Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 63/2008. Curtea de Apel Pitesti

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Încheierea Nr. 63/

Ședința publică din 12 octombrie 2008

Curtea compusă din:

Președinte: Dr. - - - președintele secției penale

JUDECĂTOR 1: Doru Mercan

JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu

Grefier

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea reprezentat prin

Procuror:

S-au luat în examinare, pentru soluționare recursurile declarate de inculpații: A, fiul lui și, născut la data de 18.05.1982 CNP --, fiul lui și, născut la data de 03.06.1984 în D, județul, cu CNP - -, fiul lui și, născut la data de 10.01.1985 cu CNP - -, fiul lui și, născut la data de 12.05.1988, cu CNP - - G, fiul lui - și, născut la data de 28.11.1988 cu CNP - -, fiul lui și, născut la data de 20.08.1988 cu CNP - -, fiul lui și -, născut la data de 13.09.1980, cu CNP --, fiul lui G și -, născut la data de 25.12.1982 cu CNP - -, fiul lui G și, născut la data de 28.07.1983, cu CNP - -, fiul lui G și, născut la data de 16.03.1981, cu CNP - -, fiul lui G și, născut la data de 11.04.1980 cu CNP -- -, fiul lui și -, născut la data de 02.05.1976 cu CNP --, fiul lui G și -, născut la data de 21.11.1980 cu CNP --, fiul lui și -, născut la data de 13.11.1979 cu CNP --, fiul lui și, născut la data de 26.08.1978 cu CNP - -, fiul lui și, născut la data de 02.10.1982 cu CNP --, fiul lui și, născut la data de 03.10.1979, cu CNP - -, fiul lui și, cu CNP -, fiul lui și, născut la data de 29.06.1983, cu CNP -. și AL, cetățean iordanian, fiul lui și,născut la data de 20.02.1969 în, Regatul al, domiciliat în, Regatul al, nr. național -, cu permis de ședere în România seria - -, toți inculpații aflați în stare de arest preventiv în Arestul V, împotriva încheierii nr. 50 din 09 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul A, în stare de arest și asistat de apărătorul ales, avocat, recurentul, în stare de arest și asistat de apărătorul ales avocat, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul - G, în stare de arest și asistat de avocatul ales și, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales -, recurentul -, în stare de arest și asistat de avocat, recurentul, în stare de arest și asistat de avocați aleși și escu, recurent în stare de arest și asistat de avocat ales escu, recurent -, în stare de arest și asistat de avocat, recurentul, în stare de arest și asistat de avocați aleși și escu, recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocați aleși și, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul în stare de arest și asistat de avocat, recurentul -, în stare de arest și asistat de avocați aleși, ta, și, în stare de arest și asistat de apărătorii aleși, Al, asistat de apărătorul ales și în prezența interpretului, în stare de arest preventiv și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat, recurentul inculpat, în stare de arest asistat de apărătorul ales, avocat și recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se depun la dosar delegații avocațiale din partea apărătorilor aleși ai recurenților inculpați.

Curtea constată că a încetat delegația apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurenții inculpați și, prin prezentarea apărătorului ales.

Recurentul inculpat precizează că a stabilit cu apărătorul său ales să declare recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării sale, iar acesta l-a informat că a trimis recursul prin poștă.

Recurentul inculpat precizează, de asemenea, că a hotărât ca apărătorul său să declare recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive. Domnul avocat, prezent în sala de judecată, arată că recursul a fost scris și crede că a fost depus la poștă de subordonații săi de la cabinet, însă nu a avut posibilitatea să verifice. Dacă acesta a fost depus, urmează să fie primit prin poștă.

Recurentul inculpat precizează că a hotărât ca apărătorul său să declare recurs, acesta i-a comunicat că l-a depus prin poștă, însă nu știe dacă a sosit la dosar.

Curtea, potrivit art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, permite apărătorilor inculpaților să ia legătura cu aceștia, în vederea pregătirii apărării.

Avocat solicită a fi atașat caietul grefierului de ședință de la Tribunalul Vâlcea, întrucât la această instanță a ridicat o serie de excepții ce nu se regăsesc în încheiere și nu au fost analizate. De asemenea, s-a solicitat de mai mulți avocați a se consemna și o cerere verbală cu privire la persoanele ce au asistat la ședința de judecată și nu aveau legătură cu cauza, ședință ce a fost În Camera de Consiliu.

Avocat, având cuvântul, arată că la instanța de fond a ridicat o serie de excepții cu precizarea că înțelege să susțină toate excepțiile ridicate de-alungul timpului, însă instanța de fond nus -a pronunțat pe acestea, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Un alt motiv pentru care avocat consideră că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare este acela că toate actele de sesizare a instanței repectiv propunerile de prelungire sunt lovite de nulitate absolută, întrucât sunt semnate numai de un singur procuror, în mod corect ar fi trebuit să fie semnate de ambii procurori anchetatori. Prima sesizare fiind lovită de nulitate, a solicitat să se constate că a încetat de drept măsura arestării preventive la expirarea mandatului de arestare, instanța de fond nu s-a pronunțat și pe acest aspect.

Avocat arată că nu avem certitudinea că și cei trei inculpați au declarat recurs, nu ne aflăm în prezența recursurilor scrise și nu este o confirmare oficială în acest sens.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, apreciază că în lipsa unor dovezi clare a declarării recursului de către cei trei inculpați, nu se poate considera că aceștia au înțeles să declare recurs. De asemenea, consideră că acesa prevedere din Codul d e procedură penală cu privire la soluționarea de către instanță a recursului înainte de expirarea duratei arestării preventive, nu ar avea influență în măsura în care recursul este înregistrat la instanță după expirarea acestei măsuri. Nu este imputabil instanței faptul că inculpații au înțeles să declare recurs într-o anumită modalitate și că acesta ajunge după expirarea duratei măsurii luate. Cu privire la excepțiile invocate, consideră că cererea de prelungire a arestării este legal întocmită, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, persoana care a semnat acea cerere a efectuat acte de urmărire penală, iar atașarea caietului grefierului nu se impune.

Avocat, având în vedere și concluziile puse de reprezentantul parchetului, solicită soluționarea tuturor recursurilor în cadrul aceluiași dosar, pentru o bună analiză a situației, oricum inculpații au precizat în ședința de azi că totuși au declarat recurs și mai ales că s-au invocat o serie de excepții care țin de nulitatea absolută a încheierii recurate. Solicită analizarea tuturor recursurilor de către un singur complet, într-o singură ședință, întrucât există posibilitatea ca un complet să se pronunțe pe excepții, altul pe fondul cauzei, astfel că pot fi două situații diferite.

Curtea unește excepția referitoare la lipsa semnăturii celor doi procurori cu fondul cauzei și urmează să analizeze toate recursurile, inclusiv a celor pentru care nu este dovada că au declarat recurs, urmând ca după ședința de judecată să se solicite caietul grefierului de la instanța de fond.

Avocat solicită a se lua câte o declarație fiecărui inculpat în ceea ce privește escorta care i-a condus la instanța de fond. Arată că la ședința de judecată de la Tribunalul Vâlcea au participat ofițeri anchetatori din cadrul. S-a cerut judecătorului să menționeze acest lucru în timpul ședinței, ulterior s-a depus și o cerere scrisă. Aceștia au menționat că ar fi paznici, însă situația poate fi clarificată de către inculpați care pot declara cine i-a ridicat din Arest la toate termenele, cine i-a condus la instanță. două termene de judecată, la prelungirea arestării, aceleași persoane care au participat la ședință, au fost oprite afară de către judecătorul care a soluționat cererea de prelungire a arestării.

fiind, apărătorii inculpaților precizează că în prezenta ședință nu au nimic de reproșat.

Recurenții inculpați, având pe rând cuvântul, precizează că nu au nimic de declarat în fața Curții de APEL PITEȘTI.

Apărătorii recurenților inculpați și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.

Avocat, pentru recurenții inculpați A -, -, și, având cuvântul, precizează că își însușește toate excepțiile invocate de antevorbitorii săi și solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dacă se va trece peste excepții, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate, iar pe fond respingerea propunerii de arestare preventivă.

În motivarea recursului, arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că se impune prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților, întrucât nu a fost finalizată urmărirea penală fără a se lua în calcul și dispozițiile art. 136 Cod procedură penală. De asemenea, critică încheierea primei instanțe și pentru faptul că nu au fost indicate probele care ar conduce la concluzia că inculpații lăsați liberi ar constitui pericol pentru ordinea publică și nu au fost indicați martorii ce ar putea fi influențați.

Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul A este absolvent de facultate, inculpatul atunci când a fost căutat de poliție la domiciliu și nu a fost găsit acasă, acesta s-a prezentat singur la DIICOT.

De asemenea, apreciază că inculpații pot fi cercetați și în stare de libertate și pentru egalitate de tratament, dat fiind faptul că față de inculpatul s-a luat o altă măsură neprivativă de libertate pentru a-și continua studiile.

Pe de altă parte, avocat apreciază că a fost depășit termenul rezonabil al arestării, solicită admiterea recursuriloor, casarea încheierii atacate iar pe fond respingerea propunerii de arestare preventivă.

Avocat, pentru recurenții inculpați, și, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate întrucât este nelegală și netemeinică, iar pe fond respingerea propunerii de arestare formulată în cauză, apreciind că încheierea este nelegală și nemeiniciă. Dosarul este format din anul 2006 și dacă inculpații ar fi constituit pericol social pentru ordinea publică, s-ar fi putut lua măsura atunci și nu după trecerea unei perioade de timp atât de mare, astfel că în prezent prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților nu se mai justifică.

DIICOT Vas olicitat prelungirea arestării preventive pentru inculpați invocând de fiecare dată aceleași motive. Mai mult, de la o prelungire la cealaltă nu a efectuat actele pentru care s-a solicitat aceasta, iar inculpații se află în stare de arest preventiv de circa 100 de zile. Prezenta speță este similară altora asupra cărora instanța s-a pronunțat în sensul că inculpații nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică dacă s-ar afla în stare de libertate.

Pe de altă parte, avocat, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților. Apreciază că această cerere este întemeiată și pentru faptul că în sarcina inculpaților se pot impune anumite măsuri restrictive, instanța putând avea controlul asupra acestora.

Totodată, apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu pot fi avute în vedere anumite elemente personale ale inculpaților și nu a analizat situația fiecărui inculpat în parte.

Într-o altă ordine de idei, între perchezițiile informatice, interceptările telefonice și faptele reținute în sarcina inculpaților nu există nici o legătură.

Pentru toate motivele, avocat, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate, în principal, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare în vederea pronunțării asupra tuturor excepțiilor invocate în fața primei instanțe.

Dacă se va trece peste aceasta, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură de prevenție neprivativă de libertate. Solicită a se avea în vedere și faptul că majoritatea inculpaților sunt studenți și au un loc de muncă.

Avocat pentru recurentul inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate întrucât este nelegală și netemeinică, iar pe fond respingerea propunerii de arestare preventivă și cercetarea inculpatului în stare de libertate.

După emiterea mandatului de arestare nu au apărut elemente noi care să justice prelungirea arestării și nici nu mai subzistă cele avute în vedere la luarea acestei măsuri.

De la arestarea inculpaților și până în prezent au trecut aproximativ 100 de zile și nu s-au conturat presupusele fapte pentru care se fac în prezent cercetări penale.

Avocat pentru recurentul inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vâlcea, în situația în care instanța constată că sunt motive de nulitatea absolută.

Dacă se trece peste aceasta, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond respingerea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive și punerea inculpatului în libertate.

În motivarea recursului, arată că instanța de fond nu respectat prevederile art. 155 Cod procedură penală, în sensul că nu a verificat dacă temeiurile care au detgerminat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice această măsură. Singurul temei al luării măsurii arestării a fost art. 148 lit. f Cod procedură penală și întotdeauna s-a considerat că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică, fără a se face o analiză separată pentru fiecare inculpat în parte. De asemenea, nu s-a verificat dacă presupusa activitate infracțională a inculpatului impune menținerea în arest a acestuia. Nu se poate formula apărarea că se impune menținerea arestării inculpaților întrucât nu sunt cunoscute persoanele ce ar fi putut fi înșelate de acesta.

Pe de altă parte, avocat apreciază că în cauză a fost depășit termenul rezonabil al arestării, termen ce nu este definit în concret și în practică.

Avocat, pentru recurenții inculpați și -, având cuvântul, critică încheierea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, sau respingerea propunerii de prelungire a arestării și punerea de îndată în libertate a inculpaților. În subsidiar, solicită înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură de prevenție.

Într-un prim motiv de recurs arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea referitoare la înlocuirea măsurii arestării, chiar dacă în considerente s-a motivat, însă în dispozitiv nu se regăsește o astfel de dispoziție.

Actul de sesizare al instanței cu privire la prelungirea duratei arestării inculpaților este nelegal întrucât nu este semnat de ambii procurori anchetatori, așa cum prevăd dispozițiile art. 156 Cod procedură penală.

Pe de altă parte, actul de sesizare este generic formulat, nespecificându-se pentru fiecare inculpat în parte motivul pentru care se solicită prelungirea arestării și nu s-a indicat în concret ce infracțiune a săvîrșit fiecare inculpat, ce fapte se reproșează fiecare inculpat.

De asemenea, se arată că în mod greșit se reproșează inculpaților refuzul de a da declarații, precizând că aceștia au declarat numai ceea ce știau și nu pot să declare ceea ce nu cunosc.

Totodată, se învederează de avocat faptul că nu sunt indicii temeinice că inculpații lăsați în libertate constituie pericol social pentru ordinea publică. Aceștia provin din familii cu o reputație bună, sunt tineri nu au antecedente penale, iar inculpatul este sportiv și este căsătorit cu o sportivă de performanță.

Cu ocazia efectuării percheziției informatice nu au fost găsite probe care să incrimineze inculpații și apreciază că măsura prelungirii arestării este de fapt o măsură ce anticipează soluția ce va fi adoptată în cauză. Totodată, arată că de la o prelungire la alta, reprezentanții parchetului nu au efectuat actele pentru care au solicitat această măsură.

Avocat - pentru recurentul inculpat -, având cuvântul, achiesează la excepțiile ridicate de ceilalți apărători și solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar dacă se va trece peste aceasta, solicită respingerea cererii de prelungire a arestării și înlocuirea măsurii luate cu cea de a nu părăsi localitatea.

Până în prezent nu sunt probe sau indicii din care să rezulte că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat sau că acesta lăsat în libertate ar constitui pericol social pentru ordinea publică. Dosarul este din anul 2006, iar inculpatul a fost arestat în anul 2008, motiv pentru care apreciază, ca un argument în plus, că acesta nu constituie pericol social. Solicită a se avea în vedere și faptul că un alt inculpat din acest dosar a fost pus în libertate.

Apreciază că nu se mai impune prelungirea arestării, având în vedere și faptul că percheziția informatică a fost efectuată în luna august, au fost audiați inculpații și nu sunt indicii că aceștia ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală. Nu există nici o dovadă că inculpatul lăsat în libertate ar constitui pericol social pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, învederează faptul că cererile formulate de DIICOT prin care se solicită prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților sunt identice, fără a se indica pentru fiecare inculpat în parte motivul pentru care se solicită prelungirea arestării. Potrivit art. 137 alin. 8 Cod procedură penală, trebuie verificată și situația fiecărui inculpat în parte, arătând că inculpatul pe care îl asistă nu are antecedente penale, este tânăr.

Într-o altă ordine de idei, instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea prin care s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării cu cea de a nu părăsi localitatea, cerere ce a fost formulată în fața instanței de fond.

Solicită, de asemenea, admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsură respectiv cea de a nu părăsi localitatea, și aceasta fiind o măsură care asigură garanții că s-ar atinge scopul măsurilor preventive.

Avocat pentru recurenții inculpați și arată că încheierea este nelegală și netemeinică, achiesând la concluziile celorlalți apărători ai cauzei.

Într-un prim motiv arată că instanța de fond nu a luat calcul și dispozițiile art. 156 pct. 5 Cod procedură penală, și nu a apreciat că atunci când în aceeași cauză se găsesc mai mulți inculpați arestați pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanța pentru unul dintre inculpați va sesiza, totodată, instanța și cu privire la ceilalți inculpați, motiv pentru care se impune casarea parțială a încheierii atacate.

Totodată, arată că instanța de fond nu a avut în vedere și dispozițiile art. 136 pct. 8 Cod procedură penală, respectiv situațiile privind persoana fiecarui inculpat în parte.

Pe de altă parte, apreciază că în cauză nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării, alte motive noi nu au apărut, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a risipit odată cu trecerea timpului.

Avocat escu, pentru recurenții inculpați și, având cuvântul, arată că nu s-a indicat pentru fiecare inculpat în parte ce infracțiune a săvârșit. Din probele dosarului rezultă că au fost efectuate perchezițiile informatice și interceptările telefonice, au fost audiați învinuiții, martorii și nu au rezultat probe care să-i incimineze pe inculpații pe care îi asistă. Apreciază că urmărirea penală nu ar fi împietată dacă inculpații ar fi fost puși în libertate.

De asemenea, apreciază că trebuie avută în vedere de instanță situația personală a fiecărui inculpat în parte. Inculpații, lăsați în libertate, nu ar împiedica cu nimic buna desfășurare a urmării penale.

Se solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate, iar pe fond, respingerea propunerii de arestare și cercetarea inculpaților în stare de libertate.

Avocat pentru recurenții inculpați și, având cuvântul, solicită potrivit art. 385⁹pct. 10 Cod procedură penală, admiterea recursurilor, având în vedere faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererile formulate potrivit art. 145¹Cod procedură penală referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură de prevenție.

Dacă se trece peste aceasta, potrivit art. 385⁹pct. 15 Cod procedură penală, solicită admiterea recursurilor, respingerea cererii de prelungire a arestării și să se dispună înlocuirea măsurii arestării cu obligația inculpatului de a nu părăsi țara.

Pe de altă parte, arată că la dosar nu sunt probe sau indicii că inculpații lăsați în libertate ar constitui pericol social concret pentru ordinea publică.

De asemenea, solicită ca instanța să dea eficiență dispozițiilor art. 136⁸Cod procedură penală și să aibă în vedere faptul că inculpații sunt studenți, nu au antecedente penale, au contracte de colaborare cu o firmă din Râmnicu

Solicită de asemenea, ca instanța să aibă în vedere și rezonabilitatea termenului arestării în sensul art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauză au trecut aproximativ 100 de zile de când inculpații sunt arestați.

Avocat escu, pentru recurenții inculpați și, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, respingerea cererii de prelungire a arestării și cercetarea inculpaților în stare de libertate, criticând încheierea atacată pentru următoarele motive:

Într-un prim motiv apreciază că ședința de judecată în care se discută măsura arestării trebuie să fie nepublică și în mod greșit această măsură a fost discutată în ședința Camerei de Consiliu, în prezența unor persoane ce nu aveau legătură cu prezenta cauză.

Pe de altă parte, instanța nu a motivat în ce fel ar influența bunul mers al anchetei lăsarea inculpaților în stare de libertate și nu a motivat nimic pentru fiecare inculpat în parte.

De asemenea, apreciază că porivit art. 155 Cod procedruă penală instanța era datoare să verifice dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților impun în continuare privarea lor de libertate sau există temeiuri noi care să justifice aceasta și trebuia să argumenteze motivele pentru care se impune prelungirea arestării.

Totodată, nu este motivat de către instanță pericolul social concret pentru ordinea publică pentru fiecare inculpat, ci s-au făcut simple presupuneri, ceea ce nu echivalează cu o motivare pertinentă.

Avocat, pentru recurentul inculpat, având cuvântul, achiesează la concluziile celorlalți apărători, solicită admiterea recursurilor și examinarea situației fiecărui inculpat în parte în ce măsură au participat la săvârșirea presupusei infracțiuni.

Arată că la dosar nu sunt probe din care să rezulte că inculpații lăsați în libertate ar încerca să săvârșească noi infracțiuni sau să se sustragă de la desfășurarea anchetei.

De asemenea, arată că singura grijă a inculpatului este de a-și găsi familia în viață, tatăl acestuia aflându-se în Turcia pentru efectuarea unei operații complexe.

Avocat, pentru recurentul inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond respingerea cererii de prelungire a arestarii preventivă. Arată că în prezent nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării și nici nu au apărut altele noi.

În motivare arată că încheierea este nelegală și netemeinică, arătând că nu s-a făcut o individualizare pentru fiecare inculpat în parte, nu s-au verificat cerințele art. 155, 136 și 148 Cod procedură penală. Precizează că inculpatul pe care îl asistă lucrează împreună cu familia în afaceri imobiliare, iar de la ultima prelungire și până în prezent, parchetul nu a efectuat nici un act de urmărire privitor la inculpatul.

Totodată, arată că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 136⁸Cod procedură penală, nu a ținut cont de persoana fiecărui inculpat în parte, de gradul de pericol social. Depune note scrise și un material probator.

În concluzie, se solicită de avocat punerea în libertate a inculpatului întrucât nu există nici un act material care să justifice prelungirea măsurii arestării preventive.

Avocat, pentru inculpații și, având cuvântul, arată că până în prezent instanța nu a fost sesizată cu recursul declarat de inculpatul.

Întrucât instanța a pus în vedere apărătorilor prezenți astăzi să pună concluzii și cu privire la inculpații care nu au declarat recurs sau pentru care, cel puțin până în acest moment, curtea nu a fost învestită cu o cerere de recurs, motivat de faptul că recursul împotriva încheierii de prelungire trebuie soluționat până la expirarea măsurii preventive, avocat precizează că se află în situația de a nu ști dacă se impune procedural și legal să formuleze apărarea și pentru inculpatul.

Având în vedere că în privința acestui inculpat curtea nu a fost sesizată cu o cerere de recurs, aceasta nu poate să judece, până la expirarea măsurii privative a inculpatului, un recurs care nu a fost declarat. Până la acest moment nu există dovada declarării unui recurs de inculpatul, instanța nefiind învestită în acest sens.

Mai precizează că, totuși, dacă instanța îi va impune să se refere în apărare și la un recurs declarat de inculpatul, cu care însă nu a fost învestită, se va subordona.

Instanța permite apărătorului inculpatului că poate să pună concluzii și pentru presupusul recurs al acestuia.

Avocat precizează că își însușește toate punctele de vedere exprimate în prezenta ședință de ceilalți apărători ai inculpaților, considerându-le pertinente.

Apreciază și el, de asemenea, că actul de sesizare al instanței este lovit de nulitate absolută întrucât este semnat de un singur procuror, apreciind că în mod imperativ erau necesare semnăturile celor doi procurori anchetatori, ambii procurori efectuează acte de urmărire în cauză. Dacă unul dintre aceștia era procuror șef, atunci trebuia să semneze de două ori. În speța de față, trebuia să semneze în calitate de procuror șef pentru colega dumnealui și o dată pentru dumnealui ca organ de urmărire penală ce efectuează cercetarea în prezenta cauză.

Pe de altă parte, instanța de fond era obligată să se pronunțe și să motiveze dacă această excepție este sau nu legală.

Într-o altă ordine de idei, arată că magistratul care a fost recuzat de la fond a continuat să soluționeze propunerea de prelungire a arestării preventive, fiind recuzat, în condițiile în care încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare nu era definitivă. Arată că magistrații sunt supuși legii, iar o decizie nu este lege. Pentru a putea fi opozabilă, încheierea judecătorului care a soluționat recuzarea, trebuia să aibă mențiunea că este definitivă și irevocabilă. Arată că împotriva încheierii de recuzare a declarat recurs și, indiferent de deciziile în interesul legii, acestea nefiind izvor de drept, aceasta nu era definitivă până instanța nu s-a pronunțat pe recurs. Apreciază că, abia în prezent, acea încheiere este definitivă și irevocabilă. În mod legal, în momentul în care s-a declarat recurs împotriva încheierii respective, judecătorul trebuia să părăsească completul, să fie desemnat un alt complet de judecată, care să fi procedat la soluționarea cauzei. În prezenta cauză nu s-a procedat astfel și, raportându-se la dispozițiile art. 385 pct. 5¹⁰Cod procedură penală, instanța trebuie să se pronunțe cu privire la cererile formulate de părți, ori la instanța de fond nu s-a pronunțat.

De asemenea, invocă nulitatea absolută a încheierii atacate potrivit art. 197 al. 2 Cod procedură penală, întrucât cererea de prelungire a arestării preventive formulată de parchet a fost soluționată de un magistrat necompetent, fiind recuzat, motiv pentru care solicită admiterea recursului casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi soluționată de un complet legal constituit.

Pe de altă parte, deși ședința de judecată de la instanța de fond s- desfășurat în camera de consiliu, în sală au participat și persoane ce nu aveau legătură cu cauza.

Mai arată că cel puțin pentru unul din inculpații pe care îi apără a încetat de drept măsura privării de libertate, motiv pentru care solicită să se constate și aceasta și să se dispună punerea lui în libertate.

La instanța de fond, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, așa cum rezultă din pagina 10 a încheierii,iar instanța nu s-a pronunțat pe aceasta. Și pentru acest motiv solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța să se pronunțe pe cererea de înlocuire a măsurii arestării, întrucât nu știe în ce măsură instanța de recurs poată să țină cont de ea. Faptul că s-a ajuns în zilele în care expiră măsura privativă de libertate nu este culpa apărătorilor. Apreciază că, întreg cadrul procesual în care se desfășoară această cauză excede normelor legale din vina parchetului.

Totodată, solicită a se avea în vedere că a expirat măsura arestării față de inculpat, ceea ce nu ar mai justifica soluționarea cererii de prelungire în calea recursului întrucât puterea mandatului a fost depășită.

Avocat Mira, având cuvântul pentru inculpatul G, achiesează la concluziile celorlalți apărători, solicită ca instanța să aibă în vedere gravitatea situației persoane a fiecărui inculpat, cel pe care îl reprezintă este student, nu are antecedente penale, percheziția informatică a fost efectuată. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea în libertate a inculpatului

Avocat pentru Al, este de acord cu concluziile celorlalți apărători, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate întrucât este nelegală și neteminică. Arată că în cele aproximativ 3 luni de când inculpatul pe care îl asistă se află în stare de arest s-a efectuat o perecheziție și nu s-au găsit date care să intereseze cauza. Acest inculpat nici nu a fost chemat la comisia rogatorie că nu prezenta interes, ceea ce conduce la concluzia că el se află în stare de arest fără a se mai menține temeiurile arestării.

Într-o altă ordine de idei, instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea prin care inculpații prin apărători au solicitat înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Pe de altă parte, avocat apreciază că în situația prelungirii măsurii arestării se va ajunge la pedepsirea inculpaților înainte ca aceștia să fie judecați și condamnați.

Avocat, pentru recurenții inculpați și, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate, iar pe fond respingerea cererii de prelungire a arestării formulate de parchet și să se dispună punerea acestora în libertate. Achiesează la toate concluziile puse de ceilalți apărători ai cauzei.

Recurentul inculpat precizează că nu este de acord cu avocatul desemnat și solicită amânarea cauzei pentru lipsa avocatului său.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. În cauză au fost respectate toate termenele de către organul de cercetare penală, iar cauza se amână de fiecare dată pentru lipsa apărătorilor inculpaților.

De asemenea, reprezentantul parchetului arată în continuare că instanța de judecată nu a fost învestită cu cele trei recursuri și solicită respingerea celorlalte recursuri, întrucât încheierea pronunțată de Tribunalul Vâlcea este legală și temeinică.

Totodată, reprezentantul parchetului apreciază că instanța de fond, respectiv Tribunalul Vâlcea, s-a pronunțat în cauză cu privire la toate excepțiile invocate și a motivat îndeajuns referitor la motivele pentru care a ajuns la concluzia că se impune prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților. Această măsură trebuie să fie prelungită și pentru buna desfășurare a cercetărilor, trebuie stabilit un anume probatoriu, iar cauza este foarte complexă.

Pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, prevede că scopul pentru care poate fi luată o măsură preventivă este și pentru buna desfășurare a procesului penal și în mod corect instanța de fond a apreciat că în acest moment al cercetării este oportună această măsură privativă de libertate, având în vedere actele care au fost efectuate, dar și cele ce urmează a fi efectuate, precum și datele existente în dosar referitoare la legăturile infracționale ale inculpaților și posibilitatea acestora de a procura documente false.

De asemenea, reprezentantul parchetului, arată că în cauză au fost efectuate acte de cercetare continuu, ancheta nu a stagnat pe perioade mari nejustificate, și trebuie stabilit probatoriul pentru atunci când se va trrimite dosarul pe fondul cauzei.

Recurentul - inculpat A, solicită judecarea sa în stare de libertate și este de acord cu concluziile apărătorilor săi.

Recurentul inculpat, arată că nu este un pericol pentru societate și solicită judecarea sa în libertate.

Recurentul inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate și este de acord cu concluziile apărătorului său. Nu este de acord cu acuzele ce i se aduc.

Recurentul inculpat, solicită judecarea sa în libertate.

Recurentul - inculpat G, solicită judecarea sa în libertate.

Recurentul inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate.

Recurentul inculpat -, solicită judecarea sa în libertate.

Recurentul inculpat, de acord cu concluziile apărătorilor săi și solicită judecarea sa în libertate.

Recurentul inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate.

Recurentul - inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că după cele 100 de zile de arest, cererea parchetului de prelungire a arestării este identică cu cea anterioară. La dosar se află declarațiile unor oameni de pe stradă. Depune la dosar concluzii scrise de mână. Solicită judecarea sa în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt solicită judecarea sa în libertate.

Recurentul inculpat -, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate și a nu mai fi amenințat de procurorii de la

Recurentul inculpat -, având ultimul cuvânt, arată că dorește să ceară amânarea cauzei pentru a lua legătura cu apărătorul său ales, nu a știut că acest lucru trebuia să-l învedereze la începutul ședinței.Pe fond solicită judecarea sa în stare de libertate, apreciind că măsura arestării este o măsură extremă.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, are o situație familiară deosebită, tatăl său este foarte bolnav. Solicită judecarea sa în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în libertate, întrucât este student.

Recurentul inculpat AL, prin traducător, solicită judecarea sa în stare de libertate.

Recurentul inculpat -, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în libertate.

CURTEA

Constată că, prin încheierea nr.50 din 09 octombrie 2008, Tribunalul Vâlcea, a respins excepția nulității absolute a sesizării instanței cu privire la propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive.

În baza art. 155 și urm. Cod pr.penală, a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea și în consecință, a dispus prelungirea arestării preventive cu 30 de zile începând cu 13 octombrie 2008 până la 11 noiembrie 2008, inclusiv față de inculpații:

- A,

, -, ,.

S-a dispus prelungirea arestării preventive cu 30 zile începând cu 14 octombrie 2008 până la 12 noiembrie 2008, inclusiv față de inculpatul .

S-a dispus prelungirea arestării preventive cu 30 zile de la 18 octombrie 2008 la 16 noiembrie 2008, inclusiv cu privire la inculpatul AL, cetățean iordanian, cu permis de ședere în România seria - - și reședința în România în

Se reține că toți inculpații se află în Arestul

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, în cauză, există indicii temeinice, cât și probe că inculpații au săvârșit fapte penale care prevăd pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că pentru buna desfășurare a urmăririi penale se impune menținerea arestării, totodată gravitatea faptelor ca și complexitatea cauzei fac ca ancheta să se deruleze mai greu și aceasta nu din motive imputabile procurorului de caz, ci datorită complexității cauzei care este dată nu numai de numărul mare de inculpați, dar și de specificul infracțiunilor săvârșite, metodologiei investigării unor astfel de infracțiuni, mai ales că în cauză, se confruntă cu grupuri organizate cu elemente de extraneitate.

Cauza fiind complexă, anchetatorii nu au reușit să administreze întreg probatoriul astfel că, în urma culegerii datelor din expertizele ce s-au efectuat asupra aparaturii electronice luate de la inculpați, necesită ascultarea persoanelor la care se face referire, obținerea datelor și informațiilor solicitate de la autoritățile de pe teritoriul cărora s-au obținut sumele de bani în mod fraudulos și, în același timp, se impune și definitivarea procedurii de certificare conform art. 91³Cod pr.penală.

Atâta vreme cât urmărirea penală este în derulare, nu se poate pretinde ca faptele să fie pe deplin dovedite însă,pentru buna desfășurare a anchetei este necesară menținerea pe mai departe a stării de arest, atâta vreme cât o parte din inculpați nu au fost încă ascultați, întrucât s-au sustras de la urmărirea penală, dispunându-se arestarea acestora în lipsă, iar persoanele care au făcut parte din grupul infracțional și care au fost ascultate au declarat că inculpații au făcut presiuni asupra lor pentru a continua activitatea infracțională atunci când aceștia au refuzat să mai dea curs solicitării lor de a fi folosiți.

Faptele pentru care inculpații sunt cercetați în cauza de față prezintă o gravitate deosebită prin valorile sociale încălcate, au avut efect negativ asupra patrimoniului, respectiv a sumelor de bani aflate în conturi bancare ale mai multor persoane, ele fiind de natură să slăbească încrederea acestora în sistemul financiar bancar, atâta vreme cât au fost confruntate cu o activitate infracțională conjugată între membrii grupului care aveau sarcini precis stabilite, coordonate de unii dintre ei în sensul că unii culegeau datele,alții se ocupau de obținerea frauduloasă a sumelor, iar alții de repatrierea acestora.

S-a subliniat faptul că au folosit mijloace de atac asupra a datelor electronice prin mijloace și, crearea de identități fictive și de conturi în sisteme informatice, folosirea de conturi bancare din străinătate pentru transferuri de bani și chiar crearea unor acte de identitate false.

S-a notat, că aspectele invocate de inculpați, personal și prin apărător, prin care arată că nu au antecedente penale, că au o situație familiară grea, unii membrii ai familiei sunt bolnavi, lipsiți de posibilități materiale, nu au relevanță în soluționarea cererii de prelungire a arestării preventive unde trebuie analizate numai criteriile prev. de art. 155 alin.1 Cod pr.penală.

De asemenea, s-a reținut că aceste aspecte pot fi avute în vedere și evaluate într-un alt ciclu procesual și nu în această fază a urmăririi penale.

Împotriva încheierii inculpații, în termen legal, au declarat recurs, susținând în motivarea acestei căi de atac că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, probele administrate la urmărirea penală, în special înregistrările și interceptările telefonice sunt, în acest moment, privite de parchet ca fiind indicii temeinice de vinovăție, deși aceste probe sunt obținute în mod ilegal și nu pot fi folosite în procesul penal, că hotărârea anterioară de prelungire a arestării preventive este lovită de nulitate absolută întrucât s-a făcut cu încălcarea termenului prevăzut de lege, li s-au îngrădit drepturile procesuale prin faptul că instanța de fond era incompatibilă de a judeca cauza, câtă vreme încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a magistratului formulată de inculpații, și, nu rămăsese definitivă și, totodată, la data propunerii prelungirii arestării preventive, inculpații nu prezentau pericol pentru ordinea publică sau de drept, lăsarea lor în libertate neprejudiciind în vreun fel buna desfășurare a procesului penal.

S-a susținut în continuare, că pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal sau pentru a se împiedica sustragerea lor de la urmărirea penală sau de la judecată, se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Inculpații, și însușindu-și criticile mai sus menționate, au arătat că trebuie să li se asigure un proces echitabil și dreptul de acces la justiție, prin soluționarea recursurilor lor, odată cu recursurile celorlalți inculpați, deși în acest moment procesual nu pot face dovada că au depus declarațiile de recurs în termenul legal la instanța a cărei hotărâre se atacă. Drept urmare, s-a solicitat a se lua act de susținerile motivelor de recurs formulate oral în fața instanței competente să le soluționeze.

S-a susținut de către toți inculpații că hotărârea instanței de fond este nemotivată, câtă vreme nu s-a apreciat activitatea fiecărui inculpat în concret, desprinsă de a celorlalți, raportând- numai așa, la normele legale imperative aplicabile și înlăturându-se astfel, riscul aprecierii faptelor "la grămadă" și implicit, o condamnare ilegală.

La soluționarea propunerii s-au înfrânt, pe de o parte, dispozițiile art.159 al.2 Cod procedură penală, câtă vreme ședința de judecată fiind declarată nepublică, s-a permis accesul în sala de judecată și a altor participanți, respectiv a forțelor de ordine, iar pe de altă parte și prevederile art.156 al.5 Cod procedură penală cu motivarea că măsura arestării preventive trebuia prelungită până la aceeași dată pentru toți inculpații, întrucât aceasta a fost rațiunea legiuitorului în reglementarea normei legale.

S-a susținut că referatul conținând propunerea de prelungire a arestului preventiv este generic formulat, respectiv fără ca acuzarea să se refere în concret la faptele reținute în sarcina fiecărui inculpat, ajungând să fie condamnați la fel și inculpații care au comis o singură faptă infracțională și inculpații care au comis o multitudine de astfel de fapte, precum și inculpații care nu au comis nimic, fiind nevinovați.

În plus, s-a arătat că propunerea pentru prelungirea arestării luată în cursul urmăririi penale se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care, după caz, efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în speță, aceasta nu a fost însușită prin semnătură de ambii procurori care au desfășurat ancheta penală, fapt ce atrage nulitatea absolută a actului de sesizare a instanței.

În fine, s-a susținut și depășirea termenului rezonabil al duratei arestării preventive.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele în temeiul art.385/6 al.3 Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă potrivit art.6 și 13 din CEDO și art.21 al.(1) și (2) din Constituție să soluționeze recursurile declarate oral în ședința de judecată de inculpații, și odată cu recursurile declarate de ceilalți inculpați.

Inculpații au arătat că au depus, în termenul legal, cererile de recurs la instanța a cărei hotărâre se atacă, dar din motive independente de voința lor, acestea nu au sosit la dosarul cauzei, în timp util.

Curtea observă că întârzierea în depunerea cererilor de recurs la dosar nu le poate fi imputabilă și nu poate fi sancționată cu neluarea în considerare a căii de atac exercitate, întrucât, adoptând o astfel de soluție, s-ar îngrădi în mod nejustificat exercitarea dreptului la apărare și accesul efectiv la justiție al inculpaților consacrate de art.21 al.1 și 2 și art.24 din Constituție precum și art.6 și art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, Curtea reține că, potrivit art.21 alin. (1) și (2) din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Într-adevăr, dispozițiile art.385/4 Cod procedură penală care fac trimitere la articolele 366 și art.367 din Codul d e procedură penală stabilesc condițiile de exercitare a căilor de atac, precum și procedura de judecată, însă libertatea legiuitorului în consacrarea acestei reglementări nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind determinate și în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului și a celorlalte principii consacrate prin legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

În acest context, curtea amintește că, recent, Curtea Constituțională, prin decizia nr.737 din 24 iunie 2008 a decis că prevederile art.302 Cod procedură civilă sunt neconstituționale în ceea ce privește sancționarea cu nulitatea absolută a depunerii recursului la o altă instanță decât aceea a cărei hotărâre se atacă.

Pentru a ajunge la o atare concluzie, instanța constituțională a considerat că o atare sancțiune este cu atât mai nejustificată cu cât, eroarea depunerii recursului la însăși instanța competentă să judece recursul ori la altă instanță decât aceea cărei hotărâre se atacă este imputabilă nu numai recurentului, ci și magistratului sau funcționarului care primește cererea de recurs greșit îndreptată ( cazul de speță vizează înaintarea cu întârziere a cererii de recurs), deși are posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege.

De asemenea, legiuitorul constituant a tranșat definitiv această problemă, cu aplicabilitate în toate materiile ( civil, penal, comercial), statuând că nedepunerea recursului, în condițiile legii, la instanța a cărei hotărâre se atacă, de cele mai multe ori din eroare, din ignoranță, sau din alte motive neimputabile recurentului - îl lipsește pe acesta, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, susținerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a soluționat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este parte.

Curtea observă că recurenții, și au expus motivele de recurs oral în fața sa, că cererile de recurs scrise au sosit la dosarul cauzei ulterior judecății și că ele poartă dovada depunerii recursurilor în termenul legal, astfel încât a nu examina calea de atac exercitată de recurenți ar apărea în interpretarea instanței constituționale ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac și să restrângă nejustificat accesul liber la justiție ( art.6 și 13 din CEDO).

Examinând recursurile declarate în acest mod se înlătură definitiv posibilitatea producerii vreunei vătămări procesuale părții, cât și formalismul exagerat prevăzut de textul articolului 385/4 Cod procedură penală.

Cum, fără îndoială decizia instanței constituționale este general obligatorie, curtea a avut-o în vedere la dezlegarea în drept, a problemei ce viza susținerea de către cei 3 inculpați motivelor de recurs în fața instanței competente să-l soluționeze, luând în considerare jurisprudența CEDO prin prisma aplicabilității art.6 și 13 din Convenție.

Trecând în continuare la analiza criticilor formulate și ținând seama de situația juridică a tuturor recurenților-inculpați, sub aspectul stadiului detenției provizorii, curtea reține următoarele:

În raport de susținerea apărării, potrivit căreia, nu se mai impune

privarea de libertate a inculpaților întrucât nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ca urmare a trecerii timpului, Curtea constată că în raport de condițiile impuse de dispozițiile art.143 și 148 lit.f) Cod pr.penală, aceste cerințe există în continuare.

Acest pericol rezultă din modalitățile laborioase și organizate în

care au fost comise pretinsele fapte și din prejudiciul important care se presupune a fi cauzat.

Inculpații sunt cercetați pentru comiterea în grup organizat a infracțiunilor prev.de art.7 din Legea nr.39/2003. art.215 alin.1 și 3 din Codul penal și art.49 din Legea nr.161/2003 în formă continuată, constând în comiterea de fraude informatice asociate fie cu înșelarea victimelor, fie cu efectuarea de transferuri ilegale de fonduri bănești urmate de repatrierea banilor astfel rezultați.

Este știut faptul că prejudiciul rezultat din comiterea infracțiunilor informatice este deosebit de însemnat și obținut cu ușurință, sumele de bani fiind trimise în țară prin serviciile de transfer rapid (, ), folosindu-se pentru acoperire o identitate fictivă a expeditorului și una reală a persoanei beneficiare, urmărindu-se prin folosirea de mijloace frauduloase crearea unei impresii false cu privire la existența unor relații strânse sau de familie.

Sunt indicii clare că beneficiarii acestor servicii erau cetățeni români recrutați de autori, care încearcă astfel să-și protejeze anonimatul și să se sustragă de la răspunderea penală.

Important de relatat este și faptul că, pe lângă fraudarea cetățenilor străini, autorii au organizat și o rețea de spălare a banilor rezultați din faptele ilicite, prejudiciul creat estimându-se la circa 800.000 Euro.

În aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică, se are în vedere modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul organizat al acesteia, precum și reacția generată în rândul societății, de faptul că împotriva acestor infracțiuni deosebit de grave organele statului nu acționează eficient.

Față de toate acestea, Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă nu numai un real pericol pentru buna ordine publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.

Curtea notează că inculpații, critică încheierea pentru motivul că instanța de fond a luat în considerare transcrierea ascultărilor convorbirilor telefonice ca element decisiv de probă, pentru a menține starea de arest preventiv, fără a ține seama că, prin datele astfel obținute, a avut loc o ingerință în dreptul inculpaților la respectarea vieții private (art.8 din CEDO) si o încălcare a art. 6 din aceeași convenție (dreptul la un proces echitabil), o astfel de interceptare fiind provocată și fără ca legea să ofere garanțiile minimale necesare pentru a evita abuzurile autorităților.

Având în vedere prioritatea dispozițiilor CEDO față de legislația națională, instanța are într-adevăr obligația de a înlătura aplicarea unor norme naționale contrare Convenției și protocoalelor sale adiționale.

Însă, concluzia exprimată de inculpați, prin apărători, este în contradicție cu aprecierile Curții Europene în cadrul jurisprudenței sale (a se vedea cauzele - vs României nr.1 și 2, cauza Calmanovici împotriva României). Este vorba de o eroare de interpretare a jurisprudenței Curții, făcută de apărare, întrucât obiectul cauzelor citate îl reprezenta, printre altele, lipsa oricărui control a priori sau a posteriori al temeiniciei interceptării din partea unei autorități independente și imparțiale, cum este judecătorul și lipsa de independență a autorităților competente să autorizeze ingerința.

În aceste cauze, era vorba de măsuri ce încălcau grav dreptul la respectarea vieții private a particularilor, lăsate la discreția procurorilor, care deși acționau în calitate de magistrați, nu îndeplineau cerința de a fi independenți față de puterea executivă și în această calitate, procedau la efectuarea operațiunilor de înregistrare și interceptare a convorbirilor telefonice.

Curtea, constată că în prezent Codul d e procedură penală cuprinde numeroase garanții în materia de interceptare și transcriere a convorbirilor telefonice, fapt certificat de modificările legii procesuale penale (disp.art.91¹Cod pr.penală), care impun ca operațiunile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefoane sau prin orice alt mijloc electronic să fie realizate în baza unei autorizații motivate, dată de un judecător, care este un magistrat independent și imparțial în lumina jurisprudenței CEDO.

Acest fapt a fost confirmat deja de Curtea Europeană (a se vedea cauza - împotriva României nr.2), astfel încât în speță, nu se pune problema încălcării Convenției pe terenul art.6 și art.8, cu atât mai mult cu cât există și posibilitatea legislativă de a se introduce un recurs în fața unei instanțe împotriva deciziilor procurorului ( a se vedea împotriva României).

Cu referire la motivul de recurs ce vizează înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, se constată că în cauză temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, curtea apreciind că lăsarea în libertate a inculpaților, prin înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de un însemnat prejudiciu ce se presupune a fi cauzat.

Curtea amintește, de asemenea, că motivele invocate de fiecare inculpat în parte și anume lipsa pericolului social, starea precară a sănătății acestora sau a membrilor familiilor lor ori lipsa antecedentelor penale în cazul unora, nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive în condițiile art.139 Cod procedură penală.

Problema nelegalității încheierii anterioare de prelungire a arestului preventiv, sub aspectul încălcării normelor prev.de art.159 al.8 din Codul d e procedură penală, nu cade în sarcina instanței sesizate la acest moment cu prelungirea arestării preventive a inculpaților, deoarece acest aspect nu impietează asupra acestei măsuri, în acest stadiu procesual.

Această solicitare trebuia făcută la momentul la care s-a constatat nelegalitatea sau la momentul ce a urmat imediat nelegalității pretinse sau, în ultimă instanță, cu prilejul sesizării instanței de judecată competente a statua asupra fondului, fiind vorba de un caz de nulitate relativă ce se acoperă prin trecerea acestor termene.

Pe de altă parte, trebuie amintit că, împotriva oricăror dispoziții ale procurorului, legiuitorul a reglementat o cale distinctă de atac și anume cea a plângerii întemeiate pe dispozițiile art.278 Cod procedură penală, ce urmează a fi soluționată de un JUDECĂTOR 3: Elena Minodora magistrat în aprecierea jurisprudenței CEDO.

Nici critica vizând prelungirea măsurii arestării preventive pentru toți inculpații pentru intervale de timp diferite nu este fondată, întrucât măsura a fost dispusă cu respectarea disp. art.159 al.13 Cod procedură penală, normă imperativă ce vizează termenul și condițiile prelungirii detenției preventive în cursul urmăririi penale, astfel că instanța fondului, adoptând această tehnică în prelungirea detenției preventive, nu a produs o vătămare intereselor inculpaților în cauză.

În același context, se impune și precizarea că, dispozițiile art.159 al.2 Cod procedură penală referitoare la soluționarea cauzei în camera de consiliu nu sunt încălcate.

Aceasta deoarece, pe lângă, inculpați și apărătorii lor, era necesară prezența în sala camerei de consiliu și a forțelor de ordine ale IPJ - A, care fiind în misiune la Curtea de Apel în virtutea atribuțiilor de serviciu, aveau obligația de a asigura paza inculpaților pe tot procesul ședinței de judecată.

Prezența forțelor de ordine care asigură escorta și supravegherea inculpaților la instanță, nu încalcă caracterul nepublic al ședinței de judecată, întrucât acestea nu fac parte din auditoriu sau din categoria justițiabililor, pentru a contraveni normelor imperative invocate.

S-a susținut că s-a produs deja riscul aprecierii faptelor " la grămadă", ajungându-se poate în final să fie condamnați inculpați care au comis o singură faptă infracțională, la fel ca inculpații care au comis o multitudine de astfel de fapte, iar unii inculpați nu au comis nimic, nu-i cunosc și nu au nici o legătură cu ceilalți coinculpați și fiind ca atare nevinovați.

Contrar celor susținute de inculpați, în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143 și art.148 lit.f Cod pr.penală, tribunalul apreciind corect asupra necesității prelungirii măsurii arestului preventiv al recurenților- inculpați, în primul rând pentru strângerea probelor, știut fiind faptul că internetul este într-o continuă mișcare și comportă schimbări rapide, iar orice particular cu pregătire în domeniul tehnologiei informațiilor ar putea interfera și produce prejudicii considerabile, care nu pot fi probate într-o perioadă scurtă de timp. Prelungirea arestului se dorește, în primul rând, pentru ridicarea obiectelor care conțin date informatice și exploatarea acestor date, pentru audierea părților și martorilor, numărul lor fiind destul de mare, ca o amprentă a complexității cauzei aflate pendinte.

Condiția pericolului public, așa cum am arătat, există și ea pentru fiecare inculpat în parte, acest pericol rezultând în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de care aceștia sunt învinuiți, cît și din calitatea de lideri pe care o reprezentau unii dintre aceștia în perioada infracțională. O revenire a lor pe raza județului V, unde se presupune că s-au desfășurat activitățile infracționale, în acest moment, aduce temere în rândul societății civile și un sentiment de indignare a opiniei publice.

Curtea relevă, de asemenea, că menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, condiții ce se regăsesc în cauză pentru fiecare inculpat, nu afectează cu nimic dreptul lor la un proces echitabil, inculpații având posibilitatea de a cere și administra probele considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția pe tot parcursul efectuării urmăririi penale.

Nici susținerea că în speță n-ar exista temeiurile arestării preventive și implicit ale prelungirii acesteia, deoarece indiciile și probele vizând comiterea de infracțiuni nu rezultă din mijloace de probă legale, nu poate fi primită, mijloacele de probă din speță nefiind administrate ilegal, cum se pretinde ci, dimpotrivă adecvat specificului cauzei, cu un accentuat element de extraneitate cu făptuitorii aflați atât pe teritoriul României, cât, și pe teritoriul străin, în speță, inculpatul cetățean iordanian Al, ceea ce imprimă o complexitate aparte a cauzei de față.

În acest context, trebuie precizat că s-a susținut nelegalitatea interceptărilor realizate în timpul anchetei penale, constând în nerespectarea obligației organului judiciar de inserare în conținutul autorizației de interceptare a numerelor de telefon puse sub ascultare și în faptul că pe numele unora dintre coinculpați nu a existat o astfel de autorizație dată de judecător, inculpații fiind ascultați ca urmare a apelării telefonului lor de către alți inculpați deja urmăriți și interceptați pe bază legală.

Curtea constată că, în speță, s-au identificat împrejurări când, pe numele unora dintre inculpați nu a existat autorizație de interceptare, nefiind menționate expres numerele lor de telefon în actul de autorizare, dar nimic nu împiedică ascultarea lor ca urmare a apelării telefonice făcută de ceilalți coinculpați pe numele cărora era emisă o astfel de autorizație în condițiile impuse de lege.

Din conținutul acestor convorbiri telefonice rezultă suficiente elemente de fapt ce pot fi considerate probe cu privire la pretinsa activitate infracțională a inculpaților, ce reflectă constituirea unui grup criminal organizat în scopul obținerii unor beneficii materiale ilicite.

Verificând cererea - Biroul Teritorial Vâlcea, Curtea reține că această instituție a solicitat prelungirea arestului preventiv ca urmare nefinalizării cercetărilor, fără însă a motiva suficient nefinalizarea, precum și responsabilitatea persoanelor sau instituțiilor pentru neîndeplinirea acestor măsuri.

Analizând această situație prin prisma jurisprudenței CEDO, Curtea constată că procurorul, în motivarea prelungirii arestului preventiv a inculpaților în cauză, a adus argumente pertinente și suficiente pentru ca instanța de recurs să le poată analiza cu ocazia controlului juridic.

În conținutul cererii de prelungire a arestării preventive a inculpaților, s-au prezentat suficiente dovezi din care să rezulte activitatea concretă, directă și nemijlocită desfășurată de organul de anchetă în perioada scursă de la data ultimei prelungiri dispuse, astfel încât nu se pune problema motivării generice a referatului întocmit de către procuror în condițiile art.159 Cod procedură penală.

În plus, în cauză există elemente indubitabile care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpaților, prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care se impune prelungirea arestului preventiv.

În legătură cu excepția invocată privind nelegalitatea actului de sesizare a instanței, respectiv cererii de prelungire a măsurii arestării preventive, se constată că aceasta este neîntemeiată, prin prisma dispozițiilor art.156 al.1 Cod procedură penală.

Potrivit alineatului (1) al textului de lege invocat, prelungirea arestării preventive " se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului, care, după caz, efectuează sau supraveghează urmărirea penală" în cauză.

Referatul prin care se solicită prelungirea arestării preventive pentru fiecare inculpat de către DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de lege, respectiv este întocmit de către un procuror care a efectuat urmărirea penală sau supravegheat în această fază ancheta penală.

Atâta vreme cât actul de sesizare a instanței este semnat de procurorul ierarhic superior, iar instituția parchetului este grevată de principiul subordonării ierarhice, dispozițiile art.156 Cod procedură penală sunt pe deplin respectate, întrucât în virtutea acestor principii, procurorul ierarhic superior poate îndeplini orice act dat în competența procurorului subordonat.

, nu se constată nici un aspect de nelegalitate privind competența instanței de a soluționa propunerea parchetului de prelungire a măsurii arestului preventiv, față de judecătorul care a analizat cererea, neexistând vreun caz de incompatibilitate. Dacă s-ar fi pus în discuție existența vreunui caz de compatibilitate, instanța de fond ar fi avut nu facultatea, ci obligația legală de a se abține, lucru care nu s-a întâmplat.

De asemenea, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a magistratului fondului, poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei.

Curtea apreciază că invocarea termenului rezonabil al duratei arestării preventive este prematură în acest moment procesual, având în vedere că nu s-a depășit termenul prevăzut de art.159 al.13 Cod procedură penală, dar și complexitatea cauzei, numărul inculpaților și a cererilor formulate de aceștia pe rolul instanțelor judecătorești, aspecte care trebuie avute în vedere atunci când se pune problema celerității în soluționarea dosarului de față.

Având în vedere toate aceste considerente și în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile inculpaților, iar potrivit art.192 al.2 Cod procedură penală, să-i oblige pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații: - A, fiul lui și, născut la data de 18.05.1982 CNP --, fiul lui și, născut la data de 03.06.1984 în D, județul, cu

CNP -;

-, fiul lui și, născut la data de 10.01.1985 cu CNP -;

-, fiul lui și, născut la data de 12.05.1988, cu CNP -;

-, fiul lui - și, născut la data de 28.11.1988 cu CNP -;

-, fiul lui și, născut la data de 20.08.1988 cu CNP -;

-, fiul lui și -, născut la data de 13.09.1980, cu CNP -;

-, fiul lui G și -, născut la data de 25.12.1982 cu CNP -;

-, fiul lui G și, născut la data de 28.07.1983, cu CNP -;

-, fiul lui G și, născut la data de 16.03.1981, cu CNP -;

-, fiul lui G și, născut la data de 11.04.1980 cu CNP -;

- -, fiul lui și -, născut la data de 02.05.1976 cu CNP -;

-, fiul lui G și -, născut la data de 21.11.1980 cu CNP -;

-, fiul lui și -, născut la data de 13.11.1979 cu CNP -;

-, fiul lui și, născut la data de 26.08.1978 cu CNP -;

-, fiul lui și, născut la data de 02.10.1982 cu CNP -;

-, fiul lui și, născut la data de 03.10.1979, cu CNP -;

-, fiul lui și, cu CNP -;

-, fiul lui și, născut la data de 29.06.1983, cu CNP - și,

- AL, cetățean iordanian, fiul lui și,născut la data de 20.02.1969 în, Regatul al, domiciliat în, Regatul al, nr. național -, cu permis de ședere în România seria - -, toți inculpații aflați în stare de arest preventiv în Arestul V, împotriva încheierii nr. 50 din 09 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală în dosarul nr-.

Obligă recurenții inculpați la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat și pe inculpații, și și la câte 200 lei onorariu avocat din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare în sumă de 250,06 lei reprezentând transportul la care se adaugă contravaloarea onorariului pentru interpret conform devizului expus cu privire la inculpatul AL se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2008, la Curtea

de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.: /Tehn./31.10.2008

Jud.fond:.

Președinte:Doru Mercan
Judecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Elena Minodora

Vezi şi alte speţe de drept penal: