Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 436/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
DECIZIA PENALĂ NR. 436/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
GREFIER: - -
- SERVICUL TERITORIAL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 25/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpații recurenți în stare de arest preventiv: asistați de avocat ales.
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la audierea inculpaților, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpaților și, avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a inculpaților arătând că s-a încălcat normele CEDO și prezumția de nevinovăție a inculpaților. Mai arată că încheierea recurată nu cuprinde motivele prelungirii măsurii arestării preventive, făcându-se o motivare pentru întregul grup și nu pentru fiecare persoană în parte așa cum este necesar, că unele din infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, existând posibilitatea retragerii acestor plângeri și în consecință încetarea procesului penal pentru aceste infracțiuni. Cu privire la inculpatul arată că acesta s-a predat de bună voie organelor de poliție, iar măsura arestării preventive față de acesta s-a luat fără ca inculpatul să fie citat.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și de menținere a încheierii Tribunalului Arad ca fiind legală și temeinică arătând că faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt fapte grave iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent solicită admiterea recursului arătând că nu prezintă pericol pentru societate, are familie, copii și nu a participat la săvârșirea faptelor.
Inculpatul recurent solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin încheierea penală nr. 25/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad pentru prelungirea măsurii arestării preventive inculpaților, G, -, și.
S-a prelungit arestarea preventivă a inculpaților:
1. - fiul lui G și, născut la data de 21.10.1967 în loc., jud. B, domiciliat în A,-,.569,.B,.3, jud.A, CNP -,
2. - - fiul lui și, născut la data de 24.01.1984 în loc. A, domiciliat în A,-,.1, jud. A, posesor al CI seria - nr.- eliberată de SPCLEP A, CNP -,
3. - fiul lui și, născut la data de 26.10.1987 în loc. A, domiciliat în A,-,.1, jud. A, posesor al CI seria - nr.- eliberată de Poliția A, CNP -,
4. - fiul lui și, născut la data de 25.05.1975 în A, domiciliat în A,-, jud. A, posesor al CI seria - nr.- eliberată de Poliția A, CNP -,
5. - fiul lui și, născut la data de 23.06.1982 în A, domiciliat în A,-, posesor al CI seria - nr.- eliberată de Poliția A, CNP -,
6. - - fiul lui și, născut la data de 21.05.1977 în loc., jud. S, domiciliat în com., loc., nr.267, jud. A, posesor al CI seria - nr.- eliberată de SPCLEP A, CNP -,
7. - fiul lui și, născut la data de 29.10.1974 în S, domiciliat în A,-,.11, posesor al CI seria - nr.- eliberată de Poliția A, CNP -,
8. - fiul lui și, născut la data de 21.12.1980 în O, jud. B, domiciliat în O,-, jud. B, posesor al CI seria - nr.-, eliberată de Poliția O, jud.B, CNP -,
9.. - fiul lui și, născut la data de 21.03.1980 în O, jud.B, domiciliat în O,-, jud.B, posesor al CI seria - nr.-, eliberată de SPCLEP O, jud.B, CNP -,
10.. - fiul lui și, născut la data de 14.09.1976 în O, jud.B, domiciliat în O,-, jud. B, posesor al CI seria - nr.-, eliberată de. O, jud. B, CNP -,
11. - fiul lui și -, născut la data de 16.10.1982 în loc. A, domiciliat în com., sat, nr.300, jud. A, posesor al CI seria - nr.- eliberată de Poliția, jud. A, CNP -,
12. G - fiul lui și, născut la data de 08.04.1965 în loc.Vidra, jud. A, domiciliat în com., sat, nr.311, jud. A, posesor al CI seria - nr. - eliberată de Poliția A, CNP -,
13.. - fiul lui și, născut la data de 01.11.1968 în loc.I, jud.A, domiciliat în A, str.-, - 29,.9, jud. A, posesor al CI seria - nr.- eliberată de. Mun. A, CNP -,
14. - fiul lui și, născut la data de 05.04.1979 în loc. jud.S, domiciliat în com. loc. nr.267, jud.A, posesor al PC nr.- eliberată de SPCLEP A, CNP -, pe o perioadă de 30 zile începând cu data de27.04.2009și până la data de26.05.2009 inclusiv.
S-a respins cererea formulată de apărătorii inculpaților pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Tribunalul Arada reținut următoarele:
Prin referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive nr. 29/D/P/2008 din 23.03.2009 înregistrat la această instanță la data de 21.04.2009, s-a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpaților, G, -, și pe o perioadă de 30 de zile
În motivarea propunerii s-a arătat că, pentru finalizarea urmăririi penale se impun a fi efectuate următoarele acte procesuale: audierea inculpatului, audierea învinuiților, G, identificarea și audierea altor făptuitori, identificarea și audierea altor părți vătămate, audierea altor martori precum și a martorilor propuși în apărare de inculpații, - și, extinderea urmăririi penale față de alți făptuitori, extinderea acțiunii penale față de inculpați cu privire la alte acte materiale ce intră în conținutul laturii obiective a infracțiunilor reținute în sarcina lor, întocmirea proceselor-verbale de redare integrală în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor nr.1,3,5,7 și 9/2009 emise de Tribunalul Arad de către inculpați, învinuiți și alte persoane și efectuarea altor acte procesual-penale în cauză.
Analizând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive și actele dosarului de urmărire penală nr. 29/D/P/2008, instanța a reținut următoarele:
Prin ordonanțele din data de 27.01.2009 s-a dispus reținerea pe 24 de ore a învinuiților, - zis "", pentru comiterea infracțiunilor mai sus-arătate, iar prin ordonanța din aceiași dată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestora, precum și împotriva învinuiților G, Și în lipsă.
Prin ordonanța din data de 04.02.2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva învinuitului zis "".
Prin Încheierea nr. 7 din data de 27.01.2009 dată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și a dispus arestarea preventivă a inculpaților, -, și, pe o perioadă de 29, respectiv 30 de zile, începând cu data de 27.01.2009, fiind incidente dispozițiile art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală.
Prin Încheierea nr. 8 din data de 30.01.2009, în dosar nr-, Tribunalul Arad, a admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpaților și fiind emise mandatele de arestare preventivă nr.17 și 18 din 30.01.2009.
Prin Încheierea nr. 9 din data de 05.02.2009, în dosar nr-, Tribunalul Arada admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.19 din 05.02.2009.
La data de 11.02.2009, în urma percheziției domiciliare efectuate, a fost găsit inculpatul, care în aceiași zi a fost prezentat instanței de judecată - Tribunalul Arad, instanță care a confirmat mandatul de arestare în ceea ce-l privește pe inculpat.
Prin Încheierea nr. 17 din data de 24.02.2009, în dosar nr-, Tribunalul Arada admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților, G, -, și G începând cu data de 27.02.2009 până la data de 27.03.2009 inclusiv.
Prin Încheierea nr. 19 din data de 09.03.2009, în dosar nr-, Tribunalul Arada admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe 30 de zile începând cu data de 13.03.2009 până la data de 11.04.2009, inclusiv.
Prin Încheierea din data de 10.03.2009 Tribunalul Arada dispus executarea mandatului de arestare preventivă nr.18/30.01.2009 privind pe inculpatul pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 10.03.2009 și până la data de 08.04.2009, inclusiv.
Prin încheierea nr.21 din data de24 martie 2009, Tribunalul Arada admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților, G, -, și începând cu data de 28.03.2009 și până la data de 26.04.2009 inclusiv, a inculpatului începând cu data de 09.04.2009 și până la data de 26.04.2009 inclusiv și a inculpatului începând cu data de 12.04.2009 și până la data de 26.04.2009 inclusiv.
Prin înscrisul intitulat "Anexă la referatul de propunere de prelungire a arestării preventive" (fila 19-34 dosar), s-a arătat că în perioada 24.03.2009 - 21.04.2009 au fost întocmite mai multe acte de urmărire penală, acte atașate în volumele dosarului de urmărire penală.
Potrivit art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, arestarea preventivă dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale motivat și numai dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Analizând actele din cele 23 volume ale dosarului de urmărire penală nr. 29/D/P/2008, instanța a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de acești inculpați, respectiv art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală și art. 148 lit. a Cod procedură penală pentru inculpații și, subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, indiciile temeinice fiind definite prin art. 68 Cod procedură penală.
În ceea ce privește temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, s-a pronunțat instanța supremă care a statuat că la stabilirea pericolului trebuie avut în vedere nu numai date legate de persoana inculpaților, ci date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate respectiv că, cei care concură la înfăptuirea justiției nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Așa fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii - aceasta nu înseamnă însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, ținând cont de amploarea deosebită pe care a luat-o fenomenul infracțiunilor de violență. În speță pericolul social potențial se apreciază și în raport cu comportamentul inculpaților, rezonanța faptelor presupuse a fi comise și nu în ultimul rând de persoanele inculpaților dintre care unii sunt cunoscuți cu antecedente penale (, -, și ) pentru fapte similare.
Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta între altele și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, pedepsele pentru aceste infracțiuni sunt până la 20 ani închisoare, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
În altă ordine de idei, potrivit art. 5 pct. c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 pentru ca o persoană să fie reținută sau arestată în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, este suficient să existe motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
Referitor la inculpații și, instanța a constatat că pe lângă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală subzistă și temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală, în sensul că, inculpații au fugit și s-au ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.
Susținerile apărătorilor inculpaților privind lipsa vinovăției acestora cu privire la faptele care fac obiectul cercetării penale și încadrarea juridică a acestora nu pot fi examinate de instanță în acest moment procesual fiind atributul procurorului de a stabili vinovăția sau nevinovăția acestora.
Invocarea de către apărătorii inculpaților privind prelungirea duratei cercetărilor penale cu efect asupra detenției este neîntemeiată și a fost înlăturată întrucât CEDO a stabilit în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă cu analizarea circumstanțelor fiecărui caz în parte. S-a constatat că termenul rezonabil invocat nu a fost depășit și nici durata măsurii arestării preventive; este de observat că art. 23 din Constituție se referă la arestarea preventivă în cursul urmăririi penale care nu poate depăși 180 de zile ceea ce nu este cazul în speță.
Cu privire la solicitarea domnului avocat de a constata nulitatea absolută a sesizării instanței prin aceea că referatul parchetului prin care se propune prelungirea arestării preventive a inculpaților nu cuprinde indicarea infracțiunilor de săvârșirea cărora de care sunt acuzați inculpații, și instanța a considerat că această neindicare în concret a infracțiunilor presupus a fi comise de acești inculpați (în condițiile în care în partea introductivă au fost indicate în bloc toate infracțiunile comise de inculpați), nu constituie o problemă de nulitate absolută privind sesizarea instanței, ci eventual o simplă eroare materială sau omisiune vădită. De altfel, infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sus menționați se regăsesc în lucrările dosarului de urmărire penală, în încheierea prin care s-a dispus arestarea, precum și în mandatul de arestare.
Prin urmare, instanța a apreciat ca neîntemeiată excepția nulității absolute a referatului procurorului și pe cale de consecință a respins-
Ca atare, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă inculpaților menționați mai sus, respectiv art. 143 Cod procedură penală raportat la art. 148 lit. f Cod procedură penală ( respectiv și art. 148 lit. a Cod procedură penală pentru inculpații și ), impun în continuare privarea de libertate a acestora. Totodată, tribunalul a apreciat că se impune prelungirea duratei arestării preventive, fiind justificată de necesitatea stabilirii adevărului în cauză și a efectuării tuturor actelor de urmărire penală, enumerate în cererea DIICOT, pentru finalizarea anchetei. În același sens, instanța nu a făcut abstracție de complexitatea ridicată a cauzei, de multitudinea persoanelor implicate și de faptul că finalizarea anchetei nu era posibilă în perioada scursă de la data arestării inculpaților.
Pornind de la aceste considerente, instanța în baza art. 155-159 Cod procedură penală rap. la art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală - respectiv art. 148 lit. a Cod procedură penală pentru inculpații și, a admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad, privind pe inculpații, G, -, și și în consecință, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a acestora pe o durată de 30 zile, începând de la 27.04.2009 și până la data de 26.05.2009 inclusiv.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații și, recursurile nefiind motivate în scris, ci doar oral în ziua judecății de către apărătorul ales al celor doi inculpați, care a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii penale recurate și punerea în libertate a inculpaților, deoarece au fost încălcate normele CEDO, prezumția de nevinovăție a inculpaților. S-a mai arătat că încheierea recurată nu cuprinde motivele prelungirii măsurii arestării preventive, făcându-se o motivare pentru întregul grup și nu pentru fiecare persoană în parte așa cum este necesar, că unele din infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, existând posibilitatea retragerii acestor plângeri și în consecință încetarea procesului penal pentru aceste infracțiuni. Cu privire la inculpatul arată că acesta s-a predat de bună voie organelor de poliție.
Examinând încheierea penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856alin. 3 C.P.P. instanța constată că recursurile formulate de către inculpații și sunt nefondate, hotărârea Tribunalului Arad fiind temeinică și legală în ceea ce privește pe cei doi inculpați.
Analizând materialul de urmărire penală existent la dosar, instanța apreciază că se mențin în continuare temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive, existând în continuare indicii temeinice că cei doi inculpați ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor de către organul de urmărire penală, acestea fiind pedepsite în marea lor majoritate de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la gravitatea faptelor de care sunt acuzați dar și de modalitatea de comitere a acestora așa cum a fost descrisă de către procuror, fiind îndeplinite astfel condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f)
C.P.P.În speța de față nu se poate vorbi de încălcarea prezumției de nevinovăție sau de încălcarea unor norme impuse de Convenția Europeană a Drepturilor Omului așa cum a arătat apărătorul inculpaților cu ocazia dezbaterii recursurilor, deoarece tocmai aceste norme permit privarea de libertate a unor persoane care sunt acuzate de fapte grave și a căror lăsare în libertate poate pune în pericol ordinea publică așa cum este și în speța de față.
În cauza de față se impune prelungirea măsurii arestării preventive pentru buna desfășurarea a anchetei penale, care se află în curs de derulare, nefiind suficientă o altă măsură cu caracter preventiv, dar nu privativă de libertate, astfel că Tribunalul Arada dispus în mod just prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile pentru ca organele de urmărire penală să poată efectua actele de urmărire penală enumerate în referatul de propunere a prelungirii măsurii arestării preventive cum ar fi: audierea unor inculpați, învinuiți, martori, întocmirea unor procese verbale, extinderea urmăriri penale față de alți făptuitori sau identificarea și audierea unor părți vătămate.
În aceste condiții, instanța apreciază că este prioritară apărarea interesului public în raport cu interesul particular al inculpaților de a fi judecați în stare de libertate pentru buna desfășurare a anchetei, pe de-o parte și pentru asigurarea unui climat de ordine publică a populației, iar în acest sens organele abilitate ale statului trebuie să aibă o reacție promptă împotriva fenomenelor negative cu caracter infracțional.
Este adevărat că unele infracțiuni care au fost reținute în sarcina inculpaților sunt infracțiuni care se pun în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate cum ar fi infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 1 și alin. 2 din codul penal, vătămare corporală prev. și ped. de art. 181, însă pe lângă aceste infracțiuni cei doi inculpați mai sunt acuzați de comiterea unor infracțiuni deosebit de grave cum ar fi: tâlhărie, șantaj, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat sau tentativă la omor calificat, astfel că argumentul adus de apărătorul inculpaților că s-ar putea înceta procesul penal este valabil doar pentru două din infracțiunile reținute în sarcina inculpaților însă nu și pentru celelalte infracțiuni care sunt dintre cele mai grave în legislația penală românească și pentru care practic s-a dispus și arestarea preventivă a acestora.
Instanța de fond a motivat care sunt elementele pentru care s-a dispus prelungirea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpaților, argumente care sunt comune și cu a altor inculpați care fac parte din grupul care este cercetat în prezenta cauză, astfel că sub aceste aspect nu există elemente care să conducă la modificarea soluției adoptate de către Tribunalul Arad.
Pentru aceste motive, nefiind motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța urmează să respingă ca nefondate recursurile formulate de către inculpații și.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondate recursurile formulate de inculpații - și împotriva încheierii penale nr. 25 din 22.04.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 192 alin. 2 obligă C.P.P. fiecare inculpat la câte 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26.04.2009.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G
GREFIER,
Red Gh./06.05.2009
Dact P 2.ex./06.05.2009
Prima inst.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 436/
În baza art. 38515punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondate recursurile formulate de inculpații - și împotriva încheierii penale nr. 25 din 22.04.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 192 alin. 2 obligă C.P.P. fiecare inculpat la câte 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26.04.2009.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Constantin Costea