Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 417/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr.11303/2/2009
2772/2009
ÎNCHEIERE NR. 417
Ședința publică din 30 noiembrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Craiu Cristina Carmen
JUDECĂTOR 2: Iordache Magdalena
JUDECĂTOR 3: Damian
GREFIER - --
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 27.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare dispozițiilor art. 38513din Codul d e procedură penală și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond, respingerea propunerii Parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive i continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate.
Critică încheierea primei instanțe, susținând că este nemotivată, fiind identică cu cea anterioară, prin care s-a prelungit măsura arestării preventive.
În opinia sa, pericolul social al faptei nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea prezenta inculpatul dacă ar fi lăsat în stare de libertate, iar acesta nu are nicio relație cu alte persoane implicate în cauză și nu poate fi asociat cu acestea în vederea comiterii de fapte penale.
De asemenea, combate susținerile reprezentantului Parchetului în sensul că această măsură se impune a fi prelungită întrucât este necesar a se administra alte acte de urmărire penală, precizând că au fost depuse înregistrările telefonice și s-au administrat toate probele referitoare la inculpatul, fiind atașate la dosarul cauzei, iar Parchetul timp de aproximativ 40 de zile nu a efectuate alte acte de cercetare penală.
Apărătorul susține că nu a avut acces să ia legătura cu inculpatul la momentul când a fost pusă în mișcare acțiunea penală, considerând astfel că acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Susține că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, nu va împieta buna desfășurare a procesului penal și nu se va sustrage cercetărilor.
Față de împrejurarea că recursul nu a fost sou ționat înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior, arată că lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
În concluzie, apărarea solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și continuarea cercetărilor penale cu inculpatul în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Consideră a fi motivată încheierea primei instanțe, aceasta apreciind în mod corect că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite în continuare cele două condiții cumulative prevăzute de art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, existând astfel probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, susține că sunt îndeplinite și dispozițiile art. 143 din Codul d e procedură penală existând suficiente probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă penală, menționând procesul-verbal întocmit cu ocazia percheziției domiciliare din care rezultă că au fost găsite droguri de mare risc la domiciliul acestuia.
Învederează că în cauză se impune audierea martorilor și administrarea altor acte de urmărire penală, iar susținerile apărării nu sunt fondate în sensul că nu au fost efectuate astfel de acte.
În opinia reprezentantului Parchetului, inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, așa cum rezultă din probe și solicită a se avea în vedere că nu se poate constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Conchizând, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul în replică, solicită a se avea în vedere și starea de sănătate a inculpatului, acesta fiind de mai multe ori în spital din motive medicale grave.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit dispozițiilor art. 38513alin. 3 din Codul d e procedură penală, arată că ofițerii de poliție l-au amenințat și l-au obligat să denunțe alți traficanți de droguri, în caz contrar va fi trimis la închisoare. Precizează că a fost consumator de stupefiante, însă acum este grav bolnav, motiv pentru care solicită a fi judecat în stare de libertate, aplicându-i-se eventual măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față,
Constată că prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2009 din dosarul nr- Tribunalul București - Secția a II-a penală a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 239/UP din data de 30 octombrie 2009, emis de Tribunalul București Secția a II a Penală, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 28 noiembrie 2009 până la data de 27 decembrie 2009 inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut, în fapt, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 155 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul care, prin apărător alesul ales, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că soluția dispusă de instanța de fond este nemotivată, fiind în fapt, identică cu încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.
De asemenea, a reținut că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu se impune întrucât, în cauză au fost administrate toate probele referitoare la inculpat iar față de acesta nu au mai fost efectuate acte de cercetare penală de la luarea măsurii arestării preventive.
A mai susținut că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că în cauză nu există riscul de a impieta buna desfășurare a procesului penal, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, nu mai subzistă.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință atacată, prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856, teza finală, Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge în condițiile art. 38515punctul 1 lit. Cod procedură penală, în considerarea următoarelor argumente:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de comitere a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri existând probe, în sensul art. 143 Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că, la data de 15 septembrie 2009 vândut, contra sumei de 1275 lei, inculpatului G zis "" cantitatea de 7,97 grame heroină, drog de mare risc ce a fost transport pe traseul - Militari de către învinuitul - zis "".(procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, concluziile rapoartelor de constatare tehnico științifice, declarațiile coinculpaților).
Curtea constată că gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, circumstanțele cauzei (tranzacția implicând o cantitate semnificativă de droguri de mare risc și o importantă sumă de bani,) metodele folosite - în contextul în care există indicii cu privire la implicarea într-o rețea de narcotraficanți, impun a se constata că măsura arestării preventive este adecvată și proporțională cu scopul urmărit, al protejării siguranței publice și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 148 lit. f Cod procedură penală cu referire la art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
În condițiile în care infracțiunile de trafic de droguri reprezintă una din cele mai grave forme de criminalitate organizată în care veriga cea mai pernicioasă o reprezintă tipul de traficanți din care se presupune că face parte și inculpatul, prin susținerea flagelului consumului de droguri și a viciului, în sine, cu grave consecințe asupra sănătății publice, se poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind necesară o reacție fermă a autorității împotriva unor astfel de conduite interzise, sancționate grav de lege.
Menținerea motivelor plauzibile că inculpatul a pus în vânzare o cantitate importantă de heroină, justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, măsura care nu a încetat a mai fi rezonabilă în raport cu exigențele art. 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că inculpatul a fost arestat la 30 octombrie 2009 iar, în cauză este prima prelungire a măsurii privative de libertate.
Se are în vedere, totodată, că măsura privativă de libertate a inculpatului s-a impus și în acord cu exigențele art. 136 Cod procedură penală în vederea realizării scopului fazei de urmărire penală, respectiv strângerea probelor pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Caracterul necesar al privării în continuare de libertate a inculpatului urmează a fi examinat și în raport cu complexitatea activității infracționale cercetată, date fiind numărul mare al persoanelor implicate în operațiuni ilicite privind circulația drogurilor de mare risc, sumele de bani vehiculate, presupus a fi obținute din asemenea activități, și perioada mare de timp vizată.
Curtea, în limitele investirii sale, constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 155 Cod procedură penală, instanța de fond reținând că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat - și justifică în continuarea privarea de libertate a acestuia.
Drept pentru care,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE
În opinie majoritară
În temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 25.11.2009, pronunțată în dosarul nr-, de Tribunalul București - Secția a II a Penală.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 30 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
-
Red. - / 08.12.2009
Dact./09.12.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Opinie separată
a Jucătorului
Nu pot fi de acord cu opinia majoritară, care a constatat că instanța de fond a dispus în mod legal prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece înainte de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.155 și următoarele proc. pen. referitoare la temeinicia propunerii de prelungire a măsurii, prevalează dispozițiile art.1403alin.7 proc. pen. care, referindu-se lacalea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive, prevăd că atunci"când apreciază că măsura preventivă este nelegală sau nu este justificată, instanța de recurs o revocă".
Ca atare, pe întreg parcursul procesului penal, incluzănd aici ambele faze ale acestuia, instanța este obligată să verifice dacă măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, știut fiind că încheierile pronunțate în materia arestării preventive nu au autoritate de lucru judecat.
În speță împotriva inculpatului s-a dispus începerea urmăririi penale la 28.10.2009 și reținerea sa la data de 29.10.2009, momente procesuale în care, învinuitul de la acea dată, a uzat de dreptul la tăcere și a solicitat să dea declarație după ce se va consulta cu apărătorul ales.
De la acel moment în dosarul de urmărire penală, primit de către C în integralitatea sa cu prilejul soluționării prezentului recurs, nu s-a mai îndeplinit nici un act procesual ori procedural în privința învinuitului, în afara referatului cu propunere de arestare preventivă ainculpatului.
Prin încheierea de ședință din 30.10.2009, pronunțată de Tribunalul București -Secția a II-a Penală, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, măsură ce a fost prelungită prin încheierea ce face obiectul prezentului recurs.
La momentul dezbaterilor ocazionate atât de soluționarea propunerii de arestare preventivă cât și a celei de prelungire a măsurii arestării preventive inculpatul, prin apărătorul ales, a invocat nerespectarea prevederilor legale referitoare la arestarea preventivă, susținând că nu i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și că nu a fost audiat în calitate de inculpat, potrivit dispozițiilor art.1491proc. pen. Ambele instanțe au păstrat tăcerea asupra faptului că nu i-a fost adusă la cunoștință noua calitate, cea de inculpat, mărginindu-se la a preciza că inculpatul a refuzat să dea declarații, cu neobservarea faptului că acest refuz l-a făcut în calitatea de învinuit.
Observând că în dosarul de urmărire penală înaintat Curții lipsește atât ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva învinuitului, cât și aducerea acestuia la cunoștința inculpatului și audierea sa în noua calitate, Curtea a repus cauza pe rol și a efectuat o adresă la parchet pentru a-i fi înaintat întreg dosarul de urmărire penală, în ipoteza în care s-ar fi omis atașarea anumitor acte procesuale referitoare la inculpatul.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DIICOT-Serviciul Teritorial Bucureștia răspuns solicitării Curții la data de 30.11.2009, arătând că toate actele de urmărire penală, efectuate până la acel moment față de inculpatul, se găsesc în dosarul nr.159/D/P/2009 aflat pe rolul instanței. Ulterior parchetul a comunicat prin fax ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale față învinuitul, fără a atașa la aceasta și dovada de comunicare către inculpat și audierea sa în noua calitate.
Este surprinzătoare apariția acestui act de urmărire penală doar la momentul soluționării recursului împotriva încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive, în condițiile în care Curtea a constatat lipsa acestuia din dosarul de urmărire penală (cu toate că au fost atașate toate cele 5 volume ale dosarului de urmărire penală, iar în privința celorlalți inculpați existau la dosar aceste ordonanțe), fapt întărit și de susținerile apărătorului ales în momentul luării și respectiv prelungirii măsurii arestării preventive care a invocat lipsa comunicării către inculpat a acestui act procesual. Dacă acesta ar fi existat la dosar ar fi fost ușor pentru instanțe de a combate susținerile inculpatului, arătând volumul și fila din dosarul de urmărire penală unde se regăsea ordonanța.
Chiar presupunând că ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva învinuitului a fost întocmită la data de 29.10.2009, nu pot trece peste lipsa comunicării acesteia către inculpat și audierea sa în noua calitate.
Audierea inculpatului de către procuror anterior formulării propunerii de arestare preventivă este obligatorie, aceasta constituind o condiție de formă prevăzută de lege pentru luarea măsurii arestării preventive. Dispoziția legală prevăzută la art.1491alin.1 proc. pen. conform căreia "procurorul numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, întocmește propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului"constituie o normă imperativă, formularea "numai după" consacrând obligativitatea audierii inculpatului anterior formulării propunerii de arestare preventivă. Nerespectarea acestei obligații nu poate fi complinită prin audierea inculpatului în fața instanței, normele procesuale în materia măsurilor preventive fiind de strictă interpretare și constituind o garanție a respectării drepturilor fundamentale ale persoanei, în concret a dreptului la libertate individuală. Prin neaudierea inculpatului de către procuror sunt nesocotite și prevederile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, conform cărora nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, decât în anumite cazuri și "potrivit căilor legale".
Constatând încălcarea prevederilor legale referitoare la arestarea inculpatului, devin incidente dispozițiile art.1403alin.7 proc. pen. anterior citate, cu consecința revocării măsurii arestării preventive și punerii în libertate a acestuia, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
JUDECĂTOR
Președinte:Craiu Cristina CarmenJudecători:Craiu Cristina Carmen, Iordache Magdalena, Damian
