Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 62/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
452/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Încheiere nr.62/
Ședința publică din data de 26 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați -, --, -, -, -, --, A- și - împotriva Încheierii de ședință din data de 10 februarie 2010 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați -, și -, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător ales, din cadrul Baroului D, cu delegația nr.204.278/26.II.2010, aflată la fila 39, recurentul-inculpat --, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.444.424/26.II.2010, aflată la fila 41, recurentul-inculpat -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegație de substituire a apărătorului titular -, din Baroul Constanța, cu delegația din data de 25.II.2010, aflată la fila 42, recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului D, cu delegația nr.162.806/26.II.2010, aflată la fila 38, recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, recurentul-inculpat -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărători aleși, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.98.036/25.II.2010, aflată la fila 40, și, din Baroul Dolj, cu delegație de substituire a apărătorului titular, recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărători aleși, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.10/26.II.2010, aflată la fila 36, și, din cadrul Baroului D, cu delegația nr.190.695/26.II.2009, aflată la fila 37, recurentul-inculpat Șosa A-, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului D, cu delegația nr.185.684/25.II.2010, aflată la fila 35, și recurentul-inculpat -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.23/10.II.2010, aflată la fila 102 din dosarul de fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost atașat Dosarul de urmărire penală nr.150/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după care;
Recurentul-inculpat --, personal, arată că are apărător ales în persoana avocatului și solicită acordarea unui termen pentru a fi asistat juridic de apărătorul ales.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune amânării judecății cauzei, având în vedere faptul că este primul termen în recurs.
Curtea, după deliberare, având în vedere caracterul de urgență al dosarelor ce privesc măsurile preventive, disjunge recursul declarat de recurentul-inculpat -- și, în temeiul art.6 paragraful 3 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.6 și art.171 Cod procedură penală, pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare al recurentului-inculpat, încuviințează cererea sa, acordând termen pentru judecarea recursului declarat de inculpatul -- pe data de 05 martie 2010.
Avocatul, apărător ales al recurentului-inculpat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în dovedirea împrejurării că inculpatul avea un mod de viață obișnuit și obținea venituri licite.
Reprezentantul Ministerului Public arată că apărătorul a mai depus astfel de înscrisuri și la termenele anterioare, dar nu se opune administrării probei.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri pe situația de fapt, formulată de recurentul-inculpat, apreciind-o utilă cauzei, și procedează la administrarea acesteia, după care, având în vedere starea de sănătate a grefierului de ședință, dispune suspendarea judecății cauzei pentru o J de oră.
La reluarea cauzei, în prezența recurenților-inculpați și a apărătorilor acestora, nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocatul, apărător ales al recurenților-inculpați -- și -, arată că instanța de fond a analizat în mod trunchiat și abstract elementele ce trebuiau examinate cu prilejul discutării unei noi propuneri de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, apreciind că, la acest moment procesual, la aproape 6 luni de la luarea acestei măsuri, trebuiau discutate rezonabilitatea prevenției, existența și intensitatea pericolului concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât urmărirea penală este finalizată, dovadă faptul că ieri le-a fost prezentat inculpaților materialul de urmărire penală, așa încât starea de libertate a inculpaților este posibilă.
În egală măsură, atât referatul procurorului, cât și încheierea de ședință, sunt criticabile întrucât organele judiciare au analizat situația de fapt depărtându-se de principiul prezumției de nevinovăție, reținând faptul că inculpatul -- a creat un program cu care alte persoane au fraudat conturi bancare în străinătate, în condițiile în care acel program este disponibil peste tot, chiar și avocatul l-a achiziționat și l-a prezentat, la un termen, instanței de recurs, iar constatarea tehnico-științifică a menționat faptul că unele echipamente folosite sunt de serie industrială și pot fi găsite în comerțul licit.
De asemenea, instanța de fond, analizând conceptul de pericol concret pentru ordinea publică prin prisma situației de fapt, a omis să se refere la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpaților, reținând că aceste circumstanțe personale urmează să fie avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor cu închisoarea, ignorând astfel dispozițiile art.136 alin.8 Cod procedură penală, care enumără, printre alte criterii, și pe cele referitoare la persoana și conduita inculpaților, la momentul analizării și alegerii unei măsuri de prevenție. În acest sens, este de menționat că inculpatul -- nu este cunoscut cu antecedente penale, are o situație materială și socială bună, fiind încadrat ca informatician la o societate comercială, activitate ce îi asigură un venit lunar de peste 1.000 euro, este căsătorit cu un medic, au un copil de până în 2 ani, părinții și socrii având și ei o poziție deosebită, iar inculpatul -, de asemenea fără antecedente penale, are o situație materială bună, nu a avut comportamente antisociale.
În același timp, trebuie avut în vedere faptul că faptele penale reținute în sarcina celor doi inculpați, și nu numai, se referă la infracțiunea de bază prevăzută de art.25 din Legea nr.365/2002, pentru care legea prevede o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani închisoare, și la infracțiunea-mijloc prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, care însoțește, aproape permanent, celelalte infracțiuni și care urmează regimul sancționator al infracțiunii-scop, iar inculpații au executat aproape minimul special al pedepsei pentru infracțiunea principală. Totodată, nu este de neglijat faptul că, de la momentul luării măsurii arestării preventive și până în prezent, inculpații -- și - au fost chemați pentru îndeplinirea a două acte de urmărire penală, anume efectuarea perchezițiilor în sisteme informatice și prezentarea materialului de urmărire penală, așa încât, după o prevenție de aproape 180 de zile, se naște îndoiala cu privire la necesitatea privării lor de libertate pe viitor, cu atât mai mult cu cât participația lor penală și legătura cu coinculpații este susținută numai de înregistrările unor convorbiri telefonice și de folosirea unor minicamere video.
Nu în ultimul rând, cercetarea în libertate a inculpaților nu ar putea impieta asupra bunei desfășurări a cercetării judecătorești, dosar fiind protejat nu neapărat prin conduita inculpaților, dar prin faptul că probațiunea se referă doar la deținerea de echipamente susceptibile de fraudă bancară, de perchezițiile în sisteme informatice și de înregistrările unor convorbiri telefonice, probe care nu pot fi alterate. Mai mult decât atât, nu există martori, inculpații nu sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni de violență și, pe de alt parte, nu se poate susține pericolul pentru ordinea publică prin rezonanța și consecințele unor infracțiuni, pentru că, într-o astfel de ipoteză, nici un inculpat nu ar mai putea fi cercetat în stare de libertate, considerente pentru care solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și, pe fond, continuarea procesului penal cu inculpații în stare de libertate.
Avocatul, apărător ales al recurentului-inculpat -, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, arătând că privarea de libertate a acestuia nu mai constituie o necesitate, având în vedere faptul că, în cursul zilei de ieri, i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, astfel că instanța de recurs are posibilitatea de a lua o altă măsură de prevenție care să fie aptă să asigure, în continuare, buna desfășurare a procesului penal.
Mai mult decât atât, cele două motive arătate în referatul procurorului în susținerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, respectiv schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele penale și efectuarea unor noi percheziții în sisteme informatice, au fost îndeplinite, iar, potrivit art.136 alin.8 Cod procedură penală, la alegerea măsurii preventive trebuie avute în vedere, alături de alte criterii, și datele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, este căsătorit, este un tânăr integru și contrar celor consemnate în încheierea de ședință, inculpatul avea o profesie și venituri licite.
Avocatul, apărător ales al recurentului-inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, în principal, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere faptul că inculpatul nu a săvârșit nicio infracțiune, probele au fost administrate și i-au fost prezentate în cea mai mare parte, așa încât urmărirea penală poate continua cu acesta în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât a intervenit și schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele penale.
Avocatul, apărător ales al recurentului-inculpat, arată că, pentru acuratețea actului de justiție, dorește să sublinieze faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cel de al paisprezecelea inculpat vizat prin propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive și invocă nulitatea procedurii prelungirii motivat de împrejurarea că au fost încălcate prevederile art.159 alin.8 Cod procedură penală și cele ale Deciziei nr.XXV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, întrucât Ministerul Public nu a sesizat instanța de fond în termenul procedural, așa încât instanța a fost lipsită de posibilitatea înaintării dosarului în timp util, motiv pentru care în loc ca recursul să se judece până pe data de 13.II.2010, Curtea a fost sesizată abia pe data de 25.II.2010, considerent pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, constatând nulitatea procedurii de prelungire, să se dispună punerea înl ibertate a inculpatului.
Pe fondul recursului, arată că, deși referatul cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive se străduiește să convingă instanța de vinovăția inculpaților și de necesitatea menținerii lor în stare de arest preventiv, la acest moment procesual, după o perioadă de 5 luni de detenție, inculpații nu se mai regăsesc în aceeași situație ca la debutul urmăririi penale și nu se poate reține aceeași stare de pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât se apropie de perioada maximă de arest preventiv în cursul urmăririi penale, de 180 de zile, iar măsura nu mai servește scopului instituit prin art.136 alin.1 Cod procedură penală - asigurarea bunei desfășurări a procesului penal prin împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, întrucât acesta a fost atins, având în vedere faptul că Ministerul Publica procedat la prezentarea materialului de urmărire penală și mai are de formulat cererea de asistență judiciară pentru Regatul, cerere ce a fost invocată încă de la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpaților.
Față de aceste împrejurări, consideră că termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive a fost depășit, pentru că, deși organul de urmărire penală a invocat, în mod constant, complexitatea cauzei și, inițial, a susținut existența unui mare grup infracțional ce acționa în municipiul C, la acest moment, afirmă că există nu mai puțin de cinci grupuri, iar urmărirea penală, deși începută în luna martie a anului 2009 cu efectuarea de filaje și supravegheri operative, a stagnat până la momentul arestării inculpaților, aceștia fiind privați de libertate pentru a se administra probe, în condițiile în care textul de la art.155 Cod procedură penală are un cu totul alt scop.
În egală măsură, chiar dacă unul dintre motivele pentru care Ministerul Publica solicitat prelungirile succesive a fost audierea inculpaților, inculpatul nu a fost audiat și a fost adus o singură dată în fața unui lucrător de poliție delegat, pentru a asista la copierea unor date informatice, în condițiile în care organul de urmărire penală îl consideră vinovat și susține că, în mai multe ocazii, a făcut retrageri frauduloase de numerar, folosind două card-uri clonate, însă, așa cum evidențiază rapoartele de constatare tehnico-științifică, la data de 15.IV.2009, ora 01:41:47, inculpatul nu s-a aflat în fața acelui, prezența sa la bancomat fiind anterioară și ulterioară orei la care sunt înregistrate imaginile, și nici la data de 24.IV.2009, ora 01:57, nu a fost la -ul de la care s-a efectuat tranzacția, iar învinuirile ce îi sunt aduse, deși sunt menținute, nu sunt probate. Mai mult decât atât, înscrisurile depuse la acest termen dovedesc motivul prezenței sale la bancomat, întrucât își verifica card-ul cu privire la alimentarea cu suma de 8.000 lei, reprezentând daunele ce urma să le primească în urma accidentului rutier din data de 30.III.2009, bani care i-au fost virați ulterior, pe data de 29.IV.2009, având în vedere faptul că deși autoturismul aparține, din punct de vedere legal, prietenei sale, inculpatul este proprietarul moral al acestuia, apărare care se coroborează cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică și dovedește faptul că nu poate fi autorul retragerilor frauduloase de pe două card-uri totalizând suma de 1.700 lei.
Nu în ultimul rând, este de menționat faptul că atât referatul cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, cât și încheierea de ședință, subliniază existența unui prejudiciu foarte mare, afirmație făcută încă de la începutul urmăririi penale, dar care nu a fost dovedită nici la acest moment, după cum nu a fost probată nici acuzația că inculpatul ar fabrica și deține echipamente în vederea clonării de instrumente bancare, așa încât, cu toate că Ministerul Public susține că locuința sa ar fi fost un atelier, cu prilejul percheziției domiciliare au fost găsite numai două baghete în profil "L" cu laturi inegale, despre care se afirmă că urmau să fie folosite în viitor, însă la întrebarea dacă acele dispozitive erau apte să înregistreze date de pe card-uri, Institutul pentru Tehnologii a răspuns că bunurile nu prezintă urme de intervenție umană, nu au orificii, acumulator sau microcameră, relevant în acest sens fiind raportul de constatare tehnico-științifică, care a concluzionat că inculpatul nu deținea echipamente în vederea clonării de card-uri. Nici pe laptop-ul personal nu au fost găsite fișiere cu informații referitoare la card-uri, ci numai un program muzical copiat și remixat de inculpat, de asemenea, nu au fost descoperite aparate de copiere, citire sau care să faciliteze transferul de date pe alți suporți.
În același timp, trebuie avute în vedere și datele personale ale inculpatului - tânăr, absolvent al Facultății de Drept din vara anului 2009, cu o pasiune pentru autoturisme, pe care le cumpără, vinde și dezmembrează, motiv pentru care părinții i-au dăruit o mașină, un tânăr care avea atât surse proprii de venit, dar era și sprijinit de familie, dovadă și multitudinea de convorbiri telefonice pe care le avea cu părinții, dar care nu au fost redate în dosar, pentru că ar fi dovedit insistența pentru a primi bani în vederea achiziționării autoturismului care i-a plăcut, convorbiri în legătură cu care a depus la dosar un listing de pe telefonul mobil, dar și practica Curții Europene, potrivit căreia o prelungire excesivă a duratei măsurii arestării preventive contravine prevederilor art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura foarte restrictivă, dar neprivativă de libertate, prevăzută de art.136 alin.1 lit.b Cod procedură penală, respectiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea, măsură de prevenție care corespunde stadiului procesual al cauzei, situației concrete și reale a dosarului, în care învinuirile nu s-au confirmat prin probe și, nu în ultimul rând, asigură scopul prevăzut de art.136 alin.1 Cod procedură penală.
Avocatul pentru recurenții-inculpați, -, -, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpaților, arătând că nu mai subzistă temeiurile inițiale, întrucât motivele precizate de procuror în cuprinsul referatului cu propunere de prelungire a duratei măsurii preventive nu mai sunt de actualitate, având în vedere faptul că materialul de urmărire penală a fost prezentat inculpaților și procurorul a schimbat încadrarea juridică în ceea ce-l privește pe inculpatul -, așa încât organul de urmărire penală și-a atins obiectivele pentru care a formulat propunerea, iar la acest moment procesual numai gravitatea infracțiunilor nu mai este suficientă pentru a justifica privarea de libertate a inculpaților.
În același timp, trebuie avute în vedere datele ce circumstanțiază favorabil persoana inculpaților, astfel inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și nu este învinuit de comiterea infracțiunii prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, inculpatul are o fiică și o nepoată, este un om integru și a lucrat 30 de ani într-o uzină, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră și cooperantă, așa încât nu se poate reține că ar crea o stare de rezonanță și indignare publică prin cercetarea sa în libertate, iar inculpatul -, de asemenea, fără antecedente penale, este o persoană integră, în privința sa se reține împrejurarea că ar fi luat și transportat o geantă la T, care nu este de natură a contura o stare de pericol concret pentru ordinea publică, elemente în raport cu care, în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Avocatul, apărător ales al recurentului-inculpat -, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului, arătând că instanța de fond a apreciat în mod greșit pericolul concret pentru ordinea publică, având în vedere faptul că inculpatul nu este cercetat pentru infracțiuni de violență, ci pentru infracțiuni privind instrumentele de plată electronică, iar prin confiscarea echipamentelor deținute și durata mare a arestului preventiv a fost înlăturată starea de pericol pentru comunitate, cu atât mai mult cu cât urmărirea penală a fost finalizată, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr și se poate reintegra imediat în societate.
Avocatul, apărător ales al recurentului-inculpat, consideră că instanța de fond nu a avut în vedere și nu a particularizat elementele esențiale pentru prelungirea duratei măsurii arestării preventive, respectiv dacă acele temeiuri de la momentul luării măsurii preventive subzistă și dacă privarea de libertate a inculpatului prin prelungiri succesive realizează scopul prevăzut de art.136 alin.1 Cod procedură penală. Or, instanța a considerat că temeiurile se mențin, însușindu-și cererile formulate de Ministerul Public în nu mai puțin de 4 rânduri, dar nu a analizat dacă, pe viitor, scopul măsurilor preventive poate fi atins, în mod obligatoriu, prin privarea sa de libertate, în condițiile în care în fiecare dintre propunerile de prelungire a duratei măsurii arestării preventive au fost invocate acte de urmărire penală care nu s-au efectuat, chiar în această ultimă propunere se repetă acea cerere de asistență judiciară internațională, în condițiile în care singurul act de întocmit este rechizitoriul și care nu poate determina privarea, în continuare, de libertate a inculpatului.
În egală măsură, indiciile de la momentul luării măsurii arestării preventive nu s-au concretizat după efectuarea urmăririi penale, susținerea că inculpatul ar fi ținut legătura cu străinătatea nu a fost probată și chiar acel memory-stick nu a fost găsit la inculpat sau în domiciliul său, ci la fosta soție, de care a divorțat în urmă cu 4 ani.
Nu în ultimul rând, nu au fost avute în vedere datele referitoare la persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și are 4 copii, circumstanțe favorabile care trebuie luate în considerare de fiecare dată când se examinează temeiurile inițiale și cazul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, motive pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului.
Avocatul, apărător ales al aceluiași recurent-inculpat, arată că instanța de fond a reținut unele elemente personale, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, dar nu a avut în vedere faptul că inculpatul a fost victima unei erori judiciare, când, arestat timp de 4 luni într-o cauză penală și pus în libertate la primul termen de judecată de către instanță, a fost achitat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, situație care se repetă în această cauză.
Pe de altă parte, deși i se reproșează că a păstrat legătura cu persoane din Regatul și urmărirea penală a fost deja finalizată, nu a fost prezentat nicio probă în acest sens, iar în cuprinsul referatului cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a fost redată o discuție telefonică între o persoană "" și un alt individ, Ministerul Public susținând că acel "" este inculpatul, în condițiile în care nu este arătată niciun fel de legătură între cei doi și, mai mult decât atât, inculpatul este cunoscut cu porecla de "" și niciodată nu i s-a spus "".
În același timp, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii apărării de aplicare a egalității de tratament juridic cu cel de al paisprezecelea inculpat, pus în libertate printr-o decizie a Curții de Apel București, și care este cercetat pentru infracțiuni la fel de grave, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, în principal, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Avocatul, apărător ales al recurentului-inculpat A-, arată că la aprecierea asupra pericolului concret pentru ordinea publică instanța de fond a avut în vedere exclusiv circumstanțele comiterii infracțiunilor, care determină o insecuritate a opiniei publice, dar acest pericol generic dat de încadrarea juridică a faptelor penale reținute în sarcina inculpatului nu mai subzistă și, pe de altă parte, este inadmisibil și reprezintă o încălcare a principiului egalității armelor, faptul că organul de urmărire penală menționează în cuprinsul referatului că urmează să dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor penale, întrucât acesta nu are cum să-și formuleze o apărare adecvată.
În același timp, trebuie avut în vedere faptul că inculpatul a recunoscut cele două operațiuni efectuate, cu toate că instituțiile bancare au comunicat faptul că nu au fost retrase sume de bani, iar limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art.8 din Legea nr.39/2003 urmează regimul juridic al infracțiunii-scop, așa încât chiar dacă pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, asupra pericolului concret pentru ordinea publică persistă o îndoială câtă vreme nu se cunoaște la ce referă schimbarea de încadrare juridică, iar unele dintre temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpaților, cum ar fi: modalitatea de săvârșire a faptelor penale, numărul mare de participanți, etc, nu se regăsesc în actele dosarului, dovadă împrejurarea că nici la acest moment nu a fost precizat vreun prejudiciu, deși existența acestuia a fost afirmată de la începutul urmăririi penale. Mai mult decât atât, chiar dacă în sarcina inculpatului se reține săvârșirea uneia dintre infracțiuni în formă continuată, având în vedere retragerile din lunile martie și septembrie 2009, aceasta nu constituie o stăruință pe calea infracțională, iar rezonanța negativă în rândul opiniei publice nu mai este aceeași ca la data arestării sale, ci s-a diminuat odată cu trecerea timpului, având în vedere atât împrejurarea că se apropie de termenul limită de 180 de zile de arest preventiv prevăzut pentru faza urmăririi penale, dar și circumstanțele sale personale și, nu în ultimul rând, și principiul egalității de tratament juridic cu inculpatul pus libertate provizorie sub control judiciar și care se află în aceeași situație juridică cu inculpatul A-, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului.
Avocatul, apărător ales al recurentului-inculpat -, arată că instanța de fond a examinat necesitatea prelungirii duratei măsurii arestării preventive a inculpaților prin prisma motivelor de la momentul luării acestei măsuri și prin analizarea faptelor penale ce se rețin în sarcina acestora, în condițiile în care organul de urmărire penală nu a arătat și nu a identificat celelalte două persoane care ar fi compus gruparea criminală din care făcea parte și inculpatul - și nu a evidențiat, în concret, ce infracțiune sau ce infracțiuni au fost comise, cu atât mai mult cu cât nu a susținut că ar fi efectuat retrageri frauduloase de numerar.
De altfel, ca și la celelalte cereri de prelungire, în cuprinsul referatului organul de urmărire penală a invocat găsirea părților vătămate, identificarea și stabilirea prejudiciului, identificarea colaboratorilor inculpaților, însă în cursul acestei zile inculpatului îi va fi prezentat materialul de urmărire penală, așa încât aceste activități nu mai pot fi realizate, motiv pentru care consideră că temeiurile inițiale nu mai subzistă și nu se mai justifică privarea sa de libertate pe mai de departe, cu atât mai mult cu cât pericolul concret pentru ordinea publică nu a fost niciodată dovedit în concret, considerându-se că acesta rezultă din pericolul social al infracțiunilor, și nu există vreo probă că, în libertate, inculpatul va săvârși alte fapte penale sau ar influența cursul procesului penal, în condițiile în care probele au fost deja administrate și sunt depuse la dosar.
Nu în ultimul rând, consideră că nu au fost avute în vedere toate criteriile enunțate în cuprinsul art.136 alin.8 Cod procedură penală, în special starea de sănătate a inculpatului, care, așa cum rezultă din înscrisurile medicale aflate la dosar, suferă de hepatita C și nu primește o medicație adecvată la locul de deținere și, în egală măsură, trebuiau analizate și celelalte măsuri preventive alternative despre care face vorbire textul de la art.136 alin.1 Cod procedură penală, măsuri mai puțin restrictive, dar care sunt suficiente și îi permit inculpatului îngrijirea stării de sănătate.
Reprezentantul Ministerului Publicpune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor, arătând că încheierea de ședință recurată este legală și temeinică, iar nulitatea relativă invocată în raport cu Decizia nr.XXV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu conduce la concluzia încetării de drept a măsurii arestării preventive a inculpaților cu atât mai mult cu cât nu există o nulitate procedurală.
În egală măsură, consideră că și la acest moment procesual subzistă, în totalitate, temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și acestea impun, în continuare, privarea lor de libertate, întrucât au fost efectuate actele de urmărire penală pentru care instanțele au dispus prelungirea succesivă a măsurii preventive și urmărirea penală a fost încheiată, dosarul aflându-se în procedura prezentării materialului de urmărire penală, iar, pe de altă parte, atât referatul procurorului, cât și încheierea de ședință au redat pe larg indiciile temeinice și probele din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile de care sunt învinuiți, activitatea infracțională derulată și amploarea acesteia, așa cum rezultă și din rapoartele de constatare tehnico-științifică, dovedită și cu obiectele de serie ridicate din locuința inculpatului -, așa încât nu este o presupunere hazardată a Ministerului Public ci o realitate ce ține de obiectul activităților ilegale desfășurate.
În același timp, consideră că nu a fost depășit termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, având în vedere specificul activității infracționale și împrejurarea că dispozitivele de skimming erau trimise în străinătate, în țări precum Italia, Spania, etc, așa încât organul de urmărire penală a făcut demersuri constante pentru strângerea probelor pe durata celor 6 luni, apreciind că împrejurarea că inculpatul a fost pus în libertate provizorie sub control judiciar nu constituie o identitate de situații juridice și nu creează un drept în favoarea celorlalți inculpați în sensul punerii lor în libertate.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales, este arestat de 165 zile și va respecta toate obligațiile ce îi vor fi impuse dacă va fi pus în libertate.
Recurentul-inculpat --, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales, a făcut numai aplicații informatice, solicitând să fie avute în vedere circumstanțele sale personale și să fie cercetat în stare de libertate.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și va respecta obligațiile ce vor fi stabilite de instanță.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și precizează că îl cunoaște pe de 4 luni, întrucât au fost colegi de facultate.
Recurentul-inculpat, personal, arată că din actele dosarului nu rezultă că ar fi retras sume de bani, iar discuțiile telefonice se referă la autoturisme.
Recurentul-inculpat, personal, arată că a făcut unele piese, nu a aderat la vreo grupare criminală, dorește să fie cercetat în stare de libertate și lasă la aprecierea Curții.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și va respecta hotărârea instanței.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales, din probele de la dosar, anume rapoarte de constatare tehnico-științifică, adrese de la bănci și convorbiri telefonice nu rezultă nimic, îl cunoaște numai pe și lasă la aprecierea Curții.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales, după 6 luni de arest preventiv nu au fost găsite probe, cercetarea sa în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și lasă la aprecierea Curții.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorii aleși, de 6 luni așteaptă probe clare, este unicul întreținător al celor patru minori și lasă la aprecierea Curții.
Recurentul-inculpat A-, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și lasă la aprecierea Curții.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că de 5 săptămâni nu mai primește interferon, necesar pentru combaterea hepatitei C, întrucât are dosarul medical depus la o casă de sănătate din județul D și nu la, fiind înscris în programul național pentru administrarea acestui medicament și solicită să fie cercetat în stare de libertate pentru a continua medicația.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 10.02.2010 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția I Penală a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în temeiul dispozițiilor art.155 Cod procedură penală, raportat la art.159 Cod procedură penală a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, --, -, -, -, A-, pe o perioadă de 30 de zile de la data de 14.02.2010 la 15.03.2010 inclusiv.
A respins, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații, - precum și cererile formulate de inculpații, A-, și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța fondului a reținut, în fapt, că:
Inculpații sunt cercetați sub aspectul infracțiunilor de constituirea unei grupări infracționale prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003 rap. la art. 323 Cod penal, deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art. 25 din Legea nr.365/2002; și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea nr.365/2002.
În dosarul nr.150/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpații, -, -, A, și.
De asemenea, a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, începând de la 18.09.2009, ora 07.00, până la 19.09.2009, ora 07.00 - pentru inculpatul, începând cu 18.09.2009, ora 00.20 până la 19.09.2009, ora 00.20 - pentru inculpatul, începând cu 17.09.2009, ora 15.35 până la 18.09.2009, ora 15.35 - pentru inculpatul -, începând de la 18.09.2009 ora 06.15, până la 19.09.2009 ora 06.15 - pentru inculpatul -, începând cu 18.09.2009, ora 03.15 până la 19.09.2009, ora 03.15 - pentru inculpatul, începând de la 18.09.2009 ora 05.30, până la 19.09.2009 ora 05.30 - pentru inculpatul -, începând cu 17.09.2009, ora 20.10 până la 18.09.2009, ora 20.10 - pentru inculpatul, începând cu 17.09.2009, ora 23.55 până la 18.09.2009, ora 23.55 - pentru inculpatul, începând cu 18.09.2009, ora 01.50 până la 19.09.2009, ora 01.50 - pentru inculpatul, începând cu 17.09.2009, ora 17.10 până la 18.09.2009, ora 17.10 - pentru inculpatul, începând cu 18.09.2009, ora 05.20 până la 19.09.2009, ora 05.20 - pentru inculpatul A, începând cu 18.09.2009, ora 03.35 până la 19.09.2009, ora 03.35 - pentru inculpatul, începând cu 18.09.2009, ora 00.55 până la 19.09.2009, ora 00.55 - pentru inculpatul.
Prin încheierea din data de 18.09.2009, Tribunalul București Secția a II- penală s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de cei 13 inculpați pe o durata de 29 de zile, de la data de 18.09.2009 până la data de 16.10.2009, inclusiv.
Prin încheierea din data de 13.10.2009, Tribunalul B Sectia a II- Penală a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de cei 13 inculpați pe o durată de 30 de zile de la data de 17.10.2009 până la data de 15.11.2009, inclusiv.
Prin încheierea din 11.11.2009, Tribunalul București Secția a II- Penală a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de cei 13 inculpați pe o durată de 30 de zile de la data de 16.11.2009 până la data de 15.12.2009, inclusiv.
Prin încheierea din 09.12.2009, Tribunalul București Secția a II- Penală a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de cei 13 inculpați pe o durată de 30 de zile de la data de 16.12.2009 până la data de 14.01.2010, inclusiv.
De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 12.01.2010, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de cei 13 inculpați pe o perioadă de 30 de zile de la data de 15.01.2010 până la data de 13.02.2010, inclusiv.
Din procesele verbale întocmite în urma interceptării convorbirilor telefonice a rezultat că, cunoscut de către sub apelativul "", îi comanda acestuia din urma în repetate rânduri să îi producă carcasele dispozitivelor de "skimming" din material plastic sau alte materiale. Din probele administrate a mai rezultat că inculpatul confecționa carcasele din material plastic la locul de munca, respectiv la adresa din C,-, unde funcționează SC. L, acesta fiind de profesie frezor. De asemenea, cu ocazia perchezițiilor efectuate la domiciliul și la locul de muncă ale inculpatului au fost găsite dispozitive confecționate artizanal destinate skimmingului. Apărările formulate de inculpatul, conform cu care, fiind de profesie frezor, a lucrat aceste dispozitive pe bază de comandă, neștiind care va fi întrebuințarea loc finală, nu poate fi reținută de instanță, în condițiile în care acest inculpat cunoștea cel puțin în linii mari, modul de operare al unui bancomat. În egală măsură, instanța a avut în vedere că, din planșa fotografică reprezentând imagini surprinse cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 17.09.2009 la locul de muncă al inculpatului (vol. IX dup) a rezultat că în aceasta incintă au fost găsite mai multe dispozitive ce imită componentele electronice ale unui bancomat, inclusiv dispozitive folosite la confecționarea gurilor de bancomat. În aceste condiții nu s-au reținut drept credibile apărările inculpatului, conform cărora nu cunoștea destinație pieselor comandate de inculpatul. Mai mult, în declarațiile date în fața organului de urmărire penală, inculpatul a arătat că a întrebat la ce anume folosesc dispozitivele comandate și i s-a răspuns că facilitează accesul într-un bar cu cartelă.
În cursul lunii martie 2009 inculpatul a organizat două "echipe" de câte două persoane pe care le-a trimis în Australia, în zona orașelor de pe coasta de est, Sydney, etc, în vederea efectuării de activități de "skimming", clonare a datelor cârdurilor bancare și efectuării de retrageri frauduloase de numerar de pe carduri bancare contrafăcute. Membrii celor două echipe au fost identificați ca fiind, fiul lui si, născut la data de 09.07.1981 in. C Jud.O, domiciliat in., Str.- - se. A,. 3, . 14, județul Constanta, CNP - și o persoana neidentificată, cunoscuta sub apelativul, aceștia folosind postul telefonic - {Australia} și, poreclit "", fiul lui și, născut la data de 12.04.1969 în Mun.C, Jud.D, domiciliat în Mun. C,-, jud. D, CNP - si poreclit "", fiul lui și la data de 07.05.1968 în Mun.C, Jud.D, domiciliat în Mun. C,- - se. B 2, jud. D, CNP -, aceștia din urmă, folosind postul telefonic - {Australia}. n vederea aprovizionării acestora cu echipamente, în cursul lunilor martie-aprilie 2009 inculpatul - i-a trimis pe învinuiții -, și cu dispozitive destinate skmmingului în Australia.
În urma verificărilor efectuate, autoritățile judiciare din Australia au confirmat faptul că la data de 09.04.2009, inculpatul a fost depistat pe Aeroportul din Sydney, iar în urma controlului efectuat asupra bagajelor sale, au fost găsite si confiscate camere videominiaturale și echipamente destinate copierii datelor de pe cărțile de credit, cel în cauza fiind expulzat.
Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuință inculpatului - au fost identificate dispozitive confecționate artizanal pentru desfășurarea activităților de tip skimming precum și înscrisuri referitoare ia date ale unor cârduri bancare obținute fraudulos. e asemenea, cu ocazia percheziției efectuate la locația din Mun. C, str. - -. 317 B (un spațiu comercial frecventat zilnic de către inculpat) au fost identificate unelte pentru confecționarea aparaturii artizanale pentru falsificarea cârdurilor bancare ( guri de bancomat, mulaje pentru confecționarea gurilor, copiator 3D prevăzut cu laser pentru obținerea diferitelor mulaje ale gurilor de bancomat), carduri blank prevăzute cu cip, sume de bani.
Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală a rezultat că la gruparea infracțională coordonată de către - ar fi aderat și inculpatul --, finul acestuia, care produce programele informatice necesare descărcării datelor care au fost stocate de echipamentele montate pe bancomate. Astfel, în urma percheziției domiciliare efectuată la domiciliul acestuia au fost identificate componente electronice care urmau să fie utilizate la producerea dispozitivelor de clonare și un laptop folosit pentru programarea aplicațiilor informatice. Cu ocazia audierii acesta a recunoscut că a produs aplicații informatice pentru stocarea datelor existente pe magnetica a cârdurilor bancare, învederând că aceste aplicații ar fi fost destinate inițial unei evidențe riguroase a salariaților. Susținerile acestuia nu a putut înlătura însă presupunerea rezonabilă conform cu care inculpatul participat la comiterea actelor ilicite pentru care inculpatul estre cercetat. în domiciliul acestuia a componentelor electronice care urmau să fie utilizate la producerea dispozitivelor de clonare și un laptop folosit pentru programarea aplicațiilor informatice susține presupunerea legitimă conform cu care inculpatul ar fi participat la comiterea activității infracționale, având chiar un rol preponderent în condițiile pregătirii sale profesionale. Din actele și lucrările dosarului de urmărire a rezultat că acest inculpat este de profesie informatician, fiind absolvent al unui liceu de prestigiu cu profil informatic. Apărările invocate la acest termen de judecată, conform cu care, pentru existența infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, ar fi necesară demonstrarea scopului deținerii, nu au reținute de instanță și calificate drept cauze care pot justifica revocarea stării de arest. Astfel instanța a reținut că legea incriminează simpla deținere, fiind reglementată o infracțiune de pericol, pentru existența căreia nu este necesară folosirea respectivelor instrumente. În condițiile în care astfel de instrumente nu se află în detenția unor societăți abilitate să confecționeze sau să repare o astfel de aparatură, scopul ilicit este prezumat de lege, detenția fiind necesară și suficientă pentru existența elementului material al infracțiunii. De asemenea faptul că în cauză nu s-a dispus până în acest moment efectuarea unei percheziții informatice a laptop-ului ridicat nu poate justifica respingerea cererii de prelungire, în condițiile în care bunurile găsite cu ocazia percheziției justifică și în acest moment presupunerea rezonabilă, conform căreia și acest inculpat a fost implicat în comiterea actelor cercetate de organul de urmărire penală.
Cu privire la participarea inculpatului, în cauză există indicii de natură a justifica presupunerea conform căreia acesta ar fi acționat sub coordonarea inculpaților și, ar fi participat la confecționarea dispozitivelor de skimming și a depozitat componente ale acestora. Semnificativ fiind faptul că în urma percheziției domiciliare la domiciliul acestuia au fost găsite o "gură" de bancomat și sprayuri de vopsit.
În cadrul grupului infracțional compus din inculpații și aportul la activitatea infracțională a inculpatului consta în confecționarea dispozitivelor de skimming, probarea acestora la bancomate de pe raza municipiului C și comercializarea acestora, inculpatul ocupându-se de confecționarea dispozitivelor de skimming și retrageri de numerar cu cârduri bancare falsificate.
Inculpatul confecționa aparatura de skimming la domiciliul inculpatului, fapt ce rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și de localizare a postului telefonic utilizat de acesta, din declarația învinuitului -, din procesul verbal de percheziție domiciliară privind pe inc.. Din planșele fotografice atașate la dosarul de urmărire penală rezultă că în datele de 13.04.2009, respectiv 19.04.2009, inculpatul, zis "", zis "", zis "", a fost surprins de camerele de supraveghere ale -ului Băncii Comerciale, situat în mun. C, str. - lui, în timp ce efectua retrageri frauduloase de numerar, cu ajutorul a două cârduri bancare contrafăcute, care apoi au fost capturate de bancomat. Acesta a reușit să retragă suma de 1.700 RON doar de la acest terminal bancar, numerele de card utilizate aparținând unor instituții bancare din Italia. Împrejurarea invocată de apărătorul inculpatului, conform cu care inculpatul s-ar fi deplasat la această unitate bancară, pentru a cerceta dacă societatea de asigurare ar fi încărcat cardul cu indemnizația de asigurare cuvenită în urma unui eveniment rutier nu este susținută de nici un mijloc de probă administrat în cauză. Mai mult, modul de funcționare a automatului bancar, constând în capturarea cardurilor contrafăcute, deși nu poate reprezenta un mijloc de probă, justifică în continuare reținerea unei presupuneri rezonabile, conform căreia inculpatul a participat la activitatea pentru care este în prezent cercetat. Tot din mijloacele de probă existente la dosar mai rezultă că ei doi lideri ai grupului infracțional organizat au recrutat mai mulți tineri care îndeplineau diferite sarcini în cadrul grupului, precum retragerea de numerar cu cârduri falsificate, probarea dispozitivelor de skimming, transportarea instrumentelor de confecționare a acestora între locațiile utilizate de grup, sprijin la confecționarea acestora. Astfel, în cauză există indicii conform cu care inculpatul, care a retras în mai multe rânduri fraudulos numerar de la bancomate din Mun. C și inculpatul, care a fost prins în flagrant în data de 17.09.2009, de către polițiștii din cadrul T, în timp ce se deplasa către O, cu intenția de a părăsi țara, având asupra sa mai multe dispozitive de skimming, printre care și două baghete prevăzute cu orificiu conținând câte o camera video miniaturală și câte 4 acumulatori, baghete care prezintă aceleași forme, dimensiuni și culori precum cele găsite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa unde locuiește fără forme legale inculpatul.
Din analiza proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate a rezultat faptul că în data de 16.09.2009 inculpatul împreună cu au efectuat ajustări la dispozitivele destinate falsificării cârdurilor bancare, ajustări efectuate la adresa unde locuiește fără forme legale inculpatul.
Referitor la rupul infracțional organizat coordonat de către inculpatul rezultă că acesta este unul din grupurile importante căruia i se furnizează aparatură de clonare a cârdurilor bancare confecționată de către inculpații și. În cauză există în continuare indicii temeinice conform cu care in cadrul acestui grup face parte și numitul, în prezent arestat de către autoritățile iordaniene, care în data de 06.08.2009, discută telefonic cu liderul grupului despre faptul că în urmează să ajungă un tânăr care trebuie preluat de la aeroport de către membrii grupului aflați deja acolo. n data de 14.08.2009 inculpații și convin ca acesta din urmă să trimită o persoană de încredere în, unde se află deja o parte a grupului infracțional coordonat de către inc.. Inculpatul îl trimite în pe învinuitul -, fapt confirmat și de informarea provenită de la autorităție iordaniene, din care rezultă arestarea de către acestea a 14 (paisprezece) cetățeni români, printre care și învinuiții și, pentru comiterea de infracțiuni cu cârduri bancare.
În ceea ce privește participarea inculpaților --, zis "" și A-, în cauză există suficiente indicii de natură a demonstra faptul că aceștia ar fi participat la derularea activității infracționale descrise în referatul înaintat.
Astfel, din investigațiile specifice efectuate în cauză a rezultat că în seara zilei de 07.07.2009, A s-a întâlnit în zona străzii cu inculpatul, căruia i-a predat dispozitivul de copiere a datelor cârdurilor bancare, în data de 09.07.2009 deplasându-se în zona, lângă un magazin de piese auto, reîntâlnindu-se cu, care a coborât din autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare -, în vederea preluării dispozitivului tip skimmer. Din analiza succintă a activității de supraveghere operativă, demonstrată și de planșele fotografice existente la dosar rezultă că în aceste împrejurări, în zonă și-a făcut apariția și învinuitul, zis "" sau "", utilizator al postului telefonic -, la solicitarea telefonică a lui, care a coborât dintr-un autoturism marca OPEL, înmatriculat în Bulgaria.
Retragerile de numerar cu cardurile bancare contrafăcute sunt realizate de la -uri din România de către A supravegheat de către inc. --. Astfel, în noaptea de 03/04.03.2009, în jurul orelor 00.00, în fața filialei Băncii situate pe str. - -, a fost observat autoturismul marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare -, care aparține inculpatului A. Totodată, la -ul băncii menționate anterior se afla A, care a efectuat operațiuni folosind un cârd bancar falsificat. După efectuarea acestei operațiuni, inculpatul a părăsit zona, oprind vizavi de Banca și preluându-l pe -, care supraveghea zona, cei doi continuându-și apoi traseul către zona centrală a municipiului. n urma unei înțelegeri între inculpatul -- și inculpatul, s-a stabilit ca fiecare dintre cei doi să desemneze o persoană care să se deplaseze în data de 28.08.2009 în Cipru în scopul montării de skimmere la -uri, urmând ca inculpatul - să suporte cheltuielile deplasării. Persoanele desemnate să efectueze deplasarea au fost inculpații A, din partea inculpatului - și, zis, din partea inculpatului.
În ce privește fondul propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, potrivit art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, "în cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate".
Astfel, instanța a reținut că Tribunalul Bucureștia dispus arestarea preventivă a inculpaților, după cum urmează: reținându-se a fi întrunite condițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, art. 1491Cod procedură penală și art. 151 Cod procedură penală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în această materie în hotărârea Wemhoff Germaniei: "detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (Labita Italiei).
Prin prisma acestor principii generale stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele naționale o dată cu ratificarea de către Romania a Conventiei Europene a Drepturilor Omului) și a legislației interne, instanța va analiza motivele invocate de către Parchet pentru prelungirea măsurii arestării preventive.
Analizând temeiurile inițiale care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, Tribunalul a constatat că acestea există și impun în continuare privarea de libertate.
Tribunalul, a apreciat că în cauză există suficiente probe și indicii temeinice astfel cum au fost prezentate mai sus de natură a justifica presupunerea rezonabilă, conform cu care cei 13 inculpați au participat la săvârșirea activităților pentru care sunt cercetați. Stabilirea modului efectiv de acțiune al fiecărui grup, modul în care cele 5 grupuri au acționat sau, după caz, au colaborat, reprezintă aspecte care vor fi soluționate de organul de urmărire penală, în condițiile reținerii unei corecte situații de fapt.
Referitor la condiția prevăzută de art.148 lit. f Cod procedură penală, avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, rezultând în principal din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, siguranță afișată de inculpați în executarea actelor materiale care compun latura obiectivă a infracțiunilor reținute în sarcina lor, multitudinea faptelor săvârșite, urmarea produsă, prejudiciul fiind foarte mare, numărul mare de persoane atrase în activitatea infracțională, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că elemente avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive și care nu au suferit modificări până la această dată, justifică admiterea propunerii în sensul prelungirii arestării preventive a inculpaților, având în vedere natura infracțiunilor care se presupune că ar fi fost săvârșită de inculpați, modul în care aceștia ar fi acționat, consecințele acțiunilor lor, constând în valoarea ridicată a prejudiciului material cauzat unor părți vătămate prin extragerea de numerar, în condițiile în care faptele de genul celei pentru care inculpații sunt cercetați au luat amploare, conturează gradul ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina fiecărui inculpat.
Totodată, s-a apreciat că infracțiunile presupus a fi săvârșite de inculpați, prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice luarea față de aceștia a celei mai exigente dintre măsurile restrictive de libertate, respectiv arestarea preventivă, fiind satisfăcute astfel și prevederile art. 5 parag. 1 lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ().
În ceea ce privește elementele care caracterizează persoana inculpaților, Tribunalul a constatat că, fiecare dintre inculpați, priviți în mod singular, beneficiază de circumstanțe ce le-ar putea fi favorabile acestora în condițiile în care se poate reține că sunt persoane tinere, necunoscute cu antecedente penale, cu probleme sociale care ar necesita prezența acestora în mediul familial însă, toate aceste elemente nu pot avea un rol determinant față de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, fiind cercetați pentru infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat și urmează sa fie avute in vedere la judecarea pe fond a cauzei.
Din perspectiva legislației europene, hiar dacă, inculpații arestați preventiv au dreptul de a fi judecați într-un termen rezonabil și de a fi eliberați în cursul procedurii, instanța reține că oportunitatea liberării acestora, fie ca urmare a revocării măsurilor, fie ca urmare a înlocuirii acestora cu altele mai blânde urmează a fi evaluată prin raportare la stadiul actual al procedurii, probațiunea nefiind, în acest moment finalizată, iar pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpaților nu este disproporționată în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate.
Deși în apărare inculpații au arătat și faptul că în cauză nu se poate reține existența unui prejudiciu material, la dosar nefiind identificată vreo parte vătămată care să se fi constituit și parte civilă, existența unui prejudiciu material extrem de ridicat și cuantificabil în bani este demonstrată de conținutul convorbirii telefonice purtate în ziua de 09.03.2009 între și zis "". Conform proceselor verbale de redare a interceptărilor telefonice, inculpatul a afirmat:", seara la, mai făcură vreo 200 și ceva de milioane." Identificarea persoanelor de la care sume de acest fel ar fi fost sustrase de inculpați, stabilirea persoanei care are vocația de a se constitui parte civilă în procesul penal, reprezintă aspecte care pot fi clarificate ulterior pe baza probelor care se vor mai administra în cursul urmăririi penale, constituirea de parte civilă putând opera și în fața instanței sesizate cu soluționarea cauzei pe fond, până la citirea actului de sesizare. Împrejurarea că nu există o astfel de manifestare de voință din partea unei persoane vătămate se datorează faptului că organul de urmărire penală nu a reușit identificarea cu exactitate a unei asemenea persoane, însă neidentificarea persoanei vătămate nu poate reprezenta o dovadă în sensul reținerii lipsei prejudiciului și deci nici nu poate justifica punerea în libertate a inculpaților pe motiv că activitatea lor nu a provocat prejudicii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție, dar, după un anumit timp, ea nu mai este suficientă: Curtea trebuie atunci să stabilească dacă celelalte motive invocate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. Când se dovedesc "suficiente" și "pertinente", ea cercetează dacă autoritățile naționale competente au abordat continuarea procedurii cu o diligență particulară. Complexitatea și particularitățile cauzei sunt elemente ce trebuie luate în considerare în această privință (Tomasi Franței; Letellier Franței; Scott Spaniei; Labita Italiei). Nu este nici o îndoială că, chiar și în situația în care un acuzat este menținut în detenție în baza unor necesități de ordine publică, poate exista o încălcare a articolului 5 3 dacă, pentru acest motiv, procedura se prelungește pentru o perioadă de timp considerabilă (Wemhoff Austriei). Totuși, celeritatea particulară la care un acuzat deținut are dreptul, nu trebuie să afecteze eforturile magistraților de a-și îndeplini sarcina cu diligența necesară pentru a face lumină în acea cauză (Wemhoff Austriei; Tomasi Franței).
Față de aceste principii stabilite de C, Tribunalul a apreciat că, în raport de complexitatea cauzei, pentru justa soluționare a procesului penal și față de durata arestării preventive până la acest moment că motivele invocate fiind suficiente pentru a dispune neținerea măsurii.
Având în vedere complexitatea cauzei, actele ce urmează a fi efectuate pentru completarea și definitivarea - în bune condiții - a urmăririi penale și anume: efectuarea perchezițiilor în sisteme informatice și valorificarea informațiilor obținute; efectuarea cererii de asistență judiciară în; verificarea numerelor de card identificate în sistemele informatice și echipamentele ridicate de la inculpații și, transcrierea tuturor convorbirilor telefonice relevante, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor frauduloase, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților reaudierea acestora, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
Tribunalul a constatat că este necesară în continuare privarea de libertate a inculpaților, motiv pentru care, în baza art.155 rap. la art. 159 Cod procedură penală a dmis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților.
Pentru buna desfășurare și finalizare a urmăririi penale, precum și scopul măsurilor preventive, gradul de pericol social al infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, vârsta și circumstanțele personale ale acestora, Tribunalul a constatat că măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nu este suficientă să-și atingă scopul în acest stadiu al urmăririi penale, motiv pentru care în baza art.139 alin. 1 Cod procedură penală a respins ca nefondate cererile formulate de inculpați.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații, --, -, -, -, A- și.
Inculpații, prin apărători, au susținut nelegalitatea și netemeinicia încheierii recurate, au adus critici comune vizând caracterul necesar al măsurii arestării preventive care nu se mai justifică în condițiile în care urmărirea penală a fost finalizată prin prezentarea materialului de urmărire penală, rezonabilitatea duratei măsurii arestării preventive (aproape 180 de zile), temeiurile arestării care, în raport cu disp. art. 136 Cod procedură penală (buna desfășurare a cercetărilor și împiedicarea sustragerii) nu mai impun menținerea arestării preventive a inculpaților, în condițiile în care nu mai există probe de administrat, cercetările efectuate nu au relevat date concrete cu privire la producerea vreunui prejudiciu, probele administrate au diluat pretinsa participație a inculpaților și nu s-au identificat alte fapte ori persoane vătămate, nu sunt date privind grupul infracțional ori nu există probe de vinovăție (, ) fie situația de fapt a fost reținută eronat (cazul inculpatului ), egalitatea de tratament cu inculpatul pus în libertate, lipsa pericolului concret pentru ordinea publică la momentul procesual analizat, precum și circumstanțele personale favorabile ale inculpaților care sunt integrați social, au surse de venituri și nu sunt cunoscuși cu antecedente penale.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii ședință atacate prin prisma criticilor formulate - expuse pe larg în practica - motive ce se vor analiza prin prisma disp. art.3851alin. 2 cu referire la art. 1403Cod procedură penală precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art.3856alin. 3 Cod procedură penală, în limita investirii sale referitoare la prelungirea arestării preventive a inculpaților, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate și le va respinge, în condițiile art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, în considerarea următoarelor argumente:
Asupra recursului declarat de inculpatul:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prev. și ped. de prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, art. 25 din Legea nr.365/2002 și art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.210/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se crede că inculpatul, în cursul anului 2009, împreună cu învinuiții, și numitul "" au constituit un grup infracțional organizat în vederea desfășurării unor activități de skimming pe teritoriul Australiei și a altor țări, iar în calitate de coordonator, a finanțat deplasarea în Australia și a organizat echipe de câte doi membri ( împreună cu și împreună cu "") care în perioadafebruarie 2009-aprilie 2009, au instalat la bancomatele de pe teritoriul Australiei dispozitive destinate copierii datelor de pe cărțile de credit (guri de bancomat și camere video miniaturale), au prelucrat datele astfel obținute cu ajutorul unor programe informatice special create și puse la dispoziție de inculpatul - și au utilizat aceste date pentru contrafacerea de cărți de credit, pe care le-au folosit la retragerea frauduloasă de numerar.
Există, de asemenea date care justifică presupunerea că inculpatul a organizat activități legate de contrafacerea echipamentelor destinate copierii datelor cărților de credit, a montajelor electronice și partea de soft a dispozitivelor de "skimming", carcasele dispozitivelor de skimming fiind comandate coinculpatului care le confecționa la locul său de muncă, SC SRL.
domiciliară efectuată la locuința inculpatului - au scos la iveală dispozitive confecționate artizanal pentru desfășurarea activităților de tip skimming precum și înscrisuri referitoare la date ale unor carduri bancare obținute fraudulos. e asemenea, în urma percheziției domiciliare efectuate la un spațiu comercial frecventat de inculpatul - s-au identificat unelte pentru confecționarea aparaturii artizanale pentru falsificarea cardurilor bancare (guri de bancomat, mulaje pentru confecționarea gurilor, copiator 3D prevăzut cu laser pentru obținerea diferitelor mulaje ale gurilor de bancomat), carduri blank prevăzute cu cip.
Rezultatele percheziției informatice asupra sistemelor informatice și a mediilor de stocare ridicate de la inc atestă faptul - potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 10.12.2009 - că se urmărea realizarea unei producții în serie, concluzie susținută de numărul mare de componente aflate în cutiile de plastic și metal, componente care intră în alcătuirea dispozitivelor de tip "skimmer".
Totodată există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul în cursul lunilor martie - aprilie 2009 i-a trimis pe inculpații - și și pe învinuitul cu dispozitive destinate skimmingului în Australia, în zona orașelor de pe coasta de est, Sydney (inculpatul - a fost depistat, la 09.04.2009 pe aeroportul din Sydney având asupra sa camere video miniaturale destinate copierii datelor de pe cărțiile de credit, autoritățile judiciare dispunând expulzarea sa, împrejurare care se coroborează cu conținutul convorbirii telefonice interceptate din ziua de 07.04.2009 orele 19:06:21.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale începute împotriva inculpatului, constând în interceptări autorizate ale convorbirilor telefonice, rapoarte de constatare tehnico-științifică, percheziții în sisteme informatice, percheziții domiciliare, declarația inculpatului din 17.09.2009, Curtea constată că există suspiciuni rezonabile în privința inculpatului că a comis infracțiunile pentru care este cercetat în cauză, fiind îndeplinite exigențele art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar în speță, arestarea preventivă a inculpatului, în raport cu probele aflate la dosar, este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei procesului penal care presupune strângerea tuturor probelor pentru lămurirea situației de fapt în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii unei corecte situații de fapt (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspectate a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
Curtea constată că existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat ci dimpotrivă, persistă în continuare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatului, existând presupunerea rezonabilă că, pe o perioadă semnificativă de timp, a organizat un adevărat sistem de procurare, pe căi ilicite, de foloase financiare, sistem ce a implicat "producerea în serie" de echipamente skimming destinate copierii datelor de pe cărțile de credit în vederea fraudării deținătorilor lor, amploarea activității infracționale cercetată, expansiunea acesteia transfrontalieră, mijloacele și metodele utilizate greu de deconspirat întrucat au impus o activitate extinsă de interceptare, contribuția pretins avută la organizarea a ceea ce se întrevede o adevărată rețea de criminalitate organizată, sunt elemente care pun în lumină pericolul concret pentru ordinea publică.
În aprecierea acestuia nu se poate ignora gravitatea faptei ce face obiectul cercetărilor care, în speță, face necesară o reacție fermă a justiției împotriva infracționalității mai ales atunci când aceasta forme organizate și o amplă desfășurare în afara granițelor legii pentru a nu întreține opiniei publice sentimentul de insecuritate și pentru a evita repetarea unor astfel de conduite de către alte persoane.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Asupra recursului declarat de inculpatul --:
Inculpatul -- este cercetat sub acuzația de aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat și deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică fapte prev. și ped. e art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, prev. de art. 25 din Legea nr.365/2002; ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.210/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate, Curtea constată că,în cauză, există motive verosimile de a se crede că inculpatul a aderat și a sprijinit grupările infracționale organizate de inculpații (nașul său), și, realizând programele informatice necesare descărcării și prelucrării datelor stocate de echipamentele de copiere a datelor de pe cărțile de credit.
Suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, în sensul exigențelor art. 143 Cod procedură penală se întemeiază pe rezultatul percheziției domiciliare care a identificat componente electronice ce urmau să fie utilizate la producerea dispozitivelor de clonare și un laptop folosit pentru programarea aplicaților informatice care, fiind percheziționat - a evidențiat două fișiere componente ale unei aplicații utilizate la descărcarea și prelucrarea datelor existente în cardurile bancare și 21 fragmente de text în conținutul cărora se regăsesc fragmente de programe folosite la identificarea și stocarea tipurilor de cărți de credit.
Raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 10.12.2009 efectuat în cauză a concluzionat că plăcile de dezvoltare ridicate de la inculpatul -- pot fi folosite la constituirea programelor din circuitele integrate aflate în componența dispozitivelor artizanale ridicate de la inculpatul.
Totodată din convorbirile telefonice interceptate în mod autorizat au rezultat date care susțin presupunerea că inculpatul în cauză are legături cu gruparea infracțională condusă de (exemplificativ: convorbirile din 25.06.2009, 07.08.2009, 05.08.2009).
În raport cu amplu probatoriu administrat în cursul cercetărilor constând în interceptări autorizate ale convorbirilor telefonice, rapoarte de constatare tehnico-științifică, percheziții domiciliare și în sisteme informatice, declarații de coinculpați și învinuiți, Curtea constată că există suspiciuni rezonabile în privința inculpatului -- că a comis faptele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa, fiind îndeplinite exigențele art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar în speță, arestarea preventivă a inculpatului, în raport cu probele aflate la dosar, este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei procesului penal care presupune strângerea tuturor probelor pentru lămurirea situației de fapt în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii unei corecte situații de fapt (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspectate a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
Curtea constată că existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat ci dimpotrivă, persistă în continuare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatului, existând presupunerea rezonabilă că a sprijinit grupări organizate de alți coinculpați în cauză care au constituit un adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de însemnate beneficii materiale și financiare, amploarea activității infracționale cercetată, expansiunea ei transfrontalieră, mijloacele și metodele utilizate, numărul persoanelor implicate, sunt elemente care pun în lumină pericolul concret pentru ordinea publică.
În aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate ignora gravitatea faptei ce face obiectul cercetărilor care, în speță, face necesară o reacție fermă a justiției împotriva infracționalității mai ales atunci când aceasta forme organizate și o amplă desfășurare în afara granițelor legii pentru a nu întreține opiniei publice sentimentul de insecuritate și pentru a evita repetarea unor astfel de conduite de către alte persoane.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Asupra recursului declarat de inculpatul -:
Inculpatul - este cercetat sub acuzația de aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat și deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică fapte prev. și ped. e art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, prev. și art. 25 din Legea nr.365/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.208/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se crede că inculpatul - în cursul anului 2009 aderat la grupul infracțional organizat și coordonat de inculpatul, iar în perioada martie - aprilie 2009, sub coordonarea acestuia, a transportat echipamente de skimming în Australia.
La data de 07.04.2009 inculpatul - a fost surprins de autoritățile din Australia având asupra sa aparatură de skimming (pentru copierea frauduloasă a datelor de pe cardurile bancare. Astfel, cercetările au relevat că inculpatul a organizat două echipe de câte două persoane (, și "") pe care le-a trimis în Australia, în zona orașelor de pe coasta de est, Sydney în vederea efectuării activităților de skimming, clonare a cardurilor bancare și efectuării de retrageri frauduloase de numerar de pe carduri bancare contrafăcute.
În vederea aprovizionării acestora cu echipamente, în cursul lunilor martie -aprilie 2009 inculpatul l-a trimis pe inculpatul - (ca și pe inculpatul și pe învinuitul ) cu dispozitive destinate skimmingului în Australia.
Suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, în sensul exigențelor art. 143 Cod procedură penală se întemeiază pe datele obținute din transcrierea convorbirilor telefonice, interceptate în mod autorizat (ex. convorbirea interceptată la 17.04.2009, orele 19:06:21) confirmate de către autoritățile judiciare din Australia care au arătat că la 09.04.2009 inculpatul - a fost depistat pe aeroportul din Sydney, iar în urma controlului efectuat asupra bagajelor sale au fost găsite și confiscate camere video miniaturale și echipamente destinate copierii datelor de pe cărțile de credit, inculpatul - fiind expulzat.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul cercetărilor, Curtea constată că există suspiciuni rezonabile că inculpatul - a comis infracțiunile pentru care a fost începută urmărire penală și pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa în cauză, fiind îndeplinite exigențele art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptelor (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspectate a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatul, existând suspiciunea rezonabilă că a sprijinit o grupare organizată de alți coinculpați în cauză care au constituit un adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de însemnate beneficii financiare, amploarea activității infracționale cercetată și expansiunea ei transfrontalieră, mijloacele și metodele utilizate, numărul persoanelor inculpate, sunt elemente care pun în lumină pericolul concret pentru ordinea publică.De aceea se impune o reacție fermă a justiției împotriva infracționalității mai ales atunci când forme organizate și dimensiuni transfrontaliere pentru a nu întreține opiniei publice sentimentul de insecuritate și pentru a evita repetarea unor astfel de conduite deviante de către alte persoane.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe.
Asupra recursului declarat de inculpatul:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, art. 25 din Legea nr.365/2002 și art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.206/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, Curtea constată că,în cauză există motive verosimile de a se crede că inculpatul (împreună cu inculpatul ) în cursul anului 2009 au constituit un grup infracțional organizat în vederea desfășurării unor activități de skimming pe teritoriul României și a altor țări.
În executarea scopului infracțional inculpații și sprijiniți de alți coinculpați și învinuiți care au aderat la grupul infracțional organizat, au confecționat echipamente destinate copierii datelor de pe cardurile bancare pe care fie le-au folosit în activitatea de skimming, fie le-au comercializat sau închiriat în schimbul unor sume de bani.
Există, totodată, date din care rezultă presupunerea că inculpatul confecționa dispozitive de skimming la domiciliul inculpatului (procese verbale de redare a convorbirilor telefonice și de localizare a postului telefonic utilizat de inculpat, declarațiile învinuiților și, procesul verbal al percheziției domiciliară efectuat la domiciliul coinculpatului și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. -/2009) precum și date din care rezultă presupunerea că a recrutat mai mulți tineri pentru retragerea de numerar cu carduri falsificate, probarea dispozitivelor de skimming, transportarea instrumentelor prin care erau confecționate dispozitivele între locațiile utilizate de grupul infracțional (la domiciliul inculpatului s-a descoperit o gură de bancomat și un montaj electronic identic cu cel găsit la inculpatul, inculpatul a fost depistat în flagrant delict la 17.09.2009 de către polițiștii din cadrul T în timp ce se deplasa la O cu intenția de a părăsi țara având asupra sa mai multe dispozitive de skimming precum și mai multe piese similare celor găsite la locuința inculpatului, așa cum rezultă din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. -/2009).
Există de asemenea date din care rezultă legăturile dintre inculpatul și ceilalți membri ai grupului, atestate de rezultate ale perchezițiilor informatice și concluzii ale rapoartelor de constatare tehnico-științifică (, --, ), fiecare având sarcini precis stabilite.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul cercetărilor, Curtea constată că există suspiciuni rezonabile în privința inculpatului a comis infracțiunile pentru care este cercetat, fiind îndeplinite exigențele art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei de urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii unei corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptelor precum și a urmărilor produse,în condițiile în care activitatea cercetată are dimensiuni transfrontaliere (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspecte a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatului, existând suspiciunea rezonabilă că a avut un însemnat rol în constituirea unui grup infracțional organizat în scopul fraudării cardurilor de credit precum și o contribuție însemnată la activitatea infracțională cercetată, care este una de amploare, cu dimensiuni transfrontaliere și care a presupus implicarea unui număr mare de persoane, iar prin mijloacele și metodele folosite pune în evidență existența unui adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de importante avantaje materiale și financiare, justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe
Asupra recursului declarat de inculpatul:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, art. 25 din Legea nr.365/2002 și art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.20/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, Curtea constată că, în cauză,există motive verosimile de a se crede că inculpatul (împreună cu inculpatul ) în cursul anului 2009 au constituit un grup infracțional organizat în vederea desfășurării unor activități de skimming pe teritoriul României și a altor țări.
În executarea scopului infracțional inculpații și sprijiniți de alți coinculpați și învinuiți care au aderat la grupul infracțional organizat, au confecționat echipamente destinate copierii datelor de pe cardurile bancare pe care fie le-au folosit în activitatea de skimming, fie le-au comercializat sau închiriat în schimbul unor sume de bani.
Există, totodată, date din care rezultă presupunerea că aparatura de skimming era confecționată la domiciliul inculpatului (procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile învinuiților și, procesul verbal al percheziției domiciliară efectuat la domiciliul inculpatului și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. -/2009).
Există, totodată, date din care rezultă presupunerea că inculpatul a fost surprins, în două rânduri de camerele de supraveghere ale -ului Băncii Comerciale din municipiul C, în timp ce efectua retrageri frauduloase de numerar cu ajutorul a două carduri bancare contrafăcute care apoi au fost capturate de bancomat ale căror numere de card aparțineau unor instituții bancare din Italia.
De asemenea, există date din care rezultă presupunerea verosimilă că în calitate de lider al grupului infracțional organizat a recrutat mai mulți tineri care îndeplineau sarcini precise referitoare la retragerea de numerar cu carduri falsificate, probarea dispozitivelor de skimming, transportarea instrumentelor de confecționare a acestora între locațiile utilizate de grup. Aceleași date atestă legăturile inculpatului cu ceilalți coinculpați și învinuiți identificați ca fiind din grupul infracțional organizat de către inculpat (datele pe care se întemeiază aceste suspiciuni rezonabile sunt comune cu cele expuse în cazul inculpatului ).
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul cercetărilor, Curtea constată că și în privința acestui inculpat sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală. Se reține că percheziția informatică asupra sistemelor de stocare ridicate de la inculpatul a identificat programe informatice utilizate la copierea și prelucrarea datelor existente pe magnetică cardurilor bancare și date ale unor carduri bancare.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu a fost atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptelor precum și a urmărilor produse,în condișiile ăn care activitatea cercetată are dimensiuni transfrontaliere (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspectate a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatului, existând suspiciunea rezonabilă că a avut un însemnat rol în constituirea unui grup infracțional organizat în scopul fraudării cardurilor de credit precum și o contribuție însemnată la activitatea infracțională cercetată, care este una de amploare, cu dimensiuni transfrontaliere și presupune implicarea unui număr mare de persoane și care,prin mijloacele și metodele folosite pune în evidență existența unui adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de importante avantaje materiale și financiare, sunt elemente care justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Asupra criticii invocată de recurentul inculpat prin apărătorul ales, privind încălcarea termenului prevăzut de art. 159 alin. 8 teza a II-a Cod procedură penală pentru soluționarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale.
Procedura prelungirii arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale conține, potrivit art. 159 din Codul d e procedură penală o succesiune momente subliniate prin dispoziții ce vizează asigurarea desfășurării acestei faze procesuale în cadrul rigorilor privind dreptul la libertate și siguranță astfel cum acesta este formulat în art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Art. 5 din Convenție consacră un drept fundamental al omului, anume protecția individului împotriva abuzurilor arbitrare ale statului aduse libertății sale în scopul evitării sau reducerii riscului arbitrariului și asigurării preeminenței dreptului.
Garanțiile instituite prin art. 5 din Convenție au ca obiectiv esențial evitarea faptului ca persoanele arestate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) să rămână multă vreme în stare de detenție înainte de a fi judecate pentru faptele de care sunt acuzate și se aplică detenției preventive, provizorii.
Art. 159 Cod procedură penală evidențiază modalitățile concrete de realizare și termenele ce trebuie respectate în cadrul procedurii prelungirii arestării preventive astfel încât să se asigure îndeplinirea actelor necesare în condiții de celeritate impuse de stricta limitare în timp a măsurii privative de libertate.
Aceasta este rațiunea pentru care, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în interesul legii, că sintagma folosită de legiuitor (în art. 159 alin. 8 teza a II-a Cod procedură penală) "înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate" are caracter imperativ, stabilind că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate (Decizia nr. 25 din 2 iunie 2008 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 03.06.2009).
Prin urmare, recursul trebuie soluționat cu celeritate înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate. Dacă, din împrejurări obiective soluționarea recursului nu poate avea loc în acest termen, nu sunt incidente în cauză niciun fel de sancțiuni procedurale ca urmare a acestei întârzieri (în lipsa oricăror dispoziții legale), inculpatul privat de libertate bucurându-se de garanțiile prevăzute de Convenția europeană împotriva privării arbitrare de libertate prin dispunerea măsurii prelungirii arestării preventive cu depășirea acestui termen.
Încetarea de drept a măsurii arestării preventive are loc în condițiile limitativ prevăzute de art. 140 Cod procedură penală, astfel, că nu se poate susține că nesoluționarea recursului înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive s-a făcut în termenul prevăzut de lege (art. 159 alin. 6 și 7 Cod procedură penală).
Asupra recursului declarat de inculpatul:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat și deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică fapte prev. și ped. e art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, și art. 25 din Legea nr.365/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.207/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă inițială impun în continuare privarea de libertate, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se crede că inculpatul în cursul anului 2009 aderat la grupul infracțional organizat și coordonat de inculpații și, iar sub coordonarea inculpatului a confecționat carcasele din plastic ale dispozitivelor de skimming contra unor sume de bani.
Există, de asemenea, date din care rezultă presupunerea rezonabilă că, în cursul aceluiași an, 2009, aderat și la grupul infracțional organizat și coordonat de inculpatul și, în același mod, a confecționat carcasele din material plastic ale dispozitivelor de skimming pe care, de asemenea, le-a furnizat inculpatului, în schimbul unor sume de bani.
Totodată, există motive rezonabile de a se crede că,în repetate rânduri, a confecționat și vândut învinuiților, și RAc arcase din material plastic ale dispozitivelor de skimming.
Inculpatul confecționa carcasele din material plastic la locul său de muncă, respectiv SC SRL din
Suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, în sensul exigențelor art. 143 Cod procedură penală se întemeiază pe datele obținute din transcrierea convorbirilor telefonice, interceptate în mod autorizat (din care rezultă că inculpatul îndeplinea comenzile de la liderii grupărilor și confecționa carcasele necesare dispozitivelor de skimming).
domiciliară efectuată la locuința inculpatului și la locul său de muncă a identificat dispozitive confecționate artizanal destinate skimmingului astfel cum rezultă din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică în cauză.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul cercetărilor, Curtea constată că există bănuieli legitime că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, fiind îndeplinite exigențele art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptelor precum și a urmărilor produse,în condițiile în care activitatea cercetată are dimensiuni transfrontaliere (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspecte a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatul, existând suspiciunea rezonabilă că a sprijinit a grupare organizată de alți coinculpați în cauză care au constituit un adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de însemnate beneficii financiare, amploarea activității infracționale cercetată și expansiunea ei transfrontalieră, mijloacele și metodele utilizate, numărul persoanelor implicate sunt elemente care pun în lumină pericolul concret pentru ordinea publică.De aceea, se impune o reacție fermă a justiției împotriva infracționalității mai ales atunci când forme organizate și dimensiuni transfrontaliere pentru a nu întreține opiniei publice sentimentul de insecuritate și pentru a evita repetarea unor astfel de conduite deviante de către alte persoane.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Asupra recursului declarat de inculpatul:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat și deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică fapte prev. și ped. e art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, prev. și art. 25 din Legea nr.365/2002,ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.204/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă inițială impun în continuare privarea de libertate, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se crede că inculpatul, în cursul anului 2009 aderat la grupul infracțional organizat și coordonat de inculpații și, sub coordonarea cărora a participat la confecționarea dispozitivelor de skimming și a depozitat componente ale acestora.
Există, de asemenea date, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul în cauză chituia și vopsea carcasele găurilor de bancomat și punea la dispoziția celorlalți membri ai grupului locuința sa în vederea falsificării diverselor componente ale dispozitivelor de skimming.
În acest sens, s-a avut în vedere că la domiciliul inculpatului s-au găsit mai multe spray-uri de vopsit, și alte materiale necesare procesului de vopsire sau componente ale aparaturii de skimming, iar raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză a arătat că vopseaua din sprayurile găsite la inculpatul este identică cu vopseaua de pe gurile de bancomat găsite asupra inculpaților și.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul cercetărilor, Curtea constată că există suspiciuni rezonabile că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, fiind îndeplinite exigențele art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna desfășurare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii i corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptei precum și a urmărilor produse (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspecte a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatul, existând suspiciunea rezonabilă că a sprijinit a grupare organizate de alți coinculpați în cauză care au constituit un adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de însemnate beneficii financiare, amploarea activității infracționale cercetată și expansiunea ei transfrontalieră, mijloacele și metodele utilizate, numărul persoanelor inculpate sunt elemente care pun în lumină pericolul concret pentru ordinea publică. De aceea se impune o reacție fermă a justiției împotriva infracționalității mai ales atunci când forme organizate și dimensiuni transfrontaliere pentru a nu întreține opiniei publice sentimentul de insecuritate și pentru a evita repetarea unor astfel de conduite deviante de către alte persoane.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Asupra recursului declarat de inculpatul -:
Inculpatul - este cercetat sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat, deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prev. și ped. e art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, art. 25 din Legea nr.365/2002 și art. 27 alin. 1 rap la art. 1 pct. 11 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Împotriva inculpatului s-a dispus luarea măsurii arestării preventive prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.205/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă inițială a inculpatului impun, în continuare, privarea de libertate, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se crede că inculpatul - în cursul anului 2009 aderat la grupul infracțional organizat și coordonat de inculpații și, sub coordonarea cărora a participat la confecționarea echipamentelor de skimming, la probarea acestora la diferite bancomate de pe teritoriul României, la transportul echipamentelor de skimming precum și la efectuarea de retrageri frauduloase de numerar de la bancomate.
rezonabile privind implicarea inculpatului în activitatea infracțională cercetată se întemeiază pe rezultatul percheziției domiciliare efectuate la locuința acestuia, în urma căruia s-a găsit o "gură de bancomat" pe rezultatul percheziției informatice efectuată pe un memory-stik ridicat de la domiciliul său care a identificat date cu privire la instrumente de plată electronică precum și diverse aplicații care servesc la citirea și scrierea datelor de pe cardurile cu bandă magnetică.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cauză, Curtea constată că există suspiciuni rezonabile că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, fiind îndeplinite exigențele art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptelor precum și a urmărilor produse (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspecte a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatului, existând suspiciunea rezonabilă că a sprijinit a grupare organizată de alți coinculpați în cauză care au constituit un adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de însemnate beneficii financiare, amploarea activității infracționale cercetată și expansiunea ei transfrontalieră, mijloacele și metodele utilizate, numărul persoanelor implicate sunt elemente care pun în lumină pericolul concret pentru ordinea publică și care impun o reacție fermă a justiției împotriva infracționalității mai ales atunci când forme organizate și dimensiuni transfrontaliere pentru a nu întreține opiniei publice sentimentul de insecuritate și pentru a evita repetarea unor astfel de conduite deviante de către alte persoane.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Asupra recursului declarat de inculpatul:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat, deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prev. și ped. e art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003,art. 25 din Legea nr.365/2002 și art. 27 alin. 1 rap la art. 1 pct. 11 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Împotriva inculpatului s-a dispus luarea măsurii arestării preventive prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.200/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă inițială a inculpatului impun, în continuare, privarea de libertate, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se crede că inculpatul în cursul anului 2009 aderat la grupul infracțional organizat și coordonat de inculpații și, sub coordonarea cărora a participat la confecționarea echipamentelor de skimming, la probarea acestora la diferite bancomate de pe teritoriul țării, la transportarea diferitelor componente ale echipamentelor de skimming precum și la retragerea frauduloase de numerar de la bancomate.
rezonabile privind implicarea inculpatului în activitatea infracțională cercetată se întemeiază pe împrejurarea că inculpatul a fost prins în flagrant, la 17.09.2009, de către polițiștii - T, în timp ce se deplasa către O, cu intenția de a părăsi țara, având asupra sa mai multe dispozitive de skimming printre care două baghete prevăzute cu orificiu conținând câte o cameră video miniaturală precum și câte 4 acumulatori, baghete care prezintă aceleași forme, dimensiuni și culori precum cele găsite cu ocazia percheziției domiciliare la adresa unde locuiește fără forme legale inculpatul, așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/2009.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul cercetărilor, Curtea constată că și în privința acestui inculpat sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptelor precum și a urmărilor produse (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspecte a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatul, existând suspiciunea rezonabilă că a sprijinit a grupare organizată de alți coinculpați în cauză care au constituit un adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de însemnate beneficii financiare, amploarea activității infracționale cercetată și expansiunea ei transfrontalieră, mijloacele și metodele utilizate, numărul persoanelor implicate, pune în lumină pericolul concret pentru ordinea publică și impune o reacție fermă a justiției împotriva infracționalității mai ales atunci când forme organizate și dimensiuni transfrontaliere pentru a nu întreține opiniei publice sentimentul de insecuritate și pentru a evita repetarea unor astfel de conduite deviante de către alte persoane.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor
Asupra recursului declarat de inculpatul:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, art. 25 din Legea nr.365/2002 și art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.209/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea preventivă fiind prelungită ulterior succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care inițial au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se crede că în cursul anului 2009, inculpatul (împreună cu ) a constituit un grup infracțional organizat în vederea desfășurării unor activități de skimming pe teritoriul țării și în afara ei, la care a aderat și învinuitul cu rolul de a asigura depozitarea aparaturii de skimming la domiciliul său din B (județul O).
Există, de asemenea, motive rezonabile de a se bănui că inculpatul (împreună cu învinuitul ) a achiziționat echipamente destinate copierii datelor de pe cardurile bancare de la inculpatul, folosindu-le în activități de skimming în afara teritoriului țării ().
Totodată, există date din care rezultă presupunerea că a organizat mai multe echipe formate din învinuiții, și - care au aderat la grupare - echipe care, sub coordonarea învinuitului au efectuat activității de skimmming pe teritoriul, în sensul că au instalat la bancomate dispozitive destinate copierii datelor de pe cărțile de credit (guri de bancomat și camere video miniaturale) și au utilizat aceste date pentru contrafacerea de cărți de credit, pe care le-au folosit la retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate.
Procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în mod autorizat susțin suspiciunea rezonabilă că grupul constituit de acest inculpat este unul din grupările importante căruia i se furnizează aparatură de clonare a cardurilor bancare confecționată de inculpații și. Aceleași date confirmă presupunerea că din acest grup face parte care în prezent este arestat de către autoritățile iordaniene. În convorbirea de la 06.08.2009 acesta discută cu liderul grupului despre faptul că în urmează să ajungă un tânăr care trebuie preluat de către membri grupului aflați deja acolo. În data de 14.08.2009 inculpații și convin ca acesta din urmă să trimită o persoană de încredere, identificată în persoana învinuitului (care este trimis în potrivit datelor obținute pe calea interceptării). Informarea pocurată de la autoritățile iordaniene confirmă arestarea a 14 cetățeni români printre care și învinuiții și, pentru combaterea de infracțiuni cu carduri bancare.
Relevante sunt și rezultatele percheziției informatice în sistemele ridicate de la inculpatul care au dat la iveală mai multe date conținând numere de carduri bancare, aplicații folosite la copierea acestor date și prelucrarea lor ( după programul realizat de inculpatul -- identificat și în adresa de e-mail utilizată de inculpatul ). În același sens, al confirmării suspiciunilor privind implicarea inculpatului în activitatea infracțională cercetată sunt convorbirile telefonice interceptate dintre acesta și învinuiții aflat în, din 06.08.2009.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul cercetărilor, Curtea constată că, există suspiciuni rezonabile în privința inculpatului că a comis faptele pentru care este cercetat, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptelor precum și a urmărilor produse (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspecte a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatului, existând suspiciunea rezonabilă că a avut un însemnat rol în constituirea unui grup infracțional organizat în scopul fraudării cardurilor de credit precum și o contribuție însemnată la activitatea infracțională cercetată, care este una de amploare, cu dimensiuni transfrontaliere și cu implicarea unui număr mare de persoane, mijloacele și metodele folosite care pun în evidență existența unui adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de importante avantaje materiale și financiare justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Asupra recursului declarat de inculpatul A:
Inculpatul A este cercetat sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prev. și ped. de art. 8 din Legea nr.39/2003, art. 25 din Legea nr.365/2002 și art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.201/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea preventivă fiind prelungită ulterior succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a acestuia, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se crede că inculpatul A în cursul anului 2009, (împreună cu inculpatul - ) au constituit o grupare infracțională în scopul desfășurării unor activități de skimming pe teritoriul României și în acest scop a achiziționat de la inculpatul echipamente destinate copierii cardurilor bancare, echipamente folosite în aceste activități.
Astfel, există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că dispozitivele de skimming sunt achiziționate / împrumutate de la inculpatul de către inculpatul - prin intermediul inculpatului A acesta din urmă fiind responsabil și cu montarea echipamentelor pe -urile din România sau din străinătate.
Totodată, există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul A a efectuat retrageri frauduloase cu carduri bancare contrafăcute sub supravegherea inculpatul - și de asemenea, că a fost desemnat de către acesta să se deplaseze în data de 28.08.2009 în Cipru cu scopul de a monta skimmere la -uri, relevante fiind procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în data de 23.06.2009 precum și rezultatele percheziției informatice în laptopul ridicat de la domiciliul inculpatului care au identificat aplicații care permit descărcarea și preluarea datelor obținute în urma skimmingului.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul cercetărilor, Curtea constată că, există suspiciuni rezonabile că inculpatul Aac omis faptele pentru care este cercetat, fiind îndeplinite condițiile art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna adinistrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptelor precum și a urmărilor produse (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspecte a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatului A, existând suspiciunea rezonabilă că a avut un însemnat rol în constituirea unui grup infracțional organizat în scopul fraudării cardurilor de credit precum și o contribuție însemnată la activitatea infracțională cercetată, care este una de amploare, cu dimensiuni transfrontaliere și presupune implicarea unui număr mare de persoane, mijloacele și metodele folosite care pun în evidență existența unui adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de importante avantaje materiale și financiare,sunt elemente care justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor
Asupra recursului declarat de inculpatul:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prev. și ped. de art. 8 din Legea nr.39/2003, art. 25 din Legea nr.365/2002 și art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fiind arestat preventiv prin încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.211/UP din 18.09.2009 pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea preventivă fiind prelungită ulterior succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a acestuia, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se bănui că, în cursul anului 2009, inculpatul a constituit o grupare infracțională împreună cu numiții " " și "" (neidentificați) în vederea desfășurării unor activități de skimming pe teritoriul Spaniei, scop în care a achiziționat echipamente destinate copierii datelor de pe cardurile bancare de la inculpatul, echipamente care au fost folosite de numiții " " și "" în activitățile de skimming pe teritoriul Spaniei.
Totodată, există date din care rezultă presupunerea că inculpatul confecționa echipamentele cu ajutorul inculpaților și, inculpatul furnizându-i carcasele gurilor de bancomat și alte componente ale acestora, iar inculpatul echipamente și asistență tehnică la confecționarea aparaturii de skimming.
Inculpatul a finanțat deplasarea în Spania și a asigurat aparatura de skimming numiților " " și "".
rezonabile se întemeiază pe rezultatul percheziției domiciliare, în locuința inculpatului fiind găsite diverse echipamente destinate activității de skimming (guri de bancomat, terminale pentru plată la comerciant, dispozitiv de inscripționat carduri blank model 206, 171 carduri blank care, în urma citirii, s-a dovedit că acestea conțineau datele de identificare ale unor carduri bancare), concluziile raportului de constatare tehnico-științifică care atestă că datele aparțin unor carduri bancare, iar echipamentele skimming prezintă similitudini cu cele găsite la inculpatul, relevante fiind și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate.
În raport cu amplul probatoriu administrat în cursul cercetărilor, Curtea constată că, există suspiciuni rezonabile în privința inculpatului a comis faptele pentru care este cercetat, fiind îndeplinite condițiile art. 143 Cod procedură penală.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar arestarea preventivă a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a fazei urmărire penală a procesului ce presupune strângerea probelor pentru lămurirea completă a circumstanțelor factuale, în vederea stabilirii adevărului.
În speța de față, arestarea preventivă a inculpatului este în continuare justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și are în vedere, totodată, protejarea publicului în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Scopul pentru care măsura privativă de libertate a fost luată nu este atins întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată - astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror prin care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, fiind necesară îndeplinirea în continuare a unor acte procesuale în vederea stabilirii corecte a participației fiecărui inculpat la comiterea faptelor precum și a urmărilor produse (exemplificativ: efectuarea cererii de asistență judiciară cu, obținerea tuturor documentelor bancare aferente tranzacțiilor suspectate a fi frauduloase, transcrierea altor convorbiri telefonice relevante).
În ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică este știut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori a-i unor astfel de fapte.
Datele referitoare la fapte creează în opinia publică acel sentiment de insecuritate precum și credința că justiția nu acționează cu fermitate împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cazul Lettelier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, gravitatea acuzației adusă inculpatului, existând suspiciunea rezonabilă că a avut un însemnat rol în constituirea unui grup infracțional organizat în scopul fraudării cardurilor de credit precum și o contribuție însemnată la activitatea infracțională cercetată, care este una de amploare, cu dimensiuni transfrontaliere și presupune implicarea unui număr mare de persoane, mijloacele și metodele folosite care pun în evidență existența unui adevărat sistem de procurare pe căi ilicite de importante avantaje materiale și financiare, sunt elemente care justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, datele personale favorabile ale inculpatului nu sunt de natură să-l pună la adăpost de rigorile unei măsuri privative de libertate apreciată ca justificată, în acord cu cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Starea de sănătate a inculpatului nu constituie un impediment la constatarea caracterului necesar al privării de libertate,inculpatul avand posibilitatea ca pe calea unei cereri de revocare susținută de o expertiză medico legală să obțină punerea sa în libertate pe motive medicale.
Totodată, în vederea respectării exigențelor art. 5 paragaful 3 din convenție care dă dreptul persoanei cercetată sau deținută în condițiile paragrafului 1 lit. c al aceluiași articol de a fi judecată într-un termen rezonabil, în cursul urmăririi penale s-a prevăzut, prin art. 159 teza finală Cod procedură penală, că durata arestării preventive nu poate depăși 180 de zile.
Din această perspectivă, nefiind atins termenul rezonabil prevăzut de dispozițiile legale menționate, de 180 de zile, nu se poate susține că arestarea preventivă a încetat a mai fi rezonabilă.
Acest termen maxim impus de lege este, în speță, justificat de complexitatea materialului de urmărire penală și a investigaților necesare a fi îndeplinite tocmai datorită circumstanțelor factuale reținute în sarcina celor 13 coinculpați în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, așa cum corect a reținut și instanța fondului, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat, iar privarea de libertate este în continuare necesară în vederea bunei administrări a justiției și a protejării ordinii publice de riscul repetării unor fapte de natura celor pentru care inculpații sunt cercetați.
Curtea mai reține că menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26 ianuarie 1993).
Prelungirea arestării preventive a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil întrucât inculpatul are posibilitatea ca, în tot cursul procesului,să ceară administrarea de probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Drept pentru care, Curtea În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții inculpați, -, A, împotriva încheierii din ședința Camerei de Consiliu din 10.02.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală va obliga pe fiecare dintre recurenții inculpați la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții inculpați, -, A, împotriva încheierii din ședința Camerei de Consiliu din 10.02.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre recurenții inculpați la câte 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
-ta
Red. - 09.03.2010
Dact./ 12.03.2010.
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Ioana
