventive au încetat sau nu există temeiuri noi care justifice arestarea se dispune revocarea arestării preventive.

Prin urmare, în raport cu prevederile mai sus menționate, revocarea arestării se poate dispune doar dacă sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus.

În speță, se poate observa că nu s-a făcut dovada că temeiurile care stat la baza arestării au încetat astfel că menținerea arestării preventive se justifică în continuare având în vedere că la dosar sunt indicii și probe temeinice care au determinat luarea acestei măsuri.

Cu privire la motivul invocat de inculpat se reține că așa cum s-a statuat și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile a unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete a fiecărui caz în parte pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

Așadar, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la există indicii temeinice că a fost comisă de inculpat și din consecințele acesteia.

Din actul de sesizare rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de droguri de mare risc prin care s-a adus atingere unora din cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv relațiile de conviețuire socială care privesc sănătatea publică, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare și având în vedere gravitatea faptelor, modalitatea de comitere a acestora se impune a fi menținută în continuare arestarea preventivă.

Prin urmare că recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 38515, pct. 1 lit. b cpp.

Văzând și prev. art. 192 al. 2 cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 38515, pct.1, lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, la data de 15.12.2008.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.01.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - G - - -

GREFIER,

- -

Red. /09.01.2009

Tehnored. /2 ex/12.01.2009

Primă instanță - Trib.T -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALĂ NR. 4 /

În baza art. 38515, pct.1, lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, la data de 15.12.2008.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.01.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - G - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- din _______ ianuarie 2009

Către,

TRIBUNALUL TIMIȘ

Vă trimitem alăturat dosarul cu numărul de mai sus privind pe inculpatul, întrucât prin decizia penală nr.4/R din 08.01.2009, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva Încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, la data de 15.12.2008.

Dosarul cusut și numerotat conține ________ file.

Atașat:-dos.nr- - Trib. T - 353 file, cu termen de judecată la data de 23 ianuarie 2009,

-dos.nr- - Curtea de APEL TIMIȘOARA -10 file,

-dos.nr- - Curtea de APEL TIMIȘOARA - 5file,

-dos.nr.39/D/P/2007 - DIICOT - Serviciul Teritorial Timiș - vol. I -243 file, vol.II -332 file.

PREȘEDINTE SECȚIE,

GREFIER,

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- din _______ ianuarie 2009

Către,

TRIBUNALUL TIMIȘ

Vă trimitem alăturat dosarul cu numărul de mai sus privind pe inculpatul, întrucât prin decizia penală nr.4/R din 08.01.2009, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva Încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, la data de 15.12.2008.

Dosarul cusut și numerotat conține ________ file.

Atașat:-dos.nr- - Trib. T - 353 file, cu termen de judecată la data de 23 ianuarie 2009,

-dos.nr- - Curtea de APEL TIMIȘOARA -10 file,

-dos.nr- - Curtea de APEL TIMIȘOARA - 5file,

-dos.nr.39/D/P/2007 - DIICOT - Serviciul Teritorial Timiș - vol. I -243 file, vol.II -332 file.

PREȘEDINTE SECȚIE,

GREFIER,

- -

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Timisoara