Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 61/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.3524/3/2010
453/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Încheiere nr.61/
Ședința publică din data de 26 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 28 ianuarie 2010 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales -, cu delegație depusă în dosarul de urmărire penală.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 3387/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că, deși inculpatul este urmărit penal pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, nu se mai impune privarea sa de libertate, întrucât, pe de o parte, faza de urmărire penală a stagnat, dovadă faptul că procurorul, de 4 luni, formulează aceeași motivare pentru prelungirea duratei măsurii arestării preventive, invocând efectuarea expertizei medico-legale și a constatării tehnico-științifice, iar, pe de altă parte, inculpatul a avut o atitudine sinceră și cooperantă de la începutul urmării penale, se află la primul conflict cu legea penală, are o situație familială deosebită, așa încât poate fi cercetat în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, beneficiază de prezumția de nevinovăție, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că chiar dacă procurorul a solicitat, în mai multe rânduri, prelungirea duratei măsurii arestării preventive, efectuarea actelor și finalizarea urmăririi penale nu depind neapărat de persoana sa, ci de diligențele făcute de alte instituții, cum este cazul în speță, când se așteaptă depunerea la dosar a expertizei medico-legale și a constatării tehnico-științifice, iar organul de urmărire penală nu poate interveni în activitatea acestor instituții, așa încât nu se poate reține o culpă a acestuia.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și precizează că a plecat din locuința victimei la ora 03:00 - 03:15, iar taximetristul a declarat că a vorbit cu aceasta la ora 05:30, a relatat celor doi lucrători de poliție întâlniți pe stradă că a omorât o femeie, însă nu l-au crezut, după care a apelat numărul de urgență 112, victima fiind, într-adevăr, găsită moartă, cu leziuni produse prin tăiere și lovire.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar, în temeiul art. 155 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6.02.2010 până la 7.03.2010.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta sub aspectul căreia este cercetat, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei, împrejurările și modalitatea concretă de comitere a acesteia, precum și rezultatul letal produs.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive formulată de MINISTERUL PUBLIC.
S-a arătat în motivarea recursului că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal, având în vedere atitudinea procesuală sinceră și cooperantă manifestată de acesta, situația sa familială deosebită, precum și faptul că se află la primul conflict cu legea penală. Totodată, s-a mai susținut că propunerea de prelungire a duratei arestării preventive formulată de procuror se întemeiază pe aceleași motive invocate și cu ocazia solicitărilor anterioare de prelungire a măsurii de prevenție, astfel încât, față de faptul de circa 4 luni nu s-a mai efectuat în cauză nici un act de urmărire penală, menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv nu se mai justifică.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Inculpatul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 7/8.11.2009, în jurul orelor 300, în imobilul situat în B,-,. 1,. 1,. 114, unde locuia fără forme legale, a sugrumat-o pe victima a, care a decedat ca urmare a asfixiei mecanice.
Potrivit art. 155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual, Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, Curtea reține că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind: procesul verbal de cercetare la fața locului, concluziile provizorii nr. A3/1552/09 din 9.11.2009 întocmite de " Minovici", declarațiile martorilor, și, procesul verbal de recunoaștere după planșa foto a inculpatului de către martorul, declarațiile inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei.
Totodată, așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul urmăririi penale este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei pentru care acesta este cercetat (prin care se aduce atingere celor mai importante relații sociale ocrotite de normele juridice, respectiv cele referitoare la dreptul persoanei la viață), modalitatea concretă în care se reține că aceasta a fost comisă (inculpatul a acționat într-o manieră disproporționată în raport cu un conflict minor, exercitând violențe excesive asupra victimei), urmarea produsă (decesul victimei, ca urmare a insuficienței cardio-respiratorii, consecința unei asfixii mecanice produsă prin obturarea orificiului buco-nazal și comprimarea parțială a gâtului), rezonanța socială negativă pe care o are acest gen de fapte, precum și sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul societății civile lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârșirea unor fapte de o asemenea gravitate.
De asemenea, Curtea apreciază că prelungirea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, privarea în continuare de libertate a inculpatului fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
În consecință, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a admis propunerea de prelungire a duratei măsurii preventive formulată de MINISTERUL PUBLIC, menținerea stării de arest preventiv fiind justificată și de necesitatea finalizării actelor de urmărire penală, astfel cum acestea sunt menționate în referatul Parchetului. Sub acest aspect, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului, că nu se poate reține nici o culpă în sarcina organelor de anchetă cu privire la întârzierea finalizării urmăririi penale, neefectuarea, până la acest moment procesual, a expertizei medico-legale și a constatării tehnico-științifice biocriminalistice dispuse în cauză, probe pentru administrarea cărora s-a solicitat prelungirea măsurii de prevenție, nefiind imputabilă organelor judiciare, pentru a se putea concluziona că termenul rezonabil al arestării preventive a fost depășit, cu consecința punerii în libertate a inculpatului.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și, față de faptul că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - inculpat împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010 din ședința Camerei de Consiliu, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul - inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red. și dact.: jud.
Tribunalul București - Secția I-a penală:
2 ex./10.03.2010
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Ioana
