Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 625/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 625/

Ședința publică din 13 iunie 2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana

Grefier:

Ministerul Public - - Serviciul Teritorial Timișoara - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpații,;, și împotriva încheierii penale nr. 79/CC din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inc., în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, inc., în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, inc., în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, inc., în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, inc., în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu, inc. și, în stare de arest preventiv și asistați de avocat ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța procedează la ascultarea inculpaților recurenți, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpatului, av. solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare să se dispună cercetarea inculpatului în stare de libertate, apreciind că în prezent nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. De la arestarea preventivă a inculpatului au trecut mai bine de trei luni de zile, timp în care, față de inculpat nu s-a mai efectuat nici un act de urmărire penală, nefiind niciodată audiat. Raportat la fapta care este descrisă în propunerea de prelungire a arestării preventive, nu există indicii că săvârșind acea infracțiune, inculpatul ar fi aderat la un grup infracțional organizat. Din declarațiile date azi în fața instanței de către inculpat și ceilalți doi inculpați care au participat la fapta despre care se face referire în propunere, rezultă că a fost o altercație spontană și nu poate fi vorba de un grup infracțional organizat. Inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu are antecedente penale, este fost sportiv de performanță, fiind singurul dintre inculpați care s-a prezentat de bună voie în fața organelor de urmărire penală, astfel că, având această atitudine, nu i se poate reproșa că odată pus în libertate, s-ar putea sustrage urmăririi penale. Punerea în libertate se impune cu atât mai mult cu cât, din actele medicale depuse la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul are grave probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu ciroză hepatică. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Apărătorul din oficiu al inculpatului, av. solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, apreciind că nu mai este necesară prelungirea arestării preventive, nefiind date certe că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este acuzat iar cercetarea lui în stare de libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

Apărătorul inculpatului, av., arată că pentru a perpetua în timp o măsură preventivă trebuie să existe cumulativ elementele de fapt și de drept. Elementele de fapt sunt din ce în ce mai zdruncinate, neverosimile, acele indicii existente la momentul arestării trebuiau să se metamorfozeze în probe pertinente, concludente și utile, ceea ce nu s-a întâmplat. În ceea ce privește temeiul de drept prev. de art. 148 lit.f Cpp, inculpatul nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, acesta neavând antecedente penale, mai mult, este student la două facultăți. Solicită respingerea recursului, casarea încheierii recurate și respingerea propunerii de prelungire a arestului preventiv, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Apărătorul inculpatului, av., solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și respingerea propunerii formulată de parchet, arătând că inculpatul a recunoscut fapta, astfel că, față de această împrejurare, față de faptul că nu are antecedente penale, în cursul cercetării penale a avut o conduită sinceră, nu mai există temeiuri pentru prelungirea arestului preventiv, inculpatul neprezentând pericol pentru ordinea publică, iar față de acesta s-au finalizat toate actele de urmărire penală.

Apărătorul inculpatului, av. arată că Tribunalul Timișa dispus prelungirea arestării preventive din data de 11.06.2009 și nu din 14.06.2009, când expira prelungirea anterioară, ceea ce apreciază că este total greșit, fiind o derogare la procedura penală, astfel că încheierea tribunalului este nelegală, solicitând admiterea recursului.

Apărătorul inculpatului, av. solicită admiterea recursului și cercetarea inculpatului în stare de libertate, apreciind că atât la arestarea preventivă cât și în prezent nu există temeiuri care să justifice această măsură, argumentele invocate de parchet ca fiind indicii temeinice, constând în declarațiile martorilor, se dovedesc la o analiză mai atentă ca fiind neplauzibile.

Apărătorul inculpaților și, av. solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și cercetarea în stare de libertate a inculpaților, propunerea formulată de parchet nu prezintă motivele pentru care se impune prelungirea stării de arest, iar încheierea recurată nu face decât să expună o stare de fapt așa cum a fost imputată inculpaților de către parchet, astfel că o apreciază ca nelegală.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică, a cărei motivare și-o însușește.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea în stare de libertate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea în stare de libertate.

Inculpatul, solicită admiterea recursului și cercetarea în stare de libertate întrucât nu este vinovat și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 79/CC/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza prevederilor art. 159 alin. 7.C.P.P. raportat la art. 155.C.P.P. și cu aplicarea art. 143.C.P.P. și art. 148 alin.1 lit. f C.P.P. a fost admisă cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților:

- -, fiul lui și, născut la data de 09.03.1979 în Biled, jud.T, CNP - -, domiciliat în T, str.- Doctor nr.15,.6, jud.T, deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.6/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

- -, fiul lui și, născut la data de 02.09.1981 în T, jud.T, CNP - -, domiciliat în T, str. - - și -6,.B,.6; deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.7/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui și, născut la data de 25.10.1983 în T, jud.T, CNP - -, domiciliat în T,-,.8, jud.T; deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.8/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

- -, fiul lui și, născut la data de 08.01.1982 în H, jud.H, CNP - -, domiciliat în T, str.- -.308B,.7, jud.T; deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.9/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui și, născut la data de 05.07.1985 în S, jud.A, CNP - -, domiciliat în T,-/A,.8,.20, jud.T; deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.10/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui și, născcut la data de 28.06.1972 în T, jud.T, CNP - -, domiciliat în T,-, jud.T; deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.11/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

- -, zis "", fiul lui și -ta, născut la data de 22.06.1982 în mun. T, jud. T, cu același domiciliu în T, str. - - -. A,. 12, CNP -; deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.12/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui și, născut la data de 11.08.1978 în T, jud.T, CNP - -, domiciliat în T, str.- -1,.A,.7, jud.T; deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.13/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui și, născut la data de 16.02.1983 în M, jud.G, CNP - -, domiciliat în sat, comuna, jud.T; deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.14/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui și, născut la data de 15.11.1976 în O, jud.C-S, CNP - -, domiciliat în T, nr.3,.13,.12, jud.T; deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.15/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui și, născut la data de 24.04.1985 în M, jud.G, CNP - -, domiciliat în T,-, -.13, jud., deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.16/18.02.2009 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui G și, născut la data de 09.08.1972 în T, jud. G, domiciliat în L,-,.B,. 16, jud. T, CNP - -, deținut în arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.33/03.04.2009 emis de Tribunalul Timiș, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 11.06.2009 până la data de 10.07.2009.

Au fost respinse cererile inculpaților:, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea sau țara.

Au fost respinse cererile inculpaților, -, și, formulate prin apărătorii acestora, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea.

A fost respinsă cererea inculpatului, formulată prin apărătorul acestuia, privind revocarea măsurii arestării preventive.

Pentru a pronunța această încheiere penală, prima instanță a reținut următoarele: raportat la împrejurările cauzei, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Instanța constată că inculpații, sunt cunoscuți cu antecedente penale, fiind condamnați pentru comiterea unor infracțiuni cu violență. În același timp, inculpatul a fost sancționat administrativ pentru comiterea unei fapte cu violență.

Instanța reține că într-o societate democratică, dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în mod repetat în încălcarea gravă a acestor drepturi prin care se exprimă personalitatea umană, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.

Instanța constată că potrivit practicii CEDO (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria), detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate, or, în cauză, un asemenea interes este evident.

Cu privire la persoana inculpaților - reține în continuare prima instanță - există suficiente suspiciuni legate de implicarea lor în comiterea unor grave fapte de violență, alimentate și de împrejurarea că în urma perchezițiilor au fost descoperite numeroase obiecte susceptibile a fi folosite ca arme. De asemenea, la dosar există suficiente indicii referitoare la faptul că la desfășurarea activităților presupus infracționale au participat și alte persoane care trebuie identificate și audiate, iar lăsarea în libertate a inculpaților nu ar face altceva decât să îngreuneze actele de urmărire penală.

Împotriva acestei încheieri penale au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit disp. art. 155 alin.1 Cpp, "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială, impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate."

Arestarea inculpaților s-a dispus în baza prevederilor art. 148 lit.f Cpp, potrivit cărora, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cpp și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Infracțiunile reținute la urmărirea penală în seama inculpaților și pentru care s-a dispus arestarea sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, astfel că prima condiție prev. de art. 148 lit.f Cpp privind cuantumul pedepsei închisorii, este îndeplinită.

Cu privire la cea de-a doua condiție prev. de art. 148 lit.f Cpp, trebuie avute în vedere împrejurările concrete reținute la urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor și participația penală a fiecărui inculpat în parte.

În mod corect prima instanță a reținut că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Dreptul la viață, libertate a persoanei de a se deplasa nestingherită în timp și spațiu, constituie valori fundamentale ale societății, pe care organele statului sunt chemate să le apere prin mijloacele legale.

Lăsarea în libertate a inculpaților poate induce în rândul cetățenilor societății, un sentiment de nesiguranță, de teamă că la rândul lor, pot fi victimele unor astfel de fapte penale.

Cum și cea de-a doua condiție prevăzută cumulativ de art. 148 lit.f Cpp privind pericolul pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpaților este îndeplinită, în baza art. 38515alin.1 pct.1 lit.b Cpp, recursurile vor fi respinse ca nefondate, pe cale de consecință, urmând a se face și aplicarea art. 192 alin.2 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 38515alin.1 pct.1 lit.b Cpp, respinge recursul declarat de inculpații, împotriva încheierii penale de ședință nr. 79/CC/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.

În temeiul prevederilor art. 192 alin.2 Cpp, obligă pe fiecare inculpat recurent la plata sumei de câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs și dispune plata din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului T, a sumei de 100 lei pentru apărarea din oficiu efectuată inculpatului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /19.06.09.

Tehnored. CI/21.06.09

PI. - - Trib.

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Codrina Iosana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 625/2009. Curtea de Apel Timisoara